Plângere contravenţională. Sentința nr. 788/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 788/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 766/225/2013
Dosar nr._ plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA T. S.
JUDEȚUL M.
Sentința Civilă nr. 788
Ședința publică din data de 14.02.2013
Instanța constituită din:
Președinte: A. - M. B.
Grefier: C. C.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulate de petentul V. N. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE ARGEȘ, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că, la dosarul cauzei s-a depus de către intima, prin Serviciul Registratură, întâmpinare.
Instanța, față de faptul că intimatul Inspectoratul Județean de Poliție Argeș a invocat prin întâmpinare excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, rămâne în pronunțare cu privire la excepția invocată .
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 18.01.2013 sub nr._ /2012 petentul V. N. a solicitat ca instanța să constate că sancțiunea contravențională este nelegală și netemeinică și să dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._/04.01.2013 încheiat de către intimat, anularea punctelor amendă și a punctelor penalizare, exonerarea sa de la plata amenzii contravenționale și anularea măsurii complementare a reținerii și suspendării permisului de conducere .
În motivarea plângerii a arătat faptul că în data de 04.01.2013 ora. 11.19 se deplasa cu autoturismul proprietatea S.C. Creer Group Edy S.R.L., marca Audi Q7 cu nr. de înmatriculare_ pe ruta Drobeta T. Sevrin – Pitești- București și la ieșire din localitatea L. Corbului a fost oprit de către un lucrător de poliție care i-a solicitat actele la control și i-a adus la cunoștință că a circulat cu viteza de 105 km/h, depășind astfel limita legală de viteză pe porțiunea de drum pe care se deplasa, aspect care i-a fost comunicat în prezența sa prin stația radio de către operatorul radar care a indicat ca loc al săvârșirii faptei contravenționale porțiunea de drum de la KM 95+700 de pe DN 63.
A menționat petentul, referitor la viteza de 105km /h înregistrată de aparatul radar, faptă prevăzută și sancționată de art. 102 alineat 3 litera e din OUG 195/2002, raportat la art. 121 alineat1 din OUG 195/2002, că agentul care întocmit procesul verbal nu a putut face dovada indubitabilă acestui fapt, motivând că operatorul radar este cel care a constatat viteza, deci agentul constatator, care de altfel trebuia să aplice și sancțiunea, fapt ce poate fi confirmat și de pasagerul care îl însoțea în autoturism dar și martorii care se aflau cu un alt autoturism în spatele autoturismului său
A apreciat petentul că acuzația este greșită întrucât în realitate nu se deplasa cu viteza de 105km/h în localitate L. Corbului, că a respectat limita de viteză admisă pe sectorul de drum respectiv și că a fost sancționat în mod nelegal.
A menționat petentul faptul că apreciază că procesul verbal de contravenție este lovit de nulitate întrucât din conținutul acestuia lipsește consemnarea agentului constatator cu privire la numărul casetei pe acre s-a efectuat înregistrarea și astfel nu se poate verifica dacă înregistrarea s-a efectuat cu un mijloc tehnic omologat metrologic indicat în procesul verbal, astfel cum prevede textul de lege.
S-a învederat de asemenea faptul că nu agentul constatator/operatorul radar a aplicat sancțiunea cu un coleg al său, deși a fost prezent la încheierea procesului verbal de contravenție, semnând de primire și înmânându-i-se o copie a acestuia și înștiințare de plată ce trebuia completată tot de agentul constatator și semnat de petent cu ocazia înmânării, făcându-se mențiunea în acest sens în procesul verbal.
A invocat în susținerea celor menționate dispozițiile OG2/2001 care prevăd că agentul care constată contravenția se numește agent constatator și el este cel care aplică sancțiunea, astfel procesul verbal este lovit de nulitate
În drept plângerea contravențională nu a fost motivată.
În dovedirea plângerii, a depus la dosarul cauzei procesul verbal de contravenție . nr._/04.01.2013.
Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 15 lit. I si art. 15 lit. p din Legea nr.147/1996 raportat la art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr.180/2002, cu completările si modificările ulterioare, si de plata timbrului judiciar, conform art. 1 din OG nr. 32/1995, aprobata prin Legea nr. 106/1995.
Legal citat cu un exemplar plângere contravențională depusă de către petent și mențiunea de a depune întâmpinare conform art.114 ind. 1 alin.2 C.pr. civ. intimatul Inspectoratul Județean de Poliție Argeș a formulat întâmpinare prin care a excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, solicitând admiterea excepției și declinarea competenței de soluționare, în favoarea Judecătoriei Costești, județul Argeș .
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției necompetentei teritoriale invocate, instanța retine următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/04.01.2013, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 630 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 102 alineat 3 litera e din OUG 195/2002.
Potrivit art.137 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Astfel, conform dispozițiilor art. 32 al.2 OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea contravențională se soluționează de judecătoria în raza căreia s-a săvârșit fapta contravențională, competența teritorială stabilită în acest fel fiind competența teritorială exclusivă. Față de excepția necompetenței teritoriale invocată, instanța constată că locul unde s-a săvârșit contravenția este pe raza localității L. Corbului-DN 65 km 95+700 m, astfel cum rezultă din mențiunile procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contravenție . nr._/04.01.2013, ce se află în raza de competență a Judecătoriei Costești, județul Argeș.
Având în vedere norma legală imperativă menționată care reglementează un caz de competență teritorială exclusivă, de la care nu sunt permise derogări, văzând și dispozițiile art. 159 pct. 3 Cod procedura civilă, potrivit cu care necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, instanța apreciază întemeiată excepția de necompetență teritorială invocată, urmând să o admită și, în temeiul art. 158 alin. 3 Cod procedura civilă, să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Costești, județul Argeș, în a cărei rază teritorială a fost săvarșită contravenția.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Drobeta T. - S., invocată de intimată prin întâmpinare.
Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect plângere contravențională, privind pe petentul V. N. cu domiciliul în ., . în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE ARGEȘ, în favoarea Judecătoriei COSTEȘTI, jud. Argeș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.02.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. A-M.B./Tehn.C.C 2 ex./ 07.03.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 811/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1394/2013.... → |
---|