Plângere contravenţională. Sentința nr. 635/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 635/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 06-02-2013 în dosarul nr. 14928/225/2012
Dosar nr._ - plângere contravențională -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA T. S.
JUDEȚUL M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 635
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 06.02.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Z. A. D.
GREFIER: G. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională privind pe petentul AL - T. G. în contradictoriu cu intimata I.P.J. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea de pe listă a răspuns petentul si martorul P. A., lipsa fiind intimatul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Cu respectarea dispozițiilor art. 192 și 193 C.proc.civ., coroborate cu art. 130 și 169 C.proc.civ., se procedează la audierea martorului prezent, P. A., sub prestare de jurământ, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei conform prevederilor art. 198 C.proc.civ
Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă părților prezente cuvântul pe fond.
Petentul lasă la aprecierea instanței soluția si precizează ca el nu a chemat politia.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța declară închise dezbaterile potrivit art. 150 Cod Procedura Civilă și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin adresa_/10.10.2012 intimatul I. M. a înaintat plângerea petentului Al- T. G. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/15.09.2012.
În motivarea plângerii sale petentul a arătat că nu a încălcat dispozițiile art.3 pct.1 si art.3 pcxt.25 din Legea 6/1991 așa cum in mod greșit si prin interpretare a legii agentul V. C. a consemnat in procesul verbal de contravenție . nr._. A mai precizat ca discuția a plecat de la faptul ca el împreuna cu soția sa au efectuat reparații de tinichigerie la auto marca Dacia L. de culoare roșie – galben cu număr de înmatriculare_ aparținând . SRL adusa la reparații de numitul V. R. si in baza autorizației de reparații . nr._.
Petentul a precizat ca după efectuarea reparației Vargaru R. a refuzat sa plătească prețul convenit, iar ca urmare a intervenției agentului de poliție acesta a plecat fără sa efectueze plata înțelegerii. Petentul a aratat ca este bolnav de necroza aseptica cap femural bilateral si are o pensie lunara de 350 lei.
În drept, petentul nu și-a întemeiat plângerea.
În dovedirea plângerii a depus la dosar procesul verbal de contravenție . nr._/15.09.2012 (fila 5), autorizație de reparații . nr._ (fila 6), certificat de încadrare in categorie de persoane cu grad de handicap(fila 7), cupon pensie (fila 8).
Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 15 lit. i) și art. 15 lit. p) din Legea nr.147/1996 raportat la art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr.180/2002, cu completările si modificările ulterioare și de plata timbrului judiciar, conform art. 1 din OG nr. 32/1995, aprobată prin Legea nr. 106/1995.
Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiata deoarece in data de 15.09.2011 petentul a adresat in baza unor neînțelegeri cu numitul V. R. injurii si expresii jignitoare si a tulburat fără drept liniștea locatarilor de pe . unde locuiește, fapta ce contravine art. 3, pct.1 si 25 din Legea 61/1991.
In dovedire a depus la dosar: proces verbal de contravenție . nr._/15.09.2012(fila 9), declarație (fila 10), raport din data de 04.10.2012 (fila 11).
La termenul de judecată din data de 28 noiembrie 2012, petentul a fost ascultat în conformitate cu prevederile art. 34 din OG nr. 2/2001. – fila 26
Sub aspect probator instanța a încuviințat si administrat proba testimonială cu martorii: P. A. si proba cu înscrisurile de la dosar, considerându-le legale, pertinente, concludente si utile soluționării cauzei.
Analizând cererea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâtul, prin raportare la probatoriul administrat în cauză și văzând dispozițiile legale incidente, instanța constată și reține următoarele:
În data de 15 septembrie 2012, petentului i s-au aplicat două amenzi contravenționale, în baza Legii nr. 61/1991, în cuantum de 200 lei fiecare, întrucât la data de 15 septembrie 2012 s-a constatat că a adresat injurii și expresii jignitoare numitului V. R. și a tulburat fără drept liniștea locatarilor de pe .> Sub aspectul legalității întocmirii procesului verbal de contravenție . nr._/15 septembrie 2012, se observă că acesta este întocmit cu respectarea tuturor cerințelor prev. art. 16 si 17 din O.G.2/2001.
Astfel, în speță nu au fost identificate motive de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care să poată fi invocate din oficiu, iar eventualele deficiențe de formă ale procesului-verbal de contravenție care trebuie să cuprindă elementele cerute de art. 16 din OG nr. 2/2001, sunt sancționate cu nulitatea relativă care nu poate fi invocată decât de partea interesată.
Fiind vorba de o nulitate virtuală, anularea actului intervine în condițiile art. 105 C.proc.civ. doar în măsura dovedirii unei vătămări care să decurgă din viciul constatat și care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.
În speță, petentul nu a invocat și nici nu a dovedit vătămarea care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului verbal contestat.
Instanța reține că au fost respectate dispozițiile art. 19 din OG nr. 2/2001, în sensul că procesul-verbal a fost întocmit în lipsa petentului, însă în prezența martorului asistent P. A., fiind îndeplinite în felul acesta prevederile art. 19, alin. 3 din OG nr. 2/2001.
De asemenea, instanța nu poate reține nerespectate dispozițiile art. 16, alin. 7 din OG nr. 2/2001, întrucât, petentul nefiind de față la întocmirea procesului-verbal, nu putea să facă obiecțiuni, această prevedere fiind aplicabilă doar în ipoteza în care procesul-verbal este întocmit în prezența petentului.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 3, pct. 1 din Legea nr. 61/1991, constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: 1) săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice.
Potrivit art. 3, pct. 25 din Legea nr. 61/1991, constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: 25) tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă;
Față de faptul că procesul-verbal se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și legalitate în ceea ce privește împrejurările percepute cu propriile simțuri de agentul constatator, prezumție pe care petentul nu a răsturnat-o, instanța va reține că procesul-verbal este temeinic.
Astfel, martorul P. A. a declarat sub prestare de jurământ că petentul a adresat injurii și cuvinte jignitoare numitului V. R., toate acestea având loc într-un loc public – fila 47.
În ceea ce privește susținerea petentului că nu a primit contravaloarea reparațiilor pe care le-a efectuat la autoturismul numitului V. R., instanța apreciază că acest aspect nu este de natură să justifice un astfel de comportament din partea petentului, acesta având la dispoziție alte posibilități de a acționa în mod legal.
Pentru aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal este legal și temeinic, însă instanța apreciază că sancțiunea este prea aspră și va face aplicarea art. 21, alin. 3 din OG nr. 2/2001, în sensul că va avea în vedere împrejurările în care a fost săvârșită fapta, scopul urmărit, urmarea produsă, precum și sancțiunea să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Se apreciază că sancțiunile au fost corect individualizate față de criteriile enumerate de art. 21, aplicându-se sancțiuni minime pentru ambele fapte, însă instanța va avea în vedere la individualizarea pedepsei situația specială în care se află petentul.
Astfel, din actele depuse la dosar rezultă că petentul este încadrat în grad de handicap și că are un venit lunar de 350 lei, reprezentând pensie de handicap, motiv pentru care instanța apreciază că este suficientă aplicarea sancțiunii avertismentului.
Pentru aceste motive, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul AL - T. G., va dispune înlocuirea sancțiunii cu sancțiunea avertismentului, va exonera pe petent de plata amenzii și va menține celelalte dispoziții din procesul-verbal.
În baza art. 274 C.proc.civ., va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul AL - T. G., cu domiciliul in Dr. Tr. S., ., judetul Mehedinti în contradictoriu cu intimatul I. M. cu sediul in Dr. Tr. S., b.dul C. I nr. 75, judetul Mehedinti.
Dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 400 lei, aplicată prin procesul verbal de contravenție ., nr._/15 septembrie 2012, cu AVERTISMENT.
Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 6 februarie 2013, la sediul Judecătoriei Dr.Tr.S..
Președinte, Grefier,
Z. A. D. S. G.
Red.Z.A.D./Tehnored. S.G. – 8 martie 2013 / Ex.4 / pag. 3/
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
← Cereri. Sentința nr. 1214/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2640/2013.... → |
---|