Partaj judiciar. Sentința nr. 417/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 417/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 24-01-2013 în dosarul nr. 17423/225/2012
Dosar nr._ - Partaj judiciar –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
SENTINȚA CIVILĂ NR.417
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 24. 01. 2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE - C. O.
GREFIER ȘEDINȚĂ - E. O.
Pe rol judecarea cauzei civile, privind pe reclamantul N. C. și pe pârâta N. A., având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul, personal și asistat de avocat M. D. și pârâta, personal.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Reclamantul prin apărător depune la dosarul cauzei, în copie, dovada achitării diferenței de taxă judiciară de timbru, precizare de acțiune, înscrisuri, respectiv, plan de amplasament, memoriu tehnic, schiță teren, adresa nr.6618/20.04.2005 și tranzacție.
Fiind prima zi de înfățișare, instanța verificându-și din oficiu competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze pricina în temeiul art.1 pct. 1 rap. la art. 14 c.p.civ., ultimul domiciliu al defunctului fiind pe raza de competență teritorială a Judecătoriei Dr. Dr. S..
Instanța procedează la legitimarea părților potrivit actelor de identitate prezente, care arată că tranzacția reprezintă voința lor internă și o semnează cunoscând cuprinsul actului.
Nemaifiind formulate alte cereri, instanța cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamantul, prin apărător solicită admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, să se ia act de învoiala părților, fără cheltuieli de judecată.
Pârâta solicită pronunțarea unei hotărâri de expedient prin care să fie consfințită învoiala părților, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 26.11.2012, sub nr._, reclamantul N. C. a chemat în judecată pe pârâta N. A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune privind bunurile provenite de la autorul N. P.P., decedat la data de 07.02.2006.
În motivare a arătat că tatăl său, N. P.P., a decedat la data de 07.02.2006, iar în urma decesului au rămas următoarele bunuri care au fost dobândite de la tatăl acestuia, N. P., decedat la data de 17.12.1992, respectiv;
- un teren în suprafața de 1363 m.p.cu categoria de folosință curții - construcții situat în intravilanul municipiului Dr.Tr.S., ., având următorii vecini: N- drum public, S și V-fabrica de produse lactate, E- cale de acces.
- o casă de locuit compusă din 4 camere și hol, construita din BCA și acoperită cu țigla,
- o casă de locuit compusă din 3 camere și bucătărie, construită din chirpici și acoperită cu țigla,
- un teren în suprafață de 2282 m.p. situat în intravilanul Municipiului Dr.Tr.S., în tarlaua 220, . vecini: N- M. G., E-CFR, S- M. G., V- drum,
- un autoturism marca Dacia 1300, cu nr. de înmatriculare_, cu număr de omologare A0DA_.
- un libret de economii(CEC) cu nr._ în suma de 181,77 lei.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispoz. art.667,669 și urm. din codul civil, art.657-667 c.p.civ.
A depus la dosar următoarele înscrisuri: împuternicire avocațială, taxă judiciară de timbru, titlu de proprietate nr._/01.06.1994, carte de identitate, certificate, încheierea nr.1/08.01.2013, acte de stare civilă, plan de amplasament, memoriu tehnic, schiță, adresa nr.6618/20.04.2005, carnet CEC, s.c.6049/09.06.1994, certificat de urbanism, autorizație de construire, ..2011.
Ulterior, reclamantul și-a precizat acțiunea, învederând că în cuprinsul acțiunii introductive a arătat din eroare vecinii suprafeței de 2282 mp, în realitate vecinătățile suprafeței respective fiind: N- E. M. și Prazaru M., S- T. C., E-cale ferată U.M.T.F., V-drum.
Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare în cauză.
La termenul de judecată din 24.01.2013, reclamantul și pârâta, având capacitate deplină de exercițiu au prezentat instanței o tranzacție privind averii succesorale rămasă de pe urma autorului comun, solicitând pronunțarea unei hotărâri de expedient care să consfințească învoiala lor (f.46).
Având în vedere disp.art.1704 c.civ. potrvit cărora „ tranzacția este un contract prin care părțile termină un proces început sau preîntâmpină un proces ce poate să nască”, prevederile art.271 c.p.civ. conform cărora „părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății chiar fără să fie citate pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfințească învoiala lor”, precum și împrejurarea că părțile s-au înțeles la modul de împărțire al bunurilor succesorale, instanța urmează să ia act de înțelegerea acestora și să consfințească tranzacția intervenită între ele.
Văzând și disp.art.273 c.p.civ
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stinge litigiul dintre reclamantul N. C., cu domiciliul în Dr.Tr.S., Calea Cernețului, nr.2, jud.M. și pârâta N. A., cu domiciliul în Dr.Tr.S., Calea Cernețului, nr.2, jud.M., potrivit tranzacției dintre părți, pe care o consfințește ca atare și al cărei conținut constituie dispozitivul sentinței civile
„TRANZACȚIE
Încheiată azi 24.01.2013 în dosarul cu nr._ având ca obiect ieșirea din indiviziune între N. C. în calitate de reclamant și N. A. în calitate de pârâtă, pentru a pune capăt pe această cale stării de indiviziune în următoarea modalitate așa cum am convenit noi părțile.
Eu N. C., reclamant în acest dosar înțeleg să primesc în lotul meu următoarele bunuri:
- un teren în suprafața de 1363 m.p.cu categoria de folosință curții - construcții situat în intravilanul municipiului Dr.Tr.S., ., având următorii vecini: N- drum public, S și V-fabrica de produse lactate, E- cale de acces.
- o casă de locuit compusă din 4 camere, hol construita din BCA și acoperită cu țigla,
- o casă de locuit compusă din 3 camere și bucatarie, construită din chirpici și acoperită cu țigla,
- un teren în suprafață de 2282 m.p. situat în intravilanul Municipiului Dr.Tr.S., în tarlaua 220, . vecini: N- E. M. și Prazaru M., E-cale ferată U.M.T.F., S- T. C.., V-drum,
- un autoturism marca Dacia 1300 cu nr. de înmatriculare_, cu număr de omologare A0DA_.
- un libret de economii(CEC) cu nr._ în suma de 181,77 lei.
Eu N. A. parata în acest dosar înțeleg să nu primesc nici un bun în lotul meu din masa partajabilă.
Pe această cale atât eu reclamantul cât și eu parata înțelegem să nu mai avem niciodată vreo pretenție unul asupra celuilalt privind moștenirea defunctului N. P.. R. instanța de a o consfinți printr-o hotărâre judecătorească definitivă în temeiul art.271, 273 c.proc.civ.
Reclamant Pârâtă
N. C. N. A.
C.I. ., nr._ B.I. . nr._
CNP :_ CNP_
Ss indescifrabil Ss indescifrabil2
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.01.2013.
PREȘEDINTE GREFIER,
C. O.E. O.
Red. C.O. / Tehn. O.E.
4 ex./3 pag.
06.02.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
← Pretenţii. Sentința nr. 3860/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU... | Pretenţii. Sentința nr. 623/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU... → |
---|