Pensie întreţinere. Sentința nr. 2/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 2/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 10681/225/2014

Dosar nr._ sistare pensie întreținere

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S., JUDEȚUL M.

SENTINȚA MINORI ȘI FAMILIE NR. 2

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 12.01.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: M.- G. U.

GREFIER: S. G.

Pe rol soluționarea cauzei de minori și familie privind pe reclamantul S. I. I. în contradictoriu cu pârâta S. A. I., având ca sistare pensie întreținere.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul, lipsa fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,

Instanța, față de disp.art. 392 C., constată deschise dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul apărătorilor părților.

Reclamantul arata ca a plătit pensie de întreținere pana luna trecuta, parata a terminat 12 clase însa nu a luat bacalaureatul.

În temeiul disp.art. 394 C. constată închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.08.2014 sub nr._, reclamantul S. I. I. a chemat in judecată pe pârâta S. A. I. solicitând sistarea pensiei de întreținere deoarece aceasta si-a încheiat cele XII clase la liceu, curs la zi, fiind respinsă la examenul de bacalaureat si nu mai frecventează cursurile școlare.

In dovedire reclamantul a depus la dosar: copie CI, sentința minori si familie nr. 265/16.03.2012 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. in dosar_/225/2011, adeverința nr. 1914/15.07.2014 emisa de Liceul Teoretic Halânga, adresa 3091/31.07.2014 emisa de Brantner Servicii Ecologice SA.

Prin rezoluția din data de 12.09.2014 instanța a dispus citarea reclamantului cu mențiunea de a achita taxa judiciara de 20 lei în termen de 10 zile de la comunicare, sub sancțiunea anulării.

La data de 26.09.2014 reclamantul a depus Serviciul Registratura taxa judiciara de timbru in cuantum de 20 lei conform chitanței . nr._/26.09.2014.

Prin rezoluția din data de 08.10.2014 instanța a dispus comunicarea cererii de chemare in judecata către pârât cu mențiunea de a formula întâmpinare in 25 de zile de la comunicare.

Având in vedere ca pârâta nu a depus întâmpinare prin rezoluția din data de 18.11.2014 instanța a dispus citarea părților pentru termenul din data de 12.01.2015.

In temeiul art. 258 raportat la art. 255 Cod Procedura Civilă instanța a încuviințat si administrat pentru părți proba cu înscrisurile de la dosar.

Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, pârâta este fiica reclamantului. Prin sentința minori și familie nr. 265/16.03.2012 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S. în dosarul nr._/225/2011, reclamantul a fost obligat să plătească în favoarea pârâtei, suma de 100lei/lunar, cu titlul de pensie de întreținere, cu începere de la data introducerii acțiunii, 09.12.2011 și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârste de 26 ani.

În drept, obligația de întreținere este o îndatorire impusă de lege părinților de a asigura copiilor lor minori sau majori, aflați în continuarea studiilor, mijloacele necesare educării și pregătirii profesionale; având drept criterii orientative pentru stabilirea cuantumului pensiei, nevoia celui care pretinde întreținere și mijloacele celui care urmează a o plăti, după cum se arată în art. 529 C.civ.

Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv adeverința nr. 1914/15.07.2014 emisă de Liceul Teoretic Halînga reiese că pârâta, elevă în clasa a XII –A a susținut examenul de bacalaureat dar a fost respinsă.

Întrucât, sentința minori și familie nr. 265/16.03.2012 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S. în dosarul nr._/225/2011, reclamantul a fost obligat să plătească pensie de întreținere în favoarea pârâtei până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani, iar pârâta, deși nu împlinit vârsta de 26 ani, nu se mai află în continuarea studiilor, instanța apreciază acțiunea reclamantului întemeiată și urmează a o admită, dispunând întreținere stabilită în sarcina reclamantului și în beneficiul pârâtei prin sentința minori si familie nr. 265/16.03.2012 de la data de introducerii acțiunii, 13.08.2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea privind pe reclamantul S. I. I., cu domiciliul in Dr. Tr. S., str. .. 27, etaj I, ., în contradictoriu cu pârâtul S. A. I., cu domiciliul in Dr. Tr. S., .. 93 B, județul M.,având ca sistare pensie întreținere.

Dispune sistarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina reclamantului și în beneficiul pârâtei prin sentința minori si familie nr. 265/16.03.2012 de la data de introducerii acțiunii, 13.08.2014.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare apel ce se depune la Judecătoria Dr. Tr. S..

Pronunțată în ședință publică azi 12.01.2015.

P., GREFIER,

Pt. grefier în c.o. semnează grefier sef

Red M-G.U/tehnored G.S.

4 ex/..02.2015

Cod operator 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 2/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN