Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 177/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 177/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 11219/225/2014
DOSAR NR._ - înlocuire sancțiune amendă -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 177
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19.01.2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: M. G. U.
GREFIER ȘEDINȚĂ: G. S.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de petentul I. MEHEDINTI în contradictoriu cu intimatul P. V., având ca obiect înlocuire sancțiune amendă contravențională cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare s-a constatat lipsa părților, situație în care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, publicată în Monitorul Oficial – Partea I nr. 958/2005, instanța a dispus lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, părțile au fost lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Dezbaterile au avut loc in ședința publica din data de 12.01.2015, fiind consemnate in încheierea de ședință din acea data, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amanta cauza la termenul de azi.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fata constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 27.08.2014, petentul I. MEHEDINTI a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 05.06.2009 în suma de 360 lei prin care a fost sancționat intimatul P. V., cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea sesizării, petentul a arătat ca prin procesul verbal de contravenție . nr. CC nr._ din 05.06.2009 intimatul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 360 lei, iar în baza titlului executoriu organul de executare a procedat la emiterea somațiilor legale către debitor, somații care au rămas fără efect asupra acestuia.
De asemenea, prin adresa nr. 4789/13.09.2013, organul de executare a comunicat că intimatul nu a achitat amenda pentru care a fost sancționat. Astfel s-a solicitat sesizarea instanței de judecată pentru înlocuirea amenzii neachitate cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității.
În drept, petentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.9 alin.3, art. 39 ind. 1 din OG 2/2001 si art. 194 Cod Procedura Civilă.
În dovedirea cererii petentul a atașat la dosar: adresa nr. 4789/13.09.2013, adresa ./11.09.2013, proces verbal . nr._/05.06.2009, certificat de atestare fiscală.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 201, alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă a comunicat intimatului un exemplar al cererii de chemare în judecată și înscrisurilor anexate acesteia, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică însă intimatul nu a depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că prin procesul-verbal de contravenție . nr._, încheiat de I. M. la data de 05.06.2009, intimatul a fost sancționat cu amendă în sumă de 360 lei.
Contravenientul nu a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție și nu a plătit amenda.
Potrivit art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
Potrivit adresei nr. 4789/13.09.2013 a Primăriei Comunei Jiana, intimatul nu are bunuri care să poată fi executate silit, condiții în care, instanța, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de cu art. 9 din OG nr.2/2001, va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 360 lei, cu obligarea acestuia la prestarea a 70 ore muncă în folosul comunității la primăria unde își are domiciliul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de petentul I. MEHEDINTI, cu sediul in Dr. Tr. S., ..75, județul M., în contradictoriu cu intimatul P. V., cu domiciliul in comuna Jiana, . M., având ca obiect înlocuire sancțiune amendă contravențională cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate intimatului P. V. prin procesul verbal de contravenție . nr._ /05.06.2009, al I. M., cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei munci în folosul comunității, care va fi executată la Direcția Tehnică din cadrul Primăriei Jiana, pe o durată de 70 de ore.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Dr. Tr. S..
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.01.2015, la sediul Judecătoriei Dr. Tr. S..
PREȘEDINTE GREFIER
Red.M.G.U
Tehnored.G.S.
4 ex./04.02.2015
Poz.73/2014
Cod operator 6497
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 378/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 416/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU... → |
|---|








