Fond funciar. Sentința nr. 864/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 864/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 7114/225/2014

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

SENTINȚA CIVILĂ NR.864

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 26.02.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: M. M.

GREFIER: S. C. L.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul M. C. și pe intimatele C.L.F.F. H. PRIN PRIMAR și C.J.F.F. M., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că apărătorul petentului, avocat CIREL C., a transmis prin fax o cerere prin care a solicitat amânarea cauzei, motivând că nu se poate prezenta la acest termen întrucât are de făcut investigații medicale, după care:

În temeiul art.222 C.proc.civ., având în vedere că cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul petentului nu este însoțită de înscrisuri doveditoare a faptului că nu se poate prezenta la acest termen, instanța o respinge ca nedovedită

Constatând lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, în temeiul art.397 C.proc.civ., instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 27.05.2014, sub numărul de dosar_, petentul M. C. în contradictoriu cu intimatele C.L.F.F. H. prin PRIMAR și C.J.F.F. M. a solicitat obligarea intimatelor la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,46 ha pădure situată în raza comunei H., . M..

În motivare, petentul a arătat că, prin sentința civilă nr._/03.12.1999 pronunțată de Judecătoria Drobeta T.-S. în dosarul nr._/1999, rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare la data de 14.01.2000, autoarei M. I.( mama petentului) i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,46 ha pădure situat pe raza comunei H., . M..

A învederat petentul că, deși a făcut nenumărate demersuri în calitate de moștenitor al autoarei M. I. pentru punerea în posesie pentru terenul susmenționat, nu a obținut nici un rezultat. A încercat punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de sentința susmenționată, însă a constatat că dreptul este prescris, trecând mai bine de 10 ani de la data la care putea fi cerută executare silită. Astfel solicită ca, în baza art. 706 alin. 2 C., să se pronunțe o nouă sentință prin care să se dispună reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,46 ha pădure situat în raza comunei H., . M..

În dovedirea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 706 alin. 2 Cod procedură civilă.

Petentul a solicitat judecata în lipsă conform art. 411 C.P.C.

Au fost atașate cererii, în copie certificată conform cu originalul, buletin de identitate petent, sentința civilă nr._/03.12.1999, adresa nr. 207/26.05.2007, anexa nr. 1a hotărârea nr. 44/26.03.2007, cererea petentului înregistrată de Ocolul Silvic Șimian sub nr. 1204/17.03.2009, adresa nr. 1616/25.11.2013, adresa nr. 194 /13.02.2014, adresa nr. 819/17.02.2014 și împuternicire avocațială în original.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Potrivit rezoluției președintelui de complet din data de 28.05.2014, s-a constatat că cererea de chemare în judecată nu îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197 din Codul de procedură civilă, republicat și, în conformitate cu art. 200 alin. 2 N.C.p.c., republicat, instanța a dispus prin aceeași rezoluție comunicarea către petent a lipsurilor cererii de chemare în judecată, cu mențiunea ca, sub sancțiunea anularii cererii, conform art. 200 alin. 3 N.c.p.c., în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, să înlăture neregularitățile constatate, respectiv să indice codul unic de înregistrare ori codul de înregistrare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar ale pârâtului, dacă părțile posedă sau li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute,nu a indicat pentru toate părțile din proces nr. telefon,fax, poștă electronică, în măsura în care sunt cunoscute, să arate în concret dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, să depună extras de carte funciară, cu arătarea titularului înscris în cartea funciară, eliberat de biroul de cadastru și publicitate imobiliară în raza căruia este situat imobilul sau un certificat emis de același birou, în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciară, care atestă acest fapt, și să indice temeiul de drept pentru cererea de reconstituire a dreptului de proprietate.

Înștiințarea a fost comunicată petentului M. C. în data de 03.06.2014, în procesul verbal de înmânare a actului de procedură făcându-se mențiunea că actele au fost comunicate la domiciliul petentului, fiind primite de către soția petentului, respectiv M. I..

La data de 16.06.2014 petentul a depus la dosarul cauzei precizare prin care a indicat datele de contact ale petentului și ale intimatului, a învederat că solicită în dovedirea acțiunii proba cu înscrisurile atașate acțiunii, dar și că terenul care face obiectul acțiunii nu are carte funciară. De asemenea a arătat că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 706 alin. 2 C..

Prin încheierea din data de 19.06.2014, în temeiul art.200 alin.2 C.P.C., instanța a anulat cererea de chemare în judecată, reținând căpetentul nu a depus în termen legal extras de carte funciară, cu arătarea titularului înscris în cartea funciară, eliberat de biroul de cadastru și publicitate imobiliară în raza căruia este situat imobilul sau un certificat emis de același birou, în cazul in care imobilul nu este înscris în cartea funciară, care atestă acest fapt, și nu a indicat temeiul de drept pentru cererea de reconstituire a dreptului de proprietate.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 03.07.2014, sub numărul de dosar_ /a1, petentul M. C., a formulat cerere de reexaminare a încheierii pronunțată la data de 19.06.2014 în dosarul nr._ prin care s-a anulat cererea de chemare în judecată având ca obiect fond funciar.

În motivarea cererii de reexaminare a menționat faptul că a îndeplinit obligațiile impuse de instanța de judecată prin adresa depusa la Judecătoria Drobeta T. S. la data de 16.06.2014, adresa invocata in încheiere si de completul inițial investit. A arătat că prin adresa depusă în termenul legal de 10 zile, în conformitate cu prevederile art. 181, 182 Cod procedură civilă, a răspuns la toate solicitările instanței, indicând atât datele de contact ale sale cât și ale pârâtelor, probele pe care se sprijină acțiunea, temeiul de drept al acțiunii cât și faptul că terenul respectiv nu are carte funciară.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.200 alin.4 Cod de procedura civilă.

În dovedirea cererii, petentul a învederat faptul că înțelege să se folosească de proba cu înscrisurile aflate la dosar

A atașat la cererea de reexaminare dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei, chitanța . nr._(21) din 03.07.2014.

Prin încheierea din data de 22.07.2014, în temeiul art.200 alin.6 C.proc.civ., instanța a admis cererea de reexaminare formulată de petentul M. C., a revenit asupra anulării cererii de chemare în judecată și a dispus trimiterea cauzei la completul inițial învestit, apreciind că neregularitățile au fost înlăturate.

Constatând îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru fixarea primului termen de judecată, prin rezoluția din data de 22.09.2014, instanța a acordat termen la data de 23.10.2014, cu citarea părților.

La termenul din data de 23.10.2014, instanța a dispus emiterea unei adrese către C.L.F.F. H. instanței pentru a comunica dacă s-au formulat cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 0,46 ha pădure situată pe raza comunei H., . M., dacă există alți moștenitori în cauză, dacă suprafața este revendicată de alte persoane, precum și motivele pentru care nu s-a reconstituit dreptul de proprietate până în prezent. De asemenea, instanța a dispus atașarea dosarului nr._/1999 în care Judecătoria Drobeta T. S. a pronunțat sentința nr.1899/03.12.1999 și i-a pus în vedere apărătorului petentului să depună certificatul eliberat de O.C.P.I. cu privire la suprafața de 0,46 ha pădure situată în comuna H., . M..

Prin adresa nr.5292/10.11.2014, PRIMĂRIA COMUNEI H. a comunicat instanței, în copie, cererea nr.1158/12.03.1991 a numitei M. I., în baza Legii nr.18/1991, cererea nr.207/28.11.2005 a reclamantului M. C., în baza Legii nr.247/2005, hotărârea C. H. nr.44/26.03.2007 și anexa 1 la hotărâre. S-a precizat faptul că C.L.F.F. H. a făcut demersurile pentru punerea în aplicare a sentinței civile nr._/1999, însă punerea în posesie a fost blocată de solicitarea expresă a petentului privind punerea în posesie pe vechiul amplasament, lucru ce nu a fost posibil. De asemenea, s-a precizat faptul că petentului i s-a oferit alt amplasament cu care acesta nu a fost de acord, precum și faptul că se va proceda la punerea în posesie cu suprafața de pădure dobândită prin sentința civilă nr._/1999, având în vedere că documentele necesare au fost aprobate și avizate de către cei îndreptățiți conform legii.

Prin încheierea din data de 13.11.2014, instanța a dispus emiterea unei adrese către C.L.F.F. H. pentru a înainta anexele întocmite ca urmare a sentinței civile nr._/1999.

Prin adresa nr.5584/14.01.2015, PRIMĂRIA COMUNEI H. a înaintat instanței anexa 3 cu terenurile forestiere aflate în proprietatea publică a statului, întocmită în baza Legii nr.165/2013, aprobată și avizată conform legii. S-a menționat faptul că punerea în posesie cu suprafața de 0,46 ha pădure, dobândită prin sentința civilă nr._/1999, se va face în UA 16A.

Sub aspectul materialului probator administrat în cauză, instanța, apreciind ca fiind legală, verosimilă, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, a încuviințat pentru petent proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate în cauza și raportat la dispozițiile legale în materie, instanța reține următoarele :

În baza art. 706 alin. 2 C., petentul M. C. în contradictoriu cu intimatele C.L.F.F. H. prin PRIMAR și C.J.F.F. M. a solicitat instanței să pronunțe o nouă sentință prin care să se dispună reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,46 ha pădure situat în raza comunei H., . M., cu motivarea că este prescris dreptul de a cere executare silită pentru sentința civilă nr._/03.12.1999 .

Prin sentința civilă nr._/03.12.1999 pronunțată de Judecătoria Drobeta T.-S. în dosarul nr._/1999, rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare la data de 14.01.2000, mamei petentului, M. I., i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,46 ha pădure situat pe raza comunei H., . M..

Din anexa nr.1 a Hotărârii nr.44/26.03.2007 emisă de Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor H., comunicată petentului cu adresa nr.207/26.05.2007, rezultă că pentru suprafața de 0,46 ha pădure obținută prin sentința civilă nr._/03.12.1999 urma să se stabilească amplasamentul, suprafața fiind validată de Comisia Județeană .

Primăria Comunei H. a comunicat instanței adresa nr.5292/10.11.2014 din care rezultă faptul că C.L.F.F. H. a făcut demersurile pentru punerea în aplicare a sentinței civile nr._/1999, însă punerea în posesie a fost blocată de solicitarea expresă a petentului privind punerea în posesie pe vechiul amplasament, lucru ce nu a fost posibil. S-a precizat că soluționarea cauzei a fost amânată până la finalizarea anexelor întocmite în baza legii nr.165/2013 completată și modificată de Legea nr.368/2013, pentru a observa dacă pe anexa 3 se înscrie la rubrica ,,observații ” ca suprafață neretrocedabilă de către Ocolul Silvic Șimian, amplasamentul solicitat de către petent . Din aceeași adresă reiese că având în vedere că anexele întocmite în baza Legii nr.165/2013 au fost aprobate și avizate, C. H. împreună cu reprezentanții Ocolului Silvic Șimian, vor proceda la punerea în posesie cu suprafața de pădure dobândită prin sentința civilă nr._/1999 și la emiterea titlului de proprietate .

Prin adresa nr.5584/14.01.2015, Primăria Comunei H. a înaintat instanței anexa 3 cu terenurile forestiere aflate în proprietatea publică a statului, întocmită în baza Legii nr.165/2013, aprobată și avizată conform legii, menționând că punerea în posesie cu suprafața de 0,46 ha pădure, dobândită prin sentința civilă nr._/1999, se va face în UA 16A.

Art. 705 C.pr.civ., prevede la alin.1 că dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia drepturilor reale, termenul de prescripție este de 10 ani, iar la alin.2 că termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită. În cazul hotărârilor judecătorești și arbitrale, termenul de prescripție începe să curgă de la data rămânerii lor definitive.

Conform art.706 alin.2 Cod .pr.civ., prescripția stinge dreptul de a obține executarea silită și orice titlu executoriu își pierde puterea executorie. În cazul hotărârilor judecătorești și arbitrale, dacă dreptul de a obține obligarea pârâtului este imprescriptibil sau, după caz, nu s-a prescris, creditorul poate obține un nou titlu executoriu, pe calea unui nou proces, fără a i se putea opune excepția autorității de lucru judecat.

Cursul prescripției se întrerupe conform art.708 alin.1 pct.1 pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii, în orice alt mod, a datoriei, iar la alin.2 se menționează că după întrerupere, începe să curgă un nou termen de prescripție.

Luând în considerare dispozițiile amintite dar demersurile efectuate pentru punerea în executare a sentinței civile nr._/1999, rezultă că termenul de 10 ani a fost întrerupt, astfel că nu s-a prescris dreptul de a obține executarea silită a acestei hotărâri, situație în care apreciem neîntemeiată solicitarea petentului de a fi pronunțată o nouă hotărâre judecătorească prin care să se dispună reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,46 ha pădure situat în raza comunei H., . M., drept urmare acțiunea promovată de acesta va fi respinsă .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de petentul M. C., CNP_, domiciliat în Ostrovu Corbului, ., în contradictoriu cu intimatele C.L.F.F. H. prin PRIMAR cu sediul în . și C.J.F.F. M. cu sediul în Drobeta T. S., ., județul M..

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Drobeta T. S..

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.MM/ Tehnored.SCL

5 ex./3 .

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 864/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN