Întoarcere executare. Sentința nr. 1576/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 1576/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 8731/225/2014

Dosar nr._ întoarcere executare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

Sentința civilă Nr. 1576/2015

Ședința publică de la 22 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. - M. C.

Grefier ședință C. - M. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta . GROUP SA și pe intimat N. G., având ca obiect întoarcere executare.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 08.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 15.04.2015, iar apoi pentru data de 22.04.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, deliberând constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.07.2014, sub nr de dosar nr_ petenta . GROUP SA a chemat în judecată pe intimatul N. G., pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 27.523,73 lei actualizată cu rata inflației calculata de la data de 07.02.2011 pana la executarea efectivă.

In fapt, a arătat că la data de 07.02.2011, in cadrul dosarului execuțional nr. 19/E/2011, B. P. 1. G. A. l-a înștiințat că a pus poprire pe conturile noastre bancare pe care le avea deschise la BCR si BRD până la concurenta sumei de 55.047,46 lei reprezentând debit, cheltuieli de judecata si cheltuieli de executare, in baza titlului executoriu reprezentat de sentința comerciala nr. 1699/16.12.2010 pronunțata de Judecătoria Drobeta T. S. in dosarul nr._, la cererea creditorului N. G..

A mai arătat că in cadrul recursului pe care reclamanta 1-a formulat împotriva sentinței comerciale nr. 1699/16.12.2010 pronunțata de Judecătoria Drobeta T. S. în dosarul nr._, adică chiar titlul executoriu in baza căruia au fost executați, instanța de control judiciar a stabilit definitiv si irevocabil faptul ca pârâtul nu avea dreptul decât la jumătate din despăgubirea stabilita de prima instanța.

Astfel prin decizia nr. 126/07.07.2011 pronunțata de Tribunalul M. în dosarul cu același număr, instanța de control judiciar a stabilit ca pârâtul este îndreptățit la 20.791,15 lei in loc de 41.582.33 lei așa cum stabilise instanța de fond.

Față de faptul că pâratul si-a asumat riscul de a pune in executare o hotărâre doar definitiva nu si irevocabila si a produs in dauna reclamantei un prejudiciu clar prin încasarea unei despăgubiri duble față de cea Ia care era îndreptățit se impune ca jumătate din debitul pe care l-a achitat la solicitarea acestuia sa-i fie restituit pe calea prezentei acțiuni.

In drept a invocat dispozițiile art.722-725 Cod de Procedura Civila.

In dovedirea cererii a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

In baza art.41 I Cod de Procedura Civila a solicitat si judecarea cauzei in lipsă.

La dosar a depus, în copie, un set de înscrisuri: adresa nr 1897/2011 emisă de BRD, adresa emisă de B. P. Gr A. către . cheltuieli de executare, sentința comercială nr 1699/2010, pronunțată în dosarul nr_, Decizia nr 126/2011 pronunțată în dosarul nr 238/2010 de Tribunalul M., dovada achitări taxei judiciare de timbru în sumă de 300 de lei.

În apărare, intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii.

În fapt, a arătat că prin cererea adresata Judecătoriei Dr. Tr. S. petenta a solicitat întoarcerea executării si restabilirea situației anterioare potrivit deciziei nr. 126/2011 a Tribunalului M..

Pe cale de excepție a invocat excepția nulității cererii de chemare in judecata, raportat la disp. art. 196 NCPC care prevede ca cererea de chemare in judecata care nu cuprinde semnătura pârtii sau a reprezentantului acesteia se sancționează cu nulitatea.

A motivat că cerere de chemare in judecata este formulată de reclamanta prin reprezentant convențional Cabinet de Avocat P. D., insa nu poarta semnătura acestuia, ci a unei alte persoane pentru care nu exista mandat in acest sens.

De asemenea, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, având in vedere ca de la data nașterii dreptului la acțiune au trecut mai mult de 2 ani.

Consideră că in speța sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 potrivit cărora termenul prescripției este de 2 ani in raporturile ce izvorăsc din asigurare.

Or, raportat la aceasta dispoziție, intrucat se solicită restabilirea situației anterioare prin întoarcerea executării pe calea unei acțiuni separate, este evident ca termenul de prescripție in care se poate formula o astfel de solicitare in cauza de fata este de 2 ani.

Practica judiciara a opinat ca termenul de prescripție pentru întoarcerea executării silite nu este cel prevăzut la art. 6 din Decretul Lege nr. 167/1958, mai precis 3 ani, aceasta dispoziție fiind derogatorie de la dreptul comun, ci cel prevăzut de art. 3 din același decret, respectiv 2 ani in materia asigurărilor.

De asemenea, arăta ca dispozițiile aplicabile in materia asigurărilor si a întoarcerii la executare sunt menținute si de Noul Cod Civil, care prevede in art. 2519 același termen de prescripție de 2 ani.

Referitor la solicitarea reclamantei de actualizare a sumei cu rata inflației, aceasta nu poate fi primita, întoarcerea executării silite presupunând restituirea exact a sumei din titlu si nu mai mult, pentru ca ar însemna ca cel ce a primit sa dea înapoi mai mult decât suma cu care s-a îndestulat.

Or, pâratul a fost de buna credința, întemeindu-si cererea de executare pe o hotărâre judecătoreasca definitiva si executorie.

Prin urmare, având in vedere dispozițiile art. 994 cod civil raportat la art. 1640 si art. 1645 NCC, acesta nu poate fi obligat decât la restituirea sumei totale pe care a încasat-o in temeiul titlului executoriu care ulterior a fost desființat.

Astfel, prin modalitatea in care reclamanta solicita restituirea sumei actualizata cu rata inflației se dorește de fapt o îmbogățire fara just temei, reclamanta stând in expectativa o perioada lunga de timp tocmai pentru a încerca obținerea unei sume mai mari decât cea plătită efectiv paratului, fapt interzis de legea civila.

In concluzie, pentru considerentele invocate mai sus, a solicitat admiterea excepțiilor si respingerea acțiunii.

In dovedirea celor susținute înțelegem sa ne folosim de proba cu înscrisuri.

In drept, ne întemeiem pe disp. art. 205 alin. 2 C. P. C.

La data de 21.01.2015, petenta a precizat că suma de 27.523,73 de lei solicitată reprezintă ½ din suma de 55.047,46 lei achitată executorului judecătoresc în urma cererii de executare formulată de pârât în baza unei sentințe doar definitive, ulterior desființată de Tribunalul M., pârâtul având dreptul doar la ½ din despăgubirea acordată de prima instanță.

De asemenea a solicitat obligarea pârâtului și la plata sumei de 1.240 de lei reprezentând onorariul de avocat.

La data de 08.04.2015, reclamanta a depus la dosar o cerere prin care a precizat că debitul solicitat se compune din jumătate din suma datorată de instanța de fond drept despăgubiri în favoarea pârâtului (astfel cum a fost stabilit prin instanța de recurs) plus cheltuieli de executare în totalitate.

La data de 15.04.2014. intimatul a formulat concluzii scrise prin care a solicitat admiterea excepție prescripției iar pe fond respingerea acțiunii.

Referitor la excepția invocată a arătat că de la data nașterii dreptului la acțiune a trecut mai mult de 2 ani.

În drept a invocat dis part 3 lain 2 din Decretul 167/1958.

De asemenea a arătat că dispozițiile aplicate în materia asigurărilor și a întoarcerii la executare sunt menținute și de Noul Cod Civi care prevede în art 2519 același termen de prescripție de 2 ani.

Pe fond a solicitat respingerea acțiunii, arătând că suma solicitată de petentă cuprinde și cheltuieli de judecată și de executare, cheltuieli ce nu pot face obiectul întoarcerii executării, atât timp cât au fost acordate de instanța de fond și menținute prin decizia instanței de recurs.

Referitor la solicitarea reclamantei de actualizare a sumei cu rata inflației, arată că nu poată fi primită, arătând că întoarcerea executării silite presupune restituirea exact a sumei din titlu și nu mai mult, pentru că ar însemna ca cel ce a primit să dea înapoi mai mult decât suma cu care a fost îndestulat. Or, pârâtul a fost de bună credință întemeindu-și cererea de executare pe o hotărâre judecătorească definitivă și executorie.

Mai arată că prin modalitatea în care reclamanta a solicitat restituirea sumei actualizată cu rata inflației se dorește de fapt o îmbogățire fără just temei, reclamanta stând în espectativă pentru o perioadă de timp mai lungă pentru a încerca să obțină o sumă mai mare decât cea plătită efectiv pârâtului, fapt interzis de legea civilă.

În scop probator, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar iar în baza rolului activ a dispus atașarea dosarului execuțional nr. 19/e/2011 al B. popescu Gr A..

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate in cauza și raportat la dispozițiile legale in materie, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.1699/16.12.2010, a fost admisă acțiunea formulată de intimatul N. G. iar petenta . fost obligată la plata sumei de 41.582,33 lei despăgubiri precum și la plata sumei de 2779 lei cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din data de 31.01.2011 pronunțată în dosarul nr._, a fost încuviințată executarea silită a acestui titlu, prin procesul verbal emis de executorul judecătoresc P. A. în dosarul execuțional 19/E/2011 au fost stabilite cheltuieli de executare în sumă de 6172,134 lei.

În vederea executării acestei sume a fost înființată poprire pe contul debitoarei pentru încasarea sumei de 55.047,46 lei, sumă care a fost achitată în martie 2011.

Prin Decizia nr.126/07.07.2011 pronunțată de Tribunalul M., a fost admis recursul formulat de petentă împotriva sentinței civile nr.1699/2010, fiind modificată sentința în sensul că petenta a fost obligată la plata sumei de_,15 lei despăgubiri în loc de_,33 lei, intimatul fiind obligat la plata sumei de 458 lei cheltuieli de executare în recurs.

Prin cererea formulată în prezentul dosar, petenta a solicitat întoarcerea executării efectuate în baza sentinței nr.1566/2010 și obligarea intimatului la plata sumei de 27.523,73 lei actualizată cu data inflației de la data de 07.02.2011 și până la executarea efectivă, sumă reprezentând jumătate din suma executată, astfel cum a precizat la data de 08.04.2015, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul a invocat prescripția dreptului material la acțiune, în temeiul art.3 alin.2 din Decretul nr.167/1958, motivat de faptul că raporturile izvorăsc din asigurare, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii, întrucât executarea s-a făcut în temeiul unui titlu executoriu și nu se justifică restituirea.

La termenul din data de 08.04.2015, instanța a pus în discuție excepția invocată și a unit-o cu fondul cauzei.

Analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța reține că actul normativ aplicabil este într-adevăr Decretul nr.167/1958, însă în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.3 alin.2, ci art.3 alin.1 întrucât în cauza de față este vorba de o acțiune în pretenții de drept comun, termenul de prescripție este de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune, respectiv 07.07.2011; întrucât termenul nu s-a împlinit la data promovării acțiunii (01.07.2014), excepția prescripției urmează a fi respinsă.

Instanța reține că executarea silită a fost efectuată în temeiul Codului de procedură civilă de la 1864, prin urmare și întoarcerea executării va fi guvernată de același act normativ.

Potrivit art.401 ind. 1 din Codul de procedură civilă, în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, pentru restabilirea situației anterioare executării, care se va dispune de instanța care a desființat titlul sau, potrivit art.404 ind.2 alin.2, la cererea celui îndreptățit, de instanța competentă.

Prin decizia nr.126/2011 a fost modificată sentința civilă nr.1699/2010, în sensul că suma acordată cu titlu de despăgubiri a fost redusă de la_,33 lei la suma de 20.791,15 lei (ceea ce reprezintă jumătate din suma acordată inițial) și a obligat intimatul la plata sumei de 458 lei cheltuieli de judecată, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

În consecință, având în vedere cererea formulată precum și faptul că sentința nu a fost desființată ci modificată, instanța urmează să oblige intimatul să restituie suma de_,15 lei executată în plus de intimat, suma de 458 lei cheltuieli de judecată la care a fost obligat intimatul în recurs precum și la suma de 3.086,3 lei onorariu executor judecătoresc plătit în plus de petentă, respectiv onorariu aferent sumei executate în plus față de suma datorată.

Fiind o obligație care constă în plata unei sume de bani, în temeiul art. 371 ind.2 alin.3 din Codul de procedură civilă, instanța va admite ca suma de 20.791,15 lei să fie actualizată cu rata inflației de la data încasării de către intimat – 07.03.2011 și până la plata efectiv.

Prin urmare, cererea va fi admisă doar în parte, în sensul că intimatul va fi obligat la plata sumei de 20.791,15 lei drepturi bănești încasate necuvenit, sumă actualizată cu rata inflației de la data de 07.03.2011 și până la plata efectivă, precum și la plata sumei de 3544,3 lei reprezentând 3.086,3 lei onorariu executor judecătoresc plătit pentru suma nedatorată și suma de 458 lei cheltuieli de judecată în recurs.

În temeiul art.274 din Codul de procedură civilă, intimatul va fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 300 lei reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în acest dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de intimatul N. G..

Admite în parte cererea de întoarcere a executării silite formulată de petenta . GROUP SA cu sediul in București, .. 51, sector 1, CUI_, înregistrata la ORC sub nr. J40/_/200, cu sediul ales la Cabinet Individual Avocat P. D., cu sediul in București, .. 1, ., biroul A3, sector 5 în contradictoriu cu intimatul N. G., CNP_, cu domiciliul in Dr. Tr. S., .. 10, ., ., cu domiciliu de citare ales in Dr Tr S., ., jud. M.și în consecință:

Obligă intimatul la plata sumei de 20.791,15 lei drepturi bănești încasate necuvenit, sumă actualizată cu rata inflației de la data de 07.03.2011 și până la plata efectivă, precum și la plata sumei de 3544,3 lei reprezentând 3.086,3 lei onorariu executor judecătoresc plătit pentru suma nedatorată și suma de 458 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Obligă intimatul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 300 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cerere depusă la Judecătoria Drobeta T. S..

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. M. - M. B. M. C.

Red C.MM./ Tehn. BMC.

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Sentința nr. 1576/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN