Partaj judiciar. Sentința nr. 559/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 559/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 10093/225/2011

Dosar nr._ - partaj judiciar -

ROMANIA

JUDECĂTORIA DROBETA T.-S.

SENTINTA CIVILĂ NR. 559

ȘEDINȚA DIN DATA DE 09.02.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: M. G. U.

GREFIER: S. G.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanții P. M., B. M., V. I. în contradictoriu cu pârâtul C. I., având ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal făcut în ședință publică părțile au fost lipsă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 02.02.2015 fiind consemnata în încheierea de ședință din acea data, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat cauza la termenul de azi.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18.07.2011 reclamanții P. M., B. M., V. I., V. G., Ciotârla A. și D. O. au chemat în judecată pe pârâtul C. I., solicitând:

- să se constate deschise succesiunile după numiții Covea A. decedata la 21.12.1975 cu ultimul domiciliu in ., județul M., C. M., decedat la data de 23.08.1982 cu ultimul domiciliu in . M., V. A. si C. E. si să se dispună dezbaterea acestora.

- să se constate că de pe urma defuncților C. A. si C. M. au rămas succesori: V. A. (decedată), C. E. (decedată), B. M., P. M. si C. I., de pe urma defunctei V. A. succesori sunt: V. I. si V. G., de pe urma defunctei C. E. succesori sunt: C. A. si D. O..

- să se constate ca masa succesorală rămasa de pe urma defuncților C. A. si C. M. consta in suprafața de teren de 8,29 ha teren extravilan situat pe raza satului Cervenița, . si 0,10 ha teren situat in vatra satului Cervenița, .;

- să se dispună ieșirea din indiviziune pentru toți succesorii cu atribuirea de loturi în natura sau cu stabilirea unor sulte

- să se dispună obligarea pârâtului la raportarea in masa succesorală a sumelor încasate de la APIA, sume ce s-au alocat pentru întreaga suprafață de teren extravilan. Cu cheltuieli de judecată.

În fapt reclamanții a precizat ca părinții, respectiv bunicii lor au decedat înainte de apariția Legii 18/1991. A precizat ca la momentul apariției acestei legi au formulat cerere pentru restabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor deținute de aceștia. Mai mult fiecare din ei au încercat sa lucreze fiecare direct sau prin intermediari suprafețele pe care considera ca li se cuvin.

A precizat că începând cu anul 2000 fratele, respectiv unchiul lor le-a interzis sa mai lucreze sau sa mai folosească aceste terenuri pe motiv că este singurul urmaș de sex masculin al părților /bunicilor si lui i se cuvine tot terenul.

Reclamații au precizat că deși au avut numeroase discuții cu acesta nu au reușit sa ajungă la un compromis. A arătat ca numitul C. I. a fost singurul care a ridicat sumele acordate e APIA pentru subvenționarea lucrărilor agricole.

Au precizat ca pe raza comunei Prunișor nu s-au eliberat titluri de proprietate si nu au avut cum să se prezinte in fata notarului public pentru dezbaterea succesiunii, cu atât mai mult cu cat pârâtul refuza sistematic orice încercare de a ajunge la o înțelegere.

Reclamanții au solicitat:

- să se constate deschise succesiunile după numiții Covea A. decedata la 21.12.1975 cu ultimul domiciliu in ., C. M., decedat la data de 23.08.1982 cu ultimul domiciliu in . M., V. A. si C. E. si să se dispună dezbaterea acestora.

- să se constate că de pe urma defuncților C. A. si C. M. au rămas succesori: V. A. (decedată), C. E. (decedată), B. M., P. M. si C. I., de pe urma defunctei V. A. succesori sunt: V. I. si V. G., de pe urma defunctei C. E. succesori sunt: C. A. si D. O..

- să se constate ca masa succesorală rămasa de pe urma defuncților C. A. si C. M. consta in suprafața de teren de 8,29 ha teren extravilan situat pe raza satului Cervenița, . si 0,10 ha teren situat in vatra satului Cervenița, .;

- să se dispună ieșirea din indiviziune pentru toți succesorii cu atribuirea de loturi în natura sau cu stabilirea unor sulte

- să se dispună obligarea pârâtului la raportarea in masa succesorală a sumelor încasate in ultimii trei ani de la APIA, sume ce s-au alocat pentru întreaga suprafață de teren extravilan. Cu cheltuieli de judecată.

In drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 109, 112 si celelalte Cod Procedura Civilă.

În dovedire reclamanții au depus la dosar in copie: certificate de deces, cerere adresată Primarului comunei Prunișor, copii CI.

La data de 18.11.2011 pârâtul a formulat întâmpinare. A precizat ca acțiunea promovată de reclamanți este prematur introdusă si solicită suspendarea judecății până la eliberarea titlului de proprietate cu tricolor pentru a se vedea cine are calitate procesuala in acest dosar si ce terenuri urmează as fi partajate.

A precizat ca solicita suspendarea cauzei deoarece titlul provizoriu nu cuprinde toate suprafețele de teren precum si părțile care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate.

Pârâtul a precizat ca din cuprinsul acțiunii rezultă mai mulți reclamați si pârâți iar in titlu provizoriu nu sunt trecute toate părțile.

A precizat ca cei care nu au solicitat reconstituirea sunt decăzuți din aceste drepturi si pe cale de consecință nu pot sta in dosar ca reclamanți și pârâți și cu atât mai mult nu pot face dovada ca au acceptat succesiunea in termenul prevăzut de lege.

Pârâtul a preciza că părți vor fi numai moștenitorii care vor face dovada acceptării succesiunii si depunerii cererii de reconstituire in termenul prevăzut de legea fondului funciar.

La termenul din data de 12.03.2012 instanța a dispus suspendarea cauzei in baza art. 155 ind.1 Cod Procedură Civilă fată de faptul că reclamantul nu a precizat acțiunea cu privire la amplasamentul terenului ce face obiectul judecății.

La data de 27.02.2013 reclamata P. M. a depus la dosar o cerere de repunere pe rol la care a anexat certificat de grefa din dosarul_, cerere reclamantă, schițe teren.

Prin încheierea de ședință din data de 01.04.2013 instanța a luat act de renunțarea la judecata a reclamantului C. A..

Prin încheierea de ședință din data de 13.05.2013 instanța a luat act de renunțarea la judecata a reclamantelor V. G. si D. O. si a suspendat cauza in baza art. 155 ind.1 Cod Procedură Civilă ca urmare a neîndeplinirii obligației de a preciza acțiunea cu privire la terenurile ce se solicita a fi partajate.

La data de 17.04.2014 reclamanții P. M., C. E. si V. D. R. au formulat o cerere de repunere pe rol la care a anexat fișe suprafața primită în proprietate, indexul posesiilor, centralizatorul datelor fondului funciar.

La data de 20.06.2014 reclamații au formulat o cerere precizatoare in care au indicat bunurile imobile supuse partajului si a solicitat să se constate ca la punctul „Comoriști” . autorului lor este trecut numele M., adică numele descendentei P. M., cea care, împreună cu familia a lucrat acel pământ până a fost alungata de pârât.

Au precizat ca în aceeași situație se regăsește si in punctele: „ in fată”- . Pâlșești- .> La data 17.12.2014 V. A. D. R. si C. E. au formulat cerere de introducere in cauza in calitate de moștenitori a reclamanților V. I. si B. M..

Prin încheierea de ședință din data de 12.01.2015 instanța a dispus introducerea in cauza a numitelor V. A. D. R. si C. E., moștenitoare a reclamanților V. I. si B. M..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Transmisiunea succesorală are ca obiect patrimoniul alcătuit din totalitatea drepturilor și obligațiilor patrimoniale ce au aparținut defunctului. Așadar, în activul moștenirii este cuprins și dreptul de proprietate asupra imobilelor. Împărțeala nu are în dreptul civil român caracter translativ, ci declarativ și prin urmare, prin această operațiune copărtașii nu înstrăinează și nici nu dobândesc drepturi noi, ci împart drepturile care se află în patrimoniul defunctului. Deci ei pot partaja doar bunurile mobile sau imobile care se aflau în proprietatea defunctului la data deschiderii succesiunii, deoarece lor li se recunoaște un drept anterior.

În ceea ce privește terenurile, dovada proprietății se face prin titlu de proprietate sau convenții autentice translative de proprietate sau uzucapiune. Zona în care se află terenurile ce fac obiectul partajului este o zonă cooperativizată, deci s-au emis titluri de proprietate în temeiul legilor fondului funciar, dovada dreptului de proprietate nu se poate face cu adeverințe emise de Primărie sau cu Registrul Agricol, acesta din urmă fiind un act declarativ, întocmit doar pe baza declarațiilor celor trecuți în acest registru.

Din înscrisurile depuse la dosar se poate reține că defuncții C. A. și C. M. au fost proprietarii terenurilor a căror împărțeală se solicită. Astfel, nu se poate partaja dreptul de proprietate asupra unor terenuri care nu au aparținut defunctului. Terenurile trecute în titlul de proprietate nr_ din 10.12.1998 aparțin pârâtului C. M.I..

Pentru a beneficia de terenurile înscrise în acest titlu de proprietate depus la dosarul cauzei la fila 63 din dosar reclamanții ar fi trebuit să solicite mai întâi anularea acestui titlu în baza legilor fondului funciar, în titlu fiind înscris doar pârâtul..

Prin urmare, față de considerentele expuse, va respinge acțiunea formulată de reclamanți ca neîntemeiată.

Va lua act, în baza art. 246 C.proc.civ. de renunțarea la judecată pentru reclamanții V. G., cu domiciliul ales in București, sector 3, ., ., cu domiciliul ales in Dr. Tr. S., ., ., ., și D. O., cu domiciliul in ., județul M..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea la judecată pentru reclamanții V. G., cu domiciliul ales in București, sector 3, ., ., ., cu domiciliul ales in Dr. Tr. S., ., ., ., și D. O., cu domiciliul in ., județul M..

Respinge acțiunea formulată de reclamanții P. M., cu domiciliul in Dr. Tr. S., ..3, ., ., C. E., cu domiciliul in Dr. Tr. S., ., ., ., si V. A. D. R., cu domiciliul in București, sector 3, ., .. B,, ., în contradictoriu cu pârâtul C. I., cu domiciliul in ., județul M., având ca obiect partaj judiciar.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 09.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Pt grefier promovat la Tribunalul

Sibiu semnează Grefier sef,

Red.U.M.G./Tehn. G.S.

Ex:4/pag.3/21.04.2015

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 559/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN