Contestaţie la executare. Sentința nr. 1554/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 1554/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 16592/225/2014

Dosar nr._ contestație la executare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S., JUDEȚUL M.

SENTINȚA CIVILĂ NR 1554

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 21.04.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE T. T.

GREFIER ȘEDINȚĂ M. B.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul C. V. și pe intimata C. SA - D. C., având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 07.04.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 21.04.2014 când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând, constată că:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.12.2014, sub nr._, contestatorul C. V. a formulat în contradictoriu intimata C. SA - D. C., contestație la executare împotriva actelor de executare silită întocmite de B. T. Anelin- D., în dosarul de executare silită nr. 2113/Ex/20M, la cererea intimatei C. SA - Direcția Națională de Drumuri și Poduri C., cu sediul în C., Calea Severinului, nr. 17, jud. D., în baza titlului executoriu constând în procesul-verbal de constatare a contravenției ., nr._/31.01.2012, prin care solicită anularea actelor de executare, ca fiind nelegale, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare a arătat că, la data de 08.12.2014 i-au fost comunicate somația de executare silită, din dos. nr. 2113/Ex/2014, încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare, precum și încheierea de încuviințare de executare silită.

Prin somația de executare silită, i-a fost pus în vedere să achite suma de 28,00 euro reprezentând tarif despăgubire și 305,29 lei cheltuieli de executare.

Consideră actele de executare, nelegale și solicită anularea acestora, pentru următoarele motive:

Executarea silită a fost pornită în baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._/31.01.2012, emis de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.

Prin acest proces verbal, a fost sancționat pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, respectiv faptul că a circulat tară rovinietă, cu amendă contravențională de 250 lei, cu posibilitatea de a achita în termen de 48 de ore jumătate din amendă, respectiv 125 lei.

Față de acestea, după ce i-a fost comunicat procesul verbal de contravenție, a achitat la Primăria . 125 lei, cu mențiunea efectuării plății pentru PV ., nr._/31.02.2012.

Astfel, consideră că a achitat în termenul de 48 de ore jumătate din cuantumul amenzii, iar debitul stabilit în sarcina sa a fost astfel achitat.

A atașat alăturat chitanța pentru plata amenzii de 125 lei cu care face dovada achitării debitului.

În concluzie, debitul pentru care s-a pornit executarea silită a fost achitat în întregime și nu se mai justifică începerea executării silite pentru același debit, întrucât ar plăti de două ori aceiași amendă, și în plus și cheltuielile de executare.

Consideră că atâta timp cât a achitat amenda ce i-a fost aplicată actele de executare silite sunt nule și solicită anularea lor pentru motivele invocate.

Potrivit art. 622 din C. proc. Civ., obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.

În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare.

Reiese din aceste texte legale, că executarea silită poate începe doar în cazul în care debitorul nu și-a îndeplinit de bunăvoie obligația sa, ori el a îndeplinit această obligație, așa cum a făcut dovada.

În subsidiar, în situația în care se va trece peste aceste apărări, solicită reducerea corespunzătoare a cheltuielilor de executare, acestea fiind exagerat de mari raportat la debitul pentru care a început executarea silită.

Astfel, pentru un debit de 250 de lei, se percep cheltuieli de executare de 305,29 lei, ce depășesc cuantumul debitului, percepându-se onorarii disproporționate pentru debitul în cauză, cum ar fi de exemplu perceperea unui onorariu de 50 de lei pentru comunicarea actelor de procedură, sau de 220 lei cheltuieli necesare desfășurării executării silite.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea contestației la executare și anularea actelor de executare silită, efectuate în dos. nr. 2113/Ex/2014.

În drept și-a întemeiat acest capăt de cerere pe prevederile art. 711 din C. proc. civ.

În dovedirea contestației la executare, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus alăturat: somație de executare silită, încheiere privind cheltuielile de executare, încheiere de încuviințare a executării silite, procesul verbal de constatare a contravenției nr. R12 nr._, chitanța . nr._.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 34,5 lei, astfel cum reiese din chitanța . nr._/29.12.2014 (f.24 dosar).

În apărare, intimata C. SA - D. C. a formulat întâmpinare (f.29-31) prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată.

În fapt a arătat că, s-a adresat cu cererea de executare silită la B. T. Anelin D. solicitând prin aceasta executarea silită a debitoarei C. V. pentru recuperarea debitului în cuantum de 28 euro reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire așa cum prevede art. 8 alin. 3 din O.G. nr 15/2002 completată și modificată prin actele ulterioare constituind venit propriu al C.N.AD.N.R. S.A - D.R.D.P. C. sancțiune aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 31.01.2012 emis de către C.E.S.T.R.I.N- București.

Debitorul, în mod eronat a reținut că debitul pentru care s-a solicitat încuviințarea executării silite este stins doar prin plata amenzii efectuată către Serviciul Impozite și Taxe Locale Primăria Corn. Hinova, atât timp cât prin procesul verbal de constatare a contravenției R12 nr._ din 31.01.2012 emis de către C.E.S.T.R.I.N- București sunt stabilite două sancțiuni. Conform prevederilor legale fapta posesorilor de autovehicule de a utiliza infrastructura rutieră fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție la OG 15/2002 cu modificările și completările ulterioare și se sancționează cu amendă așa cum prevede art.8, alin. (1)., contravenientul având obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit Iară a deține rovinietă valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4. așa cum prevede art.8, alin. (3).

Astfel, în data de 07.08.2011, autovehiculul cu numerele de înmatriculare_ aparținând contestatorul V. C., fiind depistat utilizând rețeaua de drumuri naționale fără a poseda rovinietă valabilă, i s-a emis PVCC . nr._ din 31.01.2012.

Titlul executoriu mai sus menționat este emis de CESTRIN București, iar constatarea contravenției a fost efectuată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei - SIEGMCR iar PVCC-ul s-a încheiat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor și Direcția Generală de Evidență a Persoanelor, conform prevederilor art.9 alin.2 și 3 al OG 15/2002, cu modificările și completările ulterioare. Mai mult decât atât, apărările de fond invocate de către contestatorul C. V. nu sunt admisibile dacă pentru contestarea însuși a titlului, legea prevede o altă cale de atac, respectiv plângerea contravențională.

Contravenientul a avut la dispoziție 15 zile de la comunicarea PVCC să facă plângere la PVCC, dar nu și-a exercitat acest drept, astfel contravenientul a devenit debitor al DRDP C., având obligația de a achita contravaloarea amenzii.

Deoarece tariful de despăgubire prevăzut în înștiințarea de plată din PVCC se face venit la C. SA, pentru această sumă s-a demarat procedura executării silite.

PVCC neatacat în termen de 15 zile de la comunicare constituie potrivit legii titlu executoriu fără investire sau vreo altă formalitate.

Astfel, potrivit art. 711 Cod Procedura Civila, împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație la executare de către cei interesați sau vătămați prin executare. În cazul în care executarea silită se face in temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o cale de atac.

Conform dispozițiilor legale menționate, prin procedura contestației la executare se pot invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, în cazul când acesta nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau alt organ jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

În speță, pentru desființarea titlului executoriu contestatorul avea la dispoziție altă cale de atac, respectiv plângerea contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție.

Faptul că debitorul a dat dovadă de neglijență și ignoranță în momentul în care nu a citit integral cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției nu-1 prevalează de răspundere. Totodată, conform principiului „ nemo censetur ignorare lege" nimeni nu se poate prevala prin necunoașterea legii apărându-se prin invocarea ignoranței sau erorii.

Astfel că, prin cererea de executare silită s-a adresat B. T. Anelin-D. solicitând executarea silită a debitoarei V. C. pentru neplata debitului prevăzut de titlu executoriu - Pvcc. . nr._ din 31.01.2012 in valoare de 28 euro. Potrivit prevederilor art. 663 Cod. proc. Civ. „ executarea silita poate porni numai la cererea creditorului, dacă prin lege nu se prevede altfel. Cererea de executare silită se depune, personal sau prin reprezentant legal ori convențional, la biroul executorului judecătoresc competent se transmite acestuia prin posta, curier, telefax, poșta electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului și confirmarea primirii cererii de executare cu toate documentele justificative. La cerere se vor atașa titlul executoriu în original sau în copie legalizata, după caz, și dovada achitării taxelor de timbru, inclusiv timbrul judiciar, precum și, dacă este cazul, înscrisurile anume prevăzute de lege. "

Menționează că suma de 28 euro reprezintă contravaloarea tarifului de despăgubire așa cum prevede art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002 completată și modificată prin actele ulterioare constituind venit propriu al C. SA - DRDP C..

Totodată precizează că suma prevăzută în somația emisă B. T. Anelin-D. cuprinde debitul mai sus menționat cât și cheltuielile efectuate pentru îndeplinirea procedurii de executare silită. Potrivit art.371 ind.7 alin 2 C.proc.Civ. „Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară."

Cu privire la cheltuielile de executare, a se reține faptul că Procesul-Verbal de cheltuieli a fost încheiat în mod legal de către executorul judecătoresc, respectând prevederile Ordinului nr 2550/C/14.11.2006.

De asemenea, conform art. 39 alin 1 din legea 188/2000 „executorii judecătorești au dreptul pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești."

A se lua în considerare faptul că controlul judiciar efectuat de către instanța de judecată în ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc este limitat doar la verificarea încadrării acestuia în limitele prevăzute de legiuitor, iar nu de aprecierea asupra concordantei acestuia cu valoarea pricinii și muncă îndeplinită de executor - dispoziție legală prevăzută Cod Proc Civ - ce reglementează dreptul judecătorului de a reduce onorariul avocatului, în situația în care acesta este excesiv de mare în raport cu munca îndeplinită, neputând fii extinsă la mai multe situații, această normă fiind de strictă aplicare.

Față de cele arătate, solicită a se observa deplina legalitate a formelor de executare din dosarul execuțional nr. 2113/EX/2014 ce are ca obiect titlu executoriu - procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 31.01.2012 și prin urmare, să se respingă contestația ca neîntemeiată, să se constate deplina legalitate a formelor de executare și de asemenea să se respingă cheltuielile de judecată solicitate de contestatoare.

În drept și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 205-208, C.proc. civ.

În caz de neprezentare a solicitat judecarea în lipsă conform art.223 alin.final C.proc.civ.

Contestatorul C. V. a formulat răspuns la întâmpinare (f.34-35), solicitând instanței admiterea contestației la executare, anularea actelor de executare silită efectuate în dosarul nr. 2113/Ex/2014.

Apărările intimatei sunt neîntemeiate ,prin contestația la executare formulată nu a formulat apărări de fond împotriva procesului verbal de contravenție, ci apărări legate de faptul achitării sumei constituind amenda contravențională.

Executarea silită a fost pornită în baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._/31.01.2012, emis de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.

Prin acest proces verbal, a fost sancționat pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, respectiv faptul că am circulat Iară rovinietă, cu amendă contravențională de 250 lei, cu posibilitatea de a achita în termen de 48 de ore jumătate din amendă, respectiv 125 lei.

A arătat și a dovedit faptul că după ce i-a fost comunicat procesul verbal de contravenție, a achitat la Primăria Corn. Hinova, suma de 125 lei, cu mențiunea efectuării plății pentru PV ., nr._/31.02.2012.

Astfel, consideră că a achitat în termenul de 48 de ore jumătate din cuantumul amenzii, iar debitul stabilit în sarcina sa a fost astfel achitat.

În concluzie, debitul pentru care s-a pornit executarea silită a fost achitat în întregime, și nu se mai justifică începerea executării silite pentru același debit, întrucât ar plăti de două ori aceiași amendă, și în plus și cheltuielile de executare.

Executarea silită poate începe doar în cazul în care debitorul nu și-a îndeplinit de bunăvoie obligația sa, ori a îndeplinit această obligație, așa cum a făcut dovada.

În ceea ce privește cheltuielile de executare, acestea sunt evident disproporționate față de cuantumul debitului. Astfel, pentru un debit de 250 de lei, se percep cheltuieli de executare de 305,29 lei, ce depășesc cuantumul debitului, percepându-se onorarii disproporționate pentru debitul în cauză, cum ar fi de exemplu perceperea unui onorariu de 50 de lei pentru comunicarea actelor de procedură, sau de 220 lei cheltuieli necesare desfășurării executării silite.

În baza rolului activ reglementat de art. 254 alin. 2 C. raportat la art. 716 alin. 2 C., instanța a solicitat de la B. T. Anelin D., în copie certificată, dosarul de executare nr. 2113/Ex/2014, acesta fiind comunicat și atașat la dosarul cauzei, la data de 03.04.2015, filele 44-65.

În scop probator, instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate în cauză și raportat la dispozițiile legale în materie, instanța reține următoarele:

Prin PV . nr._/31.02.2012 emis de C., contestatorul a fost amendat contravențional pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, respectiv faptul că a circulat tară rovinietă, cu amendă contravențională de 250 lei, cu posibilitatea de a achita în termen de 48 de ore jumătate din amendă, respectiv 125 lei. Pe lângă amenda aplicată contravenientul a fost obligat să achite suma de 28 euro ce reprezintă contravaloarea tarifului de despăgubire conform art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002 completată și modificată.

La data de 28.08.2009, creditorul C. SA s-a adresat cu cerere de executare silită la B. T. ANELIN D. astfel că s-a constituit dosarul de executare nr. 2113/Ex/2014 și s-a pornit executarea silită a contestatorului.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 01.10.2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S. în dosarul nr._/225/2014, s-a admis cererea de încuviințare executare silită a procesului verbal . nr._/31.02.2012 emis de C. ca urmare a cererii de încuviințare a executării silite formulată la data de 22.09.2014 de creditoarea C. – DRDP C. la B. T. Anelin D. pentru recuperarea debitului în cuantum de 28 euro reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire așa cum prevede art. 8 alin. 3 din O.G. nr 15/2002 completată și modificată.

La data de 03.12.2014 executorul judecătoresc a emis încheierea nr. 2113 prin care a stabilit cheltuielilor de executare în sumă de 305,29 lei, din care 15,29 lei onorariu executorului judecătoresc, 50 lei comunicare acte procedură, 220 lei cheltuieli necesare desfășurării executării silite, 20 lei taxă de timbru, iar la data 23.02.2015 încheierea privind cheltuielile suplimentare de executare, prin care s-au stabilit de către B. T. Anelin D. cheltuieli de executare silită în cuantum total de 250 lei, din care 50 lei comunicare acte de procedură, 200 lei cheltuieli necesare desfășurării executării silie (art.669 alin.3 c.p.civ.).

În cadrul dosarului execuțional, B. T. Anelin D. a emis la data de 03.12.2014 somația nr. 2113/Ex/2014 prin care a fost somat contestatorul să achite suma de 28 Euro reprezentând contravaloare tarif de despăgubire și 305,29 lei reprezentând cheltuieli de executare.

Instanța nu poate reține susținerea contestatorului, în sensul că a executat de bună voie obligația din titlul executoriu înainte de începerea executării silite prin achitarea a jumătate din amenda aplicată, respectiv 125 lei din suma de 250 lei (f.6), întrucât prin procesul verbal . nr._/31.01.2012 a fost obligat să achite și suma de 28 euro ce reprezintă contravaloarea tarifului de despăgubire conform art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002 completată și modificată, iar această sumă nu a fost achitată de contestator, titlul executoriu punându-se în executare tocmai pentru suma de 28 euro.

Prin urmare instanța constată că executarea silită s-a efectuat respectându-se dispozițiile legale incidente.

Cu privire la cheltuielile de executare, prin încheierea 03.12.2014 privind cheltuielile de executare, s-au stabilit de către B. T. Anelin D. cheltuieli de executare silită în cuantum total de 305, 29 lei, din care 50 lei comunicare acte de procedură, 220 lei cheltuieli necesare desfășurării executării silie (art.669 alin.3 c.p.civ.9, 20 lei timbru judiciar și 15,29 lei onorariu executorului judecătoresc.

Prin încheierea din 23.02.2015 privind cheltuielile suplimentare de executare, s-au stabilit de către B. T. Anelin D. cheltuieli de executare silită în cuantum total de 250 lei, din care 50 lei comunicare acte de procedură, 200 lei cheltuieli necesare desfășurării executării silie (art.669 alin.3 c.p.civ.).

Astfel, potrivit dispozițiilor art.39 din Legea nr.188/2000, executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești.

În cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariile maxime sunt: a) pentru creanțele în valoare de până la_ lei, onorariul maxim este de 10% din valoarea creanței ce face obiectul executării silite, iar pentru consultații în legătură cu constituirea actelor execuționale sunt minim 20 lei -maxim 200 lei, potrivit Ordinului nr.2550/2006.

În speță, raportat la valoarea creanței, onorariul stabilit de executorul judecătoresc se încadrează, în limita prevăzută de lege, însă onorariul pentru constituirea actelor execuționale se apreciază că este nejustificat raportat la actele de executare întocmite în dosarul de executare nr.2113/EX/2014. Pentru alte acte sau operațiuni date prin lege, cum este și comunicarea actelor de procedură onorariul este cuprins între 50-200 lei, iar executorul a stabilit minimul prevăzut de Ordinului nr.2550/2006.

În concluzie, instanța, având în vedere și dispozițiile atr.711 alin.1 c.p.civ. potrivit căruia„ împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare”, va admite în parte contestația la executare formulată de către contestator, în sensul va modifica încheierea din 03.12.2014 privind cheltuielile de executare întocmite de B. T. Adelin D., în dosarul nr. 2113/E/X2014 în sensul că va reduce cheltuielile necesare desfășurării executării silite de la 220 lei la 100 lei și va modifica încheierea din 23.02.2015 privind cheltuielile de executare, întocmită de B. T. Adelin D., în dosarul nr. 2113/E/X2014 în sensul reducerii sumei de 200 lei reprezentând cheltuielile necesare desfășurării executării silite la 100 lei și va dispune modificarea formelor de executare efectuate de T. Adelin D. în baza încheierilor privind cheltuielile de executare, sub aspectul acestor sume.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorul C. V., având CNP_, domiciliat în . în contradictoriu cu intimata C. SA- DRDP C. cu sediul în municipiul C., Calea Severinului nr. 17, județul D..

Dispune modificarea încheierii din 03.12.2014 privind cheltuielile de executare, întocmită de B. T. Adelin D., în dosarul nr. 2113/E/X2014 în sensul că se reduc cheltuielile necesare desfășurării executării silite de la 220 lei la 100 lei și modificarea încheierii din 23.02.2015 privind cheltuielile de executare, întocmită de B. T. Adelin D., în dosarul nr. 2113/E/X2014 în sensul reducerii sumei de 200 lei reprezentând cheltuielile necesare desfășurării executării silite la 100 lei și dispune modificarea formelor de executare efectuate de T. Adelin D. în baza încheierilor privind cheltuielile de executare, sub aspectul acestor sume.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Jud. Dr.Tr.S..

Pronunțată în ședință publică azi, 25.03.2014, la sediul Judecătoriei Drobeta Tr. S..

PREȘEDINTE GREFIER

T. T. M. B.

Red.jud.T.T./tehnored. MB

4 ex/..05.2015/Cod operator 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 1554/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN