Pensie întreţinere. Sentința nr. 141/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 141/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 14688/225/2014
Dosar nr._ pensie întreținere
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S., JUDEȚUL M.
SENTINȚA MINORI ȘI FAMILIE NR. 141
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 02.03.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: M.- G. U.
GREFIER: C. C.
Pe rol soluționarea cauzei de minori și familie privind pe reclamantul B. M. S., în contradictoriu cu pârâtul B. I. E., având ca obiect pensie întreținere.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâtul B. I. E. personal, lipsă fiind reclamantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că stadiul procesual al prezentei cauzei este primul termen de judecată după ce cauza a fost repusă pe rol în temeiul art. 395 alineat 3 Cod procedură civilă. Învederează de asemenea faptul că la dosarul cauzei s-a depus de către reclamant, prin Serviciul Registratură, cerere de judecare a cauzei în lipsă însoțită de adeverință nr. 95/26.02.2015- Universitatea din C. - Facultatea de Litere
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Pârâtul B. I. E., învederează faptul că menține concluziile formulate la termenul de judecată din data de 09.02.2015.
Instanța, în temeiul disp. art. 394 C.proc.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.10.2014 sub nr._, reclamantul B. M. S., în contradictoriu cu pârâtul B. I. E. a solicitat ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul la plata pensiei de întreținere, urmând ca acesta să contribuie lunar la cheltuielile pentru întreținerea sa pe perioada studiilor, menționând faptul că este student cu cursuri de zi, cu taxă.
A atașat la cererea de chemare în judecată, în fotocopie, adeverință nr. 408/17.10.2014- Universitatea din C. - Facultatea de Litere, certificat de naștere B. M. S., CI B. M. S..
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 201 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, a comunicat pârâtului r un exemplar al cererii de chemare în judecată și înscrisurilor anexate, cu mențiunea că au obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
La data de 18.11.2014 pârâtul B. I. E. a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, învederând că în prezent fiul său, B. M. S., are vârsta de 23 de ani și a mai urmat facultate la Timișoara de unde a fost exmatriculat în anul 2013, apoi reînmatriculat și iarăși exmatriculat în 2014.
A învederat că, deși nu a fost obligat printr-o hotărâre judecătorească să plătească pensie de întreținere pentru copilul său major ( ultima hotărâre judecătoreasca fiind din 15.01.2009 când a fost obligat la 150 lei lunar până la majorat)), a plătit drept pensie de întreținere la înțelegere cu acesta în momentul în care a devenit major și s-a hotărât să susțină examenul la Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Litere, Istorie si Teologie, specializarea limba si literatura engleza-limba si literatura romana, și plătit până în anul 2014, lunar sume de bani începând cu 900 lei pe lună până la 400 lei in 2014.
A menționat faptul că în toată această perioadă fiul său a beneficiat în permanență de veniturile sale, iar în prezent îi este imposibil să mai achite sume de bani acestuia din cauza obligațiilor sale actuale și faptului că are o pensie care nu poate acoperi toate cheltuielile.
Totodată a arătat că este împotriva acordării unor noi sume de bani drept pensie de întreținere atât timp cat raportat la prevederile art. 527 și art. 529 din Codul civil, instanța de judecată poate să aprecieze dacă există posibilitatea să mai fie obligat să plătească pensie de întreținere fiului său care de fapt nu urmărește decât să primească în continuare bani.
A învederat faptul că depune la dosarul cauzei foi de vărsământ prin care face dovada ca i-a trimis prin cont bancar reclamantului în perioada 2010-2014 sume de bani intre 900 lei lunar și respectiv 4001ei lunar, iar din aceste foi de vărsământ rezultă ca i-a trimis bani și în perioada de vară, deși acesta ar fi trebuit să aibă promovate examenele
A arătat că din aceste foi de vărsământ rezultă că reclamantul a avut restante pe perioada de vara și i-a trimis bani și în acele perioade, iar din adeverința nr. 4303/12.11.2014 emisă de Universitatea de Vest din Timișoara rezultă ca de fapt, reclamantul a urmat cursurile numai din anul 2011 până în anul 2013, că a fost înscris în anul 2011 cu regim de taxă după care, în anul 2012 a trecut la regim bugetar, iar în anul 2013 a fost exmatriculat după care a solicitat să fie reînmatriculat, iar in 2014 a fost exmatriculat din nou.
În drept au fost invocate dispozițiile Codului civil, art. 527 raportat la art. 529 si respectiv art. 499 alin. 3 Cod civil.
În dovedirea acțiunii a depus la dosarul cauzei, în fotocopie,: copia CI B. I. E., cupon de pensie, desfășurător de plată pentru creditul acordat de BancPost, dovada ordinului de plată din 06.11.2014 pentru suma acordată de 4800 lei de la BancPost, ordinul de încasare pentru acoperirea cârdului de credit din 06.11.2014 în valoare de 28301ei, ordinul de încasare pentru rata din 12.11.2014, adeverința nr. 4303/12.11.2014 eliberata de Universitatea de Vest Timișoara reprezentând dovada că fiul său a fost exmatriculat, tabel nominal cu foile de vărsământ din perioada 2010-2014 cu sumele plătite si respectiv foile de vărsământ in copie anexate la acest tabel, duplicat de comunicare pentru reclamant.
Instanța, având în vedere prevederile art. 201 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă a comunicat reclamantului un exemplar al întâmpinării depuse de către pârât, cu mențiunea că au obligația de a depune răspuns întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicarea întâmpinării.
La data de 06.12.2014 reclamantul B. M. S. a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare prin care, în esență, a arătat că cele menționate de pârât în întâmpinare nu corespund adevărului
A atașat la răspunsul la întâmpinare, în fotocopie, înscrisuri medicale.
La termenul de judecată din data de 09.02.2015, instanța, în temeiul art. 255 alin. 1 Cod procedura civilă rap. la art. 258 alin. 1 cod procedură civilă, apreciind că probele solicitate sunt admisibile potrivit legii, fiind de natură să ducă la soluționarea procesului, a încuviințat pentru reclamant și pentru pârât proba cu înscrisurile de la dosar..
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Conform adeverinței nr. 408/17.10.2014 eliberată de UNIVERSITATEA DIN C.-FACULTATEA DE LITERE(fila 3), la data introducerii prezentei acțiuni reclamantul era student în anul II, forma de învățământ cu taxa.
Reclamantul deși este major, se afla in stare de nevoie deoarece frecventează cursurile unei facultăți, iar cheltuielile legate de educare si intretinere au crescut, sunt complexe si au caracter permanent. De asemenea, reclamantul se afla in incapacitate de a munci, ce deriva din satisfacerea unor cerinte de ordin social, aflându-se in continuarea studiilor .
Astfel, acțiunea prin care copilul major aflat în continuarea studiilor solicită pensie de întreținere de la părinții săi are la bază o obligație specială de educare și instruire pe care părinții o au față de copii lor. Această obligație, prevăzută de art.499 alin.3 Cod civil, prezintă nu numai un aspect nepatrimonial, ci și unul patrimonial, constând în cheltuielile pe care părintele trebuie să le suporte pentru a putea da copilului pregătirea necesară atingerii scopului de a-l face folositor societății. Obligația prevăzută de art. 499 alin.3 cod civil durează pe toată perioada de timp în care copilul își desăvârșește studiile, dar nu mai mult de împlinirea vârstei de 26 de ani.
Instanța mai reține că în prezent pârâtul realizează o medie a veniturilor nete cu caracter de continuitate pe ultimele 6 luni în cuantum de 1216 lei conform cuponului de pensie de lafila 67 din dosar.
Valoarea maximă a pensiei de întreținere lunare la plata căreia poate fi obligat pârâtul în condițiile în care nu mai are minori în întreținere este ¼ din venit.
Instanța apreciază că, în cauză se impune stabilirea pensiei la plafonul maxim față de nevoile de școlarizare pentru reclamantul major aflată în continuarea studiilor, aflându-se în stare de nevoie deoarece frecventează cursurile unei forme de învățământ, iar cheltuielile legate de educare si intretinere au crescut, sunt complexe si au caracter permanent. De asemenea, reclamantul se afla in incapacitate de a munci, ce deriva din satisfacerea unor cerinte de ordin social, aflându-se in continuarea studiilor .
În consecință, în baza art. 531 Cod civil rap. la art. 529 alin. 2 teza I Cod civil și art. 531 C. civ. instanța va admite acțiunea și va obliga pârâtul la plata pensiei de întreținere către reclamant în cuantum de 304 lei lunar începând cu data introducerii acțiuni, 27.10.2014 până la terminarea studiilor de către reclamant dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani de către acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul B. M. S., având CNP_ și domiciliul în Drobeta T. S., .. 9, ., ., județul M., în contradictoriu cu pârâtul B. I. E., având CNP_ și domiciliul în Drobeta T. S., Bld. T. V. nr. 100-108, ..1, ..
Dispune obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere către reclamant în cuantum de 304 lei lunar începând cu data introducerii acțiuni, 27.10.2014 până la terminarea studiilor de către reclamant dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani de către acesta.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, apel ce se depune la Judecătoria Dr.Tr. S..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.03.2015, la sediul Judecătoriei Dr.Tr. S..
P., GREFIER,
Red M-G.U/tehnored C.C.
5 ex/.>
Cod operator 6497/10.04.2015
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 12/2015. Judecătoria... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 343/2015. Judecătoria... → |
|---|








