Partaj judiciar. Sentința nr. 2323/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 2323/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 09-05-2013 în dosarul nr. 16255/225/2011

Dosar nr._ - partaj judiciar -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2323

Ședința publică din data de 09.05.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. O.

GREFIER: E. O.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta T. F., în contradictoriu cu pârâții L. S. G. și L. C. având ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns av. S. D., pentru reclamantă și av. D. D., pentru pârâții.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

La interpelarea instanței, reprezentanții părților învederează că nu au de formulat obiecțiuni la raportul de expertiză depus la dosarul cauzei în data de 05.03.2013.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cuza în stare de soluționare și acordă cuvântul pe fond.

Av. S. D., pentru reclamantă solicită admiterea în fond a acțiunii, omologarea rapoartelor de expertiză de la dosar și lichidarea stării de indiviziune în care se află părțile conform variantei unice de lotizare propuse de expertul P. O., iar cu privire la construcții consideră că varianta 4 întocmită de expert C. I.. Solicită compensarea cheltuielilor de judecată și obligarea pârâților la 1/3 din cheltuielile suportate de reclamantă.

Av. D. D., pentru pârâții, solicită admiterea în fond a acțiunii, omologarea rapoartelor de expertiză effectuate în cauză, formarea loturilor astfel încât sultele rezultate să fie cât mai mici, în speță apreciind că varianta 4 întocmită de expert C. I. este cea mai potrivită, cu compensarea cheltuielilor de judecată.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată instanței la data de 01.03.2011 și înregistrată sub numărul_ reclamanții L. S. G. și L. C. au solicitat ca în contradictoriu cu pârâta T. F. să se dispună partajarea bunurilor succesorale rămase de pe urma defunctei L. (fostă V.) C. și sistarea stării de indiviziune, cerere ce a fost soluționată prin s.c. nr. 2238/19.04.2011 .

Prin sentința nr. 2238/19.04.2011 s-a dispus anularea ca netimbrată a acțiunii principale și disjungerea cererii reconvenționale formulată de pârâta T. F. în dosar nr._ și formarea unui nou dosar, formându-se astfel dosarul nr._ .

Prin cererea înregistrată la aceasta instanța la data de 19.04.2011, sub nr._, reclamanta-pârâta T. F. a chemat în judecată pe pârâții L. S. G., L. C. și V. G. solicitând instanței ca prin hotărâre judecătorească să se constate nulitatea partajului făcut în baza sentinței civile nr. 3326/26 iunie 2007 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S., în dosar nr._ .

În motivarea acțiunii s-a arătat că prin s. civ. nr. 3326/26.06.2007 s-a dispus împărțirea bunurilor succesorale rămase de pe urma autorilor V. G. și V. R. între fii acestora V. G. și L. C. fostă V., care la data judecării era decedată

Totodată s-a solicitat instanței să se constate deschisă succesiunea defuncților V. G. decedat la 12 martie 1980 și V. R. decedată la 30 ianuarie 1999, moștenire ce urmează să fie culeasa de pârâtul V. G. în cota de ½ în calitate de descendent al defuncților și reclamanții pârâți și pârâta reclamantă, toți culegând cealaltă jumătate în calitate de descendenți ai predecedatei L. C..

Cu privire la masa succesorală reclamanta pârâta a arătat că aceasta se compune din: suprafața de 484 mp curți construcții, tarlaua 75 . N- drum sătesc, E- T. V, S- A-662/1, V- B. V ; un imobil, casă de locuit cu 3 camere și bucătărie situat pe acest teren, suprafața de 336 mp curți construcții situată în tarlaua 75 P.666/2 cu vecini: N- A 662/1, E-T. V, S- drum sătesc,V- V. N. ; o casă de locuit cu 3 camere și bucătărie situate pe acest teren, precum și suprafața totală de 7280 m.p. teren arabil situată pe raza Comunei Șimian, . 4 bucăți de teren.

În dovedirea acțiunii pârâta reconvențională T. F. a depus la dosar s.civ. nr. 3326/2007 a judecătoriei Tr. S. ,titlul de proprietate,certificat de deces, acte de stare civilă și filiație, certificat fiscal ,schițe ,raport de expertiză judiciară ,chitanță plată taxă timbru și timbru judiciar.

În apărare pârâții L. S. G. și L. C. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamanta pârâtă T. F. ca neîntemeiată .

Pe cale de excepție pârâții au invocat excepțiile inadmisibilității cererii de chemare în judecată precum și a autorității de lucru judecat .

S-a arătat că cererea de constatare a nulității unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile și investite cu formulă executorie, formulată la peste 4 ani de la pronunțarea ei, este inadmisibilă, hotărârea pronunțată bucurându-se de autoritate de lucru judecat .

De asemenea pârâții arată că articole invocate nu sunt aplicabile în speța de față întrucât la data deschiderii acțiunii de partaj L. C. era în viață, aceasta decedând cu 17 zile înainte de pronunțarea hotărârii .

Prin sentința civilă nr. 2872/23.05.2011 s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii formulată de pârâții L. S. G. și L. C., s-a respins excepția autorității de lucru judecat și s-a respins acțiunea.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a formulat recurs la data de 08.06.2011 .

Prin decizia civilă nr. 1183/R/26.09.2011 Tribunalul M. a admis recursul formulat de reclamanta T. F., a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Dosarul a fost înaintat la data de 12.10.2011 și înregistrat pe rolul Judecătoriei Dr. Tr. S. sub nr._ *.

Prin sentința civilă nr. 6039/29.11.2011 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în dosar nr._ * s-a admis excepția inadmisibilității primului capăt de cerere privind constatarea nulității împărțelii din sentința 3326/26.06.2007, invocată de L. S. G. și L. C., s-a respins capătul de cerere privind constatarea nulității împărțelii din sentința 3326/26.06.2007 formulat de T. F. ca inadmisibil, s-a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de L. S. G. și L. C., s-a respins capătul de cerere privind deschiderea succesiunii, partajarea masei succesorale a defuncților V. G. și V. R., pentru existența autorității de lucru judecat, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a numitului V. G. raportat la cererea subsidiară, ca neîntemeiată și s-a dispus disjungerea capătului subsidiar de cerere privind partajarea masei succesorale a numitei L.( V.) C., formulată de T. F., formându-se un nou dosar, respectiv dosarul nr._ .

La data de 31.01.2012 dosarul_ a fost suspendat în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 c.p.civ., până la soluționarea dosarului nr._ .

La data de 27.03.2012 dosarul a fost repus pe rol la cererea reclamantei .

La data de 24.04.2012 instanța a dispus atașarea dosarului nr._ .

De asemenea, au fost depuse la dosar acte de stare civilă, respectiv certificat naștere și certificat de căsătorie L. F.. Î

Reclamanta TOPALA F. a solicitat partajarea masei succesorale a defunctei VATUIU CONSTANTA, reprezentata de lotul 2 din sentinta civila nr. 3326/26.06.2007, impreuna cu faratii sai L. S. G. si L. C..

Prin încheierea de admitere în principiu pronunțată la data de 26.06.2013, pe baza materialului probator administrat în cauză, în raport de dispozițiile legale apreciate ca fiind incidente, instanța a admis în principiu actiunea precizata formulată de reclamanta TOPALA F. in contradictoriu cu L. C. si L. S. G., a constatat deschisă succesiunea defunctei L. (VATUIU ) CONSTANTA, a constatat că masa succesorala ramasa de pe urma autoarei se compune din din dreptul de proprietate asupra: una casa de locuit compusă din 3 camere, si o bucatarie, situate pe un teren INTRAVILAN, în suprafață de 336 m.p. în . 75, P 662/2 din TP_/1999, curti constructii; terenurile cuprinse în titlul de proprietate nr._/1999, situate în intravilanul și extravilanul satului CERNETI, . lotul 2 din dispozitivul sentinei civile nr. 3326/2007, dupa cum urmează: ./1, suprafata de 306 mp din 898 mp, cu vecinii din sentinta civila 3326/2007, ., suprafata 2025 mp teren arabil, ./1, suprafata 342 mp neproductiv, ./1, suprafata 1246 mp teren arabil; a constatat că mostenitorii autoarei sint: L. S. G. in calitate de fiu cu o cota de 1/3, TOPALA F. in calitate de fiica cu o cota de 1/3, L. C. in calitate de fiu pe cota de 1/3, din masa succesorală.

Totodată, apreciind că pentru facerea loturilor, sunt necesare operatiuni de evaluare si masuratoare, instanța a dispus efectuarea unei expertize specialitatea topografie și a unei expertize specialitatea construcții civile, rapoartele de expertiză fiind întocmite și depuse la dosarul cauzei de către expert P. O. (f.87-92) și expert C. I. (f.106-127).

Pe baza expertizelor efectuate în cauză, instanța va dispune lichidarea stării de indiviziune dintre părți și în conformitate cu prev. art. 6739 și 67310 al. 4 C.p.c. și va atribui bunurile din masa partajabilă conform conform variantei unice întocmită de expert P. O. și a variantei 4 întocmită de expert C. I., omologând rapoartele de expertiză de la dosar.

