Obligaţie de a face. Sentința nr. 945/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 945/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 13751/225/2014

Dosar nr._ obligația de a face

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S., JUDETUL MEHEDINTI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 945

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 03.03.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – I. C. G.

GREFIER -L. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul G. I. și pe pârâții H. C. și S. P. Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule M., având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal a răspuns reclamantul, lipsă fiind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că au fost înaintate relațiile solicitate de instanță de la S. public Comunitar Regim Permise De Conducere și Înmatriculare Vehicule M., după care:

Fiind interpelat, reclamantul arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau incidente de soluționat, instanța, în conformitate cu disp. art. 392 c.p.civ. deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul părților.

Reclamantul solicită admiterea acțiunii și radierea autoturismului marca Dacia 1310L cu nr. de înmatriculare_ de pe numele acestuia întrucât l-a vândut din anul 2008.

Constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale pricinii, luând act că reclamanta a solicitat judecata în lipsă, potrivit art. 394 C.pr.civ. instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.10.2014 sub nr._, reclamantul G. I., în contradictoriu cu pârâții H. C. și S. public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule M., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună radierea din circulație de pe numele său a autoturismului marca Dacia 1310 L cu nr. de înmatrciualre_, pe care la data de 18.08.2008 a vândut-o numitului H. C. potrivit contractului de vânazre – cumpărare pentru un vehicul folosit.

Reclamantul a mai arătat că autoturismul a fost radiat de pe numele său la Administrația Financiară și a fost trecut pe numele noului proprietar chiar în ziua vânzării acestuia.

În probațiune, solicită administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale constând în audierea martorului C. L..

În drept, și-a întemeiat prezenta cerere pe dispozițiile art. 35 c.p.civ.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, conform chitanței . nr._(36)/27.10.2014 aflată la filele 17 dosar.

A depus la dosar în copie, carte identitate reclamant, contract de vânzare – cumpărare pentru un vehicul folosit, certificat de atestare fiscală nr._/07.10.2014

Pârâților le-au fost comunicate cererea de chemare în judecată și înscrisurile anexate, potrivit dovezilor aflate la filele 22-25 dosar și li s-a pus în vedere că au obligația de a formula întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai formula excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel, însă pârâții nu au formulat întâmpinare.

Prin rezoluția din 10.12.2015, aflată la fila 26 dosar, s-a fixat primul termen de judecată la data de 03.02.2015 și a dispus citarea părților.

Sub aspect probator instanța, în conformitate cu disp. art. 258 rap. la art. 2255 c.p.civ., a încuviințat pentru reclamant, proba cu înscrisuri și din oficiu a administrat proba cu interogatoriul pârâtului H. C..

În ceea ce privește proba testimonială solicitată de către reclamant, constând în audierea martorului C. L., instanța a respins această probă apreciind că nu este utilă soluționării cauzei.

Analizând cererea reclamantei în considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele situații de fapt și de drept:

Prin cererea formulată reclamantul G. I., a solicitat, în contradictoriu cu pârâții H. C. și S. public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule M., să se dispună radierea vehiculului marca Dacia 1310 L cu nr. de înmatrciualre_ de pe numele său, motivat de faptul că reclamantul a înstrăinat acest vehicul pârâtului H. C..

Prin contractul de vânzare – cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat la data de 18.08.2008 între părți s-a încheiat convenția de vânzare-cumpărare a autoturismului marca Dacia 1310 L, cu nr. de identificare UU1R11711V2618887, ._, cu nr. de înmatrciulare_, cu prețul de 2800 lei.

Instanța va face aplicarea în cauză a disp. art. 102 din Legea nr. 71/2011 potrivit cărora, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa, convenția între părți fiind încheiată la data de 18.08.2008, înainate de . noului Cod civil, prin urmare este supusă dispozițiilor vechiului cod civil.

Potrivit art. 1295 din vechiul cod civil (aplicabil la data încheierii convenției), contractul de vânzare cumpărare are un caracter consensual, putând fi încheiat prin simplul acord de voință al părților. În legătură cu acest tip de contract, instanța apreciază că regimul său juridic este guvernat de dispozițiile art. 1294 și următoarele C.civil, potrivit cărora contractul de vânzare-cumpărare are un caracter consensual, putând fi încheiat prin simplul acord de voință al părților, fără îndeplinirea vreunei formalități, din acest moment operând și transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător.

Din contract rezultă că vânzătorul a predat cumpărătorului autoturismul, cheile, certificatul de înmatriculare, cartea de identitate și a primit prețul contractului, iar cumpărătorul a primit autoturismul, cheile, certificatul de înmatriculare, cartea de identitate și a plătit prețul contractului.

Deși potrivit adresei nr._/16.02.2015 emisă de S. P. Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor M., în evidențele acestei instituții autoturismul marca Dacia 1310 L, cu nr. de identificare UU1R11711V2618887, ._, cu nr. de înmatriculare_ figurează înmatriculat la data de 12.07.2004 pe numele reclamantului, din contractul de vânzare cumpărare al autoturismului în cauză depus la dosar (f.4), precum și din răspunsul la interogatoriul luat pârâtului H. C. care a recunoscut că în anul 2008 a cumpărat de la reclamant autoturismul marca Dacia 1310 L, cu nr. de înmatriculare_ , instanța reține că reclamantul a înstrăinat autoturismul pârâtului H. C..

De asemenea, din certificatul de atestare fiscală nr._/07.10.2014(f.5) emisă de Primăria Dr. Tr. S. – Direcția Taxe și Impozite Locale, instanța reține că în evidențele fiscale ale acestei instituții, la rolul reclamantului G. I., nu figurează autoturismul marca Dacia 1310 L, cu nr. de identificare UU1R11711V2618887, ._, cu nr. de înmatriculare_ .

Contractul de vânzare cumpărare fiind deja încheiat ca efect al realizării acordului de voință al părților, având în vedere dispozițiilor art.11 și 17 din OUG nr.195/2002, radierea autoturismului de pe numele reclamantului poate fi făcută doar la cererea proprietarului mașinii, astfel că reclamantul prezintă interes în promovarea prezentei acțiuni față de faptul că autoturismul continuă să figureze ca aparținând, în calitate de proprietar, reclamantului.

A respinge o astfel de acțiune cu motivarea că doar organele administrative au competențe în materie înseamnă încălcare a liberului acces la justiție în condițiile art. 6 CEDO .

Faptul că pârâtul H. C. susține că a vândut la rândul său autoturismul unei terțe persoane cu care de asemenea nu a încheiat formalitățile prevăzute de normele legale în materie (fără a–și formula probatorii sub acest aspect), iar cumpărătorul autoturismului a refuzat să se prezinte în termenul de 30 de zile prev. de art. 11 și 17 din OUG 195/2002 în vederea radierii autoturismului de pe numele reclamantului și înmatriculării lui pe numele actualului proprietar, nu-l poate priva pe vânzător de posibilitatea pe cale judecătorească a radierii autoturismului pe care, de fapt, nu-l mai are în proprietate .

Ori, potrivit art. 1073 din vechiul Cod civil (aplicabil la data convenției) creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar la dezdăunare .

Constatând în raport cu probele administrate în cauză că între reclamatul G. I. și pârâtul H. C. a intervenit convenția de vânzare cumpărare încheiată la data de 18.08.2008, privind autoturismul marca Dacia 1310 L, cu nr. de identificare UU1R11711V2618887, ._, cu nr. de înmatrciulare_ , vânzare în urma căreia dreptul de proprietate a fost transferat asupra cumpărătorului, instanța va dispune obligarea pârâtului S. P. Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor M. să radieze autoturismul marca Dacia 1310 L, cu nr. de identificare UU1R11711V2618887, ._, cu nr. de înmatrciulare_ de pe numele reclamantului G. I..

PENTRU ACESTE MOTIV

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de către reclamantul G. I., având CNP_, cu domiciliul în Dr. Tr. S., . Decembrie 1989 nr. 23, ., . județul M., în contradictoriu cu pârâții H. C., având CNP_, cu domiciliul în Dr. Tr. S., l. Cloșani, nr. 2, ., . și S. public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule M., cu sediul în Dr.Tr.S., ..7, jud. M.

Dispune obligarea pârâtului S. P. Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor M. să radieze autoturismul marca Dacia 1310 L, cu nr. de identificare UU1R11711V2618887, ._, cu nr. de înmatrciulare_ de pe numele reclamantului G. I..

Cu apel în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Drobeta T. S..

Pronunțată în ședință publică, astăzi 03.03.2015.

P. Pt. GREFIER,

I. - C. G. L. B.

aflat în CO semnează Grefierul șef

Red. I.C.G./Tehnored. L.B.

5ex./3 pag/03.04.2015

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 945/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN