Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 266/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 266/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 1782/225/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._ - ordonanță președințială -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA T. - S.
Sentința minori și familie nr. 266
Ședința publică de la 21.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-D. Z.
GREFIER: E. N.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile formulată de formulată de reclamantul P. C. S. în contradictoriu cu pârâta P. G. E., având ca obiect ordonanță președințială
Dezbaterile au fost consemnate prin încheierea de ședință din data de 30 aprilie 2015, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de astăzi pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 25.02.2015, sub nr._, reclamantul P. C. S. a chemat în judecată pe pârâta P. G. E. solicitând instanței, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună stabilirea domiciliului minorelor P. R. V. născută la 25.02.2008 și P. S. C., născută la 21.02.2011 la tată.
In motivare, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 16/29.01.2015, pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Dr.Tr.S. s-a stabilit domiciliul minorelor la pârâtă, însă fiica cea mare P. R. V. refuză să locuiască împreună cu mama sa - fapt consemnat de B. G. G. C. în procesul - verbal din data de 26.01.2015, dosar nr.73/E/2015 .
Se mai arată că minora P. R. V. frecventează Școala Gimnazială T. C. Dr.Tr.S., fiind în clasa pregătitoare C. In același timp frecventează cu regularitate orele de înot și limba engleză, fiind mereu curată, îngrijită și hrănită și locuiește la casă împreună cu tatăl reclamant și bunicii paterni.
Precizează că fiica cea mică P. S. C. a locuit până în luna noiembrie 2014 împreună cu sora sa, dar pârâta a venit la grădinița unde era înscrisă, respectiv Școala Gimnazială T. C., cu un autoturism, a luat-o cu forța - în țipetele fetiței și a dus-o la părinții ei la țară în . locuiește în Drobeta T. S., iar din data de 30 octombrie 2014, minora nu a mai fost scoasă din casă, nu mai frecventează vreo grădiniță nu are medic de familie, chiar dacă are probleme medicale, pe pârâtă neinteresând-o educația acesteia.
Se învederează că pe perioada când acesta a lucrat în Germania, minorele nu au mai fost duse la grădiniță, fiind retrase de pârâtă.
Reclamantul arată că între fetițe există o mare afecțiune, iar de când au fost despărțite suferă foarte mult și nu reușește să ajungă la o înțelegere cu pârâta, chiar dacă și fiica cea mică P. S. C. dorește să locuiască împreună cu acesta și sora sa.
Consideră reclamantul că cele două surori nu trebuie despărțite, acestea trebuie să rămână împreună și acolo unde sunt bine îngrijite și preocuparea principală este educația lor.
În drept, își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 496 coroborat cu disp.art.996 și urm.C.proc.civ.
În dovedire, a depus la dosar următoarele înscrisuri: împuternicire avocațială, certificate de naștere minore, certificat de căsătorie, adeverințe eliberate de Școala Gimnazială Nr. 15 - Drobeta T. S. și Școala Gimnazială „T. C.”, act de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 774/3.08.1998, fișă carnet sănătate - P. S. C., adeverințe medicale, buletin de analize nr. 461/462/07.10.2014, adeverința nr. 192/10.02.2015, proces verbal de punere în executare emis de B. G. G. C., bilet de externare din spital - reclamantă, cupoane pensie, contract de închiriere autentificat sub nr. 2100/02.10.2014.
La data de 02.03.2015 a fost formulată în cauză o cerere de abținere de către președintele completului de judecată C 16 – minori și familie, judecător T. A..
Prin Încheierea nr. 2 pronunțată la data de 02.03.2015, a fost admisă cererea de abținere formulată de doamna judecător T. A..
În urma repartizării aleatorii, cauza a fost repartizată la completul C 6 minori și familie, cu data recomandată 06.03.2015.
Prin rezoluția din data de 05.03.2015, s-a fixat termen de judecată la 16 martie 2015, cu citarea părților, reclamantul cu mențiunea de a achita taxa de timbru de 20 lei, pârâta cu duplicatul acțiunii și al înscrisurilor atașate, cu mențiunea de a depune întâmpinare.
La data de 12.03.2015, s-a depus – prin C. Registratură - întâmpinare formulată de către pârâtă, prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată. La întâmpinare a fost atașat un set de înscrisuri.
In motivare, pârâta a arătat că prin sentința civilă nr. 16/19.01.2015, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Drobeta T. S. a admis cererea formulată de aceasta în contradictoriu cu numitul P. C. S. și a dispus stabilirea provizorie a domiciliului minorelor P. R. V. și P. S. C. la mama reclamantă, până la soluționarea definitivă a dosarului de divorț.
A considerat instanța de fond că raportat la probatoriul administrat în cauză, sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea unei ordonanțe președințiale, având în vedere comportamentul dovedit alienator al tatălui față de minore, în raporturile cu mama, existând astfel premisa producerii unor consecințe iremediabile asupra relațiilor mamă-copii.
La 15 zile de la data la care sentința pronunțată în dosarul mai sus menționat a rămas definitivă prin respingerea apelului (10.02.2015), tatăl P. C. S. promovează această ordonanță președințială pentru stabilire domiciliu minori, demers juridic care, în opinia pârâtei, este ceea ce se poate numi o exhibiție juridică și reprezintă în fapt un abuz procedural, în sensul dispozițiilor art. 12 C.proc.civ.
Astfel, arată pârâta, susținerile reclamantului din cuprinsul cererii de chemare în judecată sunt lipsite de orice fundament și raționament logic deoarece, în data de 29.10 2014, atunci când aceasta a reușit să le ia de la școală pe cele două minore (și nu doar pe cea mică), cu acordul reclamantului și să le ducă la domiciliul său, fără a apela la „forță" deoarece nu i-ar fi permis cadrele didactice, a fost sunată și amenințată de către reclamant să-i ducă înapoi cele două fete. La scurt timp după apelul telefonic, acesta a spart ușa locuinței sale, dovadă fiind plângerea penală formulată pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu și ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Dr.Tr.S. de renunțare la urmărirea penală, depuse la dosar, a intrat peste aceasta în casă, a smuls-o pe minora R. din brațele sale și a plecat cu ea, spunându-i în același timp „să o păstreze pe cea mică".
Se mai arată că nici susținerea reclamantului că minora a fost dusă și abandonată la părinții săi la țară și nu a mai fost scoasă din casă, nu este adevărată din moment ce, pe lângă faptul că a închiriat un apartament cu două camere în Dr.Tr.S., așa cum rezultă din contractul de închiriere nr.2100/02.10.2014, începând cu data de 30.10.2014, mama sa s-a aflat aproape în permanență în Dr.Tr.S. ajutându-o în creșterea și educarea minorei S. C. cât timp aceasta era plecată la muncă.
Pârâta recunoaște însă că o perioadă de timp, după data de 29.10.2014, minora S. C. nu a mai fost prezentă la activitățile desfășurate de grupa în care a fost înscrisă (de către mamă) la grădinița din cadrul Școlii Gimnaziale „T. C." dar, acest aspect s-a datorat, în totalitate, doar amenințărilor constante ale reclamantului care i –a spus că dacă o duce la școală o ia și nu o mai vede niciodată, pârâta fiind terorizată și trăind astfel o adevărată tragedie din acest punct de vedere.
Mai arată că, prin sentința civilă nr. 16/19.01.2015 pronunțată în dosarul nr._ de către Judecătoria Dr.Tr.S. - definitivă (10.02.2015), s-a stabilit domiciliul minorelor la aceasta, până la soluționarea definitivă a acțiunii de divorț, dată de la care minora S. C. a reluat activitățile desfășurate la grădiniță, participând inclusiv la serbarea ce a avut loc cu ocazia zilei de 8 martie.
Pârâta susține că interesul minorelor este acela de a se bucura de stabilitate psihică și emoțională, au nevoie de supraveghere maternă și nicidecum nu trebuie instigate să-și urască un părinte, motiv pentru care solicită respingerea acțiunii ca nefondată.
În dovedirea celor arătate prin întâmpinare, înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, cu interogatoriul reclamantului, proba cu martorii P. V. și F. I. și orice alte mijloace de probă.
În drept, își întemeiază întâmpinarea pe disp. art. 205 C.proc.civ.
La termenul din 16.03.2015, instanța a pus în vedere reclamantului - prin apărător să depună la dosar certificat de grefă, din care să rezulte că pe rolul Judecătoriei Strehaia există înregistrată acțiunea de desfacere a căsătoriei părților.
În cauză, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, pentru reclamant proba testimonială cu martorii indicați în acțiune, respectiv S. Ș. și M. V. și proba cu interogatoriul pârâtei, iar pentru pârâtă proba cu înscrisuri, cu interogatoriul reclamatului și proba cu martorul F. I., apreciindu-le ca fiind legale, verosimile, pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, pentru pârâtă proba testimonială cu martorul P. L., încuviințată strict cu privire la relația dintre martorul P. V. și pârâtă, respectiv la faptul dacă este sau nu concubinul pârâtei.
Totodată a dispus emiterea adresei către Autoritatea Tutelară – Primăria Drobeta T. S., pentru efectuarea unei anchete psihosociale la domiciliul celor două părți, conform celor de mai sus.
La data de 17.04.2015, a fost înaintată la dosar ancheta psihosocială efectuată în cauză.
Analizând cererea de față prin prisma motivelor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele :
Părțile s-au căsătorit în data de 10 decembrie 2007, căsătorie înregistrată sub nr. 10/10 decembrie 2007 în Registrul Stării Civile al . căsătoria părților au rezultat minorii P. R. - V., născut în data de 25 februarie 2008, și P. S. – C., născut în data de 21 februarie 2011 – filele 6 - 8.
În data de 12 martie 2015, pârâta a înregistrat sub nr._ o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat desfacerea căsătoriei părților, astfel cum rezultă din certificatul de grefă eliberat de Judecătoria Strehaia și depus de reclamant în data de 20 aprilie 2015.
De asemenea, prin sentința minori și familie nr. 16/19 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S. în dosar nr._, rămasă definitivă prin respingerea apelului așa cum rezultă din decizia nr. 19/A/MF/10 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._, prin care a fost respins ca tardiv apelul reclamantului s-a stabilit provizoriu domiciliul minorelor la mama pârâtă – filele 70 - 71.
Potrivit art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, „Orice persoană are dreptul la satisfacția efectivă din partea instanțelor juridice naționale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce-i sunt recunoscute prin constituție sau lege.”
Drepturile și libertățile fundamentale sunt reglementate în capitolul II din Constituție, printre care se numără și dreptul la respectarea vieții de familie care este reglementat de art. 26, alin. 1 din Constituție.
Jurisprudența CEDO, care reprezintă un izvor de drept, a statuat că nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și este necesar într-o societate democratică pentru protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor.
Văzând aceste dispoziții legale, precum și prevederile art. 20 din Constituție, instanța apreciază că relația dintre reclamantă și fiica sa minoră intră în sfera vieții de familie în sensul art. 8 din Convenție, întrucât posibilitatea părintelui și al copilului de a se bucura reciproc de compania celuilalt reprezintă un element fundamental al vieții de familie, iar măsurile naționale care stânjenesc această posibilitate reprezintă o ingerință în dreptul protejat de art. 8.
Obligațiile pozitive impuse statelor de art. 8 includ luarea măsurilor în vederea asigurării reunirii părintelui cu copilul său.
Legea nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului reglementează în art. 2 principiul interesului superior al copilului, în sensul că acest principiu este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, iar pe de altă parte acest principiu va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
Din punct de vedere al îndepliniri condițiilor de admisibilitate a procedurii speciale privind ordonanța președințială, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 996, alin. 1 C.proc.civ., instanța va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar putea păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar putea ivi cu prilejul unei executări.
Din acest text de lege se desprind două condiții de admisibilitate a ordonanței președințiale, urgența și caracterul vremelnic, iar din această din urmă condiție decurge o a treia, respectiv neprejudecarea fondului.
În ceea ce privește condiția urgenței, se observă că cererea de emitere a ordonanței președințiale este formulată în timp ce pe rolul Judecătoriei Strehaia se află în curs de judecată cererea de divorț, astfel încât devin aplicabile prevederile art. 919 C.proc.civ.
Astfel, se reține că cererea de a se stabili locuința copiilor minori se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute de art. 919 C.proc.civ. când legea prezumă îndeplinirea condiției urgenței de admisibilitate a ordonanței președințiale, motiv pentru care instanța nu va mai analiza această cerință de admisibilitate.
De asemenea, în ceea ce privește vremelnicia, se apreciază că și această condiție este îndeplinită în speță întrucât soluția ce s-ar lua ar avea valabilitate numai până la soluționarea definitivă a procesului de fond având ca obiect divorț, care în speță formează obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Strehaia.
În ceea ce privește cea de-a treia condiție de admisibilitate, respectiv neprejudecarea fondului, instanța reține următoarele:
Cerința neprejudecării fondului a fost legiferată în alin. 5, teza I al art. 996 C.proc.civ., potrivit căruia „pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond”, judecata fiind limitată doar la verificarea aparenței dreptului afirmat de către reclamant.
În esență, reclamantul solicită emiterea ordonanței președințiale în sensul stabilirii domiciliului minorelor la locuința sa, în mod provizoriu, argumentând că minora P. S. C. care a rămas la mama pârâtă este neglijată de către aceasta, în sensul că este ținută în interiorul locuinței și nu este dusă la grădiniță, nu are medic de familie, în timp ce fiica cea mare a părților, P. R. V., este bine îngrijită, curată, frecventează unitățile de învățământ.
Un aspect ce trebuie subliniat este și acela că prin sentința minori și familie nr. 16/19 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S. în dosar nr._, rămasă definitivă prin respingerea apelului ca tardiv așa cum rezultă din decizia nr. 19/A/MF/10 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._, s-a stabilit provizoriu domiciliul minorelor la mama pârâtă – filele 70 - 71.
Relevant este că această ordonanță președințială a rămas definitivă cu 15 zile înainte de introducerea prezentei cereri. Or, acest interval de timp nu a putut determina o schimbare radicală a situației familiale a minorelor care să justifice o altă stabilire a domiciliului minorelor, schimbare pe care, de altfel, reclamantul nici nu a dovedit-o.
De asemenea, în considerentele sentinței minori și familie nr. 16/19 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S. în dosar nr._ s-a reținut „un comportament dovedit alienator al tatălui față de minori în raporturile cu mama” acestora, comportament care poate avea „consecințe iremediabile asupra relațiilor dintre copii și părintele care nu locuiește cu acesta”, ceea ce reprezintă o prezumție de lucru judecat ( art. 431, alin. 2 C.proc.civ. ), care reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat, fiind suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, așa încât aceasta să nu poată fi contrazisă.
De altfel acest aspect este confirmat și de martorul M. V. care declară sub prestare de jurământ că reclamantul nu o menționează deloc pe pârâtă în discuțiile pe care le are cu minora P. R. V.. În schimb, martora F. I. E. declară că pârâta nu vorbește în termeni negativi despre reclamant în fața minorei P. S. C., ci din contră, „nu-și dorește ca fiica sa să aibă o părere proastă despre tatăl său”. Rezultă că în continuare reclamantul intenționează influențarea sentimentelor filiale ale minorelor față de părintele matern, în timp ce pârâta are o atitudine echilibrată și civilizată și în consens cu interesul superior al minorelor de a avea o relație normală cu fiecare dintre cei doi părinți.
Întrucât prin procesul-verbal din data de 26 ianuarie 2015 întocmit în dosar de executare nr. 73/E/2015 al B. G. G. C. nu a fost posibilă punerea în executare a sentinței minori și familie nr. 16/19 ianuarie 2015 din cauza refuzului minorei P. R. V. de a merge la mamă, prin încheierea pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S. în data de 9 martie 2015 în dosar nr._ s-a stabilit un program de consiliere psihologică a minorei P. R. V., născută la 25 februarie 2008 pentru o perioadă de 3 luni, în fiecare zi de luni, consiliere psihologică ce va fi realizată de d-na psiholog M. A. din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului M. – fila 19.
Se mai reține că prin ordonanța de renunțare la urmărire penală din data de 17 februarie 2015 pronunțată de P. de pe lângă Judecătoria Dr.Tr.S. în dosar nr. 4883/P/2014 s-a dispus renunțarea la urmărirea penală pentru infracțiunea de violare de domiciliu cu privire la suspectul P. C. S. ( reclamant în prezenta cauză), reținându-se că în data de 29 octombrie 2014 acesta a pătruns în imobilul închiriat de pârâtă, fără acceptul acesteia, iar la solicitarea de a părăsi locuința, reclamantul a refuzat susținând „că nu are ce să-i facă”, după care a plecat însoțit fiind de fiica cea mare a părților, minora P. R. V..
Acest incident este confirmat și de martora F. I. E. care a arătat că în această împrejurare reclamantul a distrus ușa locuinței pârâtei, iar începând cu această dată fiica cea mare se află la tatăl reclamant.
De subliniat este faptul că martorii S. Ș. și M. V. au relatat că în timpul conviețuirii, părțile au avut o relație normală cu ambele fiice. De subliniat este și faptul că atât din procesul-verbal din data de 26 ianuarie 2015 menționat mai sus, cât și din declarațiile celor doi martori, rezultă că fiica cea mare a părților are o atitudine ostilă față de mamă, refuzând în mod nejustificat să meargă la aceasta. Or, se observă că începând din data de 29 octombrie 2014 până în prezent minora P. R. V., fiica cea mare a părților, s-a aflat în permanență în grija tatălui și deci, sub directa sa influență, fără ca mamei pârâte să i se mai permită întrevederea cu aceasta. Concluzia logică nu poate fi alta decât că, fiind influențată de tatăl său, minora a dezvoltat o reacție de respingere față de mama sa, din moment ce în perioada conviețuirii raporturile mamă – fiică erau absolut normale, iar începând din toamna 2014 acestea s-au deteriorat în mod accentuat.
Mai mult decât atât, reclamantul încearcă să-i creeze pârâtei un portret moral denaturat pentru a influența deciziile instanței, insinuând că pârâta are o relație de concubinaj cu numitul P. V., propus martor de către pârâtă, însă din declarația martorului P. L., soția acestuia, rezultă că nu există o relație intimă între pârâtă și numitul P. V., ci doar raporturi de prestări servicii pe care acesta le-a furnizat pârâtei în calitate de șofer de taxi. Martora a relatat că reclamantul este cel care a insinuat că pârâta ar avea o relație extraconjugală cu numitul P. V..
Reclamantul nu a dovedit niciuna dintre susținerile privind neglijarea minorei P. S. C. de către pârâtă, ci din contră aceasta din urmă a dovedit că minora este bine îngrijită, fiind crescută în condiții optime din punct de vedere locativ, i se asigură educație corespunzătoare vârstei sale și i se oferă afecțiune și înțelegere, aspect ce rezultă din declarația martorului F. I. E., din ancheta psihosocială depusă la dosar, dar și din înscrisurile atașate întâmpinării, în special scrisoarea de recomandare întocmită de învățător G. A. M. G. – filele 64-65, 86 – 89.
Reclamantul nu a dovedit nici împrejurarea că minora P. S. C. a fost lăsată în grija bunicilor materni în . contră, declarația martorului F. I. E. și ancheta psihosocială reliefează faptul că fiica cea mică a părților locuiește cu pârâta în Dr.Tr.S., fiind înconjurată ci dragoste de mama sa.
Împrejurarea că minora P. S. C. nu a frecventat cursurile grădiniței o perioadă de timp este justificată de teama pârâtei de a nu-i fi luată și cea de-a doua fiică, teamă ce a fost alimentată de comportamentul reclamantului.
Concluzionând, instanța și-a format convingerea intimă că reclamantul a acționat și acționează în continuare din dorința de a o pune pe pârâtă într-o lumină nefavorabilă, creându-i în mod superficial o imagine de mamă denaturată și soție adulterină, cu scopul evident de a obține ca cele două minore să rămână în grija sa, astfel încât să rămână la liberul său arbitru întrevederile pe care pârâta să le aibă pe viitor cu fiicele sale, ceea ce în mod evident nu poate fi în interesul superior al celor două minore.
Este adevărat că între cele două surori există o afecțiune absolut firească, însă acest element nu este de natură prin sine însuși să justifice ca minorele să rămână la tată, argumentul acesta putând fi folosit și în sens invers, ci trebuie analizată situația concretă a părților și raporturile dintre părinți și fiice, prevalență având, mai presus de toate, interesul superior al minorelor. Or, cererea de ordonanță președințială cu care este investită instanța nu permite analizarea acestor elemente în această procedură, ci doar instanța care judecă fondul este în drept să analizeze situația de fapt și să dispună măsurile cu privire la minore.
Față de aceste motive, se apreciază că nu este îndeplinită cea de-a treia cerință de admisibilitate a ordonanței președințiale, respectiv neprejudecarea fondului, astfel încât instanța va respinge acțiunea având ca obiect ordonanță președințială formulată de reclamant P. C. S. în contradictoriu cu pârâtul P. G. E., ca neîntemeiată.
În ceea ce privește amendarea reclamantului P. C. S., instanța reține următoarele:
Potrivit art. 187, alin. 1, pct. 1, lit.a C.proc.civ., introducerea cu rea-credință a unor cereri principale vădit netemeinice se sancționează cu amendă judiciară de la 100 lei la 1.000 lei.
Potrivit art. 12, alin. 1 C.proc.civ., drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți.
Rezultă că abuzul de drept procedural presupune mai multe elemente, respectiv un element subiectiv ce constă în intenția de a-l vătăma pe adversar prin exercitarea cu rea-credință a unor drepturi procedurale în scop de șicană, un element obiectiv ce constă în deturnarea dreptului procedural de la scopul recunoscut de lege, precum și un ultim element obiectiv constând în încălcarea drepturilor procedurale ale unei alte părți.
Aceste elemente se subsumează răspunderii civile delictuale care presupune îndeplinirea condițiilor acestei instituții juridice.
Astfel, fapta ilicită constă în abaterea judiciară prevăzută de lege, faptă ce trebuie săvârșită cu vinovăție și să existe un prejudiciu.
În pronunțarea acestei soluții, instanța va avea în vedere doar atitudinea procesuală premergătoarea amendării reclamantului, apreciindu-se că trebuie analizată atitudinea procesuală a acestuia doar raportat la aceste elemente.
Se reține astfel că în persoana reclamantului sunt întrunite cerințele răspunderii delictuale, motiv pentru care se apreciază că în mod corect s-a aplicat amenda judiciară.
Astfel, se reține faptul că reclamantul a promovat prezenta cerere de ordonanță președințială la doar 15 zile după rămânerea definitivă a primei ordonanțe președințiale pronunțată prin sentința minori și familie nr. 16/29 ianuarie 2015 (filele 70-71),
că încearcă să se prevaleze de o situație pe care reclamantul însuși a creat-o prin influențarea emoțională a minorei P. R. V. pe care a luat-o cu forța din locuința pârâtei, după ce în prealabil a spart ușa locuinței acesteia, precum și prin interdicția impusă pârâtei de a lua legătura cu fiica sa,
că pârâtul încearcă să-i creeze pârâtei un portret nereal de mamă denaturată, dezinteresată și soție infidelă, cu scopul evident de a obține în final ca cele două minore să-i fie date în grijă.
Față de aceste elemente, se apreciază că există fapta reclamantului de a introduce cu rea-credință o cerere principală, constând în cererea de ordonanță președințială, prejudiciul constând crearea unui portret nereal nefavorabil pârâtei în scopul prejudicierii intereselor părintești ale pârâtei.
Pentru aceste motive, instanța apreciază că reclamantul a exercitat în mod abuziv drepturile procedurale prin introducerea cu rea-credință a prezentei cereri de ordonanță președințială, motiv pentru care va face aplicarea art. 187, alin. 1, pct. 1, lit.a C.proc.civ., în sensul că va dispune amendarea reclamantului P. C. S. cu amendă judiciară în cuantum de 200 lei și va dispune darea în debit cu această sumă.
Pentru aceste motive, va respinge acțiunea având ca obiect ordonanță președințială formulată de reclamant P. C. S., în contradictoriu cu pârâtul P. G. E., ca neîntemeiată.
În baza art. 187, alin. 1, pct. 1, lit.a C.proc.civ., va dispune amendarea reclamantului P. C. S. cu amendă judiciară în cuantum de 200 lei și dispune darea în debit cu această sumă.
În baza art. 453 C.proc.civ., va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea având ca obiect ordonanță președințială formulată de reclamantul P. C. S., domiciliat în Drobeta T. S., .. 41, județul M., CNP_, în contradictoriu cu pârâtul P. G. E., domiciliată în Drobeta T. S., . C. nr. 58, .. 5, ., ca neîntemeiată.
În baza art. 187, alin. 1, pct. 1, lit.a C.proc.civ. dispune amendarea reclamantului P. C. S. cu amendă judiciară în cuantum de 200 lei și dispune darea în debit cu această sumă
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 5 zile de la pronunțare pentru cererea privind emiterea ordonanței președințiale, apel ce se va depune la Judecătoria Dr.Tr.S..
Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare pentru amenda judiciară aplicată, cerere de reexaminare ce se va depune la Judecătoria Dr.Tr.S..
Pronunțată în ședință publică azi 21 aprilie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A.- D. Z. E. N.
Red. Z./NE. – 23 aprilie 2015/ 4 ex./7pag./
Cod operator 6497
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 215/2015.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 422/2015. Judecătoria... → |
|---|
