Plângere contravenţională. Sentința nr. 3432/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 3432/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 12424/325/2013

Dosar nr._ plângere contravențională-declinare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S., JUDEȚUL M.

Sentința civilă Nr. 3432

Ședința publică din data de 18 Septembrie 2013

Instanța constituită din:

Președinte A.-D. Z.

Grefier ședință E. N.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta . și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, având ca obiect plângere contravențională-declinare.

La apelul nominal nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că în procedura de regularizare, prin serviciul registratură al instanței, la data de 01.07.2013, petenta a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinarea intimatei (f.4-5).

Având în vedere că petentul domiciliază în Drobeta Turnu Severin, instanța, în baza art. 131 alin. 1 C. rap. la art. 126 Constituție, art. 94, pct. 3 C.proc.civ. și art. 101 din OG nr.15/2002 care derogă de la prevederile art. 32, alin. 1 din OG nr. 2/2001, constată că este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Instanța, în baza art. 238 alin. 1 Cod proc. civilă, estimează că prezenta cauză va fi soluționată în șase luni.

Instanța, în baza art. 258 al. 1 Cod proc. civilă rap. la art. 292 Cod proc. civilă, apreciind că este concludentă, încuviințează pentru petentă proba cu înscrisuri, iar pentru intimată proba cu înscrisurile atașate întâmpinării, iar în baza art. 258 C.proc.civ., și art. 341 C.proc.civ., va încuviința proba cu mijloace materiale de probă pentru intimat.

Instanța constată cercetarea procesului finalizată (art. 244 Cod proc. civilă) și, având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține cauza în vederea soluționării.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 30.04.2013 sub nr._, petenta . a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/09.04.2013 întocmit de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, solicitând anularea procesului verbal de sancționare și constatare a contravenției și anularea sancțiunilor contravenției aplicate în cuantum de 3000 lei și a tarifului de despăgubire în cuantum de 1500 lei.

În fapt a arătat că a fost sancționată de către intimată prin procesul verbal de contravenție mai sus menționat întrucât în data de 03.02.2013 a circulat cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe Autostrada A1 km 70+460 m, în P., județul Dâmbovița fără a deține rovinietă.

Petenta a precizat că actul constatator în materialitatea sa, este lovit de nulitate în sensul dispozițiilor art. 16 alin.(l) si (6) din O.G. nr.2/2001, deoarece sunt indicate eronat mențiunile cu privire la datele de identificare ale societății (nr. de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului, CUI, adresa sediului social, etc.), precum și datele de identificare a persoanei care reprezintă societatea contravenientă și în sensul dispozițiilor art. 17 din O.G. nr.2/2001, deoarece lipsește semnătura agentului constatator.

Mai mult, petenta a arătat că în data de 31.01.2013 s-a încheiat procesul-verbal de predare primire aferent contractului_VH3/01 prin care aceasta, în calitate de utilizator a predat S.C. MARFIN LEASING IFN (ROMÂNIA) SA, autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ . Motivul predării autovehiculului menționat mai sus se datorează faptului ca nu a mai putut fi onorată obligația de plată stabilită prin contractul amintit mai sus.

În concluzie, la data de 03.02.2013, data săvârșirii contravenției, autovehiculul_ nu se mai afla în posesia petentei, ceea ce presupune că amenda nu a fost aplicată corect, petenta neavând calitatea de contravenientă.

Mai arată că nu se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa deoarece a înstrăinat autoturismul cu mult înainte de constatarea contravenției și, prin urmare, nu îi sunt aplicabile prevederile OG 15/2002.

În drept acțiunea a fost motivată pe disp. OG nr.2/2001. A solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În apărare a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

La dosar a depus în copie, următoarele înscrisuri: procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/09.04.2013 întocmit de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA cu dovada plicului în care i s-a comunicat procesul verbal (f.4-5), proces verbal de predare primire contract_VH3/01 utilizator I.-M. SRL încheiat în data de 31.01.2013 cu . ROMÂNIA SA (f.6).

În apărare, intimata, în termen legal, a formulat întâmpinare (f.11-12) prin care a solicitat respingerea plângerii ca fiind nefondată și netemeinică și, în subsidiar, menținerea procesului verbal contravențional . nr._/09.04.2013 întocmit de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA ca fiind temeinic și legal.

În fapt a arătat că la data de 03.02.2013, pe A1 km 70+460m, pe raza localității P., județul Dîmbovița, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând I.-M. SRL, cu sediul în Timișoara, ., județul T., a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține o rovinietă valabilă, sens în care, la data de 09.04.2013 a fost întocmit procesul verbal de contravenție . nr._/09.04.2013 de către intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA prin subunitatea cesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN.

Mai arată că procesul verbal contravențional îndeplinește toate condițiile prevăzute de OG nr. 15/2002, coroborat cu OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor; că este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 455/2001 coroborat cu art. 19. din OG nr. 2/2001.

Mai mult, procesul verbal contravențional contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator P. L. M., cu certificatul calificat emis de CertSING SA.

În temeiul art.411(1) pct. 2 NCPC a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În drept, întâmpinarea s-a motivat în baza disp. OG nr.2/2001, OG nr.15/2002, Legea nr.455/2001, privind semnătura electronică, Ordinul MTI nr. 769/2010.

În apărare, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și orice alte probe doveditoare ce vor reieși din dezbateri.

La dosar a depus: proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR, autorizația de control a agentului constatator, certificat calificat pentru semnătura electronică cu valoare legală (f. 13-14).

Prin Sentința civilă nr.6869/29.05.2013 Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a plângerii în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, reținând că sediul petentei se află în localitatea Drobeta Turnu Severin, . nr.11, județul M..

OG nr.2/2001 instituie modalitatea de stabilire a competenței prevăzând la art. 32 alin. 2 că: ,,plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția”.

Având în vedere și dispozițiile art. 10 ind. 1 din OG 15/2002 care prevăd că :,, prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.”

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 19.06.2013.

Potrivit rezoluției din data de 21.06.2013, instanța a dispus comunicarea către petentă a unui exemplar al întâmpinării formulate de intimată cu obligația ca în termen de 10 zile să depună răspuns la întâmpinare.

La data de 01.07.2013, prin serviciul registratură al instanței, petenta a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare (f. 4-5).

Instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/09.04.2013 petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 3000 lei întrucât s-a constatat că la data de 09.04.2013, pe A1 km70+460m, pe raza localității P., județul Dîmbovița, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând ., a circulat pe drumurile naționale fără a deține o rovinietă valabilă.

În procedeul verificării legalității procesului-verbal de contravenție, instanța nu poate să se limiteze doar la aspectele invocate de către petent în cererea sa, ci trebuie să aibă în vedere și acele neregularități care rezultă din cuprinsul actului și care pot fi invocate de către aceasta din oficiu. În concret, acest demers presupune verificarea aspectelor de nelegalitate care sunt stabilite sub sancțiunea nulității absolute, putând fi astfel invocate și constatate de instanță din oficiu.

Sub aspectul legalității întocmirii procesului verbal de contravenție . nr._/9 aprilie 2013, se observă că acesta este întocmit cu respectarea tuturor cerințelor prev. art. 16 si 17 din O.G.2/2001.

Astfel, în speță nu au fost identificate motive de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care să poată fi invocate din oficiu, iar eventualele deficiențe de formă ale procesului-verbal de contravenție care trebuie să cuprindă elementele cerute de art. 16 din OG nr. 2/2001, sunt sancționate cu nulitatea relativă care nu poate fi invocată decât de partea interesată.

Fiind vorba de o nulitate virtuală, anularea actului intervine în condițiile art. 175 C.proc.civ. doar în măsura dovedirii unei vătămări care să decurgă din viciul constatat și care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.

În speță, petentul a invocat faptul că în cuprinsul procesului – verbal au fost consemnate în mod eronat datele de identificare ale petentului, aspect care poate să îmbrace cel mult forma unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.

Or, nu a invocat vătămarea sa și nici nu a dovedit nu a dovedit vătămarea care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului verbal contestat.

Instanța reține că au fost respectate dispozițiile art. 19 din OG nr. 2/2001, în sensul că procesul-verbal a fost întocmit în lipsa petentului, însă a fost menționat motivul pentru care nu a fost semnat de un martor asistent, fiind astfel îndeplinite cerințele legale.

De asemenea, instanța nu poate reține nerespectate dispozițiile art. 16, alin. 7 din OG nr. 2/2001, întrucât, petentul nefiind de față la întocmirea procesului-verbal, nu avea cum să facă obiecțiuni.

În ceea ce privește critica petentului în sensul că absența semnăturii olografe de pe procesul verbal duce la nerealizarea condiției prevăzute de art. 17 din OG 2/2001, instanța urmează a o înlătura cu următoarea motivare:

În circuitul juridic semnătura are rolul de a identifica persoana de la care emană o manifestare de voință producătoare de efecte juridice.

Semnătura electronică se realizează cu ajutorul unui Certificat digital calificat, care permite identificarea sigură a unei persoane în mediul electronic, fiind documentul de identitate al utilizatorului in spațiul virtual.

Motivul pentru care legea a impus semnarea procesului verbal drept condiție de validitate a acestuia este posibilitatea de verificare a identității persoanei care a întocmit actul și, pe această cale, a competenței acesteia în emiterea procesului verbal. Semnătura electronică realizează cu certitudine funcția semnăturii, respectiv de a-l identifica pe autor, iar art. 17 din OG nr.2/2001, care trebuie interpretat în sensul în care produce efecte juridice, nu distinge după cum semnătura este realizată olograf ori electronic. În consecință art. 17 permite interpretarea că semnătura electronică este o semnătură în sensul acestui acest text de lege astfel încât instanța reține că procesul verbal este semnat.

Din perspectiva aceluiași principiu al interpretării legii în sensul în care produce efecte juridice, nu în sensul în care nu produce nici unul, se impune a se interpreta art. 10 din O.G. nr. 15/2002 astfel încât să se asigure aplicarea în general a actului normativ și în special a art. 8 și art. 9 alin. 2, alin. 3 care reglementează contravențiile constând în fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă și constatarea acestora prin mijloace tehnice, respectiv în sensul că semnătura electronică îndeplinește condiția prevăzută de art. 17 din OG nr.2/2001.

În consecință un proces verbal de contravenție generat și semnat electronic îndeplinește condiția prevăzută de art. 17 din OG nr. 2/2001 cu privire la existența semnăturii agentului constatator dacă sunt îndeplinite condițiile care garantează valabilitatea semnăturii.

Instanța reține prevederile art. 4 pct. 3 din Legea nr. 455/2001 - în înțelesul prezentei legi: 3. semnătură electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare.

De asemenea, potrivit art. 5 din Legea nr. 455/2001, înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată.

În speță, intimatul a făcut dovada că agentul constatator L. M. P. avea drept de semnătură electronică, fiind titularul unui certificat calificat emis de Certsign SA – fila 13, astfel încât instanța nu poate primi motivele de nulitate absolută invocate de petent.

Întrucât certificatul calificat respectă condițiile prevăzute de art. 18 din Legea nr. 455/2001, pentru motivele care preced, instanța reține că semnătura electronică aplicată pe procesul-verbal este valabilă, iar procesul verbal este semnat, fiind respectată condiția impusă de art. 17 din OG nr. 2/2001.

Pentru aceste motive, văzând că procesul verbal cuprinde numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul contravenientei, fapta săvârșită, data comiterii acesteia, semnătura agentului constatator, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea mențiunilor prevăzute sub sancțiunea nulității exprese de art.17 din O.G. nr.2/2001.

Analizând procesul-verbal de constatare a contravenției instanța reține că petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 3000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța reține că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).

Prin urmare, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Potrivit art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă.

În conformitate cu prevederile OG nr.15/2002 cu modif. și completările ulterioare, art. 7 prevede că „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și deținerea rovinietei valabile revin în exclusivitate, în cazul utilizatorilor români, deținătorilor menționați în certificatul de înmatriculare, documentele vamale sau în alte documente oficiale, iar în cazul utilizatorilor străini, acestea revin în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului”.

Articolul 1 alin. 1 lit. b din O.G. nr. 15/2002 definește noțiunea de „utilizator” astfel: persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța constată că petenta a încheiat la data de 31.01.2013 cu . ROMÂNIA SA un proces verbal de predare-primire contract_VH3/01 utilizator I.-M. SRL, prin care la data de 31.01.2013 a predat autovehiculul marca IVECO, cu numărul de înmatriculare_, către . ROMÂNIA SA, întrucât, potrivit susținerilor petentei, aceasta din urmă nu a mai putut onora obligația de plată stabilită prin contract (f. 6).

Se observă că acest înscris nu are un număr de înregistrare în evidențele societății de leasing, iar pe altă parte, se mai reține că intimatul accesează baza de date ale Ministerului de Interne pentru a afla numele proprietarului/utilizatorului, iar în această bază de date, utilizator apare ca fiind petentul.

Pentru aceste considerente, instanța va respinge plângerea contravențională și va menține dispozițiile procesului verbal de contravenție . nr._/9 aprilie 2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petent . cu sediul în municipiul Drobeta Turnu Severin, . nr.11, județul M., înmatriculată la ORC de pe lângă Tribunalul M. sub nr.J_, C. RO_ în contradictoriu cu intimat CNADNR SA – Cestrin cu sediul în București, ..401A, Sector 6.

Menține dispozițiile procesului verbal de contravenție . nr._/9 aprilie 2013.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Dr.Tr.S..

Pronunțată în ședință publică azi 18 septembrie 2013.

P. GREFIER

Red. Z./tehnored MB/ data – 17 octombrie 2013

4 ex/.. 6/Poz.Reg.1299/2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3432/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN