Acţiune în constatare. Sentința nr. 1022/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Comentarii

0

Sentința nr. 1022/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 12882/225/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1022/2015

Ședința publică de la 10 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. P.

Grefier ședință M. C.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S. I. și pe pârât B. S.A. BUCUREȘTI, având ca obiect acțiune în constatare

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc la termenul de judecată din 03.03.205 fiind consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv care face parte integrantă din prezenta, și prin care s-a amânat pronunțarea în cauză inițial la 10.03.2015 și ulterior la termenul de azi.

INSTANȚA

Deliberând asupra actelor și lucrărilor dosarului instanța constată:

La data de 29.09.2014 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe acțiunea formulată de reclamantul S. I., prin cre a chemat în judecată pe pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu aceasta să se constate că punctul 5 din contractul de credit nr._/01.08.2008 -incheiat cu BANCA conține o clauza abuzivă în înțelesul art. 4 din Legea 193/1999: "dobânda este fixă în primele 12 luni și variabilă ulterior", motiv pentru care solicită să fie înlăturată; să se constate că punctul 6 din contractul de credit nr._/01.08.2008-incheiat cu BANCA, conține o altă clauză abuzivă referitoare la existența unei dobânzi anuale efective, în cuantum de 8,80 % ce se adaugă la dobânda deja fixată și se compune din diverse comisioane, dobânzi etc; motiv pentru care solicită să fie înlăturată; să se constate că punctul 9 din contractul de credit nr._/01.08.2008 -incheiat cu BANCA, conține o altă clauză abuzivă referitoare la existența unui comision de acordare credit, de 2.50 %, motiv pentru care solicită să fie înlăturată; să se constate că punctul 9.a din contractul de credit nr._/01.08.2008 incheiat cu BANCA, conține o altă clauză abuzivă referitoare la existența unui comision de administrare lunar de 15,00 €, motiv pentru care solicită să fie înlăturată, că punctul 9.b din contractul de credit nr._/01.08.2008 incheiat cu BANCA, conține o altă clauză abuzivă referitoare la existența unui comision de transformare pentru prima solicitare, în cuantum de 0,50 %; motiv pentru care solicită să fie înlăturată; că punctul 9.c din contractul de credit nr._/01.08.2008, încheiat cu BANCA, conține o altă clauză abuzivă referitoare la existența unui comision de transformare pentru următoarele solicitări, în cuantum de 1 %; motiv pentru care solicită să fie înlăturată; să se constate că punctul 9.d din contractul de credit nr._/01.08.2008 incheiat cu BANCA, conține o altă clauză abuzivă referitoare la existența unui comision de rambursare anticipată, în cuantum variabil, de 4,50 % ( pentru primele 36 luni ), de 3,00 % ( pentru 37-60 luni), de 2,50 % ( pentru 61-120 luni ), de 2,00 % ( peste 121 luni ); motiv pentru care solicită să fie înlăturată; iar pe cale de consecință, raportat la situațiile mai sus arătate, a solicitat să fie obligată pârâta BANCA la plata/restituirea către reclamant a sumelor reprezentând contravaloarea comisioanelor încasate abuziv, pe perioada 01.08.2008 -prezent; să fie obligată BANCA să modifice dobânda variabilă în dobinda fixa, pe toata perioada derulării contractului; să fie obligată pârâta să restituie diferența achitată în plus de către reclamant, cu titlu de dobândă variabilă; să fie obligată BANCA la plata despăgubirilor, a cheltuielilor de judecată, actualizate cu indicii de inflație de la data plății fiecărei rate și până la data restituirii efective a sumelor. Ulterior la data de 21.10.2014, reclamantul a precizat în ceea ce privește valoarea obiectului cererii că aceasta nu există și că înțelege să solicite numai constatarea caluzelor abuzive.

In fapt, reclamantul a arătat că, prin convenția de credit nr._/01.08.2008, pârâta i-a acordat un împrumut cu garanție imobiliară, pentru o perioadă de rambursare de 300 de luni, iar contractul prevedea o dobândă fixă de 7,4 % în primul an, variabilă ulterior, fiindu-i atașat în consecință un grafic de rambursare, care prevedea fiecare sumă lunară pe care împrumutatul era obligat să o achite.

Cu toate acestea, banca-pârâtă a modificat substanțial acest scadențar, prin majorarea dobânzii percepute și a altor comisioane, fără a avea acordul său, în acest sens nefiind comunicat nici scadențarul, și fară vreo altă justificare pentru această modificare unilaterală a contractului de credit.

A arătat că, în cauză, contractul pe care l-a încheiat cu banca este unul tip, de adeziune, consumatorul neavând posibilitatea de a negocia clauzele acestuia, ci doar de a fi sau nu de acord cu ele, astfel cum acestea au fost în mod discreționar determinate de bancă. Astfel, întreaga convenție de credit este alcătuită din mai multe documente, standardizate, denumite „condiții generale" și „condiții particulare", care sunt în mod evident utilizate de către pârâtă în relațiile comerciale cu toți clienții săi. Prin urmare, nici clauza invocată ca fiind abuzivă nu a fost negociată direct cu reclamantul, fiind impusă în cadrul contractului de credit de către banca pârâtă.

Art. 14 lit. a din Legea nr. 190/1999 rep., la data accesării creditelor, prevedea că în cazul creditelor ipotecare pentru investiții imobiliare în care rata dobânzii este variabila, "variația ratei dobânzii trebuie să fie legată de fluctuațiile unui indice de referință menționat în contract". In cazul de fată insa, banca si-a rezervat dreptul de a modifica unilateral dobânda, în funcție de politica proprie. Astfel, în situația în care banca a mărit discreționar și unilateral dobânda, doar pentru ca asa este "politica băncii", trebuie ca si clientul sa poată contesta aceasta majorare si sa ceara explicații băncii in legătura cu motivul majorării.

Consideră că o clauză este una abuzivă ab initio, întrucât exclude, prin modalitatea în care este formulată, posibilitatea unui observator obiectiv de a aprecia asupra temeiniciei motivelor de modificare unilaterală a contractului. Ca pol de putere, banca este cea care decide apariția momentului în care survine dezechilibrul financiar pe piață și ea este cea care modifică dobânda. Nu există o negociere reală, nu există o egalitate între părți.

Legea interzice profesioniștilor sa includă in contractele lor profesionale clauze abuzive. Legislația chiar stabilește o lista de clauze considerate ab initio abuzive. In cazul in care, totuși, astfel de clauze sunt înscrise in contract, mai ales daca acesta este un contract pre-formulat, clauzele respective sunt considerate fara efect fata de consumator, pe lângă faptul ca ele pot fi declarate nule de instanța, la sesizarea autorităților in domeniul protecției consumatorului sau chiar a consumatorilor, actionind individual sau in asociații. Conform art. 6 din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive in contractele comercianților cu consumatorii, clauzele abuzive sunt fara efect pentru consumator, iar contractul va continua sa fie executat de parti doar daca, prin eliminarea acestor clauze abusive, contractul nu se impune a fi anulat sau reziliat. Art. 4 si art. 13-14 din aceeași Lege 193/2000 permit judecătorului sa intervină in contract, pentru a-l revizui sau reconstrui, dupa ce, in prealabil, a constatat caracterul abuziv al unora dintre clauzele contractului, aplicind sancțiunea nulității absolute a acestor clauze. Daca rezilierea contractului pentru eliminarea clauzelor abuzive nu se impune, contractul puțind fi executat in continuare, judecătorul dispune continuarea sa, de data aceasta de pe poziții echilibrate ale pârtilor. Conform art. 4 alin.l din Legea nr. 193/2000, sunt clauze abuzive acele clauze care nu au fost negociate cu consumatorul si care creează intre parti un dezechilbru semnificativ al prestațiilor, contrar cerințelor bunei-credinte.

Dobinda, desi ar trebui sa fie fixa in conformitate cu clauzele contractuale si cu legea, este variabila in funcție de voința băncii sau de fluctuațiile pieței financiare, intrucit printr-o clauza abuziva banca si-a asigurat variația dobinzii in funcție de acest element exterior voinței clientului, dar pe care banca il aplica si il interpretează dupa cum are interes.

Clauza relativa la dobinda este sub efectul prezumției de clauza abuziva, deoarece nu este clar exprimata in contract; . spune ca dobinda este fixa pe toata durata contractului, dar la un alineat imediat următor se arata ca banca poate, totuși, sa modifice in mod unilateral dobinda, in funcție de conjunctura economica; adică dobinda ar trebui sa fie fixa, dar prin voința unilaterala a băncii devine variabila.

A arătat că prin introducerea unor astfel de clauze se creează un dezechilibru semnificativ între părți, întrucât dobânda poate crește fară o reală posibilitate pentru client de a verifica baza acestei creșteri, existând pericolul ca aceasta să crească în aceeași manieră fară ca acesta să poată verifica, fiind, de asemenea, expus riscului de a fi introdus în Centrala Riscurilor Bancare ca rău-platnic, fară a avea nicio vină în derularea raporturilor contractuale, fapt de natură să îl afecteze economic și moral.

A menționat că comisionul este o dobândă ascunsa; dovada se regăsește în declarația financiara a Băncii pe perioada contractată, unde comisionul este înregistrat la venituri din dobânzi; comisionul nu poate fi considerat un preț al banilor, căci „prețul" banilor este dobânda; iar daca acest comision ar fi considerat un pret al banilor, prezumția de caracter abuziv ar fi si mai puternica, intrucit pentru aceeași prestație/serviciu, banca încasează doua preturi.

Comisionul este de n%, platibil lunar (dar nu se stie daca este pe an sau pe luna ori pe zi; cu toata aceasta neclaritate, banca il incaseaza luna de luna, de la începutul contractului) si este aplicat la valoarea inițiala a contractului sau la soldul creditului.

Prezumția de clauza abuziva poate fi ridicata doar prin dovada scrisa, făcuta de banca, a caracterului negociat al contractului, si nu doar a unuia sau altuia dintre detaliile contractului (art. 4 alin.3, teza a doua: daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens; așadar, proba nu se poate face nici cu martori, nici cu interogatoriul si, cu atit mai puțin, cu expertiza, caci acestea nu sunt probe prezentate de banca, ci provocate de banca; o proba nu poate fi prezentata daca nu pre-exista prezentării).

Reclamantul susține că nu intra sub incidența prezumției de caracter abuziv clauzele referitoare la prețul mărfii sau la tariful serviciului, cu condiția ca prețul sa fie clar si ușor inteligibil pentru un om cu un nivel de cunoștințe mediu (bunul simt comun) - art. 4 alin.6; daca prețul nu e clar exprimat, atunci prezumția redevine aplicabila; in orice caz, contractul de credit bancar este o varianta de împrumut; el nu are pret (pentru ca banii nu sunt marfa) si nici tarif (pentru ca împrumutul nu este un seriviu prestat clientului) si, in consecința, nu se poate susține excluderea acestuia de la aplicabilitatea art. 4.

A mai arătat că comisionul de risc este abuziv, pentru că este, de fapt, o dobinda mascata: este plătit pentru aceeași prestație pentru care se plătește deja dobinda; - este inregistrat ca atare in contabilitatea băncii, ca „venituri din dobinzi"; - este menit sa asigure banca in contra riscului dat de portofoliul sau de credite neperformante, ceea ce inseamna ca riscul băncii din aceste credite neperformante nu este suportat nici de banca, nici de debitorii neperformanti, ci de debitorii bun-platnici, cum este reclamantul; - ca acest comision este stabilit printr-o clauza abuziva rezulta si din faptul ca, până la momentul acționarii in judecata si chiar si ulterior, reclamanții nu au avut nici un incident de plata; desi, normal, ar fi trebuit ca banca sa restituie aceasta suma acumulata cu titlu de comision de risc (pentru ca riscul nu s-a intimplat niciodată), suma nu a fost si nu va fi restituita decit ca urmare a obligării la restituire in cazul câștigării acestui proces.

În dovedirea acțiunii a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei și eventual expertiză de specialitate dacă se contestă cuantumul.

În drept, și-a întemeiat acțiunea pe disp.art.194 din Noul Cod de procedură civilă, disp Legii 193/200, Directiva 93/13/CEE, legislație CJUE.

Pârâta . SA, a formulat întâmpinare în temeiul dispozițiilor art. 205 - 208 NCPC prin care a solicitat în principal, respingerea cererii de chemare în judecată ca urmare a admiterii excepției nulității cererii pentru lipsa determinării obiectului și a elementelor obligatorii pentru cererea de chemare în judecată, prevăzute la art. 194 NCPC; sau prin admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune în sens material, iar în subsidiar, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În fapt a arătat că la data de 01.08.2008 între B. și Reclamant (în calitate de împrumutat) s-a încheiat Contractul de credit bancar nr._ („Contractul de credit"), pentru suma totală de 30.000 Euro pe o perioadă de 300 de luni, reprezentând credit pentru nevoi personale.

A arătat că după semnarea acestei convenții, și-a îndeplinit obligația stipulată în contract (obligație uno ictu) și am pus la dispoziția împrumutatului suma respectivă, la rândul său, acesta avea obligația corelativă de a restitui eșalonat suma împrumutată, achitând totodată dobânda și comisioanele aferente (obligație cu executare succesivă).

La data de 19.01.2011, la cererea reclamantului, între părți a intervenit Actul adițional nr. 2 la Contractul de credit („Actul adițional"), în temeiul căruia creditul a fost rescadențat prin diminuarea ratei lunare totale de plată în urma negocierii până la valoarea de 150 EUR lunar pe o perioadă de 12 luni, numită perioadă rescadențare, conform graficului de rambursare anexat la prezentul act adițional, parte integrantă din acesta, iar în cadrul perioadei de rescadențare, împrumutatul are obligația să achite comisionul lunar de administrare credit, costul lunar de asigurare complexă (în cazul în care acesta se percepe potrivit contractului de credit) și dobânda în sumă negociată, conform graficului de rambursare anexat, diferența dintre rata de dobândă calculată conform Contractului și rata de dobândă în sumă negociată conform Actului adițional se capitalizează lunar, fiind adăugată la soldul creditului urmând ca la finalul perioadei de rescadențare, toate creanțele împrumutatului față de B. compuse din sold credit curent și restant la data semnării prezentului Act adițional, dobânda curentă și restantă la data semnării prezentului Act adițional, comision restant la data semnării prezentului Act adițional, dobânda calculată conform punctului 3 din Actul adițional se consolidează rezultând un credit total în valoare de 30.956,65 EUR."

Semnarea Actului adițional la contractul de credit a avut ca unic scop oferirea de către B. reclamantului a unui termen de grație suplimentar pentru îndeplinirea obligațiilor sale ca urmare a dificultăților de plată pe care acesta le întâmpina. A arătat că modificarea cuantumurilor de achitat pe care reclamantul o consideră abuzivă reprezintă, în realitate, acordarea de către B. reclamantului de noi beneficii prin rescadențarea creditului solicitată chiar de acesta.

Analizând în ansamblu cererea de chemare în judecată, se poate observa că, din perspectiva reclamantului, orice obligație pe care aceasta ar avea-o față de Bancă este considerată nulă, abuzivă și de natură a creea un dezechilibru semnificativ.

Reclamantul, având nevoie de împrumutul bancar, a ales din ofertele de pe piață produsul oferit de B. și ste inadmisibil ca acum să solicite anularea clauzelor care stipulează contraprestația sa pentru serviciul Băncii de a îi pune la dispoziție sume.

Astfel, arattă că prin acțiunea care face obiectul prezentei cauze, reclamantul a solicitat instanței: să se constate caracterul abuziv și, pe cale de consecință, să elimine din Contractul de credit: dispozițiile art. 5 din Contractul de credit, care prevăd că dobânda curentă este fixă în primele 12 luni și variabilă ulterior; prevederile cuprinse în art. 6 din Contractul de credit, potrivit cărora„Dobânda anuală efectivă (D.), la data semnării prezentului contract, este de 8,80% pe an. în D. sunt incluse: dobânda anuală, comisionul de analiză a documentației, de acordare credit și de administrare, cheltuieli efectuate cu încheiera poliței de asigurare de viață, comsionul de urmărire riscuri precum și alte costuri (orice alte costuri intervenite ulterior semnării acestui contract),"comisionul de acordare credit (art. 9 din Contractul de credit); comisionul de administrare credit (art. 9 lit. a din Contractul de credit); comisionul de transformare pentru prima solicitare (art. 9 lit. b din Contractul de credit); comisionul de transformare pentru următoarele solicitări (art. 9 lit. c din Contractul de credit); comisionul de rambursare anticipată (art. 9 lit. d din Contractul de credit); să oblige banca la restituirea sumelor încasate necuvenit cu titlu de comision, din 18.09.2006 până în prezent; să oblige banca la modificarea dobânzii variabile în dobândă fixă, pe toată perioada derulării contractului; să oblige banca la restituirea diferenței achitate în plus de către Reclamant cu titlu de dobândă variabilă; să oblige banca la plata despăgubirilor, a cheltuielilor de judecată, actualizate cu indicii de inflație de la data plății fiecărei rate și până la data restituirii efective a sumelor.

Din formularea petitelor acțiunii, rezultă că, după peste 6 (șase) ani de la încheierea Contractului de credit, reclamantul apreciază că ar fi abuzive clauzele contractuale referitoare la dobânzi și comisioane (percepute și nepercepute, deopotrivă). Altfel spus, reclamantul contestă costul creditului de care a beneficiat și ale cărui condiții le-a acceptat în deplină cunoștință de cauză la momentul contractării.

După cum lesne se poate observa, acțiunea introductivă se referă la prețul contractului de credit, reclamantul urmărind nimic altceva decât modificarea costurilor contractuale liber asumate.

De asemenea, motivarea cererii introductive dezvăluie un scop de șicanare a băncii. Astfel, Reclamantul solicită în petite constatarea caracterul abuziv și eliminarea din contract printre altele, a comisionului de rambursare anticipată, a comisionului de transformare, a comisionului de acordare credit, a comisionului de administrare, dar și a prevederii ce enunță dobânda anuală efectivă.

Cu toate acestea, reclamantul înțelege să nu argumenteze la modul concret ori să substanțieze sub niciun aspect vreuna din aceste clauze, acesta nefăcând nicio mențiune sau referire la motivele ce îl conduc la formularea de pretenții în raport cu dispozițiile contractuale enumerate, la care a convenit în mod liber.

Cu privire la variabilitatea dobânzii, art. 5 din Contractul de credit prevede că„La data încheierii prezentului contract dobânda curentă este de 7,4% pe an și este fixă în primele 12 luni și variabilă ulterior. Dobânda fixă se menține constantă pe o perioadă de 12 luni, începând cu data primei trageri, cu excepțiile prevăzute la pct. 7 și 8. După această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile B., la care se adaugă 1,50 pp."

Reclamantul citează dispozițiile Legii 190/1999 pentru a susține cerința legală ca variația dobânzii să fie legată de a fluctuațiile unui indice de referință menționat în contract or, așa cum limpede se poate observa din cuprinsul art. 5 citat anterior, a specificat clar indicele de referință care constituie bază de calcul pentru dobânda aplicată creditului ulterior primelor 12 luni contractuale.

De asemenea se încearcă acreditarea ideii conform căreia o clauză ar fi abuzivă ab initio, aceasta fiind o afirmație este incorectă, orice clauză fiind supusă, anterior pronunțării asupra caracterului său abuziv, unui examen de individualizare la un consumator dat. O clauză generică nu poate fi apreciată ab initio ca fiind abuzivă strict prin raportare la un consumator abstract, interesul fiind unul de ordine privată. Tot un demers de a adăuga la lege este reușit și prin precizarea din cuprinsul paginii 4 a cererii de chemare în judecată care declară că Legea 193/2000 sancționează clauzele abuzive cu nulitatea absolută. în realitate, dispozițiile Legii nu fac vorbire decât despre eliminarea clauzelor din contract, dar nicidecum sancționarea lor cu nulitate absolută.

O finală inadvertență în aserțiunile privitoare la dobânda aplicabilă creditului vizează concepția greșită că aceasta ar varia în funcție de altceva decât clauzele contractuale și lege (ori că ar trebui să fie fixă pe toată durata contractuală). Pârâta consideră că în aplicarea principiului pacta sunt servanda, reclamantul era singurul în măsură să aprecieze la încheierea contractului dacă îi este mai favorabil un produs (i) cu dobândă fixă pe toată perioada contractuală, (ii) cu dobândă variabilă pe toată perioada contractuală sau (iii) cu dobândă fixă pentru un anumit termen și variabilă pentru restul perioadei contractuale.

Este de necontestat că, la depunerea cererii de creditare, respectiv la semnarea Contractului, reclamantul a considerat că a treia opțiune îi este oportună în defavoarea celorlalte două, respectiv a altor produse bancare și ca atare, este inacceptabil să pretindă că mecanismul de calcul al dobânzii ar trebui să fie diferit de cel solicitat chiar de el.

Finalmente, reclamantul propune o interpretare a art. 5 din Contractul de credit conform căreia primele două teze ale acestuia sunt contradictorii ori se exclud reciproc - prima teză privind caracterul fix al dobânzii în primele 12 luni, iar cea de-a doua caracterul variabil al dobânzii în perioada ulterioară, în realitate, însă, părțile au convenit asupra aplicării dobânzii cu o limpezime exemplară, reglementând-o distinct în două perioade clar delimitate. Pe de o parte, împrumutatul a beneficiat de o dobândă promoțională fixă de 7,5% pe durata primelor 12 luni, iar ulterior (i.e. pe restul duratei contractuale) de o dobândă variabilă.

Pârâta susține că variabilitatea dobânzii, observăm, nu este altceva decât rodul întâlnirii de voințe al părților la data semnării Contractului de credit și nicidecum un efect al vreunei decizii unilaterale a băncii.

Nemulțumirile declarate prin cererea introductivă se extind și la noțiunea de comision perceput de Bancă, însă reclamantul nu fundamentează, nici măcar succint, vreunul din comisioanele pretins abuzive, el rezumându-se la a discuta o asociere conceptuală între comision și dobândă (la modul generic). Singurele paragrafe din cererea de chemare în judecată dedicate substanțierii unui comision vizează comisionul de urmărire riscuri, față de care Reclamantul nici măcar nu a formulat pretenții! (v. petitele din cuprinsul paginilor 1-2).

În ceea ce privește conceptul de comision, reclamantul invocă superficial fundamentul dispozițiilor art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000 susținând în cuprinsul paginii 5 din cererea introductivă caracterul ne-negociat al clauzei precizate.

Chiar și așa simplul caracter preformulat al unor clauze nu echivalează cu un caracter abuziv, dimpotrivă, în evaluarea caracterului abuziv al unei clauze, lipsa de negocieri nu este o condiție exclusivă și de sine-stătătoare: interpretarea atentă a art. 4 alin. 1 relevă că această condiție a lipsei de negocieri se circumscrie, în realitate, unui întreg ansamblu de condiții cumulative, alături de crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și de lipsa unei bune-credințe.

Reținând această concluzie, pârâta arată că reclamantul nu doar că nu argumentează ori probează cele două condiții finale, dar nici măcar nu susține că ele ar fi întrunite în cazul de față.

De asemenea, reclamantul pornește de la premisa incorectă factual că orice comision din Contractul de credit este o dobândă mascată. Contrar firului argumentativ propus de reclamant, simpla corelare între modul de calcul al comisioanelor și al dobânzii nu echivalează cu identitatea completă între termenii corelați, respectiv între comisioane și dobândă.

Reaua-credință a reclamantului în introducerea acestei acțiuni este dovedită și de contradicțiile ce se regăsesc la o analiză atentă a cererii. Astfel, în cuprinsul paginii 5, vorbind despre contraprestația debitorului din contractul de credit, afirmă că „prețul banilor este dobândă", iar în josul aceleiași pagini pare să concluzioneze că „contractul de credit [...] nu are preț". Aceste susțineri conduc la înțelegerea, că reclamantul efectuează toate aceste demersuri în unicul scop de a elimina complet prețul din contractul de credit, reclamând ca abuzive orice prevederi în temeiul cărora îi revin obligații și nesocotind flagrant însăși principiile activității de creditare.

Un alt exemplu de contradicție începe cu o critică de manieră generică față de formularea neclară a comisionului susținând că îi este neclar dacă acesta este plătibil lunar sau anual. O lectură suplimentară a petitelor indică, totuși, pretenții în raport cu comisionul de administrare pe care însuși reclamantul îl declară plătibil lunar. Reclamantul nu a probat ori susținut măcar că a solicitat aceste informații consilierilor Băncii și că a întâlnit un refuz de a-i fi furnizate explicații.

În ceea ce privește dobânda anuală efectivă (D.) reclamantul estimează că alegațiile din cuprinsul petitului 1 sunt suficiente pentru clarificarea stării de fapt și a întrunirii cerințelor legale pentru a caracteriza clauza ca fiind abuzivă. Pârtâta consideră că reclamantul, astfel, nu și-a probat câtuși de puțin susținerile.

Mai mult, arată că formularea petitului 1 este de natură a induce instanței o înțelegere greșită a D..

În acest sens, pârâta arătă că D. nu impune eo ipso o obligație de achitare a unui comision ori dobânzi în sarcina împrumutatului, în fapt, D. constituie un instrument des uzitat de instituțiile de credit cu menirea de a permite consumatorilor o comparație pragmatică și directă a diverselor opțiuni de creditare disponibile pe piață.

De asemenea, constatarea caracterului abuziv al art. 6 privind D. este inadmisibilă și lipsită de orice temei legal din moment ce însăși legea (Legea nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice) obligă banca la data încheierii Contractului de credit la stipularea unui cost total al creditului la nivelul unui an.

În consecință, în raport de cele arătate, pârâta apreciază că acțiunea este vădit neîntemeiată, cu privire la toate petitele invocate.

Pârâta arată că prin punerea la dispoziție a proiectului de contract de credit și a actelor adiționale ulterioare aferente acestuia, reclamantul a putut parcurge și analiza conținutul lui, pentru fiecare componentă de cost.

A arătat că cuantumul comisionului de acordare credit și al comisionului de administrare percepute pe parcursul derulării creditului este foarte clar determinat în contract; singura schimbare suferită de aceste cuantumuri a fost cea din cuprinsul Actului adițional ocazionat de cererea Reclamantului de rescadențare a creditului.

A mai arătat că cuantumul comisionului de rambursare anticipată și a comisionului de transformare (nepercepute pentru că nu a apărut situația ipoteză) sunt de asemenea clar determinate în Contract și neechivoce.

Odată cu semnarea Actului adițional, reclamantul a acceptat modificarea clauzelor contractuale chiar prin semnarea actului adițional, acesta a considerat că sunt mai favorabile noile dispoziții.

A susținut că fără dubiu, condițiile contractului de credit analizat în speță au fost negociate și asumate de reclamant, în deplină cunoștință de cauză, la momentul contractării și pe parcursul acestuia prin încheierea Actului adițional modificator al condițiilor inițiale.

A invocat excepția nulității cererii pentru lipsa determinării obiectului și a elementelor obligatorii pentru cererea de chemare în judecată, prevăzute la art. 194 C.;

Pârâta susține că petitele 2-5, sunt fomrulate într-o manieră vagă evitând complet să precizeze (i) procentul dobânzii pe care îl pretinde, (ii) cuantumul și modul de calcul al sumei de restituit în ipoteza înlăturării ca abuzive a clauzelor ce instituie comisionul de acordare credit, respectiv de administrare, precum și (iii) temeiul de drept care îi îndreptățește la obținerea restituirii sumelor încasate.

Între cerințele legale impuse cererii de chemare în judecată se înscrie și obligația reclamantului de a preciza „obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare." (art. 194 lit. c) NCPC)

Doctrina a nuanțat această condiție în sensul că se referă, pe de o parte, la (i) precizarea pretenției concrete dedusă judecății și, pe de altă parte, la (ii) obiectul material al dreptului pretins.

Apreciază că evaluarea obiectului cererii este esențială atât pentru stabilirea corectă a competenței materiale a instanței, cât și pentru determinarea cuantumului taxei judiciare de timbru datorat de reclamant. De asemenea, potrivit doctrinei de specialitate, evaluarea incumbă reclamantului prin însăși cererea de chemare în judecată sau, potrivit normelor procedurale în vigoare, cel târziu în urma solicitării instanței în cadrul procedurii de regularizare a cererii.

Raportat la petitele 2 și 4 ale cererii introductive, se impunea ca reclamantul să indice cuantumul sumei de restituit reprezentând comisioane de acordare credit, respectiv de administrare, ale căror restituiri le solicită, precum și modul de calcul al acestor sume.

In privința acelorași petite, se impunea ca reclamantul să indice și temeiul de drept în baza căruia se solicită restituirea sumelor în discuție.

Arată că potrivit art. 22 alin. 4 și 5 NCPC, judecătorul poate stabili calificarea (natura) juridică a actelor și faptelor deduse judecății, dar nu poate modifica temeiul de drept invocat de acestea, fiind ținut să respecte principiul disponibilității și să judece exclusiv în limitele și în baza temeiului de drept stabilite de părți. Or, față de acest aspect, arată că prevederile Legii 193/2000 care constituie temei al acțiunii reclamantei nu îndreptățesc consumatorul la recuperarea unor sume achitate în temeiul unor clauze contractuale abuzive.

Raportat la petitul 3, reclamantul se rezumă la a-și exprima doleanța pentru modificarea dobânzii variabile în dobândă fixă, fără a preciza concret în ce procent ar fi percepută această dobândă fixă, iar în final, formularea lapidară a petitului 5 nu include decât o superficială solicitare de „despăgubiri", reclamantul înțelegând să nu pună în vedere ce ar reprezenta aceste pretinse despăgubiri, cuantumul lor ori mecanismul de calcul.

Pârâta solicită admiterea excepției nulității cererii de chemare în judecată pentru lipsa determinării obiectului și, pe cale de consecință, să constate nulitatea acțiunii reclamantului, iar în subsidiar, dacă instanța apreciază că nu se impune sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată, solicită să îi pună în vedere reclamantului să își precizeze acțiunea în conformitate cu prevederile legale, sub sancțiunea dispozițiilor art. 196 NCPC.

Pârâta invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune susținând că acțiunea formulată de reclamant nu este imprescriptibilă în sens material.

Având în vedere considerentele dezvoltate prin cererea de chemare în judecată, consideră că această acțiune este prescrisă. Arată că astfel cum s-a statuat în doctrină, sancțiunea unei clauze abuzive este nulitatea relativă, deoarece interesul protejat în fiecare caz în parte este cel al consumatorului, caracterul abuziv urmând a se aprecia în persoana acestuia. Această nulitate are la bază viciile de consimțământ care sunt invocate de către clienții Băncii, considerate a fi existente în momentul încheierii contractelor de credit .

De altfel, prin acțiunea formulată reclamantul solicită eliminarea din Contractul de credit a clauzelor reclamate ca abuzive, invocând lipsa posibilității de negociere a acestora, pretinzând că acestea i-ar fi fost impuse și având un caracter prestabilit.

Consideră că, deși Legea 193/2000 este o lege de ordine publică, normele sale nu ocrotesc un interes general, ci unul particular, al consumatorului aflat în situația în care (în mod cumulativ): (i) nu a putut negocia clauzele contractului încheiat cu profesionistul; (ii) contractul astfel încheiat a fost încă de la început dezechilibrat în ceea ce privește drepturile și obligațiile părților; și (iii) profesionistul a acționat cu rea-credință la momentul încheierii contractului.

Toate aceste condiții se evaluează exclusiv prin raportare la un consumator dat, iar nu la consumatorul general și abstract, fiind evident că interesul ocrotit este unul privat, la fel ca în situația minorului. Astfel, spre exemplu, minorilor le este interzis prin norme imperative să încheie în nume propriu acte juridice de dispoziție, însă cu toate acestea, interesul ocrotit prin normă este unul privat, al minorului care are nevoie de protecție juridică, iar actul de dispoziție încheiat de minor cu încălcarea normei imperative nu va fi lovit de nulitate absolută, ci de nulitate relativă, supusă termenului de prescripție de 3 ani, întrucât nu se vatămă un interes general, fiind chiar posibil ca actul respectiv să profite minorului, al cărui interes privat se urmărește a fi ocrotit.

Perioada în care poate fi inițiată o astfel de acțiune, prin care se tinde la anularea clauzelor contractuale, pornind de la o lipsă de claritate a exprimării consimțământului din momentul încheierii contractului este de maxim 3 ani, conform art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, calculat de la data nașterii dreptului material la acțiune prevăzut de lege (facem precizarea că, potrivit art. 6 alin. 4 din Codul Civil actual, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legii vechi.

Pretinsele vicii pe care le invocă reclamantul față de Contractul de credit i-au fost cunoscute încă de la data semnării (întrucât se referă pur și simplu la conținutul clauzei contractuale). Prin urmare, o eventuală acțiune în constatarea caracterului abuziv cu consecința anulării clauzei contractuale ar fi trebuit demarată de reclamant cu privire la contract cel mai târziu la data de 01.08.2011.

Or, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată în data de 29.09.2014, adică la peste 6 (șase) ani de la încheierea contractului, se impune ca instanța să constate că dreptul la acțiune în sens material al Reclamantului este prescris extinctiv.

În subsidiar, chiar dacă s-ar constata natura abuzivă a clauzelor deduse analizei instanței, consideră că soluția respingerii ca prescrise se impune cu privire la cererile reclamantului de restituire a sumelor achitate în temeiul dispozițiilor contractuale pretins abuzive, sume care au fost achitate cu mai mult de 3 ani anterior înregistrării acțiunii.

Astfel, raportat la data introducerii acțiunii (29.09.2014), legea conferă reclamantului posibilitatea teoretică de a revendica sume plătite către bancă doar ulterior datei de 29.09.2014.

Pârâta solicită să se constate că dreptul material la acțiune este prescris pentru sumele percepute de bancă si achitate de reclamant în perioada 01.08._14.

Pe fond, pârâta a susținut inadmisibilitatea cererii de modificare a clauzelor privind dobânda și comisioanele aplicabile creditului contractat, prin raportare la prevederile legii 193/2000

A arătat că prin acțiunea introdusă, reclamantul solicită intervenția instanței în mecanismul contractual, prin înlocuirea tipului dobânzii aplicabile inițial creditului contractat (a dobânzii de referință variabile + 1.5 p.p. cu dobânda fixă), precum și prin eliminarea comisionului de acordare, respectiv de administrare, sub pretextul caracterului abuziv al clauzelor care le instituie, însă reclamantul prin cererea de chemare în judecată nu clarifică tipul de dobândă solicitat, făcând simplă referire la o dobândă fixă, fără însă a stabili cuantumul procentual a fi perceput.

În acest context, pârâta arată că o clauză abuzivă este aceea care modifică echilibrul contractual, de cele mai multe ori, în mod imperceptibil, sau greu perceptibil pentru consumator. Or, în privința clauzelor analizate nu este cazul unei astfel de situație, deoarece acestea fac parte din chiar miezul obiectului convenției de credit încheiate.

Pe de o parte, o atare ingerință este expres interzisă de lege, atâta timp cât clauzele contractuale care reglementează componentele costului creditului sunt exprimate într-un limbaj clar și ușor inteligibil. Pe de altă parte, contractul nici nu ar putea rămâne în ființă după modificarea prestațiilor la care s-a obligat împrumutatul în privința dobânzii și a comisioanelor, întrucât ar fi grav afectat echilibrul contractual în detrimentul băncii, contractul de credit fiind lipsit de cauză, din perspectiva băncii.

Așadar, nu se poate nesocoti principiul pacta sunt servanda și nu poate da curs cererii uneia din părțile contractante de a modifica efectele contractului, respectiv de a interveni în clauzele contractuale asumate (cu atât mai puțin în clauza privind contraprestația caracteristică a uneia din părți - practic, prețul contractului).

Întrucât dobânda și comisioanele percepute de bancă sunt componente ale prețului creditului - obiectul principal al contractului, clauzele care le instituie fiind stipulate într-un limbaj clar și ușor de înțeles, acestea sunt exceptate de la controlul caracterului abuziv.

Astfel, în ceea ce privește dobânda, aceasta este prevăzută ca și procent din valoarea creditului, la care se adaugă o marjă fixă exprimată în puncte procentuale, respectiv în ceea ce privește comisioanele, acestea sunt prevăzute atât ca și cifre cât și ca și procent din valoarea inițială a creditului și se regăsesc atât în contractul de credit, cât și în graficul de rambursare al creditului.

Imposibilitatea modificării clauzelor contractuale a fost tranșată deja de CJUE prin Hotărârea pronunțată la 14.06.2012 în Cauza C-618, în care Curtea Europeană de Justiție a decis că articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru, precum articolul 83 din Decretul legislativ regal 1/200J de aprobare a formei modificate a Legii generale privind protecția consumatorilor și a utilizatorilor și a altor legi complementare din 16 noiembrie 2001, care permite instanței naționale, atunci când constată nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într-un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, să completeze respectivul contract modificând conținutul acestei clauze.

În același sens, înalta Curte de Justiție și Casație a statuat și prin Decizia 1245 din data de 23.03.2011:...Se impune a fi amintite prevederile Directivei nr. 93/13 CE (art. 3 si art. 4) și ale Directivei 2008/48/CE (art. 19) care statuează valabilitatea clauzelor de modificare a dobânzilor în condițiile în care textul contractului de credit este clar, iar informarea consumatorului este efectivă, situații explicite în contractul supus analizei.

Pârâta susține inadmisibilitatea cererii privind restituirea sumelor de bani achitate în baza presupuselor clauze abuzive și a dobânzii legale aferente.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat, practic, modificarea prețului contractului de credit și restituirea sumelor plătite anterior în temeiul prevederilor contractuale, anume sumele reprezentând diferența dintre costurile prevăzute expres în contract și sumele pe care aceasta, în mod unilateral, dorește să le impună ca și cost al creditului însă admiterea acțiunii formulate nu poate produce efectul restituirii sumelor deja achitate pe de o parte, iar pe de altă parte, reclamantul nu justifică absolut niciun temei pentru această solicitare.

Solicitarea reclamantului privind restituirea sumelor încasate de bancă cu titlu de dobândă, respectiv comision, este inadmisibilă, deoarece sancțiunea juridică ce poate opera în cazul constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale este una sui generis, respectiv încetarea producerii efectelor acelor clauze pentru viitor fără a se repune în discuție prestațiile deja executate, cum se întâmplă în cazul sancțiunii nulității.

Această sancțiune sui generis este consacrată în art 6 alin. (1) coroborat cu art. 7 alin. (2) din Directiva Consiliului 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

În consecință, capătul de cerere ce vizează restituirea sumelor achitate de reclamant este inadmisibilă în virtutea aplicării dreptului comunitar, ce se bucură de forță juridică superioară oricărei norme de drept național în baza art. 148 alin. (2) din Constituția revizuită, iar reclamantul nu a solicitat desființarea contractului (probabil din cauza efectului imediat al necesității rambursării în totalitate a creditului, în caz de reziliere).

Reclamantul a achitat și achită dobânda și comisioanele în temeiul prevederilor contractuale pe care și le-a însușit prin semnare.

Până la o eventuală hotărâre judecătorească prin care clauzele pretins abuzive sunt anulate, iar banca sunt obligată la restituirea acestor sume, sumele reprezentând prețul contractului de credit sunt datorate în mod legal de către reclamant, fiind un capăt de cerere accesoriu cererii principale.

Prin urmare, nu se poate vorbi despre achitarea unei dobânzi legale la o sumă care nu a devenit exigibilă și solicită respingerea acest petit accesoriu și ca urmare a respingerii petitelor principale.

A susținut că clauzele reclamate nu întrunesc caracteristicile clauzelor abuzive, astfel cum sunt prevăzute în art. 4 din legea 193/2000.

Arată că în speță nu sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă în sensul dispozițiilor art. 4 din Legea 193/2000, respectiv:clauza să nu fi fost negociată;clauza să fie contrară bunei-credințe;clauza să dea naștere unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.

Pârâta susține că clauzele ce guvernează raporturile juridice dintre părți au fost negociate.

Contractele de credit au fost asimilate în literatură noțiunii doctrinare de „contract de adeziune" sau „contract standard pre formulat" astfel cum menționează actele comunitare în materia protecției consumatorului și cum a fost preluată expresia și de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000.

În încercarea clarificării naturii juridice a contractului de adeziune, în literatură s-a impus în unanimitate concepția care admite caracterul contractual al acestuia, cu toate consecințele ce derivă din aceasta. Astfel, deși odată cu demitizarea autonomiei de voință s-a diminuat și rolul manifestării de voință, totuși consimțământul rămâne criteriul contractului.

Trăsătura comună a contractelor constă în procedura specifică de formare, în acordul de voințe. Or, contractul de adeziune îndeplinește acest criteriu fiind rezultatul unui acord de voințe, chiar în lipsa negocierii, care oricum nu e de esența contractului. Prin raportare la forma tipizată a contractului, deși prezentată unui număr nelimitat de aderenți, manifestările de voință distincte ale acestora vor naște contracte diferite.

Contractul de credit încheiat de bancă cu reclamantul este cu atât mai particularizat cu cât conține numeroase elemente esențiale.

Legea nr. 193/2000 se aplică clauzelor contractuale care nu au fost direct negociate cu consumatorii, fiind stabilite "fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard pre formulate sau condițiile generale de vânzare practicate de consumator".

Contractul de credit a fost supranumit în literatură contract de adeziune eliptic și analiza naturii juridice a acestuia a vizat pe de o parte analiza Condițiilor generale de bancă și pe altă parte a Condițiilor speciale, acestea din urmă reprezentând parte componentă a contractului de credit, negociată de părțile contractante și agreată în funcție de interesele și situația economică a fiecăruia dintre consumatori.

De cele mai multe ori, Condițiile Generale reprezintă documente exterioare convenției, consemnate și asigurate pe un suport care să asigure conservarea lor în timp. Alegerea modalității de punere la dispoziție a clientului rămâne la latitudinea băncii, putând îmbrăca forma remiterii materiale către client, a afișării la sediul băncii a postării pe website-ul acesteia, etc.

Obligația de transparență ce incumbă băncilor în genere față de clienții săi prin raportare la dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000 se rezumă la aducerea la cunoștința acestora a conținutului Condițiilor generale de bancă.

Arată că contractul de credit supus analizei instanței, Condițiile generale sunt parte a aceluiași instrumentum ca și Condițiile speciale, fiind remise clientului la momentul contractării și semnate de acesta pe fiecare pagină și totodată, fiind aduse la cunoștința publicului în faza precontractuală.

Prin urmare, adeziunea vizează exclusiv Condițiile Generale de bancă. Odată cu agrearea acestora, clientul a negociat cu banca elementele individuale consacrate în Condițiile speciale, ca elemente esențiale ale contractului. „Concomitent cu adeziunea la condițiile generale, părțile configurează elementele individuale ale contractului, unele indicate sau alese de client și acceptate de bancă (tipul de depozit sau de credit, suma de bani depozitată sau împrumutată, perioada de depunere sau de creditare etc.)

Astfel, „preformulat" nu echivalează cu așezarea băncii pe o poziție de superioritate sau cu lipsă de negociere. Conduita în faza precontractuală a părților trebuie analizată de la caz la caz și în funcție de situația de fapt urmează a se stabili în ce măsură i-a fost viciat/influențat consimțământul debitorului nostru prin simplul fapt că alți clienți ai noștri au contractat în aceleași condiții.

A susținut că clauzele reglementate în secțiunea Condiții speciale ale Contractului de credit încheiat de Subscrisa și Reclamant au fost deci negociate.

Modul de construire al contractelor de credit este, până la urmă, reflecția opțiunilor clienților la alegerea produsului din pachetul de servicii oferite de bancă. în plus, este de observat faptul că, deși avea opțiunea contractării și cu alte instituții de credit, clientul a optat pentru B., apreciind convenabilă oferta B.-ului

Nu în ultimul rând, dacă reclamantul ar fi fost nemulțumit de condițiile de creditare comunicate, ar fi putut denunța Contractul de credit, desigur cu consecința restituirii sumei împrumutate. în schimb, fără a uza de aceste posibilități contractuale, a ales să cheme în judecata banca invocând cu rea-credință caracterul abuziv al comisioanelor și solicitând neîntemeiat restituirea sumelor achitate în temeiul unui contract de credit asumat în deplină cunoștință de cauză și pentru un credit de care a beneficiat pe deplin, ceea ce impune sancționarea demersului său judiciar prin respingerea acțiunii și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

A susținut că clauzele pretins abuzive nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.

Contrar celor susținute prin cererea introductivă, Banca nu i-a impus reclamantului să semneze o convenție de credit pe care nu dorea să o încheie. Dimpotrivă, reclamantul a avut inițiativa demarării raporturilor contractuale cu Subscrisa, prin formularea cererii de acordare a creditului, și tot acesta fost cel care a ales produsul de creditare pe care l-a apreciat ca fiind cel mai convenabil nevoilor sale.

Clauzele din Condițiile generale de creditare - anexă la contract - vin să expliciteze mecanismul de determinare a dobânzii percepute de B. produsul bancar, dând îndeajuns de multe informații clienților, pentru ca aceștia să aibă reprezentarea modului în care va funcționa mecanismul de stabilire a dobânzii curente.

Dobânda de referință variabilă reprezintă o dobândă standardizată, unică pentru toată plaja de produse financiare destinate persoanelor fizice, care este afișată în permanență la sediile B., alături de ceilalți indici de referință în raport de a căror fluctuație sunt determinate dobânzile percepute de către Bancă pentru creditele acordate.

Structural, dobânda de referință variabilă apare ca fiind o reflecție a costului resurselor de creditare pe care Banca este nevoită a-l plăti în scopul obținerii lichidităților necesare în vederea acordării de credite către populație, toate aceste costuri stabilindu-se și având la bază Reglementări ale BNR.

La rândul lui, costul resurselor de creditare are la bază elemente obiective constând în: indicele de referință EURIBOR/LIBOR/ROBOR (care este doar un element) – acest indice este influențat de gradul de lichiditate de pe piața interbancară și este în strânsă legătură cu dobânda de politică monetară implementată de Banca Națională a României;costul cu rezerva minima obligatorie - calculată ca procent din pasivele băncii cum ar fi depozitele clienților. Rezerva minimă obligatorie este ținută în conturi deschise în evidențele BNR cu o rată de dobândă foarte mică, sub nivelul ratelor de piață; costurile de lichidate - element menit să acopere diferența de scadență între creditele pe termen lung acordate clienților și scadența pe termen scurt a surselor de finanțare corespondente.

Fiind determinată pe baza unor indicatori obiectivi și a unor formule de calcul, trimiterea contractuală la evoluția dobânzii de referință este deopotrivă de surprinzătoare pentru ambele părți ale convenției de creditare.

Mai arată că variația dobânzii în funcție de dobânda de referință internă a furnizorului de servicii financiare este permisă de normele dreptului consumerist.

De asemenea, prevederile contractuale nu îngrădesc în nici un mod posibilitatea clienților de a solicita rezilierea Contractului de credit, conform dispozițiilor prevăzute în art. 1020 și 1021 din Codul Civil, cu toate consecințele ce decurg din exercitarea acestei opțiuni.

A arătat că întotdeauna dobânda de referință a băncii este mai mare decât un indice de referință. De aceea, în practica bancară, atunci când dobânda variabilă se stabilește în funcție de dobânda de referință a băncii, marja fixă este foarte mică (ca și în speță, de 1,2%). Corelativ, atunci când dobânda variabila se stabilește în funcție de indicele de referință EURIBOR/LIBOR, marja este cu mult mai mare (așa cum rezultă din Actul adițional de aliniere la OUG 50/2010, propus de Subscrisa).

În consecință, consideră că instanța învestită cu soluționarea prezentului litigiu trebuie să ia în calcul și obligația consumatorului de a manifesta un nivel minim de conștientizare, el neputând profita de calitatea de consumator pentru a obține beneficii referitoare la preț.

Instituțiile de credit sunt cele care stabilesc procentul de dobândă aplicabil împrumuturilor din oferta de creditare, pe care urmează să le acorde clienților iar legiuitorul nu a impus o limitare a acestuia (astfel cum nu a impus nici o micșorare a costurilor creditelor aflate în derulare, prin alinierea contractelor de credit aflate in derulare la prevederile OUG nr. 50/2010).

Prin urmare, cererea cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la pct. 5 din contractul asumat se impune a fi respinsă pentru argumentele indicate.

Cu privire la dobânda anuală efectivă prevăzută la art. 6 din Contractul de credit, arată că D. nu implică niciun fel de cost suplimentar.

În D. nu pot apărea alte costuri decât costurile individualizate în contract și cunoscute de client, iar dacă aceste costuri nu cresc, D. la rândul ei nu va crește, aceasta fiind pur și simplu o formulă matematică care face mai accesibil consumatorilor prețul anual al contractului de credit, un indicator care se exprimă în formă procentuală și nu este folosit în calculul dobânzii plătite de client.

Toate costurile aferente creditului se regăsesc în graficul de rambursare remis clientului la contractarea creditului.

Conform art. 3 litera g) și i) din Directiva 2008/48, Dobânda anuală efectivă („D.") reprezintă costul total al creditului care este format din „toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de creditor...".

Deoarece scopul dobânzii anuale efective este acela de a oferi transparența și de a înlesni înțelegerea obligațiilor de plată pe care le presupune împrumutul, este imposibil ca interesele consumatorilor să fie lezate.

De asemenea, constatarea caracterului abuziv al clauzei 6 privind D. este inadmisibilă și lipsită de orice temei legal din moment ce însăși legea (Legea nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice) obligă banca la data încheierii Contractului de credit la stipularea unui cost total al creditului la nivelul unui an.

Costurile din D. au fost costurile de la data semnării, fiind incluse absolut toate costurile ocazionate de contractarea creditului, însă reclamantului i se percep lunar doar comisioanele și dobânda agreate de părți prin contract și care sunt evidențiate în Condițiile speciale de creditare.

Cu privire la comisioanele percepute în schimbul punerii la dispoziție a sumei împrumutate (art. 9 lit. a, b, c și d din Contractul de Credit) a arătat în primul rând că în Contractul de credit fiecare comision este exprimat printr-un procent sau o sumă sau exprimat atât prin procent cât și prin sumă, fiind îndeplinită condiția limbajului clar și inteligibil.

În Contractul de credit analizat s-au prevăzut expres comisioanele percepute ca parte a costului creditului - „prețul contractului", banca respectând astfel toate obligațiile legale prevăzute în sarcina noastră.

Comisioanele nu reprezintă dobânzi mascate și nu afectează concurența dintre bănci, cât timp sunt practicate de toți furnizorii de servicii financiar-bancare. Ele sunt recunoscute a face parte din costul total al creditului, reprezentând un element al prețului contractului, atât de legislația internă, cât și de cea europeană și cad în mod uzual în sarcina împrumutatului.

În privința comisionului de rambursare anticipată, acesta nu este incident decât în ipoteza unei solicitări a împrumutatului de a rambursa anticipat creditul, ipoteză care nu face obiectul prezentei cauze. Banca nu a perceput reclamantului nicio sumă cu titlu de comision de rambursare.

Lipsa caracterului abuziv al comisionului de acordare rezultă din faptul că acesta a fost perceput reclamantului o singură data, respectiv la data acordării creditului, aceasta fiind pe deplin conștientă de existența și întinderea acestei obligații.

Comisionul de acordare se percepe pentru activitățile de punere la dispoziția clientului a creditului și cuprinde costurile cu deschiderea contului de credit, punerea la dispoziția clientului în contul de curent a sumei de bani provenind din credit și a graficului de rambursare și analiza proriu-zisă a actelor provenind de la aceasta. Prin urmare, contraprestația băncii pentru perceperea acestui comision există și este bine justificată.

Prin depunerea / înregistrarea cererii de acordare a creditului, Reclamantul ne-a dat însărcinarea de a analiza întreaga documentație aferentă / necesară pentru acordarea creditului. Reclamantul a cerut ca banca să efectueze serviciile necesare pentru acordarea creditului, verificarea îndeplinirii condițiilor legale, care în mod normal revin părții care dorește obținerea unui credit.

Dosarul de creditare a fost întocmit și agenții băncii au efectuat toate diligentele cerute de lege și delegate de Reclamant pentru a se acorda / obține creditul. Existând o contraprestație pentru suma de bani plătită cu titlu de comision de acordare, acesta nu este abuziv respectând toate condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Cu privire la comisionul de administrare, acesta este perceput în considerarea costurilor activității de creditare, ca activitate financiar-bancară cu un caracter complex și care se prelungește pe o perioadă de timp îndelungată (acoperind alte elemente decât dobânda, care reprezintă numai echivalentul lipsei de folosință a capitalului). Pentru bănci, activitatea de creditare presupune punerea în mișcare a unui mecanism complex, care dă naștere unor costuri de natură extrem de variată, depinzând atât de factori interni, cât și de o . factori externi.

Prin semnarea Contractului de credit, reclamantul și-a asumat obligația de a suporta comisionul de administrare a creditului, în cuantumul prevăzut în contract, neexistând nicio dispoziție legală care să interzică perceperea acestui comision sau care să permită instanței să modifice cuantumul acestuia.

Concluzionând, arată că comisionul de administrare: (i) se percepe pentru administrarea contului de credit; (ii) cuprinde costuri cu operațiunile bancare privind întreținerea aplicațiilor informatice de gestiune a creditului și informarea permanentă a clientului; și (iii) fiind un cost determinat de o activitate constantă ca volum și intensitate, pe întreaga perioadă de derulare a creditului, este firesc ca acest comision să aibă aceeași valoare, constantă, pe întreaga perioadă.

Diligentele cu care banca se îngrijește ca rambursarea creditului să aibă loc în mod corect, (ratele să fie calculate corect, scadențele să fie respectate, notificările și raportările către cei abilitați și către instituțiile de reglementare competente în domeniu să fie făcute la timp etc.) sunt constante și presupun aceleași operațiuni.

Nici întreținerea sistemelor informatice nu costă mai puțin în funcție de soldul rămas de achitat de împrumutat, așa încât raportarea acestui cost la valoarea creditului contractat nu poate constitui un abuz.

Cu privire la comisionul de transformare, solicităm instanței să observe faptul că la momentul încheierii convenției de credit acest comision nu erau interzise de dispozițiile legale în vigoare.

Mai mult, așa cum rezultă din extrasele de cont depuse la dosar, nu a fost perceput niciun comision de transformare credit, pentru că nu a intervenit nicio situație de transformare a creditului.

Prin urmare, și clauzele privind comisioanele percepute, ca și componentă a prețului creditului, sunt exceptate, în speță, de la controlul caracterului abuziv, potrivit art. 4 alin 6 din Legea nr. 193/2000, întrucât clauzele referitoare la aceste elemente ce definesc prețul serviciului de finanțare, sunt exprimate fără echivoc, în mod clar, în așa fel încât să conducă la concluzia că, la momentul acordului de voință, consumatorului nu i-a fost ascunsă inserarea lor în cuprinsul convenției, iar termenii utilizați pentru stipularea lor au fost pe deplin inteligibili, clari, accesibili și apți de a fi înțeleși cu ajutorul gândirii logice.

În esență, fiind o contraprestație pentru punerea la dispoziție a creditului, comisionul (de orice tip) nu poate fi, în raport de rațiunea sa economică, calificat ca un factor generator al unui dezechilibru contractual.

În concluzii a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea întâmpinării a solicitat încuviințarea administrării probei cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului, dosarul de creditare al Reclamantului,Circulara nr. 89/28.11.2007 privind standardizarea dobânzilor la creditele în lei și valută; dovada transmiterii reglementărilor interne B. către Banca Națională a României - Direcția supraveghere (ref. Circulara nr. 89/28.11.2007); explicații B. - Direcția de management a produselor retail, privind modificări ale dobânzii variabile pentru procese deschise legate de acest tip de dobândă; Modificarea procedurii "Rescadențarea creditelor persoane fizice" din15.07.2010; Procedură „Rescadențare credite persoane fizice angajate în sectorul public" din 23.08.2010; Adresa ANPC nr.1048/2010; Variația dobânzii/indicii de referință valabile pentru creditele aflate în sold și cele curente la data de 20.09.2012; Hotărârea CJUE din 09.11.2010 în cauza C -137/08; Hotărârea CJUE din 14.06.2012 în cauza C-618/10; răspunsul ANPC - CRPC B. nr. 1455/01.07.2013 privind lipsa caracterului abuziv al comisionului de urmărire riscuri în cazul unui credit de nevoi personale, negarantat (inclusiv contractul de credit la care se raportează adresa emisă de ANPC),explicațiile B. privind serviciile prestate ce intră în componența comisoanelor aplicabile creditelor din 08.01.2013; adresa ANPC - CRPC B., în care această instituție arată: „comisionul de risc nu poate fi clauză abuzivă într-un contract negarantat" precum și proba cu interogatoriul.

Temeiuri de drept: dispozițiile legale menționate în cuprinsul prezentei întâmpinări, precum și principiile în care își are sediul materia.

Pârâta a formulat completare la întâmpinare prin care a arătat că între BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. SOCIETATE ADMINISTRATĂ ÎN SISTEM DUALIST și pârât s-a încheiat act adițional nr. 1 Ia contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ din data de 7-8-2008, pe care l-a anexat în copie.

Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, iar pentru pârâtă și proba cu interogatoriul reclamantului, a respins proba cu expertiza contabilă solicitată de rcelamant.

Analizând întregul material probator administrat in cauza, instanța reține următoarele:

Reclamantul S. I. a chemat în judecată pe pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, pentru ca să se constate că clauzele privind dobânda variabilă înserată la pct.5, comisionul acordare credit înserată la pct.9, comisionul de administrare înserată la pct.9.a, comisionul de transformare înserate la pct.9.b și pct. 9.c, comisionul de rambursare anticipată înserată la pct.9.d și existența unei dobânzi anuale efective înserată la pct.6 din Contractul de credit bancar nr._/01.08.2008 sunt abuzive și să se dispună înlăturarea lor, susținând că contractul pe care l-a încheiat cu banca este unul tip, de adeziune, că banca-pârâtă a modificat substanțial scadențarul inițial prin majorarea dobânzii percepute și a altor comisioane, fără a avea acordul său, că aceste clauze sunt abuzive în înțelesul art. 4 din Legea 193/2000 întrucât exclude posibilitatea unui observator obiectiv de a aprecia asupra temeiniciei motivelor de modificare unilaterală a contractului, că prin introducerea unor astfel de clauze se creează un dezechilibru semnificativ între părți și că operează prezumția de clauză întrucât pârâta nu poate face dovada caracterului negociat al contractului.

Față de dispozițiile art. 248 alin. 1 C.p.c. și având în vedere că pârâta a invocat două excepții prin întâmpinarea depusă la dosar și că excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția nulității cererii sunt excepții care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, instanța se va pronunța mai întâi cu privire la acestea.

Analizând excepția nulității cererii pentru lipsa obiectului și a elementelor obligatorii, instanța apreciază este neîntemeiată și urmează să fie respinsă întrucât, așa cum rezultă din analiza literală a conținutului cererii și a precizărilor aflate la fila 19 din dosar, cererea cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art.194 C.p.c., ceea ce a fost constatat de instanță în etapa regularizării acesteia.

În ceea ce privește exceptia prescriptiei dreptului la acțiune, instanța reține că, o dată ce se solicită constatarea caracterului abuziv al unor clauze stipulate în din contractul intervenit între părți, prin raportare la natura juridică a acțiunii în constatare față de caracterul imprescriptibil al nulității absolute, așa cum s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 686 din data de 21.02.2013, prin care a hotărât că, în ceea ce privește stabilirea unor clauze abuzive din contract, este vorba despre nulitate absolută, prin urmare acțiunea este imprescriptibilă, iar efectul se produce retroactiv, de la momentul încheierii contractului, deoarece clauza nu „devine” abuzivă în momentul constatării acesteia, ci a fost abuzivă încă de la momentul încheierii contractului, instanța doar constatând acest aspect, considerente pentru care și excepția prescripției dreptului la acțiune urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei (filele 20-36), instanța reține că, prin convenția de credit nr._/01.08.2008, pârâta i-a acordat reclamantului un împrumut cu garanție imobiliară, pentru o perioadă de rambursare de 300 de luni, cu o dobândă fixă de 7,4 % în primul an, variabilă ulterior, fiindu-i atașat în consecință un grafic de rambursare, care prevedea fiecare sumă lunară pe care împrumutatul era obligat să o achite, contract în care sunt înserate și clauzele apreciate ca fiind abuzive și a căror înlăturare se solicită.

Astfel, la pct.5 din Contractul de credit, se prevede că dobânda curentă este fixă în primele 12 luni și variabilă ulterior; în art. 6 se prevede că dobânda anuală efectivă (D.), la data semnării contractului, este de 8,80% pe an, în art.9 comisionul de acordare credit, în art.9 lit.a comisionul de administrare credit, în art.9 lit.b comisionul de transformare pentru prima solicitare, în art.9 lit.c comisionul de transformare pentru următoarele solicitări și în art.9 lit.d comisionul de rambursare anticipată.

Potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 193/2000, consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.

Este adevărat că Legea nr. 193/2000 nu prevede, ca sancțiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul, însă regimul juridic al acestei sancțiuni este practic identic cu al nulității absolute, acest lucru decurgând din practica Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Astfel, în ceea ce privește natura interesului protejat, norma respectivă ocrotește un interes general, si nu unul individual, fiind evident faptul că legea ocrotește o categorie generică, aceea a consumatorilor, și nu o persoană particulară, strict determinată.

Legea nr. 193/2000 nu reprezintă decât transpunerea în legislația românească a Directivei nr. 93/13/CEE, ori, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, dispozițiile acestei directive sunt de ordine publică (cauza Mostaza Claro).

Tot în acest sens, în cauza C-76/10 Pohotovost" s.r.o. Vs Iveta Corčkovská, în considerentul nr. 50 s-a precizat ca „dată fiind natura și importanța interesului public pe care se întemeiază protecția pe care Directiva nr. 93/13/CEE o asigură consumatorilor, art. 6 din acesta trebuie să fie considerat ca o normă echivalentă cu normele naționale care ocupă, în cadrul ordinii interne, rangul de ordine publică”.

În același sens, în cauza Salvat Editores SA v José M. Sánchez Alcón Prades C-241/98, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu, ca nule clauzele abuzive ale unui contract, arătând totodată că această putere „se încadrează pe deplin în contextul general al protecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care, făcând parte din ordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unor părți. Există, cu alte cuvinte, un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele".

Așadar, consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora, nefiind aplicabilă sancțiunea existentă în cazul nulității relative și anume anularea clauzei respective.

Convenția de credit reprezintă un contract de credit bancar, ale cărei clauze intra sub incidenta Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți si consumatori.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard, preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist.

Dispozițiile Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, transpun prevederile Directivei Consiliului European nr. 93/13/CEE din 05.04.1993, privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Iar art. 6 alin. 4 din Legea nr. 193/2000 transpune art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13 și prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil (considerentele de la pct. 44 al hotărârii CJUE– C – 484/08-Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid Piedad).

Sub rezerva analizării acestei prevederi în cadrul fiecărei clauze, se poate constata că nici legea internă, nici directiva europeană nu exclud din start, de la controlul de caracter abuziv, clauzele referitoare la obiectul contractului, fiind reglementată (cu titlu de excepție) posibilitatea analizării acestora, numai în situația în care nu sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

Cum jurisprudența CJUE este obligatorie pentru instanțele românești rezultă că, oricum, instanța avea posibilitatea să analizeze caracterul abuziv al acestor clauze.

În ceea ce privește noțiunea de „clauză abuzivă”, art. 3 din Directiva 93/13 atribuie acest caracter clauzelor contractuale care nu s-au negociat individual și, în contradicție cu exigența de bună credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.

În cauza de față, suntem în prezența unui contract de credit ale cărui clauze sunt standardizate, situație dificilă pentru un consumator ce nu are posibilitatea să influențeze natura lor.

Este de notorietate faptul că, în general, înainte de încheierea contractului, băncile fac publică o prezentare a produselor în care sunt prezentate condițiile standard de creditare și prin intermediul cărora consumatorii au posibilitatea să cunoască plafonul de îndatorare, cuantumul dobânzii, durata de rambursare etc., însă, această situație nu echivalează cu negocierea efectivă a clauzelor a căror nulitate s-a cerut a fi constatată, în lipsa unei dovezi clare, scrise a băncii.

Astfel, în ceea ce privește dobânda variabilă, din analiza modului de reglementare, se observă că nu se poate deduce care este mecanismul în funcție de care poate evolua dobânda variabilă, care este formula matematică aplicabilă.

Părțile unui contract de credit nu sunt pe poziții de egalitate, atât din punct de vedere al forței economice, cât și din punct de vedere al cunoștințelor de specialitate și al posibilităților de negociere. Contractul de credit fiind unul de adeziune, consumatorii nu au posibilitatea de a negocia clauzele, ci doar de a semna contractul sau nu, chiar dacă au avut posibilitatea să-l studieze, întrucât informarea nu echivalează cu negocierea.

Conform practicii CJUE, clauzele unui contract bancar, care se referă la prețul contractului, trebuie redactate într-un limbaj clar și inteligibil, astfel încât consumatorul să poată prevedea consecințele economice ale contractului semnat.

Astfel, în ceea ce privește dobânda variabilă, din analiza modului de reglementare, nu se poate deduce în mod clar și inteligibil, care va fi evoluția în timp a acesteia, modul de redactare dând posibilitatea băncii să aprecieze, în mod unilateral, criteriile în funcție de care o stabilește, creându-se astfel un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea consumatorilor.

Părțile unui contract de credit nu sunt pe poziții de egalitate, atât din punct de vedere al forței economice, cât și din punct de vedere al cunoștințelor de specialitate și al posibilităților de negociere. Contractul de credit fiind unul de adeziune, consumatorii nu au posibilitatea de a negocia clauzele, ci doar de a semna contractul sau nu, chiar dacă au avut posibilitatea să-l studieze, întrucât informarea nu echivalează cu negocierea.

Conform practicii CJUE, clauzele unui contract bancar, care se referă la prețul contractului, trebuie redactate într-un limbaj clar și inteligibil, astfel încât consumatorul să poată prevedea consecințele economice ale contractului semnat.

Din modul în care sunt redactate clauzele de la pct.5 din contract, nu se poate deduce, in mod clar și inteligibil, care va fi evoluția în timp a părții variabile a dobânzii pe care reclamanții trebuie să o plătească băncii, modul de redactare dând posibilitatea băncii să aprecieze unilateral, criteriile în funcție de care va stabili acea componentă a dobânzii, creându-se astfel un vădit dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea consumatorilor.

Prin urmare, instanța apreciază că această clauză intră sub incidența Legii nr.193/2000, astfel că va fi declarată nulă.

Și comisionul de administrare, prin modul în care a fost formulat și perceput, fără nici o posibilitate de negociere, are caracterul unei clauze abuzive, urmărindu-se perceperea unei sume în plus atât timp cât acesta putea fi prevăzut la valoarea soldului și nu la valoarea creditului contractat.

În cuprinsul contractului nu există precizări cu privire la fundamentul perceperii acestui comision ori destinația acestuia, astfel această clauză întrunește condițiile ce se desprind din interpretarea art. 4 din Legea nr. 193/2000, respectiv: clauza să fie conținută într-un contract intervenit între un comerciant și un consumator, în accepțiunea dată de lege acestor termeni; să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, înțelegând prin aceasta faptul că respectiva clauză a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei; să creeze în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Față de valoarea acestui comision pe toată contractului raportată la valoarea creditului contractat, s-a creat în detrimentul reclamantului și contrar bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și cum acesta nu a fost negociat cu reclamantul, instanța va constata că și această clauză este abuzivă.

În contract s-a mai stipulat un comision de rambursare anticipată și chiar dacă nu s-ar fi aplicat reclamantului, această clauză poate fi analizată din oficiu de către instanță prin prisma acelorași dispoziții legale.

Astfel, și această clauză creează un dezechilibru major în defavoarea reclamantului, în ceea ce privește drepturile și obligațiile părților, cât timp prin această clauză contractuală se prevede că reclamantul trebuie să plătească respectivul comision de rambursare anticipată, cu toate că el ar urma să plătească întregul credit și costurile legale ale acestuia, în mod anticipat. Nu există o contraprestație a băncii legată de rambursarea anticipată, astfel că prin această clauză pârâta urmărește descurajarea plății anticipate a creditului pentru a-și maximiza beneficiile.

Și în ceea ce privește comisionul de acordare credit prevăzut la pct.9 din contract, pe care Banca l-a impus la momentul acordării creditului, instanța reține că și această clauză întrunește condițiile ce se desprind din interpretarea art. 4 din Legea nr. 193/2000, respectiv: clauza să fie conținută într-un contract intervenit între un comerciant și un consumator, în accepțiunea dată de lege acestor termeni; să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, înțelegând prin aceasta faptul că respectiva clauză a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei; să creeze în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Analizând valențele juridice ale comisionului denumit „de acordare credit”, prin raportare la aceste dispoziții normative citate anterior, instanța constată că această clauză creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului.

Acest comision nu are un echivalent într-o contraprestație efectivă a pârâtei, acordarea de credite fiind chiar unul din obiectele de activitate ale băncii. Din moment ce banca acordă credite, câștigul său fiind constituit din dobânda percepută la aceste credite, un comision suplimentar denumit „de acordare a creditului” reprezintă doar un câștig suplimentar, artificial pentru bancă, care se adaugă la câștigul provenit din perceperea dobânzii, fără a reprezenta plata unui serviciu efectiv al băncii.

Mai mult, întocmirea documentației este în sarcina împrumutatului care este obligat să prezinte băncii toate înscrisurile cerute de aceasta pentru constituirea dosarului de creditare, suportând totodată costurile obținerii acestora (inclusiv cel legat de evaluarea imobilului în cazul creditelor ipotecare) și nu se justifică de ce comisionul este direct proporțional cu cuantumul creditului, atâta vreme cât documentația este în principiu aceeași, indiferent de mărimea creditului.

Prin urmare, plata acestui comision nu poate fi apreciată drept o plată din punct de vedere juridic, situație în care dezechilibrul creat în detrimentul consumatorului este evident deoarece suntem în prezența unui contract sinalagmatic, acestuia i s-a perceput plata unei sume de bani fără a primi în schimb un bun sau serviciu și fără a exista nici măcar eventualitatea unei astfel de contraprestații pe parcursul derulării creditului.

Pe lângă existența acestui dezechilibru, instanța constată îndeplinite și celelalte condiții cerute de art. 4 din Legea nr. 193/2000, respectiv clauza este conținută într-un contract intervenit între un comerciant și un consumator și nu a fost negociată direct cu consumatorul.

În ceea ce privește clauza privind comisionul de transformare prevăzut de pct.9 lit.b și lit.c din contract, deși pârâta susține prin întâmpinare că aceasta operează numai în situația în care există o solicitare din partea împrumutatului de a schimba moneda creditului, instanța apreciază că și aceasta este abuzivă. Astfel, după modul de formulare, nu rezultă cum și în ce situații se aplică procentul de 0,5% și 1% flat. Mai mult, aceasta nu a fost negociată, iar în situația în care s-ar aplica, ar crea un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.

Nu aceeași este situația clauzei în ceea ce privește dobânda anuală efectivă (D.), care nu impune eo ipso o obligație de achitare a unui comision ori dobânzi în sarcina împrumutatului, ci constituie un instrument des uzitat de instituțiile de credit cu menirea de a permite consumatorilor o comparație pragmatică și directă a diverselor opțiuni de creditare disponibile pe piață și însăși Legea nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice obligă banca la data încheierii contractului de credit la stipularea unui cost total al creditului la nivelul unui an.

Împrejurarea că D. prevăzut includea și comisioanele apreciate ca abuzive nu este de natură să transforme clauza respectivă într-una abuzivă, modificarea acestei D. urmând calea modificărilor elementelor sale componente.

Prin urmare, susținerea pârâtei din întâmpinare, conform căreia toate clauzele sunt redactate într-un limbaj ușor inteligibil și au fost negociate, este neîntemeiată.

În același timp, se reține că instanța judecătorească nu poate modifica o clauză contractuală, substituindu-se acordului de voință al părților. Stabilirea modului de calcul al dobânzii ca urmare a declarării nulității clauzei inițiale care prevedea acest calcul, nu este în atribuția instanței judecătorești, așa cum a reținut și instanța supremă în Decizia nr.3913/2013.

Instanța poate elimina o clauză contractuală ca efect al declarării nulității acesteia, însă nu o poate înlocui, aceasta urmând să fie negociată de către părți.

Față de cele de mai sus, instanța va admite în parte acțiunea, va constata existența clauzelor abuzive prevăzute de pct.5, care prevede că dobânda curentă este fixă în primele 12 luni și variabilă ulterior, în art.9 comisionul de acordare credit, în art.9 lit.a comisionul de administrare credit, în art.9 lit.b comisionul de transformare pentru prima solicitare, în art.9 lit.c comisionul de transformare pentru următoarele solicitări și în art.9 lit.d comisionul de rambursare anticipată din Contractul de credit bancar nr._/01.08.2008, va dispune înlăturarea lor și va respinge cererea privind constatarea existenței clauzei abuzive privind existența unei dobânzi anuale efective înserată la pct.6 din Contractul de credit bancar nr._/01.08.2008.

Totodată, față de poziția procesuală a părților, instanța va lua act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția nulității cererii și excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta . SA prin întâmpinare.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul S. I., CNP:_, domiciliat în Municipiul Drobeta Turhu S., ..2, ., ., cu domiciliul procesual ales la CABINET AVOCAT P. D., situat în Municipiul Drobeta T. S., . nr.l, județul M., în contradictoriu cu pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, Nr. Reg.., CUI_, cu sediul în București - ..5, sector 3 cu sediul procedural ales la reprezentantul convențional SCA N. N. D. Kingston Petersen, cu sediul profesional în București, Bucharest Business Park, Șoseaua București-Ploiești nr. 1A, ., Sector 1.

Constată existența clauzei abuzive privind dobânda variabilă înserată la pct.5 din Contractul de credit bancar nr._/01.08.2008 și dispune înlăturarea ei.

Constată existența clauzei abuzive privind comision acordare credit înserată la pct.9 din Contractul de credit bancar nr._/01.08.2008 și dispune înlăturarea ei.

Constată existența clauzei abuzive privind comision de administrare înserată la pct.9.a din Contractul de credit bancar nr._/01.08.2008 și dispune înlăturarea ei.

Constată existența clauzelor abuzive privind comision de transformare înserate la pct.9.b și pct. 9.c din Contractul de credit bancar nr._/01.08.2008 și dispune înlăturarea lor.

Constată existența clauzei abuzive privind comision rambursare anticipată înserată la pct.9.d din Contractul de credit bancar nr._/01.08.2008 și dispune înlăturarea ei.

Respinge cererea privind constatarea existenței clauzei abuzive privind existența unei dobânzi anuale efective înserată la pct.6 din Contractul de credit bancar nr._/01.08.2008.

Ia act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.

Cu apel in 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Drobeta T. S..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.03.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.I.P.

Tehnored.CEM

Cod operator 6497

M.C. 09 Aprilie 2015

← Pretenţii. Sentința nr. 1218/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU...		Pretenţii. Sentința nr. 1265/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Pretenţii. Sentința nr. 1265/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN Pretenţii. Sentința nr. 928/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN Pretenţii. Sentința nr. 1299/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN Plângere contravenţională. Sentința nr. 907/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN