Pensie întreţinere. Sentința nr. 422/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 422/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 1416/225/2015
Dosar nr._ /2014 - pensie de întreținere-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA T.-S., JUDEȚUL M.
SENTINȚA MINORI ȘI FAMILIE NR. 422
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE: T. T.
GREFIER: M. B.
Pe rol judecarea cauzei minori și familie privind pe reclamanta D. A. în contradictoriu cu pârâtul S. V., având ca obiect pensie de întreținere.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâtul personal, lipsă reclamanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că au fost depuse la dosar relațiile solicitate de la evidența populație referitor la domiciliul actual al reclamantei, după care,
La interpelarea instanței, pârâtul arată că nu are loc de muncă.
În temeiul art.131 C., fiind primul termen de judecată, când părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, instanța, verificându-și din oficiu competența, stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină.
Instanța, ținând cont de împrejurările cauzei, ce are ca obiect „pensie întreținere”, în raport de probele ce urmează a fi administrate și de complexitatea pricinii, apreciază că prezenta cauză poate fi soluționată la prezentul termen de judecată.
În temeiul disp.art. 255 C. corob. cu disp.art. 258 C. încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei.
În temeiul disp.art. 208 C. va decade pârâtul din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată cercetarea procesului încheiată în temeiul dispozițiilor art. 244 al. 1 din NCPC, iar în baza art. 392 C.proc.civ., declară deschise dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul pe fond.
Pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, nu este tatăl copilului.
În temeiul disp.art. 394 C. constată închise dezbaterile asupra fondului cauzei și procedează la soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înaintată acestei instanțe la data de 16.02.2015 și înregistrată sub nr._, reclamanta D. A. a chemat în judecată pe pârâtul S. V. solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună stabilirea pensiei de întreținere în favoarea minorei S. P. ns. la data de 29.06.2001.
În motivarea cererii a arătat că în anul 1990 s-a căsătorit cu pârâtul iar prin sentința civilă nr. 2075/05.11.2002 pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr. 3123/2002 s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părți, încredințarea minorilor reclamantei și obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea celor doi minori.
În anul 2001 a născut-o pe S. P., în al cărei certificat de naștere, la rubrica tată a fost trecut pârâtul, întrucât încă nu era despărțită în drept de acesta, deși conviețuia cu altcineva în concubinaj.
Consideră reclamanta că pârâtul trebuie să plătească pensie de întreținere în favoarea minorei întrucât în certificatul de naștere al acesteia el este înscris la rubrica tată al minorei și nu contribuie la întreținerea acesteia .
Solicită ca pârâtul să fie obligat la plata pensiei de întreținere în raport de venitul minim pe economie, întrucât nu este încadrat în muncă.
În drept, reclamanta și –a întemeiat cererea pe disp. art. 402 Cod civil.
În dovedire, a depus la dosar în copie, CI reclamantă, certificat naștere S. P., certificat naștere și căsătorie reclamantă, ..11.2002 pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr. 3123/2002.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Instanța a încuviințat și a administrat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt și în drept următoarele:
Potrivit art. 516 alin.1 C. civ. obligația de întreținere există între soț și soție, rudele în linie dreaptă, între frați și surori, precum și între celelalte persoane anume prevăzute de lege.
De asemenea, potrivit art.524 C.civ. „ are drept la întreținere numai acela care se află în nevoie, neavând putința unui câștig din muncă, din cauza incapacității de a munci”.
Prin dispoziția arătată legiuitorul arată nu numai categoriile de persoane ce sunt obligate la întreținere și pe cele ce au dreptul la această întreținere, dar și acele condiții ce trebuie îndeplinite de cel ce are dreptul la întreținere.
Astfel, pentru a putea primi întreținere, trebuie ca persoana ce o solicită să se afle în nevoie, neavând putința unui câștig, datorită incapacității de a munci.
Legea nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului reglementează în art. 2 principiul interesului superior al copilului, în sensul că acest principiu este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, iar pe de altă parte acest principiu va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
În perioada minorității, copilul minor beneficiază de prezumția stării de nevoie, iar pe de altă parte prin incapacitate de muncă nu trebuie să se înțeleagă numai o incapacitate absolută, datorată unor cauze de ordin medical, ci și incapacitatea care derivă din satisfacerea unor cerințe de ordin social, cum este în speță continuarea pregătirii profesionale.
Potrivit dispozițiilor art.529 alin.2 C.civ., „când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii”
Instanța va mai reține și prevederile art. 499, alin. 4 C.civ. – dacă părinții nu se înțeleg, întinderea obligației de întreținere, felul și modalitățile executării, precum și contribuția fiecăruia dintre părinți se stabilesc de instanța de tutelă pe baza raportului de anchetă psihosocială.
Cotele stabilite de legiuitor nu sunt fixe, ci doar plafonate, însă instanța nu poate institui cote superioare plafonului legal, afară de cazul în care debitorul însuși se oferă să plătească o pensie de întreținere peste plafonul legal și prin aceasta nu se aduce atingere altor persoane îndreptățite la întreținere.
Pe de altă parte, întinderea întreținerii se stabilește în raport de numărul copiilor pe care părintele îi are de întreținut, indiferent dacă aceștia sunt rezultați din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați și, indiferent dacă toți sau numai unul dintre ei solicită întreținere, însă, cu condiția ca toți să întrunească cerințele prevăzute de lege pentru a putea beneficia de pensie.
Instanța va mai reține și prevederile art. 403 C.civ. conform cărora în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului.
În ceea ce privește data de la care se datorează pensie de întreținere, instanța reține prevederile art. 532, alin. 1 C.civ., respectiv data introducerii acțiunii, neinvocându-se și nefăcându-se dovada unei situații de excepție prevăzută de alin. 2 din art. 532 C.civ.
Cu privire la modul de calcul al pensiei de întreținere, având în vedere vârsta minorei, ce implică necesități sporite, instanța apreciază că în raport de sumele necesare acoperirii nevoilor de creștere, educare, locuință și ale celor cultural-recreative specifice vârstei minorei și ținând seama de venitul minim pe economie, dar și faptul că nu mai are în întreținere minori, instanța va admite acțiunea, va obliga pârâtul să plătească în beneficiul minorei S. P., ns. la data de 29.06.2001, pensie de întreținere de 181 lei lunar, începând cu data de 16.02.2015, până majoratul acesteia.
Prezenta hotărâre este executorie de drept provizoriu, conform art. 448 alin. 1 pct. 4 Cod proc. civilă, valorificarea acestui caracter executoriu urmând a se face de către parte prin intermediul unui organ de executare, în noul Cod de procedură civilă nemaifiind reluată dispoziția Codului de procedură civilă din 1865 de înființare din oficiu a popririi asupra veniturilor debitorului obligației de întreținere.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta D. A., având CNP_, domiciliată în comuna Șișești, ., în contradictoriu cu pârâtul S. V., domiciliat în comuna Corcova, ..
Obligă pârâtul să plătească în favoarea minorei S. P., ns. la data de 29.06.2001, pensie de întreținere de 181 lei lunar, începând cu data de 16.02.2015, până majoratul acesteia.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Dr.Tr.S..
Pronunțată în ședință publică, azi 23.06.2015, la sediul Judecătoriei Dr.Tr.S., județul M..
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. T. M. B.
Red. TT. /Tehnored. MB
Ex. 4/..06.2015
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 266/2015.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 2/2015. Judecătoria... → |
|---|








