Contestaţie la executare. Sentința nr. 3280/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 3280/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 05-09-2013 în dosarul nr. 6410/225/2013
Dosar nr._ contestație la executare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA T. S.
JUDEȚUL M.
Sentința Civilă nr. 3280
Ședința publică din data de 05.09.2013
Instanța constituită din:
Președinte: A. - M. B.
Grefier: C. C.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulate de contestatoarea C. G. V. în contradictoriu cu intimații C. S. C. și Birou executor Judecătoresc P. Gr. A. având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatoarea personal, lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că dosarul cauzei s-a depus de către Birou Executor Judecătoresc P. Gr. A., prin Serviciul Registratură, în copie, purtând mențiunea “conform cu originalul”, dosarul de executare nr. 56/E/2013. Învederează de asemenea faptul că la dosarul cauzei s-au depus de către contestatoare, prin Serviciul Registratură, fotocopii înscrisuri respectiv: declarație C. S. C., dovezi comunicare - confirmări primire, facturi, cupon mandat poștal, notificare, răspuns la întâmpinare formulat în dosarul nr._ .
În ședință publică contestatoarea C. G. V. solicită conexarea dosarelor nr._ și nr._, urmând ca instanța să constate nulitatea actelor întocmite de executorul judecătoresc. Depune la dosarul cauzei cerere de conexare formulată în scris.
Având în vedere dispozițiile art. 139 alineat 2 Cod procedură civilă potrivit cărora „ excepția conexității poate fi invocată de părți sau din oficiu cel mai târziu la primul termen de judecată înaintea instanței ulterior sesizate, care prin încheiere, se va pronunța asupra excepției”, cum instanța este prima instanță sesizată, excepția conexității poate fi invocată înaintea instanței ulterior sesizate, respectiv în dosarul nr._ .
Instanța, cu privire la soluționarea contestației la executare, conform art.131 Noul Cod procedură civilă, constată că potrivit art. 713 alineat 1 Noul Cod procedură civilă este competentă general și material, iar potrivit art.650 alineat 1 Noul Cod procedură civilă este competentă teritorial.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri prealabile de formulat instanța acordă cuvântul asupra probelor.
Contestatoarea C. G. V., învederează faptul că nu are alte probe de propus cu excepția înscrisurilor depuse la dosarul cauzei.
În temeiul art. 258 rap. la art. 255 alineat 1 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru contestatoare și pentru intimatul C. S. C. proba cu înscrisuri.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Contestatoarea C. G. V. solicită ca instanța să constate nulitatea actelor de executare întrucât nu au fost comunicate.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin sub nr._ la data de 10.05.2013, contestatoarea C. G. V. în contradictoriu cu intimații C. S. C. și Birou Executor Judecătoresc P. Gr. A. a formulat contestație la executare, solicitând ca instanța prin n hotărârea ce o va pronunța să anuleze formele de executare întocmite până la data 09.05.2013, ca fiind nelegale si netemeinice. A solicitat și anularea încheierilor privind cheltuielile de executare care au fost întocmite si comunicate fără respectarea dispozițiilor legale.
În fapt a arătat că intimatul C. S. C. s-a adresat B. P. G. A. cu cerere de executare silita ce face obiectul dosarului nr. 56/2013, împreuna cu titlul executor ce se regăsește la acest dosar si care nu i-a fost comunicat, de asemenea nefiindu-i comunicată nici încheierea de încuviințare privind executarea silită si nu au fost respectate dispozițiile legale, trecându-se direct la urmărire imobiliara fără a mai trece prin fazele privind poprirea si urmărirea imobiliara.
In drept, au fost invocate dispozitiile art.666, ari.667 si următoarele - Noul Cod proc.civilă.
În dovedirea acțiunii a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, următoarele înscrisuri: somația nr. 56/E/2013 și încheiere stabilire cheltuieli de executare.
Instanța, la primirea acțiunii formulate de către contestatoare a constatat că cererea de chemare în judecată nu a fost formulată cu respectarea dispozițiilor art. 194-197 C.p.civ., în sensul că petenta contestatoare nu a indicat dovezile pe care își întemeiază acțiunea, CNP pentru contestatoare, datele de identificare ale intimaților cu care înțelege să se judece, CNP pentru C. S. și sediul pentru B. P. A. și nu a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 194 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei intimații cu care înțelege să se judece în contradictoriu, nu a indicat domiciliile acestora și CNP-ul, nr. de telefon, fax,. adresă poștă electronică pentru contestatoare și pentru intimați și nu a făcut dovada calității de reprezentant a persoanei care a semnat acțiunea.
La primirea cererii de chemare în judecată, cu respectarea dispozițiilor art. 200 alin. 1 și 2 C.p.civ., prin rezoluția președintelui de complet învestit cu soluționarea cererii, s-a pus în vedere contestatoarei să completeze lipsurile cererii de chemare în judecată, în termenul prevăzut de art. 200 alin. 2 c.p.civ.
La data de 24.05.2013 petenta contestatoare a depus la dosarul cauzei precizări de acțiune, îndeplinind obligațiile stabilite de instanță.
A menționat faptul că în afara celor menționate în cererea principală, mai contestă și onorariul de avocat în cuantum de 2000 lei întrucât consideră acesta este mult prea mare si nejustificat fata de împrejurarea ca activitatea avocatului se limitează la completarea unei cereri tip si semnarea acesteia și a solicitat anularea onorariului de avocat si a tuturor documentelor întocmite de B. P. A. G. și admiterea contestației la executare și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
A anexat la precizarea de acțiune, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 194 lei, chitanța . nr._(55) din 24.,05.2013 și, în fotocopie, următoarele înscrisuri: fisa cadastrala nr._ -, releveu parter - cadastru din 2009 - pag.2, schița imobil, supliment expertiza Cugut V., expertiza Patrutescu E., lAP-ul din 14.12.2010-sentința nr. 4502/11.10.2011.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 201 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă a comunicat intimaților câte un exemplar al acțiunii și înscrisurilor depuse de către contestatoare și un exemplar precizări de acțiune și înscrisuri atașate, cu mențiunea că au obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
La data de 07.06.2013 intimatul C. S. C. a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca netemeinică și nelegală:
În ceea ce privește solicitarea contestatoarei privind anularea formelor de executare ca nefiind întocmite conform legii, a menționat faptul că atât creditorul C. S. A. cat si B. P. Gr. A. s-au conformat dispozițiilor legale prevăzute in Cartea V Titlul I Cap. IV din Legea 134/2010 privitoare la efectuarea executării silite.
Referitor la contestarea, prin precizarea de acțiune a onorariului de avocat în cuantum de 2000 lei a menționat următoarele:
A solicitat ca instanța să țină seama că onorariile de avocat înscrise în procesele-verbale de stabilire a cheltuielilor de executare sunt justificate, în fiecare dosar de executare, de chitanțele eliberate de cabinetul de avocat și având în vedere că avocatul are împuternicire avocațială în dosarele de executare și că el este cel care a formulat, în numele intimatului, cererile de începere a executării, se poate stabili ca aceste aspecte constituie dovada efectuării acestor cheltuieli.
A arătat că susținerile contestatoarei debitoare în sensul că onorariile percepute de avocat sunt disproporționat de mari nu sunt întemeiate. Executarea creanțelor a presupus activitatea avocatului împuternicit constând în studierea dosarului de fond și obținerea titlului executoriu (copie legalizată a hotărârii judecătorești), consultații acordate creditorilor, formularea cererilor de începere a executării, plata taxelor aferente, deplasări la biroul executorului judecătoresc, urmărirea executării.
De asemenea, la momentul stabilirii onorariilor de avocat, intimatul creditor nu putea cunoaște forma în care se va realiza executarea. Totodată, față de valoarea creanțelor care este de circa 18 ori mai mare decât onorariul perceput {creanța =_ lei vs. onorariu avocat = 2000 lei), onorariul avocatului nu apare ca fiind disproporționat.
În ceea ce privește susținerea contestatoarei asupra faptului că în componenta imobilului casă situat in Dr. Tr. S., ., jud. M., a " răsărit" un beci nu are relevanta atâta vreme cat imobilul casa "a picat" în lotul acesteia, iar asa cum reiese din raportul de expertiza cat si din considerentele hotărârii instanța a ținut cont de sumele constituind îmbunătățiri aduse imobilului.
Mai mult decât atât, potrivit art. 712 Noul C.pr.civ. "Daca executarea silita se face in temeiul unei hotărâri judecătorești sau arbítrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestație motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune in cursul judecații in prima instanța ori . atac ce i-a fost deschisa""""
F. de aceste prevederi legale si de criticile constestatoarei aduse expertizei si suplimentului la expertiza efectuate la imobil de expert Cugut V., a menționat că aceasta (asa cum reiese si din considerentele sentinței civile nr. 4502/11.10 2011 - pag. 5) a formulat obiecțiuni care au fost admise de instanța, răspunsul la acestea aflându-se la filele 546-547 dosar nr._ *, ulterior instanța omologând raportul de expertiza si suplimentul la raportul de expertiza întocmit de expert Cugut V..
Așadar, debitorul care a fost parte in procesul finalizat prin hotărârea judecătoreasca ce constituie titlu executoriu, nu va putea invoca motivele pe care le-ar fi putut invoca pe parcursul procesului pana la momentul rămânerii definitive.
A arătat faptul că. pe calea contestației la executare nu se pot aduce critici titlului executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească.
De asemenea față de prevederile alin. 1 al art. 712 C.pr.civ, a apreciat că pe calea contestației la executare nu vor putea fi invocate motivele de drept si de fapt au fost invocate si tranșate definitiv de către instanța in cursul procesului finalizat prin emiterea hotărârii judecătorești care constituie titlu executoriu.
Pe calea contestației la executare nu vor putea fi invocate nici măcar motivele care au fost invocate in timpul procesului, fără ca instanța să se fi pronunțat asupra lor, deoarece natura juridica a contestației la executare nu este aceea a unei cai de atac de reformare sau de retractare a titlului executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească definitivă
F. de precizarea ca există erori materiale, a menționat ca s-a făcut o îndreptare a erorilor materiale, dar care nu influențează în nici un fel debitul.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 205
rap. la 716 Noul C.pr.civ.
Instanța, având în vedere prevederile art. 201 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă., a comunicat contestatoarei un exemplar al întâmpinării depuse de către intimatul C. S. C., cu mențiunea că are obligația de a depune răspuns întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicarea întâmpinării.
La data de 08.05.2013 contestatoarea C. G. V. a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul C. S. C., menționând faptul că în drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.666 Cod procedură civilă.
A arătat că a fost comunicată o somație emisă de către executorul judecătoresc B. P. A. pentru creditorul C. S. C., dar aceasta a fost comunicata fără titlu executor in speță hotărârea judecătoreasca de partaj si încuviințarea executării silite data de instanța și nu se menționează niciunde ca a fost comunicat titlul executoriu contestatoarei deși în somație executorul judecătoresc face vorbire de acesta, dar nu îl comunică contestatoarei așa cum rezulta din adresa înaintată cu numerele dosarelor de executare 56-57 din 16.11.2013.-emisa de B. P. G. A., in care menționează sentința civila 4502 din data de 11.10.2011, a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, fiind indicat doar numărul acesteia fără a fi comunicată
Deoarece odată cu comunicarea actelor de procedura nu au fost respectate dispozițiile art.665, art.666, iar titlul executoriu nu a fost comunicat a solicitat ca instanța să ia act că este motiv de nulitate a tuturor actelor de executare întocmite de executorul judecătoresc P. G. A..
În ceea ce privește formularea cererii de începere a executării, a arătat că aceasta este eronat formulata fără a fi solicitat prin intermediul ei modalitatea de executare, deși legea stabilește clar acesta obligație a creditorului si a instanței care s-a pronunțat cu privire la încuviințarea executării silite.
Cu privire la titlul executoriu reprezentat de o hotărâre judecătoreasca, așa cum s-a susținut de către creditorul C. S. C., că pe calea contestației la executare nu se pot aduce critici cu privire la titlul executoriu, a menționat ca acesta a fost modificat de către instanță prin ,, îndreptare erorii materiale" - încheiere din 23.05.2013 și fără ca aceasta sa fi ajuns vreodată la executorul judecătoresc, obligație pe care o aveau părțile.
A menționat contestatoarea că a înaintat de bună voie cu mandate poștale sultele către cei doi creditori C. S. C. suma de_ lei și C. A. N. suma de_ lei, iar unul dintre aceștia, respectiv C. S. C. s-a prezentat la domiciliul său după ce a primit banii susținând ca nu a formulat niciodată nici o cerere de executare si ca nu s-a adresat executorului judecătoresc, ca nu este semnătura si scrisul său pe acestea si nici nu a împuternicit avocat care sa-l reprezinte in acest sens, ca executarea nu a avut loc si el a primit banii prin mandat poștal și a solicitat ca instanța să anuleze formele de executare.
De asemenea având in vedere dispozițiile legale si faptul ca de bună voie a procedat la plata sultelor fata de cei doi creditori, a solicitat ca instanța să anuleze procesului -verbal întocmit de executorul judecătoresc B. P. G. A., nejustificându-se munca depusă de acesta față de sumele solicitate.
A arătat de asemenea că, cu toate susținerile creditorilor ca nu poate fi modificat fondul problemei titlului executoriu, deși in cadrul hotărârii Judecătoriei Dr.Tr. S. -sentința civila nr. 4502/11.10.2011, imobilul atribuit este prevăzut cu beci, acesta nu a existat niciodată si nu a avut si nu are in componența sa beci, motiv pentru care a solicitat și o expertiză la fața locului sau o cercetare locala efectuata de completul de judecata deoarece nu poate fi atribuit nimănui un bun atâta timp cât nu există.
Atât in somație cat si in documentația înaintată de executorul judecătoresc P. G. A. către oficiu de cadastru, a menționat ca imobilul este prevăzut cu beci dar executorul judecătoresc nu s-a deplasat niciodată la fata locului pentru a descrie imobilul, Față de cele menționate si de faptul ca în cauză a fost pronunțată încheierea îndreptare materială din 23.05.2013 în dosarul de partaj succesoral nr:_ si a faptului ca aceasta a fost admisa in parte, a menționat că ca titlul executoriu ce face obiectul dosarelor de executare nr: 56 si 57 din 2013, nu pot fi puse in executare decât împreuna cu încheierea de îndreptare a erorilor materiale ce fac parte integranta din aceasta si numai după rămânerea definitiva a acesteia
Instanța, la fixarea primului termen de judecată, în baza rolului activ reglementat de dispozițiile art. 254 alineat 5 Cod procedură civilă, ținând seama și de dispozițiile art. 716 alineat 2 a emis adresă către Birou Executor Judecătoresc P. Gr. A. Birou Executor Judecătoresc pentru a înainta, în copie, purtând mențiunea “conform cu originalul”, dosarul de executare nr. 56/E/2013.
La dosar s-a atașat, în fotocopie, purtând mențiunea “conform cu originalul”, dosarul de executare nr. 56/E/2013.
Sub aspectul materialului probator administrat în cauză, instanța, apreciind ca fiind legale, verosimile, pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, a încuviințat pentru contestatoare și pentru intimatul C. S. C. proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauza, instanța constată următoarele:
Prin sentința civila nr. 4502/11.10.2011 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. s-a admis în parte și în fond acțiunea principală privind pe reclamantul pârât C. A. N., pârâta reclamantă C. G. V., și pârâții C. L. A. M. prin curator N. A., și C. S. C., s-a admis în parte și în fond cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă C. V. G.,și printre altele, lotul nr. 3 s-a atribuit pârâtului C. S. și se compune din: tv AITT – valoare 150 lei, comodă – valoare 78 lei, bibliotecă – valoare 600 lei, oglindă ovală – valoare 20 lei, ladă frigorifică – valoare 200 lei, sultă de_ lei pe care o va primi de la lotul nr. 4 atribuit pârâtei reclamante C. V. G. și sultă de 568,50 lei pe care o va primi de la lotul nr. 1 atribuit reclamantului pârât C. A. N., iar lotul nr. 4 s-a atribuit pârâtei reclamante C. Victroria G. și se compune din: frigider Fram – valoare 400 lei, hotă – valoare 60 lei, chiuvetă inox – valoare 78 lei, mașină de spălat automată – valoare 270 lei, pat – valoare 150 lei, șifonier cu 2 uși – valoare 200 lei, sobă de teracotă – valoare 600 lei, covor 2/3 m – valoare 480 lei, comodă tv.- valoare 84 lei, cadă – valoare 80 lei, chiuvetă ceramică – valoare 14 lei, imobilul din . Dr.Tr.S., compus din 2 camere, hol, beci, baie, garaj – valoare_ lei, teren aferent de 100 m.p. – valoare_ lei și următoarele îmbunătățiri: consolidat pereții de rezistență, schimbat tâmplărie (uși și ferestre), zugrăveli, gletuieli, tencuieli în interior, schimbat instalația electrică, parchet, pus gresie în hol, schimbat acoperișul cu șarpantă din lemn și învelitoare din tablă Lindab (toate la imobilul vechi), construit grup sanitar de serviciu, construit hol și scară pentru mansardă, edificat mansardă, introdus curentul la mansardă, construit gard la curtea casei, pavat curtea, în valoare de_ lei.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 12.04.2013, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._, s-a încuviințat executarea silită a sentinței nr. 4502/11.10.2011 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S., ce constituie titlu executoriu.
B. P. Gr. A. a emis somația din data de 22.04.2013 pentru suma de_,82 lei, reprezentând debit și cheltuieli de executare, și a emis încheierea privind cheltuielile de executare din data de 22.04.2013 prin care s-au stabilit de către B. P. Gr. A. cheltuieli de executare silită în cuantum de 6681,82 lei.
Având în vedere disp. art. 3 din Legea nr.76/2012 potrivit cărora dispozițiile noului Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ., cum cererea de executare silită a fost depusă la B. P. Gr. A. la data de 05.04.2013 deci după . Noului Cod de Procedură civilă, în prezenta cauză sunt aplicabile disp. noului Cod de Procedură civilă.
Conform art. 711 C.proc.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.
În ceea ce privește susținerile contestatoarei potrivit cărora titlul executoriu și încheierea de încuviințare a executării silite nu i-au fost comunicate, instanța reține că acestea sunt neîntemeiate.
Astfel, potrivit art. 666 C.proc.civ., dacă cererea de executare a fost încuviințată, executorul judecătoresc va comunica debitorului o copie de pe încheierea dată în condițiile art. 665, împreună cu o copie, certificată de executor pentru conformitate cu originalul, a titlului executoriu și, dacă legea nu prevede altfel, o somație.
Potrivit procesului verbal de înmânare din 29.04.2013 întocmit în dosarul de executare 50/E/2013, instanța reține că s-a procedat la comunicarea către contestatoare a titlului executoriu, somației imobiliare,încheiere încuviințare executare, proces verbal de stabilire a cheltuielilor de judecată (f. 22 dosar de executare 50/E/2013).
Raportat la susținerile contestatoarei privind componenta imobilului casă situat in Dr. Tr. S., ., jud. M., respectiv reținerea unui beci, precum și eventualele erori de calcul, nu pot fi invocate și nici reținute de instanță în procedura contestației la executare.
Conform art. 712 Noul C.pr.civ. daca executarea silita se face in temeiul unei hotărâri judecătorești sau arbítrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestație motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune in cursul judecații in prima instanța ori . atac ce i-a fost deschisa.
Astfel, pe această cale nu pot fi invocate motive referitoare la chestiuni de fond, care să pună în discuție legalitatea și temeinicia titlului executoriu, instanța neavând posibilitatea să reexamineze fondul raporturilor juridice dintre părți, astfel cum dorește contestatoarea, ci trebuie să se conforme titlului executoriu pus în executare, respectiv sentința civila nr. 4502/11.10.2011 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S., o soluție contrară încălcând în mod grav principiul autorității de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil.
Contestația la executare nu este și nu poate fi considerată un mijloc procedural creat pentru a anula sau modifica însuși titlul executoriu, o atare finalitate putându-se realiza doar prin intermediul căilor de atac ordinare sau extraordinare.
În ceea ce privește copiile de pe mandatele poștale depuse de contestatoare la dosarul cauzei, din cuprinsul acestora, instanța reține că aceasta a consemnat suma de_ lei la dispoziția creditorului intimat C. S. C. la data de 04.06.2013, însă nu a achitat și cheltuielile de executare, în condițiile în care cererea de executare silită a fost depusă la P. Gr. A. la data de 05.04.2013, încuviințarea executării silite s-a dispus prin încheierea din camera de consiliu din data de 12.04.2013, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._, iar somația a fost emisă la data de 22.04.2013, astfel încât contestatoare a efectuat plata sultei la care a fost obligată prin sentința civila nr. 4502/11.10.2011 după emiterea tuturor actelor de executare contestate, și chiar după sesizarea instanței cu prezenta acțiune.
Astfel, potrivit art. 669 alin. 2 C.proc.civ., cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar.
Prin urmare, contestatoarea nu se poate prevala de plățile făcute dupăînregistrarea cererii de executare sub aspectul cheltuielilor de executare stabilite de executorul judecătoresc, debitorul fiind ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite după înregistrarea cererii de executare, fiind în culpă pentru declanșarea urmăririi silite, având obligația de a executa voluntar obligația înainte de sesizarea organului de executare.
În ceea ce privește onorariul avocatului în cuantum de 2000 lei din faza de executare silita, instanta considera ca este disproportionat de mare în raport de natura si complexitatea activitatii avocatului în cursul executarii silite.
Potrivit art. 669 alin. 4 C.proc.civ., sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta. Dispozițiile art. 451 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător, iar suspendarea executării în privința acestor cheltuieli de executare nu este condiționată de plata unei cauțiuni.
În temeiul art. 451 alin. 2 C.proc.civ., instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.
Astfel, trebuie avut în vedere faptul ca recuperarea creantei este atributia executorului judecatoresc, iar nu a avocatului. Si în faza procesuala a executarii silite sunt aplicabile dispozitiile art. 451 alin. 2 C.pr.civ., altfel s-ar ajunge la consecinta inechitabila ca debitorul sa fie pus în situatia de a suporta niste onorarii exagerate, stabilite de partile contractului de asistenta juridica (contract fata de care debitorul este tert) tocmai în considerarea faptului ca acestea vor fi, în final, suportate de debitor.
În acest mod nu se intervine în desfasurarea contractului de asistenta juridica, partile acestuia fiind libere sa stabileasca orice onorariu doresc, ci se stabileste partea din onorariu care va trebui suportata de debitor, în temeiul culpei sale procesuale. Faptul ca nu mai exista în prezent "tabloul onorariilor minimale" la care se refera textul de lege nu îl face inaplicabil, întrucât art. 451 alin. 2 C.pr.civ. instituie criteriile în raport de care judecatorul
apreciaza proportionalitatea onorariului: cuantumul acestuia, pe de-o parte, respectiv valoarea pricinii sau munca îndeplinita de avocat, pe de alta parte, astfel încât instanța apreciază că suma de 1000 lei este suficientă și echitabilă pentru onorariul avocatului din faza executării silite.
În consecință având în vedere cele expuse mai sus, în temeiul art. 711 C.proc.civ., va admite în parte contestația la executare precizată și va dispune anularea parțială a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 22.04.2013 întocmite in dosarul de executare nr. 56/E/2013 al B. P. Gr. A., in sensul reducerii onorariului de avocat de la suma de 2000 lei la suma de 1000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte contestația la executare precizată formulată de contestatoarea C. G. V., având CNP_ și domiciliul în Drobeta Turnu Severin, ., județul M. în contradictoriu cu intimații C. S. C., având CNP_ și domiciliul în comuna Hinova, . și B. P. GR. A. cu sediul în Drobeta Turnu Severin, .. 57, ., parter, județul M..
Dispune anularea parțială a procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 22.04.2013 întocmit in dosarul de executare nr. 56/E/2013 al B. P. Gr. A., in sensul reducerii onorariului de avocat de la suma de 2000 lei la suma de 1000 lei.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronuntata în ședința publică, azi, 05.09.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. A-M.B./Tehn. C.C. 5 ex/01.10.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2051/2013. Judecătoria... | Actiune in regres. Sentința nr. 2318/2013. Judecătoria... → |
---|