Contestaţie la executare. Sentința nr. 478/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 478/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 3747/225/2014
Dosar nr._ - Contestație la executare –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
SENTINȚA CIVILĂ NR.478
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 04.02.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE –G. L.
GREFIER – C. P.
Pe rol judecarea cauzei civile, privind pe contestatorul C. E. în contradictoriu cu intimata P. Prunișor, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-a luat act că prin serviciul registratură la data de 27.01.2015, cu adresa nr.350/27.01.2015 au fost comunicate relațiile solicitate intimatei P. Prunișor, iar contestatorul C. E. a depus la dosar concluzii scrise, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, in temeiul art.394 CPCiv declara închise dezbaterile si retine cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.03.2014, sub nr._, contestatorul C. E. în contradictoriu cu intimata P. Prunișor, a formulat contestație la executare, împotriva înștiințării de plată nr._ din data de 03.03.2014 emisă de P. Prunișor, prin care a fost notificat să achite suma de 1743 lei reprezentând obligații bugetare, respectiv impozit pe construcții persoane fizice, impozit pe terenuri persoane fizice, impozit pe terenuri extravilane, solicitând anularea acestei notificări ca fiind neîntemeiată și exonerarea sa de răspundere față de intimata P. Prunișor.
În fapt, a arătat că această obligație de plată nu-i revine, și, în mod eronat P. Prunișor a reținut în sarcina sa suma de 1743 lei, pentru că în fapt nu deține aceste imobile pentru care au fost calculate impozitele.
În drept, și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art. 711-719 cod. proc. Civ.
A depus la dosar în copie certificată, înștiințarea de plată nr._ din data de 03.03.2014 emisă de P. Prunișor.
Instanța, la primirea acțiunii formulate de către contestator, a constatat că cererea de chemare în judecată nu a fost formulată cu respectarea dispozițiilor art. 194-197 C.p.civ., și respectarea dispozițiilor art. 200 alin. 1 și 2 C.p.civ., prin rezoluția președintelui de complet învestit cu soluționarea cererii, s-a pus în vedere contestatorului să completeze lipsurile cererii de chemare în judecată, în termenul prevăzut de art. 200 alin. 2 c.p.civ.
La data de 26.05.2014, contestatorul a depus la dosar răspuns la adresa emisă de instanță și o precizare de acțiune prin care a arătat că solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată și anularea tuturor formelor de executare emise de intimata P. Prunișor și a atașat dovada de plată a taxei de timbru solicitată.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 201, alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă a comunicat intimatei un exemplar al cererii de chemare in judecată și înscrisurilor anexate, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
La data de 12.06.2014 intimata P. Prunișor a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea in totalitate a contestației la executare formulata de contestatorul C. E. ca inadmisibila si nefondata, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea în fapta arătat că, C. E., CNP_, figurează înscris in Registrul Agricol tip 1, volumul 1 poziția 9, . Titlului de Proprietate nr._/18/09.2000 cu o suprafața de 921 m.p. teren intravilan arabil si o suprafața de 1427 m.p. teren curți construcții pe care este situata una casa in suprafața de 24 m.p., conform anexei 3 cu suprafața de 10,35 m.p. teren extravilan, iar in evidentele fiscale la Rol Nominal Unic nr. 986, . datelor preluate din registrul agricol (una casa in suprafața de 24 m.p., 476 m.p. teren curți construcții, 2300 m.p. teren arabil intravilan, iar in extravilan conform adeverințelor APIA 2008/2014 cu suprafața de_ teren arabil,_ m.p. teren pășune si_ m.p. teren livada.)
A susținut că prin cererea datata pe 18.03.2014, C. E. contestă înștiințarea de plata nr._/03.03.2014 reprezentând obligații bugetare, pentru ca in fapt nu deține aceste imobile la care au fost calculate impozitele, însă în evidentele Primăriei Prunișor, C. E. nu figurează cu vreo cerere din care sa reiese ca nu se considera proprietarul Titlului de Proprietate nr._/18.09.2000, dimpotrivă, in ziua de 19.03.2014 cu chitanța nr. 1065 s-au achitat debitele existente la categoria impozite pe construcții persoane fizice si impozitul pe terenuri persoane fizice in suma totala de 37 lei, urmând ca in perioada următoare după ce-si va rezolva problemele de sănătate si va primi si prima transa de bani de la APIA sa achite ceva si din impozitul agricol (angajament luat in discuția telefonica cu primarul.)
A mai susținut că prin cererea datata pe 23.05.2014, C. E., contesta somația de plata a impozitului pe terenul extravilan, deoarece nu posedă titlu de proprietate pe aceste terenuri, nici provizoriu, nici cu tricolor si nu este dezbătută masa succesorala (succesiune), însă impunerea la plata a terenului extravilan s-a făcut după cum urmează: " Contribuabilii coindivizari li se deschide Rol Nominal Unic dupa cum urmează: a)in cazul moștenitorilor aflați in indiviziune, pe numele autorului succesiunii; b)in cazul celorlalți coindivizari, in următoarea ordine: l. pe numele celui care efectuează declarația fiscala.
2.pe numele celui care are domiciliul in unitatea administrativ-teritoriala respectiva. 3.pe numele celui care are reședința in unitatea administrativ-teritoriala respectiva. 4.pe numele primului înscris in actul care se atesta dreptul de proprietate."
Conform adeverințelor APIA eliberate in anii 2011,2012,2013,2014, contestatorul C. E. a solicitat subvenție pe terenul extravilan in suprafața de 12,59 ha, teren extravilan, fiind singurul moștenitor al defunctei C. E. - mama -(din cei 5 frați doar contestatorul C. E. solicita administrarea acestei suprafețe). Astfel s-a respectat punctul 4 al art.230 din Legea 571/2003 C.F. si art.74 privind normele metodologice din Legea 571/2003 C.F.
A menționat că C. E. nu a contestat niciodată valoarea impozabila a acestui teren, dimpotrivă cerea să fie amânat la plata (atunci când ridica adeverința APIA) până își rezolvă problemele de sănătate atât ale lui cat si ale fetei-fapt cunoscut de întreaga conducere a instituției.
A anexat în copie titlul de proprietate nr._, adeverința APIA 2011, adeverința APIA 2012, adeverința APIA 2013, anexa 3 . nr. 1065/19.03.2014.
Prin rezoluția din data de 13.06.2014 s-a comunicat întâmpinarea către contestator, cu mențiunea de a depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare, iar la data de 01.07.2014, contestatorul a depus la dosar răspuns la întâmpinare.
Prin rezoluția din data de 02.07.2014 s-a fixat termen de judecată la data de 24.09.2014 cu citarea părților.
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri pentru ambele părți.
Prin adresa emisă de instanță la data de 01.10.2014 s-a solicitat intimatei P. Prunișor să înainteze la dosar documentația care a stat la baza emiterii înștiințării de plată nr._ din data de 03.03.2014, astfel că prin adresa nr.3634/10.09.2014 P. Prunișor a înaintat la dosar în copie certificată, relațiile solicitate.
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 05.11.2014, instanța a dispus emiterea unei adrese către intimată pentru a preciza dacă pentru terenul în suprafață de 12,59 ha s-a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, cine a formulat-o și modul de soluționare, iar in situația in care s-a emis titlu de proprietate pentru acest teren, să se înainteze copia acestuia, iar prin adresa nr.4089/20.11.2014 P. Prunișor a înaintat la dosar în copie certificată, relațiile solicitate.
La data de 26.11.2014 s-a luat interogatoriu contestatorului C. E. care a arătat că este înscris la APIA cu suprafața de 12,59 ha teren ce provine de la defuncta mamă C. E., pentru care nu s-a eliberat titlu de proprietate, iar subvenția o împarte cu ceilalți frați. Totodată suma reprezentând obligațiile bugetare menționate in înștiințarea de plată cuprinde și impozitul pentru suprafața de 3 ha ce provine de la socrul său N. G., pentru care impozitul este achitat si pe anul 2014.
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 26.11.2014, instanța a dispus repetarea adresei către intimata P. Prunișor pentru a comunica pentru ce terenuri a fost calculat debitul de 1743 lei menționat in înștiințarea de polată, cine este titularul dreptului de proprietate al acestora, dacă s-a emis titlu de proprietate pentru aceste terenuri, pe numele cui s-a emis și în posesia cui se află aceste terenuri.
Relațiile au fost înaintate la instanță la data de 10.12.2014, dată la care și contestatorul a depus la dosar notificarea nr._/14.07.2014, decizia de impunere pentru anul 2013 și somațiile din 28.11.2014 și 23.09.2013.
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 07.01.2015, instanța a dispus repetarea adresei către intimata P. Prunișor pentru a comunica pentru ce imobile a fost calculat impozitul în valoare de 1743 lei și cine este titularul acestuia, dacă contestatorul a achitat vreo sumă din valoarea de 1743 lei și să precizeze cuantumul impozitului datorat pentru terenurile ce aparțin autoarei petentului, relațiile fiind înaintate la instanță cu adresa nr.350/27.01.2015.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În data de 3.03.2014, prin înștiințarea de plată nr._ (fila 3 dosar), contestatorul a fost înștiințat de către intimată să plătească suma de 1.743 lei reprezentând impozit pe construcții și pe terenuri.
Prin contestația la executare formulată, contestatorul contestă suma de 1706 lei, motivând că terenurile pentru care s-a calculat impozitul au aparținut autoarei sale, că mai are frați și nu au dezbătut succesiunea acesteia.
Din întâmpinarea formulată de intimată, precum și din relațiile comunicate instanței, rezultă că petentul este înscris în registrul agricol cu suprafața de 12,82 ha, însă din titlul de proprietate nr._/2000 (fila 23 dosar), rezultă că s-a reconstituit acestuia dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,2348 ha. Mai mult, din întâmpinare mai rezultă că suprafața teren de 12,59 ha aparține autoarei petentului, C. E. și că pentru aceste terenuri, petentul a solicitat subvenție de la APIA pe anii 2011-2014.
Din anexa 3 . 106 dosar) rezultă că alături de autoarea C. E. sunt menționați 6 moștenitori ai acesteia, printre care se află și petentul.
Din adresa nr.350/27.01.2015 (fila 114 dosar), emisă de intimată, rezultă că petentul a achitat sumele de 4 lei reprezentând impozit construcții și suma de 33 lei, reprezentând terenuri persoane fizice (teren intravilan), însă nu a fost plătit impozitul în cuantum de 1.706 lei reprezentând impozit teren extravilan aparținând autoarei.
Potrivit disp. art.256 alin.4 din Legea nr.571/2015, în cazul în care terenul este deținut în comun de mai multe persoane și nu se pot stabili părțile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar comun datorează o parte egală din impozitul pentru terenul respectiv.
Cum autoarea C. E. are mai mulți moștenitori, cât timp se află în indiviziune, aceștia datorează impozitul in mod egal.
Faptul că petentul a beneficiat de subvenții de la APIA nu are relevanță în cauză câtă vreme legea reglementează în mod clar obligația de plată a impozitului pentru terenul aflat în indiviziune.
Prin urmare, având în vedere că înștiințarea de plată cuprinde atât obligații de plată datorate pentru imobile (construcții și terenuri) proprietatea petentului, cât și pentru terenuri aparținând autoarei comune și văzând și disp. art.711 alin.1 cpciv, instanța apreciază ca întemeiată în parte contestația la executare și o va admite ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorul C. E., CNP_, domiciliat in ..Prunișori, jud. M. în contradictoriu cu intimata P. Prunișor, CUI_, cu sediul in comuna Prunișor, ..
Anulează parțial înștiințarea de plată nr._/3.03.2014 emisă de intimată pentru suma de 1.706 lei reprezentând impozit pe terenuri extravilane.
Cu apel care se va depune la Judecătoria Drobeta T. S..
Pronunțată în ședință publică azi, 4.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.G.L./Tehnored. P.C.
4ex/3 pag./3.03.2015
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 749/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 443/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU... → |
|---|