Astfel, potrivit art. 6739 C.pr.civ, la formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, de opțiunea părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, posesia de fapt a bunurilor, evitarea sultelor exagerate, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea, cu respectarea principiului care guvernează partajul judiciar, acela al atribuirii în natură cu încercarea de a se atribui fiecăruia dintre coindivizari bunuri de aceeași natură și valoare astfel încât să se realizeze o partajare echitabilă.

În raport de posesia de fapt a bunurilor reținute la masa de partaj și de opțiunea părților, instanța va atribui în lotul reclamantei T. F. suprafața de 1246 mp teren arabil situat în ./1, în valoare de 249 lei, va atribui în lotul pârâtului L. C. o casa de locuit compusă din 3 camere împreună cu suprafața de 168 mp teren intravilan curți construcții situat în ./2, în valoare de 9.497,50 lei, identificate pe schița anexă nr. 3 la raportul de expertiză întocmit de expert C. I. ce face parte integrantă din prezenta; precum și suprafața de 306 mp. teren arabil intravilan situat în ./1, în valoare de 612 lei și va atribui în lotul pârâtului L. S. G. o bucătărie de vară împreună cu suprafața de 168 mp teren intravilan curți construcții situat în ./2, în valoare de 3.541,50 lei, identificate pe schița anexă nr. 3 la raportul de expertiză întocmit de expert C. I. ce face parte integrantă din prezenta; precum și suprafața 2025 mp teren arabil extravilan situat în . și suprafața 342 mp teren neproductiv situat în . valoare de 479 lei.

Pentru egalizarea valorică a loturilor, instanța va obliga pârâtul L. C. să achite sultă în valoare de 4.511,33 lei reclamantei și să plătească sultă în valoare de 804,83 lei pârâtului L. S. G., totodată va obliga pârâtul L. S. G. să achite sultă în valoare de 32 lei reclamantei T. F..

Cu aplicarea art. 274 corob. cu art. 276 c.p.civ., la solicitarea reclamantei, instanța va compensa în parte cheltuielile de judecată și va obliga fiecare pârât să plătească reclamantei suma de 589,67 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in fond actiunea precizata formulată de reclamanta T. F., domiciliată în Drobeta Turnu Severin, ., ., ., in contradictoriu cu pârâții L. C., domiciliat în com. Șimian, . si L. S. G., domiciliat în com. Șimian, ..

Omologhează raportul de expertiză topografie cadastru și raportul de expertiză specialitatea construcții civile, întocmite în cauză.

Lichidează starea de indiviziune în care se află părțile, conform variantei unice întocmită de expert P. O. și a variantei 4 întocmită de expert C. I..

Atribuie în lotul reclamantei T. F. suprafața de 1246 mp teren arabil situat în ./1, în valoare de 249 lei.

Pentru echilibrarea valorică a loturilor, reclamanta primește sultă în valoare totală de 4.511,33 lei de la pârâtul L. C. și în valoare de 32 de lei de la pârâtul L. S. G..

Atribuie în lotul pârâtului L. C. o casa de locuit compusă din 3 camere împreună cu suprafața de 168 mp teren intravilan curți construcții situat în ./2, în valoare de 9.497,50 lei, identificate pe schița anexă nr. 3 la raportul de expertiză întocmit de expert C. I. ce face parte integrantă din prezenta; precum și suprafața de 306 mp. teren arabil intravilan situat în ./1, în valoare de 612 lei.

Obligă pârâtul L. C. să achite sultă în valoare de 4.511,33 lei reclamantei.

Obligă pârâtul L. C. să achite sultă în valoare de 804,83 lei pârâtului L. S. G..

Atribuie în lotul pârâtului L. S. G. o bucătărie de vară împreună cu suprafața de 168 mp teren intravilan curți construcții situat în ./2, în valoare de 3.541,50 lei, identificate pe schița anexă nr. 3 la raportul de expertiză întocmit de expert C. I. ce face parte integrantă din prezenta; precum și suprafața 2025 mp teren arabil extravilan situat în . și suprafața 342 mp teren neproductiv situat în ./1, în valoare de 479 lei.

Obligă pârâtul L. S. G. să achite sultă în valoare de 32 lei reclamantei T. F..

Compensează în parte cheltuielile de judecată și obligă fiecare pârât la plata sumei de 589,67 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamantă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.05.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. O. E. O.

Red.OC/tehnored.E.O

5 ex./5pag./

28.05.2013

cod operator 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 2323/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN