Pensie întreţinere. Sentința nr. 76/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 76/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 76/2015
Dosar nr._ pensie de întreținere
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
Sentința minori și familie nr. 76
Ședința publică de la 06.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. T.
Grefier ședință D. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul G. O. și pe pârâtul G. G., având ca obiect pensie de întreținere.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul registratură, la data de 06.07.2015, s-a depus din partea Inspectoratului Școlar Județean M. răspunsul la relațiile solicitate cu privire la veniturile nete realizate de pârât pe ultimele 6 luni.
Instanța constată cercetarea procesului finalizată (art. 244 Cod proc. civilă), iar în baza art. 394 alin. 1 Cod proc. civilă declară închise dezbaterile asupra fondului cauzei și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 22.10.2014, sub nr._, reclamantul G. O. a chemat în judecă pe pârâtul G. G., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea sa în raport de veniturile nete realizate de acesta, de la data introducerii acțiunii și până la finalizarea studiilor.
În fapt, reclamantul a arătat că la începutul lunii octombrie 2014 părinții săi s-au despărțit în fapt, tatăl său părăsind domiciliul, cu aceeași dată întreținerea fiindu-i asigurată doar de către mama sa.
Întrucât nevoile sale nu pot fi asigurate doar din venitul mamei sale, cât și faptul că în virtutea dispozițiilor legale, pârâtul este obligat să contribuie la creșterea și educarea sa, precum și faptul că până în prezent nu a primit nicio sumă de bani de la tatăl său, a fost nevoit să promoveze prezenta acțiune.
A arătat că în prezent este elev în clasa a XII-a la Colegiul Național G. Ț. din Drobeta Tr. S., fapt certificat de adeverința eliberată de unitatea de învățământ, anexată prezentei, iar nevoile sale au crescut, astfel că, are nevoie ca tatăl său să participe material la întreținerea sa, în raport cu veniturile realizate de către aceasta, cât și raportat la nevoile sale de creștere și educare.
A susținut că îndeplinește condițiile legale necesare promovării prezentei, iar pe fond a solicitat admiterea acțiunii și obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere începând cu data introducerii acțiunii și până la finalizarea studiilor și obligarea pârâtului Ia plata cheltuielilor de judecată.
În drept, și-a întemeiat cererea pe disp. art. 499, art. 516, art. 524, art. 527, art. 529, art. 530 și art. 533 din Codul Civil, art. 194, art. 451 și art. 453 din Codul de procedură civilă.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus următoarele înscrisuri: adeverință nr. 1868/08.10.2014 emisă de Colegiul Național G. Ț. Dr.Tr. S., certificat de naștere G. O..
Potrivit rezoluției din data 04.11.2014, s-a dispus citarea reclamantului cu mențiunea de a achita taxă timbru în cuantum de 20 lei, să indicați locul citării pârâtului, în termen de 10 zile de la comunicare, sub sancțiunea anulării cererii.
La data de 10.11.2014, petentul a depus dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 20 lei, potrivit chitanței existente la fila 13 dosar.
Pârâtul, legal citat cu duplicat acțiune, cu mențiunea de a depune întâmpinare cu 3 zile înaintea termenului de judecată fixat, nu a formulat întâmpinare, iar instanța în temeiul art. 208 C. proc. civ a decăzut pe acesta din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții, dat fiind faptul că nu le-a formulat prin întâmpinare în termenul legal.
În temeiul art. 254-258 C. proc. civ, a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosar.
În cauză, s-a dispus emiterea unei adrese către INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN M., pentru a comunica veniturile nete realizate de pârâtul G. G., pe ultimele 6 luni, răspunsul fiind înaintat la dosar prin adresa nr. 6/04.02.2015.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate in cauza și raportat la dispozițiile legale in materie, instanța reține următoarele:
Reclamantul G. O. este fiul pârâtului G. G. și este elev la Colegiul Național G. Ț. Drobeta T. S., potrivit adeverinței nr. 1868/08.10.2014.
Potrivit art.499 alin.3 cod civil, părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.
Ca urmare, întrucât obligația de întreținere există între părinte și copilul său, instanța va stabili în sarcina pârâtului o pensie de întreținere proporțional cu mijloacele de care dispune, reținând că acesta realizează venituri din muncă, potrivit adeverinței nr.6/04.02.2015 emisă de Inspectoratul Școlar Județean M., fila 30 dosar, în cuantum de 2244 lei net lunar.
Articolul 527 alin. 2 C.civ. prevede că la stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea se ține seama de veniturile și bunurile acestuia și de posibilitățile de realizare ale acestora. Astfel, vor fi avute în vedere toate mijloacele materiale ale debitorului, cum ar fi: câștigul din muncă, precum și celelalte câștiguri cu caracter de continuitate, cum ar fi sporul de vechime, indemnizația de conducere dar și ajutorul pentru incapacitate temporară de muncă, compensația acordată salariaților în caz de desfacere a contractului individual de muncă pe baza oricăror dispoziții legale, norma de hrană precum și sumele cuvenite șomerilor, fără a fi luate în calcul veniturile ocazionale, cum ar fi indemnizația de deplasare sau de transfer, alocațiile de stat și indemnizațiile pentru copii, ajutorul de maternitate, cel acordat în caz de deces, diurnele precum și orice alte indemnizații cu destinație specială.
Potrivit dispozițiilor art.529 alin.2 C.civ., „când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii”
Instanța va mai reține și prevederile art. 499, alin. 4 C.civ. – dacă părinții nu se înțeleg, întinderea obligației de întreținere, felul și modalitățile executării, precum și contribuția fiecăruia dintre părinți se stabilesc de instanța de tutelă pe baza raportului de anchetă psihosocială.
Cotele stabilite de legiuitor nu sunt fixe, ci doar plafonate, însă instanța nu poate institui cote superioare plafonului legal, afară de cazul în care debitorul însuși se oferă să plătească o pensie de întreținere peste plafonul legal și prin aceasta nu se aduce atingere altor persoane îndreptățite la întreținere.
Pe de altă parte, întinderea întreținerii se stabilește în raport de numărul copiilor pe care părintele îi are de întreținut, indiferent dacă aceștia sunt rezultați din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați și, indiferent dacă toți sau numai unul dintre ei solicită întreținere, însă, cu condiția ca toți să întrunească cerințele prevăzute de lege pentru a putea beneficia de pensie.
În ceea ce privește data de la care se datorează pensie de întreținere, instanța reține prevederile art. 532, alin. 1 C.civ., respectiv data introducerii acțiunii, neinvocându-se și nefăcându-se dovada unei situații de excepție prevăzută de alin. 2 din art. 532 C.civ.
În consecință, va da eficiență dispozițiilor art.529 cod civil potrivit cărora atunci când întreținerea este datorată de părinte pentru un copil ea se stabilește până la 1/4 din câștigul din muncă, sens în care va admite acțiunea și va obliga pârâtul să plătească reclamantului 500 lei pensie de întreținere lunar începând cu data de 22.10.2014 și până la terminarea studiilor fără a depăși 26 de ani.
Prezenta hotărâre este executorie de drept provizoriu, conform art. 448 alin. 1 pct. 4 Cod proc. civilă, valorificarea acestui caracter executoriu urmând a se face de către parte prin intermediul unui organ de executare, în noul Cod de procedură civilă nemaifiind reluată dispoziția Codului de procedură civilă din 1865 de înființare din oficiu a popririi asupra veniturilor debitorului obligației de întreținere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul G. O., domiciliat în Drobeta T. S., ., nr. 9, ., ., județul M. în contradictoriu cu pârâtul G. G., domiciliat în Drobeta T. S., ., nr. 9, ., ., județul M..
Obligă pârâtul să plătească reclamantului 500 lei pensie de întreținere lunar începând cu data de 22.10.2014 și până la terminarea studiilor fără a depăși 26 de ani.
Executorie.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată azi 06.02.2015, în ședință publică.
Președinte, Grefier,
Red. jud TA/tehnored. I.D.
4 ex/3 pag/04.03.2015
Cod operator 6497
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 531/2015. Judecătoria... | Curatelă. Sentința nr. 77/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN → |
|---|








