Partaj judiciar. Sentința nr. 2490/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 2490/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 8999/225/2012

Dosar nr._ - partaj judiciar -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

SENTINȚA CIVILĂ NR.2490

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.05. 2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :

PREȘEDINTE - C. O.

GREFIER ȘEDINȚĂ - E. O.

Pe rol judecarea cauzei civile, privind pe reclamantul I. G. și pe pârâții I. I., F. E., având ca obiect partaj judiciar.

Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 16.05.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.06.2012, sub nr._, reclamantul I. G. a chemat în judecată pe pârâții I. I. și F. E., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate calitatea de moștenitori a părților și se dispună partajarea averii succesorale privind bunurile rămase de la defuncții I. P. și I. M., cu cheltuieli de judecată.

În fapt, a arătat că în data de 12.04.1993 a decedat autoarea I. M., iar în anul 1987 a decedat autorul I. P.. Masa succesorală rămasă de pe urma autorilor se comune din terenurile cuprinse în titlul de proprietate nr.9115/16.03.1995, emis de Primăria comunei Burila M. și construcțiile menționate în adeverința nr.221/20.01.2012, emisă de Primăria comunei Burila M..

A depus la dosar, adeverința nr. 221/20.01.2012, emisă de Primăria comunei Burila M., certificat de moștenitor nr.1068/1994, titlul de proprietate nr.9115/16.03.1995, taxă judiciară de timbru de 150,00 lei și 411 lei, procură, încheiere nr.19/31.08.2012, certificat nr.122/2012, certificat nr.747/2012, certificat de moștenitor nr.1317/1987.

Și-a întemeiat acțiunea pe disp. art.728 cod civil, art.673 ind.1, art.673 ind.14 c.p.c.

Ulterior, reclamantul și-a precizat acțiunea (f.38), arătând că la data 08.07.1987 a decedat autorul comun I. P., cu ultimul domiciliu în . moștenitori legali ai acestuia au rămas părțile, în calitate de descendenți de gradul I și autoarea I. M., în calitate de soție supraviețuitoare, conform certificatului de moștenitor nr.1317/1987.

Arată că masa succesorală rămasă de pe urma autorului se compune dintr-un loc de casă în suprafață de 250 mp teren intravilan curți construcții, situat pe raza com. Burila M., . de ½ din următoarele:o casă cu două camere și sală, bucătărie, pătul, magazie și grajd, situate pe terenul menționat.

Ulterior, la data de 12.04._ a decedat autoarea comună I. M., cu ultimul domiciliu în . legali ai acesteia rămânând reclamantul, în calitate de descendent de gradul I în concurs cu pârâții I. I. și Frăicor E. în calitate de descendenți de gradul I, conform certificatului de moștenitor nr.1068/1994.

Susține că masa succesorală rămasă de pe urma autoarei se compune din cota de ¼ din suprafața de 765 mp teren intravilan curți construcții, situat pe raza . T. 10, P. 385, restul suprafețelor menționate în titlul de proprietate nr. 9115/16.03.1995 și cota parte de 5/8 din următoarele:o casă cu două camere și sală, bucătărie, pătul, magazie și grajd, dobândite potrivit certificatului de moștenitor nr.1317/1987.

Prin completarea de acțiune (f.57), reclamantul a solicitat în plus ca instanța să constate are un drept de creanță constând în contravaloarea unui gard din scândură în lungime de aproximativ 90 m, pe care l-a edificat cu contribuția sa exclusivă.

Legal citați, pârâții au formulat întâmpinare, prin care au solicitat partajarea averii succesorale privind toate bunurile rămase de pe urma defuncților I. P. și I. M., precum și constatarea calității de moștenitori a numiților I. G., I. I., F. E., anexându-se acte de stare civilă.

În plus, pârâtul I. I. a formulat o cerere reconvențională prin care a solicitat aducerea la masa partajabilă a suprafeței de 324 m.p., teren intravilan, despre care a pretins că a fost omisă prin acțiunea principală.

În raport de precizarea de acțiune și de cererea reconvențională, timbrată cu taxă judiciară de timbru de 110 lei, pârâta Frăicor E. a formulat note scrise, prin care a învederat că urmare a decesului autorilor comuni I. P. și I. M. au fost emise certificatul de moștenitor nr.1317/1987 și certificatul de moștenitor nr.1068/1994, titlul de proprietate nr. 9115/16.03.1995 fiind eliberat ulterior decesului autoarei I. M..

Întrucât prin certificatele de moștenitor se stabilesc doar cotele legale cuvenite moștenitorilor, pârâta a solicitat ca instanța să aplice aceste cote la titlul de proprietate nr. 9115/16.03.1995, caz în care cererea reconvențională rămâne fără obiect.

Spre dovadă, pârâta a depus în copie acte de stare civilă și titlul de proprietate.

În temeiul art. 167 alin. 1 c.p.civ., instanța a încuviințat pentru părți și a administrat proba cu înscrisurile de la dosar și proba testimonială cu martorii B. Lucreția și D. N..

Prin Încheierea de Admitere în Principiu pronunțată la data de 10.01.2013, analizând în principiu acțiunea principală și cererea reconvențională, în considerarea probelor de la dosar și raport de dispozițiile legale incidente, instanța a admis în principiu acțiunea precizată la fila 38 și completată la fila 57, a respins în principiu cererea reconvențională de complinire a masei succesorale, formulată de pârâtul reclamant I. I., a constatat deschisă succesiunea autorului I. P. și ca moștenitori legali ai acestuia pe reclamant în concurs cu pârâții I. I. și Frăicor E. I și cu autoarea I. M., în calitate de soție supraviețuitoare, ale cărei drepturi succesorale sunt preluate prin retransmitere de către reclamant și pârâți.

În plus, instanța a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma autorului se compune din următoarele: suprafața de 765 mp teren intravilan curți construcții, situat pe raza . T. 10, P. 385, înscrisă pe titlul de proprietate nr. 9115/16.03.1995 emis de Comisia Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor M. și cota de ½ din următoarele:o casă cu două camere și sală, bucătărie, pătul, magazie, grajd și fântână, situate pe terenul curți construcții, stabilind cota ideală din această masă succesorală astfel:1/4 pentru soția supraviețuitoare I. M., ale cărei drepturi succesorale sunt preluate de către reclamant și pârâți, 1/4 pentru reclamant și 1/4 pentru fiecare dintre pârâți.

Totodată, s-a constatat deschisă succesiunea autoarei I. M. și ca moștenitori legali ai acesteia pe reclamant în concurs cu pârâții I. I. și Frăicor E. în calitate de descendenți de gradul I, masa succesorală rămasă de pe urma autoarei cuprinzând următoarele: cota ideală de ¼ din suprafața de 765 mp teren intravilan curți construcții, situat pe raza . T. 10, P. 385, înscrisă pe titlul de proprietate nr. 9115/16.03.1995 emis de Comisia Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor M., cota de 5/8 din următoarele:o casă cu două camere și sală, bucătărie, pătul, magazie, grajd și fântână, situate pe terenul curți construcții;. suprafața de 241 mp teren arabil intravilan, situat pe raza . T. 10, P. 386, suprafața de 226 mp teren arabil intravilan, situat pe raza . T. 10, P. 390, suprafața de 1600 mp teren arabil extravilan, situat pe raza . T. 285/1, P. 18, suprafața de 700 mp teren arabil extravilan, situat pe raza . T. 287, P. 49, suprafața de 800 mp teren arabil extravilan, situat pe raza . T. 285/1, P. 82, suprafața de 8000 mp teren arabil extravilan, situat pe raza . T. 308/1, P. 81, suprafața de 2 ha 3300 mp teren arabil extravilan, situat pe raza . T. 308/1, P. 143, suprafața de 1 ha 2000 mp teren arabil extravilan, situat pe raza . T. 309, P. 66, suprafața de 1000 mp teren arabil extravilan, situat pe raza . T. 308/1, P. 122/1, suprafața de 2 ha 2400 mp teren arabil extravilan, situat pe raza . T. 308/2, P. 10, suprafața de 7700 mp teren neagricol extravilan, situat pe raza . T. 308/1, P. 122, terenuri înscrise pe titlul de proprietate nr. 9115/16.03.1995 emis de Comisia Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor M..

Instanța a stabilit cota ideală din această masă succesorală astfel: 1/3 pentru reclamant și 1/3 pentru fiecare dintre pârâți și a constatat că reclamantul are un drept de creanță constând în contravaloarea edificării unui gard pe lungimea de 20 m.

Totodată, apreciind că pentru facerea loturilor sunt necesare operațiuni de evaluare si măsurătoare, instanța a dispus efectuarea unei expertize specialitatea topografie cadastru și a unei expertize specialitatea evaluare imobiliară, rapoartele de expertiză fiind întocmite și depuse la dosarul cauzei de către expert P. O. și I. M. C. V..

Pe baza expertizelor efectuate în cauză, instanța va dispune lichidarea stării de indiviziune dintre părți și în conformitate cu prev. art. 6739 și 67310 al. 4 C.p.c. și va atribui bunurile din masa partajabilă conform variantei unice întocmită de expert P. O. și a variantei 1 lotizare finală întocmită de expert I. M. C. V., omologând rapoartele de expertiză de la dosar.

Astfel, potrivit art. 6739 C.pr.civ, la formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, de opțiunea părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, posesia de fapt a bunurilor, evitarea sultelor exagerate, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea, cu respectarea principiului care guvernează partajul judiciar, acela al atribuirii în natură cu încercarea de a se atribui fiecăruia dintre coindivizari bunuri de aceeași natură și valoare astfel încât să se realizeze o partajare echitabilă.

Așadar, în raport de posesia de fapt a bunurilor reținute la masa de partaj și de opțiunea părților, dar și pentru a evita fărâmițarea excesivă a suprafețelor de teren, instanța va atribui în lotul reclamantului I. G. suprafața de 1.228 mp teren intravilan, situat în T. 10, P. 385, T. 10, P. 386 și T. 10, P. 390, împreună cu construcțiile edificate pe acesta: casă de locuit C1, magazie C2, magazie C3, pătul C4, magazie C5 și fântână, suprafața de 700 mp teren arabil extravilan situat în T. 287, P. 49, suprafața de 800 mp teren arabil extravilan situat în T. 285/1, P. 82, suprafața de 8000 mp teren arabil extravilan situat în T. 308/1, P. 81, suprafața de_ mp teren arabil extravilan situat în T. 308/1, P. 143%, suprafața de 1000 mp teren arabil extravilan situat în T. 308/1, P. 122/1 și suprafața de 7700 mp teren neagricol extravilan situat în T. 308/1, P. 122, în valoarea totală de 20.994, iar pentru compensarea valorii loturilor, îl va obliga pe reclamant să plătească pârâtului I. I. suma de 4.904,66 lei și pârâtei Frăicor E. suma de 5.804,66 lei cu titlu de sultă; va atribui în lotul pârâtului I. I. suprafața de 1600 mp teren arabil extravilan situat în T. 285/1, P. 18, suprafața de 1 ha 2000 mp teren arabil extravilan situat în T. 309, P. 66 și suprafața de_ mp teren arabil extravilan situat în T. 308/1, P. 143% în valoarea totală de 5.380 lei și va atribui în lotul pârâtei Frăicor E. suprafața de 2 ha 2400 mp teren arabil extravilan situat în T. 308/2, P. 10 în valoarea totală de 4.480 lei.

Cu aplicarea art. 276 c.p.civ., instanța va compensa în parte cheltuielile de judecată suportate de părți în prezentul dosar și va obliga pârâta Frăicor E. în favoarea reclamantului I. G. la plata sumei de 1.050 cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea precizată la fila 38 și completată la fila 57, formulată de reclamantul I. G., cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, ., ., apt.5, jud. M. în contradictoriu cu pârâții I. I., cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, . ., apt.8, jud. M. și FRĂICOR E., cu domiciliul ales în Corbeanca, sat.Ostratu, ., jud.Ilfov.

Respinge cererea reconvențională de complinire a masei succesorale, formulată de pârâtul reclamant I. I..

Omologhează raportul de expertiză topografie cadastru întocmit în cauză de către expert P. O. și raportul de expertiză evaluare imobiliară întocmit în cauză de către expert I. M. C. V..

Lichidează starea de indiviziune în care se află părțile, conform variantei unice întocmite de expert P. O. și a variantei 1 lotizare finală întocmite de expert I. M. C. V..

Atribuie în lotul reclamantului I. G. suprafața de 1.228 mp teren intravilan, situat în T. 10, P. 385, T. 10, P. 386 și T. 10, P. 390, împreună cu construcțiile edificate pe acesta: casă de locuit C1, magazie C2, magazie C3, pătul C4, magazie C5 și fântână, suprafața de 700 mp teren arabil extravilan situat în T. 287, P. 49, suprafața de 800 mp teren arabil extravilan situat în T. 285/1, P. 82, suprafața de 8000 mp teren arabil extravilan situat în T. 308/1, P. 81, suprafața de_ mp teren arabil extravilan situat în T. 308/1, P. 143%, suprafața de 1000 mp teren arabil extravilan situat în T. 308/1, P. 122/1 și suprafața de 7700 mp teren neagricol extravilan situat în T. 308/1, P. 122, în valoarea totală de 20.994 lei.

Obligă reclamantul să plătească pârâtului I. I. suma de 4.904,66 lei și pârâtei Frăicor E. suma de 5.804,66 lei cu titlu de sultă.

Atribuie în lotul pârâtului I. I. suprafața de 1600 mp teren arabil extravilan situat în T. 285/1, P. 18, suprafața de 1 ha 2000 mp teren arabil extravilan situat în T. 309, P. 66 și suprafața de_ mp teren arabil extravilan situat în T. 308/1, P. 143% în valoarea totală de 5.380 lei.

Atribuie în lotul pârâtei Frăicor E. suprafața de 2 ha 2400 mp teren arabil extravilan situat în T. 308/2, P. 10 în valoarea totală de 4.480 lei.

Compensează în parte cheltuielile de judecată suportate de părți și obligă pârâta Frăicor E. în favoarea reclamantului I. G. la plata sumei de 1.050 cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.05.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. O. E. O.

Red.OC/tehnored.E.O

5 ex./4pag.

13.06.2013

cod operator 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 2490/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN