Contestaţie la executare. Sentința nr. 1375/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1375/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 7082/225/2014*
Dosar nr._ - contestație la executare -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1375/2015
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 06 APRILIE 2015
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE A. - D. Z.
GREFIER ȘEDINȚĂ A. - M. B.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe contestatoarea Ș. F. și pe intimata P. DR TR S. -DIRECTIA TAXE SI IMPOZITE LOCALE, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile au avut loc la data de 30 martie 2015 și au fost consemnate prin încheierea de ședință de la acel termen de judecată, iar instanța, în baza art.397 C.proc.civ a reținut cauza spre soluționare, dar, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin.1 C.proc.civ a amânat pronunțarea pentru data de 06.04.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarea situație de fapt:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 26.05.2014, sub nr. 7082/225 /2014, contestatoarea Ș. F., în contradictoriu cu intimata P. Municipiului Drobeta T. S. - Direcția de Impozite și Taxe Locale, a formulat contestație la executare împotriva adresei de înființare poprire nr._/23.12.2013 2014 asupra contului său deschis la BRD - Groupe Societe Generale și a întregii executări pornite împotriva sa in scopul recuperării contravalorii a doua amenzi aplicate contestatoarei la data de 06.01.2005 - in cuantum de 75 lei si 10.01.2006 - in cuantum de 1500 lei, cu cheltuieli de judecată.
In fapt, a arătat că la data de 10.05.2014 a primit prin poștă adresa de înființare poprire emisă de P. Municipiului Drobeta T. S., asupra conturilor sale bancare deschise la BRD și CEC Bank, ocazie cu care a observat ca sumele urmărite reprezintă contravaloarea a doua amenzi de circulație aplicate prin două procese verbale diferite, respectiv: o amendă în cuantum de 750.000 lei ROL, aplicată prin procesul verbal . nr._ din 06. 01.2005 și o amendă în cuantum de 1500 lei, aplicată prin procesul nr._ din 10.01. 2006.
A învederat faptul că, prin raportare la datele săvârșirii contravențiilor, a intervenit prescripția dreptului de a mai obține executarea silită.
Mai exact, fiind vorba despre creanțe bugetare, termenul de prescripție este cel prevăzut de dispozițiile art. 91 din Codul de procedura fiscală, care prevede următoarele:
(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel.
(2) Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel.
Contestatoarea arată că, prima amenda i-a fost aplicată la 06.01.2005, data de la care începe a se calcula termenul fiind 01.01.2006 iar împlinirea lui fiind la 01.01.2011, iar cea de a doua amendă i-a fost aplicata la data de 10.01.2006, astfel că data de la care se calculează termenul este 01.01.2007 și se împlinește la 01.01.2012.
Față de data emiterii adresei de înființare a popririi - 23.12.2013, rezulta fără putința de tăgadă ca acest termen s-a împlinit.
In drept și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 194, art. 705-706 și art. 711-719 cod procedura civilă.
Cererea a fost legal timbrată.
În urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, Judecătoria Dr. Tr. S. a pronunțat s.c. nr.2207/10.06.2014 prin care a admis contestația la executare, a anulat adresa de înființare poprire nr._/23.12.2013 emisă de intimata primăria Dr. Tr .S. - Direcția de Taxe și Impozite Locale și a constatat că a intervenit prescripția executării debitului total de 1575 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea formulată contestatoarea Ș. F. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu intimata P. Municipiului Drobeta T. S. - Direcția de Impozite și Taxe Locale, să se dispună anularea adresei de înființare a popririi nr._/23.12.2013 precum și împotriva întregii executări pornite împotriva SA .
La data de 10.05.2014, contestatoarei Ș. F. i-a fost comunicat prin poștă adresa de înființare poprire emisă de P. Municipiului Drobeta T. S., asupra conturilor sale bancare, deschise la BRD și CEC Bank.
Prin respectivul act de executare s-a pornit executarea silită, prin poprire, asupra disponibilităților bănești deținute de contestatoare în contul său deschis la BRD - Groupe Societe Generale în scopul recuperării debitului de 1575 lei, reprezentând doua amenzi aplicate contestatoarei la data de 06.01.2005 - in cuantum de 75 lei si 10.01.2006 - in cuantum de 1500 lei.
Prin contestația formulată, contestatoarea a învederat faptul că, prin raportare la datele săvârșirii contravențiilor, respectiv 06.01.2005 si 10.01.2006, a intervenit prescripția dreptului de a mai obține executarea silită.
Cele două amenzi aplicate contestatoarei reprezintă creanțe bugetare, deoarece se fac venit la bugetul de stat iar termenul de prescripție este cel prevăzut de dispozițiile art. 91 din Codul de procedura fiscală, care prevede următoarele:
(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel.
(2) Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel.
Cu privire la prima amenda ce a fost aplicată la 06.01.2005, data de la care începe a curge termenul este 01.01.2006 și se sfârșește la 01.01.2011, iar pentru cea de a doua amendă aplicata la data de 10.01.2006, termenul se consideră împlinit la 01.01.2012.
În această situație, instanța a constatat că, raportat la data emiterii adresei de înființare a popririi de către reprezentanții intimatei, 23.12.2013, a intervenit prescripția dreptului material de a mai obține executarea silită a celor două amenzi contravenționale aplicate contestatoarei Ș. F. în perioada 06.01.2005 – 10.01.2006 .
Împotriva s.c. nr.2207/10.06.2014, în termen legal a declarat apel intimata, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin Decizia nr. 14/20.01.2015 Tribunalul M., Secția I Civilă a admis recursul declarat de recurenta P. Drobeta T. S. - Direcția Taxe și Impozite Locale împotriva sentinței civile nt.2207/10.06.2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S. în dosar nr._, intimată fiind Ș. F., având ca obiect contestație la executare, reținând următoarele:
Instanța nu a respectat prevederile legale și i-a încălcat dreptul la apărare întrucât, dacă ar fi emis o adresă prin care să solicite dosarul de executare, ar fi observat că termenul de prescripție nu s-a împlinit deoarece la data de 23.03.2010 soțul contestatoarei a primit cu confirmare de primire acte de executate.
Intimata contestatoare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat considerând că apelantei nu i s-a încălcat dreptul la apărare deoarece a fost legal citată, aceasta nu a formulat întâmpinare, nu a depus nici un act la dosar și mai mult chiar nici în apel, de mulți ani este divorțată și nu are soț încât acesta să fi primit vreun act de executare; de asemenea, nici ea nu a primit vreun act de executare.
Pentru stabilirea căii de atac legală, instanța de apel a solicitat apelantei depunerea la dosar a copiei dosarului de executare, cu mențiunea conform cu originalul.
Văzând dispozițiile art.24 și 25 alin 1 din Noul cod de procedură civilă care prevăd că dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după . acesteia iar procesele în curs de judecată precum și executările silite începute sub legea veche rămânând supuse acelei legi și cum din actele dosarului rezultă că executarea silită a început anterior intrării în vigoare a noului cod de procedură civilă, respectiv în anul 2007, în ședința publică din 06.01.2015 calea de atac exercitată de intimată a fost recalificată din recurs în apel.
Examinând sentința apelată în limitele criticilor aduse, conform art.295 c.pr.civ, tribunalul constată că apelul este întemeiat din considerentele ce urmează:
Chiar dacă adresa de înființare poprire a fost emisă la data de 23.12.2013, din cuprinsul acestei adrese rezultă că dosarul de executare silită nr._ a fost întocmit la 05.12.2007, iar din dosarul de executare rezultă că s-au efectuat mai multe acte de executare emise la 10.12.2007, la 25.03.2008, la 12.03.2010 (filele 43,44,48 52) care i-au fost comunicate intimatei contestatoare cu confirmare de primire din partea membrilor familiei (filele 46, 53) și chiar personal (f.59), toate acestea având caracter întrerupător al termenului de prescripție.
Cum prin soluția supusă recursului de față instanța de fond a admis greșit excepția prescripției executării și nu a cercetat fondul contestației, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 c.pr.civ., tribunalul a admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a analiza fondul cauzei.
La data de 16.02.2015, dosarul trimis spre rejudecare, înregistrat sub nr._, a fost repartizat aleatoriu, cu blocarea completului C4 civil, președintele acestui complet formulând cerere de abținere în acest dosar deoarece și-a mai exprimat o dată părerea cu ocazia pronunțării sentinței civile 2207/10.06.2014. În urma repartizării aleatorii, dosarul_ a fost repartizat la completul C6 minori și familie, cu termen de judecată la data de 02.03.2015.
La termenul de judecată din data de 02.03.2015, reprezentanta intimatei a depus la dosarul cauzei în dublu exemplar, copii de pe dosarul de executare, iar instanța a dispus amânarea cauzei la data de 30.03.2015 și comunicarea duplicatului înscrisurilor către contestatoare.
La data de 30.03.2015, la dezbateri a fost prezentă reprezentanta intimatei, lipsind părțile, iar instanța a pus în discuție excepția prescripției dreptului la acțiune. Reprezentanta intimatei a solicitat respingerea excepției, arătând că a fost întreruptă prescripția.
Instanța, în baza art.397 C.proc.civ a reținut cauza spre soluționare, dar, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin.1 C.proc.civ a amânat pronunțarea pentru data de 06.04.2015.
Analizând cererea creditorului în raport de întreg materialul probator administrat în cauză și văzând dispozițiile legale în vigoare, instanța constată și reține următoarele:
În ceea ce privește legea aplicabilă, având în vedere disp. art. 3 din Legea nr.76/2012 potrivit cărora dispozițiile noului Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ., cum dosarul de executare silită nr._ a fost întocmit la 05.12.2007– fila 11 dosar executare, deci înainte de . Noului Cod de Procedură civilă, sunt aplicabile dispozițiile Vechiului C.proc.civ.
În ceea ce privește excepția invocată, instanța, față de temeiul de drept invocat, va analiza excepția prescripției dreptului de stabilire a obligațiilor fiscale.
Astfel, potrivit art. 91, alin .1 din OG nr. 92/2003, dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel, iar potrivit alin. 2, termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel.
Prin decizia nr. 14/20.01.2015 pronunțată de Tribunalul M. s-a reținut că excepția prescripției invocată de contestator prin contestația la executare formulată a fost greșit soluționată în primul ciclu procesual, reținându-se în considerente că termenul de prescripție nu s-a împlinit deoarece s-au efectuat mai multe acte de executare emise la 10.12.2007, la 25.03.2008, la 12.03.2010 (filele 43, 44, 48 și 52) care i-au fost comunicate intimatei contestatoare cu confirmare de primire din partea membrilor familiei (filele 46, 53) și chiar personal (f.59), toate acestea având caracter întrerupător al termenului de prescripție.
Potrivit art. 315, alin. 1 Vechiul C.proc.civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Cum instanța de casare a statuat că nu s-a împlinit termenul de prescripție, instanța va respinge excepția prescripției dreptului de stabilire a obligațiilor fiscale, ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, potrivit art.399 alin.l teza I C.proc.civ. „împotriva executării silite precum si împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare", iar potrivit art.399 alin.3 C.proc.civ. „în cazul în care executarea silita se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanța judecătoreasca, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu".
Contestatorul este urmărit pentru două creanțe fiscale constând în două amenzi contravenționale, respectiv în cuantum de 750.000 lei ROL aplicată prin PVC . nr._/6 ianuarie 2005 de P.. Mun. Dr.Tr.S. și în cuantum de 1.500 lei RON aplicată prin PVC nr._/10 ianuarie 2006 de DRDP C..
Cum procesele verbale menționate nu au fost contestate, acestea au devenit titluri executorii potrivit art. 37 din OG nr. 2/2001 - Procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
În data de 05.12.2007 a fost întocmit dosarul de executare silită nr._, iar ulterior s-au efectuat mai multe acte de executare emise la 10.12.2007, la 25.03.2008, la 12.03.2010 (filele 43, 44, 48 și 52) care i-au fost comunicate intimatei contestatoare cu confirmare de primire din partea membrilor familiei (filele 46, 53) și chiar personal (f.59).
Din probele administrate in cauză, respectiv copia certificata a dosarului de executare silita nr._, atașat la dosarul cauzei, reiese că au fost respectate întru totul prevederile legale în întocmirea actelor de executare, urmând a fi menținute.
De altfel, contestatoarea nu invocă nici un al motiv pentru a contesta actele de executare, cu excepția motivelor ce țin de împlinirea termenului de prescripție, aspect pe care instanța l-a analizat mai sus.
Pentru aceste motive, instanța va respinge contestația la executare formulată de contestator Ș. F. în contradictoriu cu intimata P. Mun. Dr.Tr.S. - Direcția Impozite și Taxe, ca neîntemeiată.
Față de prevederile art. 274 C.proc.civ., va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția prescripției dreptului de stabilire a obligațiilor fiscale, invocată de contestatoarea Ș. F., ca neîntemeiată.
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea Ș. F., domiciliată în Drobeta T. S., ., județul M., cu reședința în comuna Punghina, ., CNP_ în contradictoriu cu intimata P. Mun. Dr.Tr.S. - Direcția Impozite și Taxe, cu sediul în Drobeta T. S., .. 17, județul M., ca neîntemeiată.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 6 aprilie 2015.
P., GREFIER,
A. D. Z. A. - M. B.
Red. A.D.Z./Thred. A.B.M..- 8 mai 2015
4 ex/.. 4/
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1392/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1534/2015.... → |
|---|








