Pretenţii. Sentința nr. 456/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 456/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 8310/225/2014

Dosar nr._ pretenții

ROMANIA

JUDECĂTORIA DROBETA T.-S., JUDETUL MEHEDINTI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 456

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 03.03.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

P. T. T.

GREFIER B. M.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanta Asociația de P. 22 TURN, în contradictoriu cu pârâtul B. I., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns av. C. C. apărător ales al reclamantei în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei, lipsă pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință după care,

În temeiul art. 131 Cod procedură civilă, fiind primul termen de judecată, când părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, instanța, verificându-și din oficiu competența, stabilește că este competentă general, material în temeiul art. 94 pct.1, lit. j Cod procedură civilă și teritorial în temeiul art. 107 Cod procedură civilă să judece prezenta pricină, având ca obiect pretenții.

Nemaifiind cereri de formulat ori excepții de invocat, instanța a acordat cuvântul pe probe.

Av. C. C. apărător ales al reclamantei solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanța, în conformitate cu prevederile art. 255 C. pr. civ., constată admisibilă proba cu înscrisurile de la dosar, solicitată de părți, pe care, potrivit disp. art. 258 C. pr. civ. o încuviințează.

Instanța, în baza art. 392 Cod proc. civilă constată deschise dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul părților.

Av. C. C. apărător ales al reclamantei solicită instanței admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată potrivit chitanței depusă la dosarul cauzei constând în onorariu avocat.

Instanța, în temeiul art. 244 Cod proc. Civilă constată cercetarea procesului finalizată iar în baza art. 394 alin. 1 Cod proc. civilă apreciind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei declară închise dezbaterile asupra fondului cauzei și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 23.06.2014 și înregistrată sub nr._, reclamanta Asociația de P. 22 TURN în contradictoriu cu pârâtul B. I., a solicitat instanței pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 2202,02 lei, din care cote de întreținere restante aferente perioadei ianuarie 2013 - aprilie 2014 în cuantum de 1569,10 și penalități de întârziere în cuantum de 632,92 lei.

În fapt, a arătat că pârâtul în calitate de proprietar al apartamentului nr. 38 din ., situat în Dr.Tr.S., .. 9, nu a mai achitat cotele de întreținere aferente acestui apartament din ianuarie 2013 și până în prezent, cuantumul total al acestor restante ridicându-se la suma de 2202,02 lei.

În drept, a invocate disp. art 31 anexa 2 din Legea nr. 114/ 1995, art. 34 HG nr. 400/2003, art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, art. 659 Cod Civil

De asemenea, solicită ca în baza art. 453 C.p.civ., pârâtul să fie obligat să plătească cheltuielile de judecată în sumă de 500 lei onorariu avocat, conform chitanței nr. 190/17.06.2014 emisă de Av.C. C..

A înțeles să se folosească de proba cu înscrisurile depuse la dosar: fișă de cont pentru operațiuni diverse pe anii 2013 - 2014, dispoziția comitetului executiv al asociației cu privire la calculul penalităților, procesul - verbal al Adunării Generale a Asociației de proprietari 22 Turn din data de 16.10.2013, adresa nr.400/27.03.2014 emisă de B. P. F. - C., modalitatea de calcul al penalităților (toate în dublu exemplar ), chitanța 191/17.06.2014 emisă de Av.C. C., împuternicire avocațială).

Pârâtul nu a formulat întâmpinare.

Sub aspectul materialului probator administrat în cauză, instanța, apreciind ca fiind legale, verosimile, pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei.

Analizând actele si lucrările dosarului instanța retine următoarele:

Pârâtul este membru al Asociației de P. 22 TURN, fiind proprietarul imobilului (apartament) situat în municipiul Drobeta turnu S., .. 9, ., . și din ianuarie 2013 până în aprilie 2014 a acumulat datorii la regie în cuantum de 2208,02 lei, din care cote de întreținere restante aferente perioadei ianuarie 2013 - aprilie 2014 în cuantum de 1569,10 lei și penalități de întârziere în cuantum de 632,92 lei.

În conformitate cu dispozițiile art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari; potrivit 49 alin.2 din același act normativ și art.25 din HG nr.1588/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice, iar potrivit art. 50 alin.1 din aceeași lege, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Potrivit art. 25 alin. 1 din H.G. nr. 1588/2007, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă. În vederea respectării termenelor legale de plată a facturilor către furnizorii de utilități, administratorii au obligația de a afișa lista de plată în termen de maximum 5 zile de la data primirii ultimei facturi expediate prin poștă, certificată prin înscrisul de pe ștampila poștei, sau de la data confirmării de primire, în cazul transmiterii facturii prin curier/delegat. Art. 32 alin. 3 din H.G. nr. 1588/2007 stabilește că niciun proprietar de apartament sau de spațiu cu altă destinație decât aceea de locuință nu va fi exceptat de la obligația de a contribui la plata cheltuielilor comune, ca urmare a renunțării la folosirea unei părți din proprietatea comună, a abandonării apartamentului sau a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință ori în alte situații.

În ceea ce privește penalitățile de întârziere solicitate de către reclamantă, conform disp. art. 49 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

De asemenea, conform art. 25 teza II –a din HG nr. 1588 din 19 decembrie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007, acestea fiind calculate conform procesului verbal nr. 113 din 16.10.2013 a Comitetului Executiv al Asociației de P. 22 TURN depus la fila 5-7 dosar.

Or, din probele mai sus menționate și ținând cont și de regula potrivit căreia în materia obligațiilor de rezultat debitorului îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii obligației, instanța mai reține că pârâții nu și-au îndeplinit în mod corespunzător obligația în discuție, deși au beneficiat de serviciile furnizorilor de utilități pentru apartamentul mai sus arătat pe care-l dețin în condominiu; ca atare, s-au acumulat restanțe la plata cotelor de întreținere.

Instanța ia în considerare și atitudinea procesuală a pârâtului care, deși a fost citat cu mențiunea să depună întâmpinare, acesta nu s-a prezentat în instanță, și nici nu și-a propus probe în apărare.

Prin urmare, instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 32 din H.G. nr. 1588/2007, va admite acțiunea formulată de reclamanta Asociația de P. 22 TURN, în contradictoriu cu pârâtul B. I. și va obliga pe pârât să plătească reclamantei suma de 1569,10 lei reprezentând cote restante la cheltuielile de întreținere, aferente perioadei ianuarie 2013-aprilie 2014 și 632,92 lei reprezentând penalități de întârziere aferent.

Cu privire la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 451 din Noul Cod procedură civilă, cheltuielile de judecată constau, printre altele în taxele judiciare de timbru, timbrul judiciar, onorariile avocaților, iar conform art. 453 alin.1 Noul Cod procedură civilă, partea care pierde procesul, va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, la plata acestor cheltuieli.

În cauza de față, instanța constată că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței nr.190/17.06.2014, depusă la fila 22 bis din dosar.

Față de dispozițiile art.451 alin.2 C.pr.civ.potrivit cărora, judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mari, față de valoarea pricinii sau complexitatea cauzei ori de munca îndeplinită de avocat și, având în vedere că în cauză suma solicitată cu acest titlu este prea mare față de actele îndeplinite de către apărător, acesta întocmind doar cererea de chemare în judecată, nu a formulat concluzii în fondul cauzei, complexitatea cauzei a fost redusă, a avut doar un singur termen de judecată, instanța va admite în parte cererea și-l va obliga pe pârât la 200 lei cu acest titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de Asociația de P. 22 TURN, având CUI nr._, cu sediul în municipiul Drobeta T. S., .. 11, ., parter, județul M. în contradictoriu cu pârâtul B. I., cu domiciliul în municipiul Drobeta T. S., .. 9, ., ..

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1569,10 lei reprezentând cote restante la cheltuielile de întreținere, aferente perioadei ianuarie 2013-aprilie 2014 și 632,92 lei reprezentând penalități de întârziere aferent.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Dr. Tr. S..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

T. T. M. B.

Red.jud TT/tehnored MB

4 ex/..02.2015

Cod operator 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 456/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN