Plângere contravenţională. Sentința nr. 254/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 254/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 17-01-2013 în dosarul nr. 15072/225/2012

Dosar nr._ plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA T. S.

JUDEȚUL M.

Sentința Civilă nr. 254

Ședința publică din data de 17.01.2013

Instanța constituită din:

Președinte: A. - M. B.

Grefier: C. C.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulate de petentul N. G. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE M. având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul personal și asistat de avocat N. O. în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosarul cauzei și martorul N. M., lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 193 Cod procedură civilă, procedează la audierea martorului N. M., sub prestare de jurământ, declarația acestuia fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Petentul N. G. prin reprezentant solicită admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal de contravenție întrucât viciul de înregistrare s-a datorat atmosferei încărcate.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 12.10.2012 sub nr._, petentul N. G. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/30.09.2012 întrucât îl consideră netemeinic si nelegal.

În motivarea plângerii contravenționale a menționat faptul ca nu avea viteza de 106 km/h in localitate asa cum s-a mentionat in procesul verbal.

A menționat petentul ca locul unde s-a facut inregistrarea era in plin camp intre Liceul Agricol Halanga si localitatea propriu-zisa, rezultatul inregistrarii fiind viciat de particulele de cenusa ridicata de la Termocentrala Halanga. A precizat că a platit amenda in cuantum de 630 lei( jumatate in 48 ore de la producerea evenimetului) iar in cei 28 de ani de cand detine permis de conducere nu a avut nici o sanctiune la regimul circulatiei rutiere.

În drept plângerea contravențională nu a fost motivată.

În dovedirea plângerii a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, următoarele înscrisuri: procesul verbal de contravenție . nr._/30.09.2012, CI N. G..

Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 15 lit. I si art. 15 lit. p din Legea nr.147/1996 raportat la art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr.180/2002, cu completările și modificările ulterioare, și de plată timbrului judiciar, conform art. 1 din OG nr. 32/1995, aprobată prin Legea nr. 106/1995.

Intimatul, legal citat cu un exemplar al plângerii contravenționale și mențiunea de a depune întâmpinare conform art.114 ind. 1 alin.2 C.pr. civ., a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată și a depus la dosar în fotocopie, raportul agentului constatator, atestat operator”Autovision” din data de 27.02.2012, carte de identitate a vehiculului, buletin de verificare metrologica nr._/19.04.2012 și CD-ul privind contravenția săvârșită de petent.

A menționat faptul că la data de 30.09.2012, orele 19.27, petentul a condus autoturismul cu nr. de inmatriculare_, cu viteza de 106 km/h, pe DN 67, in localitatea Halânga, sector de drum cu limitare de viteza la 50 km/h, fiind inregistrat de aparatul radar montat pe auto MAI_(_ ).

Urmarea celor constatate, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/30.09.2012, s-a dispus sancționarea petentului cu 9 puncte - amendă de 630 lei și retinerea permisului de conducere in vederea suspendarii exercitarii dreptului de a conduce autovehicule pe o perioada de 90 zile, pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 102, al. 3, lit. e si sanctionate de art. 102, al. 3 din OUG 195/2002.

A mai arătat că abaterea a fost in interiorul localitatii Halanga, pe DN 67. A învederat că viteza masurata de aparatul radar omologat si certificat, este viteza legal stabilita, fara a se aplica nici un fel de corectii, iar dupa omologare, viteza indicata de cinemometru este viteza legal stabilita de deplasare a autovehicului, neexistand posibilitatea de aplicare a vreunei marje de eroare.

Sub aspectul materialului probator administrat în cauză, instanța, apreciind ca fiind legale, verosimile, pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, a încuviințat pentru petent proba cu înscrisuri și proba testimonială, fiind audiat N. M.(fila 42) și pentru intimată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/30.09.2012, întocmit de intimatul I.P.J. M., petentul a fost sancționat contravențional cu 9 puncte - amendă de 630 lei și retinerea permisului de conducere in vederea suspendarii exercitarii dreptului de a conduce autovehicule pe o perioada de 90 zile, pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 102, al. 3, lit. e si sanctionate de art. 102, al. 3 din OUG 195/2002.

În fapt, s-a reținut că la data de 30.09.2012, orele 19.27, petentul a condus autoturismul cu nr. de inmatriculare_, cu viteza de 106 km/h, pe DN 67, in localitatea Halânga, sector de drum cu limitare de viteza la 50 km/h, fiind inregistrat de aparatul radar montat pe auto MAI_ (_ ).

Pe fond, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, și analizând probele administrate, reține următoarele:

In ceea ce privește legalitatea procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/30.09.2012, instanța va verifica dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001, și dacă procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac. De asemenea, instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal, prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. nr. 2/2001.

Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța reține că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.

Instanța consideră că, materia contravențională, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, poate fi calificată ca aparținând materiei penale, din perspectiva garanțiilor instituite de aceasta, astfel încât, instanța trebuie să asigure toate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție, cu condiția respectării unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit.

Privitor la dispozițiile art.6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor si a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie sa o depășească în folosirea lor, una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent. Astfel, în situația în care fapta este constatată personal de agentul constatator, cum este și speța de față, procesul verbal legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie și, în absența altor probe propuse de către petent pentru răsturnarea acesteia plângerea va fi respinsă. Aceste concluzii sunt confirmate și de decizia adoptată în cauza N. c. României, de unde reiese foarte clar că sunt respectate garanțiile prevăzute de art. 6, dacă petentul a avut posibilitatea sa facă dovada contrarie constatărilor din procesul-verbal, în fata instanței.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în sarcina sa prin procesul-verbal de contravenție, potrivit art.1169 C.civ. și art.129 al.1 teza finală C.proc.civ.

Instanța reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 102, al. 3 lit. e din OUG 195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Analizând înregistrarea video depusă la dosar de către intimată, se observă că este vorba de același autoturism_, autovehiculul care circula cu viteza de 106 km/h. Aceste elemente, alături de ora indicată în înregistrarea video, respectiv 19:27 oră ce corespunde celei menționate în procesul verbal de constatare a contravenției, înlătură orice dubiu asupra săvârșirii de către petent a faptei contravenționale reținute în sarcina sa.

Instanța reține că înregistrarea este conformă prevederilor pct. 3.5.1 din Norma de metrologie legală 021-05 NML "Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)", aprobatã prin Ordinul Biroului Român de Metrologie nr. 301/2005, modificat prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 187/2009, cuprinzând data și ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate, imaginea autovehiculului, din care poate fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.

Viteza de deplasare a autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ respectiv de 106 km/h, a fost constatată, potrivit legii, cu aparatul radar omologat și verificat metrologic astfel cum reiese din buletinul de verificare metrologică nr._/19.04.2012 depus la dosar (fila 22).

Privitor la valabilitatea buletinului de verificare metrologică, instanța reține că prin Ordinul Biroului Român de Metrologie Legală nr.27/2004 pentru aprobarea Listei oficiale a mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal L.O. – 2004, pentru cinemometre (poziția L-44) intervalul maxim admis între două verificări metrologice succesive este de 1 an. Instanța reține că buletinul de verificare metrologică nr._ a fost emis la data de 19.04.2012 iar săvârșirea faptei s-a constatat la data de 30.09.2012, dată la care verificarea a fost valabilă.

Din buletinul de verificare metrologică al aparatului radar, reiese că aparatul poate fi folosit atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare, iar aparatul radar este montat pe autoturismul cu numărul de înmatriculare_, fiind clar deci ce aparat radar s-a folosit pentru măsurarea vitezei, fiind respectate astfel prevederile pct. 5.2.1 și 5.2.2 din Norma de metrologie legală 021-05 NML "Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)", aprobatã prin Ordinul Biroului Român de Metrologie nr. 301/2005, modificat prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 187/2009.

Din mențiunile procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/30.09.2012, înregistrării video depusă la dosar de către intimată, raportul agentului constatator din 18.10.2012, instanța reține că petentul a condus autoturismul cu nr. de inmatriculare_, cu viteza de 106 km/h, pe DN 67, pe raza localitatății Halânga, sector de drum cu limitare de viteza la 50 km/h, și nu în afara localității astfel cum susține petentul.

Instanța nu poate reține nici susținerile petentului privind viciul de înregistrare datorită poluării atmosferei, având în vedere că viteza masurata de aparatul radar omologat si certificat, este viteza legal stabilita, fara a se aplica nici un fel de corectii, iar dupa omologare, viteza indicata de cinemometru este viteza legal stabilita de deplasare a autovehicului, neexistand posibilitatea de aplicare a vreunei marje de eroare.

În consecință, ținându-se cont și de împrejurarea că în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului – verbal, instanța constată așadar că forța probantă a procesului – verbal nu a fost înlăturată, acesta bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie cu privire la cele două fapte reținute în sarcina sa.

Față de considerentele expuse mai sus, dat fiind faptul că prezumția de veridicitate a procesului-verbal contestat instituită de legea română nu a fost răsturnată prin proba contrară făcută de către petent și având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în temeiul art.34 coroborat cu art.31 din OG nr.2/2001, instanța urmează să respingă plângerea formulată de petentul N. G. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Poliție M., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petentul N. G. cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, ., județul M. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE M. cu sediul în Drobeta Turnu Severin, .. 75, județul M., ca neîntemeiată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 17.01.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. A-M.B./Tehn.AE / 4 ex./ 04.02.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 254/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN