Anulare act. Sentința nr. 3909/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3909/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 17-12-2015 în dosarul nr. 3909/2015
Dosar nr._ anulare act
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA T. S.
JUDEȚUL M.
Sentința Civilă nr. 3909
Ședința publică din data de 17.12.2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. F.
Grefier: A. E.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanții V. O. și V. E. P. în contradictoriu cu pârâtele C. V. R. S.A și S.C. V. R. SA - Sucursala Dr.Tr.S., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că stadiul procesual al prezentei cauze este primul termen de judecată după ce cauza a fost repusă pe rol în vederea constatării perimării.
Instanța verifică din oficiu condițiile prevăzute de art. 248 Cod procedură civilă și constată că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat la data de 05.09.2013, în temeiul disp. art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă.
Instanța invocă, din oficiu, excepția perimării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare cu privire la excepția invocată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 07.09.2012 sub nr._ reclamanții V. O. și V. E. P. în contradictoriu cu pârâtele C. V. R. S.A și S.C. V. R. SA - Sucursala Dr.Tr.S. au solicitat ca instanta prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea caluzei de la pct. 5 lit. a din convenția de credit nr._/11.12.2007 încheiate cu pârâții, ce este prevăzut ca fiind aplicat la soldul creditului în sumă de 72.000 franci elvețieni, respectiv de 0, 22% precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
In drept au fost invocate disp. Legii 193/2000 și dispozițiile C.civ în materie de convenții și art. 998-999 C. civ.
In dovedire a solicitat proba cu inscrisuri.
Pârâtele legal citate cu un exemplar al acțiunii depuse de către de reclamanți și mențiunea de a depune întâmpinare conform art.114 ind. 1 alin.2 C.pr. civ.., au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Prin încheierea de ședință din data de 05.09.2013, instanta a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 244 alin. 1 ind. 1 C.pr.civ, până la finalizarea litigiului ce face obiectul dosarului nr._/225/2010 având ca obiect acțiunea în constatare.
Analizând ansamblul materialului probator, din perspectiva excepției invocate, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 248 alin. 1 din Codul de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
În speță, ultimul act procedural efectuat a fost încheierea de suspendare a cauzei din data de 05.09.2013, pronunțată de către instanță în temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă.
De asemenea, instanța reține că dosarul nr._/225/2010 a fost soluționat în mod irevocabil prin decizia nr. 870/26.11.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._/225/2010, prin care s-au admis recursurile declarate împotriva sentinței și s-a dispus modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii formulate de Administrația Națională pentru Protecția Consumatorilor prin Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud Vest Oltenia.
Ca atare, instanta constată că prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an de la data soluționării irevocabile a dosarului nr._/225/2010.
Cauza fiind repusă pe rol din oficiu, instanța a verificat și constatat că cererea a rămas în nelucrare timp de un an de la data suspendării din culpa părților, care nu au mai efectuat nici un act de procedură din care să rezulte stăruința acestora în judecarea cauzei, în speță nefiind întrunite niciuna din condițiile prevăzute de art. 249 și art. 250 din Codul de procedură civilă, privind întreruperea sau suspendarea cursului perimării.
Perimarea este o sancțiune procedurală de aplicare generală în faza judecății, operând atât în cazul acțiunilor prescriptibile cât și în cazul celor imprescriptibile, sancțiune ce operează de drept, prin simpla împlinire a termenului de perimare.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 252 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța va admite excepția perimării, invocată din oficiu, și va constata perimată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta creditoare având drept urmare faptul că toate actele de procedură efectuate în această instanță nu-și vor produce efectele.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării, invocată din oficiu de către instanță.
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții V. O. cu domiciliul în Drobeta T. S., .. 73, ., . și V. E. P. cu domiciliul în Drobeta T. S., .. 73, ., ., în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. R. S.A cu sediul în București, Șoseaua M. B., nr. 171, Sector 2 și S.C. V. R. SA - Sucursala Dr.Tr.S. cu sediul în Drobeta T. S., .. 269, M., având ca obiect anulare act.
Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.12.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. F. A. E.
Red.C.F /Tehn. A.E.
6 ex./21.12.2015
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3914/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU... | Revendicare mobiliară. Sentința nr. 3908/2015. Judecătoria... → |
|---|








