Întoarcere executare. Sentința nr. 1821/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 1821/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 16784/225/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1821/2015

Ședința publică de la 12 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. P.

Grefier ședință M. C.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent . pe intimații P. E. D. și B. C. C., având ca obiect întoarcere executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: petenta . de av. Ș. A., precum și intimat P. E. D..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că în urma disjungerii cererii reconvenționale s-a format dosar_ .

Petenta reprezentată de av. Ș. A. depune chitanța emisă de B. C. C-tin privind cheltuieli cu copierea dosarului de executare.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, in temeiul art.244 C. proc. civ. constată închisă cercetarea procesului si potrivit art. 392 C.proc.civ., deschide dezbaterile asupra fondului.

Av. Ș. A. pentru petentă solicită admiterea în parte a cererii formulată,, întoarcerea executării pentru suma de 5988 lei ce a fost achitată prin OP 519/14.05.2013 în contul B. în dosar de executare 393/E/2013 celelalte sume din cererea introductivă de 571 și de 275 lei derivă din raportul de muncă, deci nu au fost plătite în acel dosar de executare. Solicită respingerea pentru celelalte sume care nu pot fi cerute pe calea întoarcerii executării, în cadrul litigiului de muncă hotărârile sunt de definitive de la o altă dată, odată cu rejudecarea s-a desființat titlul executoriu, nu mai există temei pentru această executare, urmează a se proceda la întoarcerea executării, cu cheltuieli constând în cheltuieli cu multiplicarea.

Intimat P. E. D.solicită admiterea în parte pentru suma de 5998 lei, societatea și-a retras cele 2 sume ce nu făceau parte din dosarul de executare, a cerut reconvențional în celelalte dosare.

Instanța in temeiul art.394 C. proc. civ constată închise dezbaterile si retine cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra actelor și lucrărilor dosarului instanța constată:

La data de 18.12.2015 petenta . contradictoriu cu intimații P. E. D. și B. C. C., întoarcerea executării pentru suma de 6.844 lei achitata de . dosarul execuțional 393/E/2013 compuspă din: suma de 5998 lei achitata de . dosarul execuțional 393/E/2013 potrivit ordinului de plata 519/14.06.2013, suma de 571 lei așa cum rezulta din adresa nr._/21.06.2013 și suma de 275 lei și din lista de avans chenzinal din 2.07.2013-în urma soluționării litigiului privind concedierea paratei, dosar in care inițial s-a dispus admiterea acțiunii si obligarea . plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate la care parata avea dreptul, iar ulterior ca urmare a exercitării cailor de atac, hotărârea inițiala a fost casata si rejudecându-se cauza, acțiunea numitei P. E. D. a fost respinsa in mod definitiv.

A mai arătat că în prezent suma pe care a achitat-o pârâtei P. E. D. reprezintă o sumă pe care aceasta a primit-o necuvenit, titlul executoriu fiind anulat iar B. C. C. a încasat cheltuieli de executare pentru o executare nelegala.

În drept, cererea este întemeiata pe art. 722 si urm. C. pr. civ.

În dovedirea cererii de întoarcere executare silită a solicitat proba cu înscrisurile depuse la dosar :ordinul de plata si copia sent. nr. 4645/17.10.2014 a Tribunalului M. în dosar_ *, copie adresa nr._/21.06.2013, sent. nr. 2693/28.03.2013 pron. de Trib. M., raport de expertiză contabilă întocmit de expertul D. N. în dosar de executare nr. 393/E/2013, încheiere de încuvințare executare silită pron. la data de 23.05.2013 în dosar_, ordin de plată nr. 519/14.05.2013 copie lista avans chenzinal din 2.07.2013, adresa Cuildro SA nr._/21.06.2013, adresă de înfiiințare poprire din dosar 393/E/2013 întocmit de B. C. C-tin, încheiere de stabilire a cheltuielilor de executare din dosar nr. 393/E/2013.

La acțiunea petentei, intimata P. E. - D. a formulat întâmpinare si cerere reconventionala.

În apărare a arătat ca este de acord cu admiterea in parte a cererii de chemare in judecata, respective sa restituie reclamantei in cadrul cererii de întoarcere a executării formulate de aceasta,suma de 5998 lei, reprezentând suma încasata prin punerea in executare a Sentinței civile nr. 2693 din 28.03.2013, pronunțata in dosarul nr._ de Tribunalul MH.

In ceea ce privește suma de 571,00 lei, a arătat că aceasta nu face parte din cadrul executării silite a Sentinței civile nr. 2693/28.03.2013 pronunțata de Tribunalul M. in dosarul_ pentru care se cere in prezentul litigiu întoarcerea executării, regimul juridic al acestei sume - 571,00 lei fiind diferit fata de obiectul prezentei cereri de chemare in judecata .

A arătat că pentru suma de 571 lei pretinsa ca a incasat-o in mod necuvenit conform adresei_/2013, trebuia emisa o decizie de imputatie, care trebuia sa-i fie adusa la cunoștința pentru a o putea ataca si pentru a-și face apărările ce se impuneau privind izvorul acesteia întrucât suma de 571 lei excede obiectului cererii de chemare in judecata, instanța nefiind sesizata decât cu intoarcerea executării, deoarece suma de 571,00 lei nu este o creanța certa, lichida si exigibila.

De asemenea a arătat că nu poate constitui obiect al cereri de intoarcerea executării -suma de 275 lei, care reprezintă plata drepturilor salariale pe luna mai 2013, de la data de la care a fost reintegrată.

A arătat că pentru aceste drepturi salariale in suma de 275 lei, a lucrat efectiv, situație in care i se cuveneau aceste drepturi, iar in situația in care reclamanta considera ca nu i se cuveneau, trebuia sa emită decizie pentru a o putea ataca ; și a precizat că și suma de 275 lei excede obiectului cererii de chemare in judecata, nefacand parte din executarea sentinței civile nr. 2693 din 28.03.2013 a Tribunalului MH. in dosarul nr. 8443/2012, pentru a putea fi întoarsa reclamantei.

Reconvențional a solicitat in contradictoriu cu reclamanta și în temeiul art. 1616,1617 cod civil compensarea sumei - 5998 lei, pe care o datorează reclamantei cu suma reprezentând drepturile salariale pe care i le datorează reclamanta pentru perioada lucrata, 24.05._13 ( perioada ulterioara pronunțării sentinței civile nr. 2693 din 28.03.2013 a Tribunalului MH. in dosarul nr. 8443/2012 ).

La dosar a depus:Sentința civila 2693/28.03.2013, pronunțata de Tribunalul Mh. in dosarul nr._, Decizia 30 din 06.06.2013 emisa de C. cu privire la modificarea programului de lucru stabilit, dupa reintegrare ( 24.05.2013 ), adică de la ora 19,30 la 21,30, Decizia 29 din 05.06.2013 emisa de C. prin care s-a stabilit ca evidențierea timpului lucrat se va face pe baza condicii de prezenta care se va deschide pentru fiecare compartiment,in speța - oficiul juridic, Decizia 11 emisa de C. la 23.05.2013, Decizia 33 emisa in 10.07.2013, dar inregistrata la registratura C. in 12.07.2013 si adusa la cunoștința mea tot in 12.07.2013 la ora 13,10, Adresa_ din 1.07.2013 emisa de C. S.A,Proces verbal de inventariere din 12.07.2013 ora 13,20 si lista de inventariere din aceeași data, Adresa_ din 6.06.2013 emisa de C. S.A., Adresa_ din 17.06.2013, emisa de C. SA, Lista diferența salariu mai 2013, Raport expertiza contabila extrajudiciara efectuata de Dirpes N. in dosarul de executare.

Pârâta S.C. C. S.A., a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că în dosarul de executare deschis la cererea paratei creditoare, societatea a virat suma de 5998 lei asa cum reiese din ordinul de plata care atesta suma achitata in acest dosar.

A mai arătat că competenta de a se pronunța asupra intoarcerii executării revine instanței de executare potrivit art. 723 alin. 3 C. pr. civ.

A mai arătat că, desfiintandu-se titlul executoriu - sentința pronunțata in primul ciclu procesual - si cu ocazia rejudecarii respingandu-se acțiunea reclamantei, a dispărut temeiul pentru care a fost pornita si efectuata executarea.

In ceea ce privește sumele de 571 si respectiv 275 lei, a arătat că acestea deriva din raporturile de munca si sunt sume incasate necuvenit, iar in cazul in care se apreciază ca exced executării silite, a arătat că instanța poate disjunge cauza cu privire la acestea si a se declina competenta in favoarea Tribunalului M. - Secția Conflicte de Munca si Asigurări Sociale.

Prin întâmpinarea la cererea reconvențională, pârâta . arătat că nu se poate proceda la compensarea solicitata de către reclamanta deoarece sumele nu au același izvor, iar in al doilea rand, aceste sume solicitate de reclamanta - salariul pe perioada mai - iulie - nu sunt certe in sensul determinării lor printr-un titlu și numai in situația determinării creanțelor in mod cert s-ar putea solicita compensarea acestora.

În completarea probatoiriului reclamanta a solicitat emiterea unei adrese către B. C. C. pentru a înainta în copii certificate dosarul de execuatre 393/E/2013 și sent. nr. 4645/17.10.2014 a Tribunalului M. în dosar_ * cu mențiunea că este definitivă.

În baza încheierii de ședință din data de 07.04.2015, instanța a dispus disjungerea cererii reconvenționale din dosar_ fiind înregistrat dosarul_ privind pe reclamant P. E. D. și pe pârâții . B. C. C..

Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri pentru ambele părți precum și proba cu adresa către B. C. C-tin în vederea comunicării dosarului de execuatre 393/E/2013, care a fost atașat la data de 06.05.2015.

Analizând întregul material probator administrat in cauza, instanța reține următoarele:

Petenta . contradictoriu cu intimații P. E. D. și B. C. C., a solicitat întoarcerea executării pentru suma de 5998 lei achitata de . dosarul execuțional 393/E/2013 potrivit ordinului de plata 519/14.06.2013, suma de 571 lei așa cum rezulta din adresa nr._/21.06.2013 și suma de 275 lei și din lista de avans chenzinal din 02.07.2013, susținând că în urma soluționării litigiului privind concedierea paratei, dosar in care inițial s-a dispus admiterea acțiunii si obligarea . plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate la care parata avea dreptul, iar ulterior ca urmare a exercitării cailor de atac, hotărârea inițiala a fost casata si rejudecându-se cauza, acțiunea intimatei P. E. D. a fost respinsa in mod definitiv.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei (filele 3-11), instanța reține că sentința nr. 2693/28.03.2013 a Tribunalului M. în dosar_, prin care a fost admisă acțiunea intimatei și a constituit titlul executoriu in dosarul execuțional 393/E/2013 al B. C. C., a fost casată prin Decizia nr.7377/04.07.2013 a Curții de Apel C. și, în urma rejudecării cauzei, acțiunea intimatei P. E. D. a fost respinsa in mod definitiv prin sentința nr. 4645/17.10.2014 a Tribunalului M. în dosar_ *.

Potrivit art.722 alin.1 C.proc.civ. Dreptul la întoarcerea executării. (1) În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Cheltuielile de executare pentru actele efectuate rămân în sarcina creditorului.”

Așadar, față de prevederile legale de mai sus, suma de 5998 lei achitata de . dosarul execuțional 393/E/2013pe care a achitat-o pârâtei P. E. D. reprezintă o sumă pe care aceasta a primit-o necuvenit, titlul executoriu fiind anulat iar B. C. C. a încasat cheltuieli de executare pentru o executare nelegală, care rămân în sarcina intimatei.

Nu aceeași este situația în ceea ce privește suma de 571,00 lei și suma de 275 lei, sume care nefăcând parte din executarea sentinței civile nr. 2693 din 28.03.2013 a Tribunalului MH. in dosarul nr. 8443/2012 pentru a putea fi întoarsă executarea reclamantei, nu pot fi restituite pe această cale, urmând ca părțile să se desocotească în altă modalitate.

Față de aceste considerente, instanța va admite în parte cererea de întoarcere a executării silite formulată, va constata desființată executarea silită din dosarul de executare nr.393/E/2013 al B. C. C., conform sentinței civile nr.4645/17.10.2013 și va restabili situația anterioară a reclamantei în sensul că va obliga pârâta să restituie reclamantei suma de 5998 lei asupra căreia s-a făcut executarea. Totodată, va respinge ca neîntemeiată cererea de restituire a sumelor de 571 lei și 275 lei.

Fiind în culpă procesuală, pârâta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 150 lei reprezentând contravaloare copiere.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea de întoarcere a executării silite formulată de petent . RO_, cu sediul in Drobeta T. S., ., jud. M. în contradictoriu cu intimații P. E. D. P. E. D. CNP_ domiciliata in Drobeta T. S., .. 27, ., ., și B. C. C. cu sediul in Drobeta T. S., ., jud. M..

Constată desființată executarea silită din dosarul de executare nr.393/E/2013 al B. C. C., conform sentinței civile nr.4645/17.10.2013.

Restabilește situația anterioară a reclamantei în sensul că:

Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 5998 lei asupra căreia s-a făcut executarea.

Respinge ca neîntemeiată cererea de restituire a sumelor de 571 lei și 275 lei.

Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 150 lei reprezentând contravaloare copiere.

Cu apel care se va depune la Judecătoria Dr.Tr.S..

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.05.2015.

P. GREFIER

Red.I.P.

Tehnored.CEM

Cod operator 6497

M.C. 21 Mai 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Sentința nr. 1821/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN