Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 1869/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1869/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 13456/225/2014
Dosar nr._ alte cereri
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA T. S.
JUDEȚUL M.
Sentința Civilă nr. 1869
Ședința publică din data de 14.05.2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. F.
Grefier: A. M.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulate de petentul petentul U.A.T. Șișești, în contradictoriu cu intimatul I. T. având ca obiect înlocuire sancțiune amendă contravențională cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul I. T., lipsă fiind reprezentantul petentului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
La interpelarea instanței, intimatul I. T. arată că nu a achitat până în prezent contravaloarea amenzii aplicate prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 09.10.2012, precum și că este de acord să se dispună înlocuirea amenzii cu prestarea unei activități în folosul comunității.
Instanța procedează la luarea unei declarații intimatului I. T., declarative ce a fost consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Intimatul I. T. solicită admiterea acțiunii și să se dispună înlocuirea amenzii contravenționale cu prestarea unei activități în folosul comunității
Instanța, in temeiul disp. art. 394 C.proc.civ., declara inchise dezbaterile si retine cauza in pronuntare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 09.10.2014 sub nr._, petentul U.A.T. Șișești, în contradictoriu cu intimatul I. T. a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată prin procesul-verbal . nr._ din 09.10.2012 cu obligarea intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea acțiunii a arătat faptul că prin procesul-verbal . nr._ din 09.10.2012 încheiat de către IPJ M. – Post Poliție Șișești, pârâtul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2000 lei, iar până în prezent pârâtul nu a achitat amenda prin care a fost sancționat contravențional, motiv pentru care P. . demersurile necesare în vederea executării silite, motiv pentru care Serviciul de Impozite și Taxe Locale al Primăriei . adresa prin care a precizat faptul că debitorul nu figurează în evidențele fiscale cu bunuri.
A menționat faptul că a solicitat instanței de judecată înlocuirea amenzii neachitate în cuantum de 2000 lei cu sancțiunea obligării pârâtului la prestarea unei activități în folosul comunității, așa cum prevăd dispozițiile art.9 alin. 3, alin. 4, alin. 5 și art. 39 ind. 1 din O.G. nr.2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare
În drept, au fost invocate disp. art.9 alin.3 și urm., art. 39 ind. 1 din O.G. nr.2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, și art. 194 Cod proc.civ..
Potrivit art. 223, alin.3 din C. proc. civ., a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În dovedirea acțiunii a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, următoarele înscrisuri: adresa nr. 5061 din 01.10.2014 emisă de P. . atestare fiscală, somație, adresă emisă de ITM M., adresă emisă de CEC Bank, proces verbal de contravenție în original.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 201 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă a comunicat intimatului un exemplar al cererii de chemare în judecată și înscrisurilor anexate acesteia, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din 19.02.2015 instanta a încuviințat pentru petent proba cu înscrisurile atașate acțiunii și a dispus din oficiu administrarea probei cu interogatoriul intimatului, precum și citarea acestuia cu mențiunea să se prezinte personal la interogatoriu și cu mențiunea de a depune la dosar dovezi privind achitarea debitului
Totodată, instanta a dispus emiterea de adrese către Serviciul de Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei Șișești, județul meheidinți, către Inspectoratul Teritorial de Muncă M. și către P. Șișești.
La data de 04.03.2015 ITM M. a depus la dosar adresa nr. 1208/27.02.2015 (fila 28), prin care a comunicat că intimatul nu figurează înregistrat în evidențele sale cu contract individual de muncă.
La data de 27.03.2015 și la data de 30.03.2015 P. . la dosar adresa nr. 1747/24.03.2015 (fila 30, fila 31), prin care a comunicat că intimatul nu este beneficiar de ajutor social conform Legii nr. 416/2001. A atașat Hotărârea consiliului local nr. 13/2015 prin care au fost aprobate domeniile în care se poate presta muncă în folosul comunității.
La data de 27.03.2015 și la data de 30.03.2015 P. . Impozite și Taxe Locale a depus la dosar adresa nr. 1751/24.03.2015 (fila 29, fila 35), prin care s-a comunicat că intimatul nu figurează înregistrat în evidențele fiscale cu bunuri mobile sau imobile ce pot fi supuse executării silite, precum și că intimatul nu a achitat amenda în sumă de 2000 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție.
Analizând ansamblul materialului probator administrat in cauza, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 09.10.2012 încheiat de către IPJ M. – Post Poliție Șișești (fila 9), intimatul I. T. a fost sancționat cu amenda în cuantum de 2.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 lit. a din Legea nr. 171/2010.
Procesul verbal de contraventie a fost inaintat catre Primaria Șișești, Județul Mehdinți in vederea executarii sanctiunii aplicate, ulterior acestea fiind restituite petentului cu mentiunea ca nu exista posibilitatea executarii silite a acestora.
Din cuprinsul adreselor depuse la dosar rezulta ca intimatul nu a achitat pana in prezent amenda contraventională, nu figureaza ca fiind salariat cu contract individual de munca sau ca fiind beneficiarul vreunei categorii de pensii din sistemul public si nu detine bunuri mobile sau imobile ce pot fi executate silit.
Astfel, prin adresa nr. 1747/24.03.2015 (fila 30, fila 31) emisă de P. . comunicat faptul că intimatul nu este beneficiar de ajutor social conform Legii nr. 416/2001. Prin adresa nr. 1208/27.02.2015 emisă de ITM M. (fila 28) s-a comunicat că intimatul nu figurează înregistrat în evidențele sale cu contract individual de muncă. Prin adresa nr. 1751/24.03.2015 emisă de P. . Impozite și Taxe Locale (fila 29, fila 35) s-a comunicat că intimatul nu figurează înregistrat în evidențele fiscale cu bunuri mobile sau imobile ce pot fi supuse executării silite, precum și că intimatul nu a achitat amenda în sumă de 2.000 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție.
F. de inscrisurile existente la dosar instanta constata ca nu exista posibilitatea executarii silite in privinta intimatului, in conditiile in care din inscrisurile si adresele existente la dosarul cauzei rezulta aspectul insolvabilitatii intimatului.
Potrivit dispozitiilor art. 9 alin. 3 si art. 39 1 din OG nr. 2/2001, in cazul in care contravenientul nu a achitat amenda in termen de 30 zile de la ramanerea definitiva a sanctiunii si nu exista posibilitatea executarii silite, organul de specialitate al unitatii administrativ teritoriale in a carui raza teritoriala domiciliaza contravenientul va sesiza instanta de judecata in a carei circumscriptie domiciliaza contravenientul, in vederea inlocuirii amenzii cu sanctiunea obligarii contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii, tinandu-se seama de partea din amenda care a fost achitata.
Potrivit dispozitiilor art. 391 alin. 2 din OG nr. 2/2001, in cazul in care contravenientul intimat, citat de instanta, nu a achitat amenda in termenul prevazut la alin. 1, instanta va proceda la inlocuirea amenzii cu sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii pe o durata maxima de 50 de ore, iar pentru minorii incepand cu varsta de 16 ani, de 25 ore.
Instanta subliniaza ca inlocuirea sanctiunii amenzii cu prestarea unei activitati in folosul comunitatii in temeiul disp. art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001 si art. 39 1 din OG nr. 2/2001 poate fi dispusa indiferent daca sanctiunea prestarii activitatii in folosul comunitatii este sau nu prevazuta ca si sanctiune alternativa cu amenda in actul normativ care sanctioneaza contraventia retinuta in sarcina contravenientului, intimatul din prezenta cauza, daca sunt intrunite cumulativ cerintele expres prevazute de art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001 si art. 39 1 din OG nr. 2/2001 si anume:
1) contravenientul, intimatul din prezenta cauza, nu a achitat amenzile in termen de 30 zile de la ramanerea definitiva a sanctiunii;
2) nu exista posibilitatea executarii silite.
Pe cale de consecinta, daca una din cele doua conditii mai sus enumerate nu este indeplinita, instanta nu poate proceda la inlocuirea sanctiunii amenzii cu obligarii contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii. Mai concret, daca din materialul probator administrat rezulta faptul ca este posibila executarea silita a contravenientului, indiferent ca este vorba de o executare mobiliara sau imobiliara, ori poprire, etc, instanta nu poate inlocui sanctiunea contraventionala a amenzii cu obligarea contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii. Daca, dimpotriva din materialul probator adminstrat in cauza rezulta ca nu exista posibilitatea executarii silite a cuantumului contraventiei, atunci instanta, constatand ca intimatul contravenient nu a achitat amenda in termen de 30 zile de la ramanerea definitiva a sanctiunii, va dispune inlocuirea sanctiunii contraventionale a amenzii cu obligarea contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii.
In prezenta cauza instanta constata ca sunt indeplinite cumulativ cele doua cerinte expres prevazute de textele de lege mai sus amintite - art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001 si art. 39 1 din OG nr. 2/2001 – intrucat intimatul pana in prezent nu a achitat amenda in suma de 2.000 lei aplicata prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 09.10.2012, iar din adresele depuse la dosar rezulta ca nu exista posibilitatea executarii silite intrucat intimatul nu figureaza ca fiind salariat cu contract individual de munca sau ca fiind beneficiarul vreunei categorii de pensii din sistemul public si nu detine bunuri mobile sau imobile, prin valorificarea carora sa se poata executa silit sanctiunea amenzii contraventionale.
Totodata, instanta in analiza materialului probator din prezenta cauza se raporteaza si la atitudinea procesuala a intimatului, care a recunoscut faptul ca pana in prezent nu a achitat contravaloarea amenzii aplicate prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 09.10.2012.
Avand in vedere cele expuse mai sus, in temeiul disp. art. 391 alin. 2 din OG nr. 2/2001 raportat la art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001 si art. 39 1 din OG nr. 2/2001, fata de cuantumul amenzilor aplicate si limita maxima de ore de munca in folosul comunitatii stabilita de normele legale in vigoare, instanta va admite actiunea formulata de petent si va dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 2.000 lei, aplicată intimatului prin procesul-verbal . nr._ din 09.10.2012 încheiat de către IPJ M. – Post Poliție Șișești, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 50 ore la dispoziția Primarului ..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de petentul U.A.T. Șișești prin primar, cu sediul în ., CUI_, în contradictoriu cu intimatul I. T. cu domiciliul în com. Șișești, ., fiul lui V. și M., născut la 20.02.1988, în prezent la Penitenciarul Drobeta T. S..
Dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 2.000 lei aplicată intimatului prin procesul-verbal . nr._/09.10.2012, încheiat de Postul de Poliție Șișești, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 50 ore la dispoziția Primarului ..
Cu apel, care se va depune la Judecatoria Drobeta T. S., în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. F. A. M.
Red. - Tehn. – C.F.
4 ex./09.06.2015
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1978/2015.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1713/2015. Judecătoria... → |
|---|








