Pensie întreţinere. Sentința nr. 13/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 13/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 13/2015
Dosar nr._ pensie de întreținere
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
SENTINȚA MINORI ȘI FAMILIE NR. 13
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 15.01.2015
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE B. L.
GREFIER ȘEDINȚĂ P. L.
Pe rol judecarea cauzei de minori și familie privind pe reclamantul B. G. și pe pârâtul B. A. R., având ca obiect pensie întreținere.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul și procurator A. C. pentru pârât, lipsă pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul registratură al instanței s-au depus la dosar de către pârât, note scrise, procură judiciară, extras de cont.
La interpelarea instanței, părțile, arată că instanța sesizată este competentă să soluționeze prezenta cauză.
Având în vedere că domiciliul minorilor este în Drobeta T. S., instanța, în baza art. 131 alin. 1 C. rap. la art. 107 și art. 94 pct. 1 lit. a Cod proc. civilă constată că este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța pune în discuție, potrivit art. 238 alin. 1 C., estimarea duratei cercetării procesului.
Părțile precizează că lasă la aprecierea instanței estimarea duratei soluționării cauzei.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 238 Noul Cod procedură civilă, stabilește durata necesară pentru cercetarea procesului, ținând seama de circumstanțele cauzei și probele propuse, o lună.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat se acordă cuvântul asupra propunerii de probe:
Reclamantul solicită proba cu înscrisurile depuse la dosar și depune, în copie, comunicare emisă în data de 25.09.2014, în dosar nr._/225/2014 și acțiunea formulată în acel dosar.
Procuratorul pârâtului solicită proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța, în baza art. 255 Cod proc. Civilă, rap. la art. 258 al. 1 Cod proc. Civilă, apreciind că sunt admisibile și pot duce la dezlegarea pricinii, încuviințează pentru ambele părți, proba cu înscrisuri.
Întrucât nu mai sunt alte cereri de formulat ori incidente procedurale de soluționat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea fondului cauzei conform art. 392 Cod proc. civilă.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii și reducerea pensiei de întreținere începând cu data de 25 septembrie 2014, dată de la care a introdus prima acțiune, ce a făcut obiectul dosarului nr._/225/2014.
Procuratorul pârâtului solicită reducerea pensiei de întreținere începând cu data de 28.10.2014, data la care a fost înregistrată prezenta cerere de chemare în judecată.
Instanța, în baza art. 394 alin. 1 Cod proc. civilă declară închise dezbaterile asupra fondului cauzei și rămâne în pronunțare.
După dezbateri, prin serviciul registratură al instanței, pârâtul a depus la dosar note scrise.
INSTANȚA
Deliberând asupra actelor și lucrărilor dosarului instanța constată că:
La data de 28.10.2014 a fost înregistrată pe rolul instanței acțiunea formulată de reclamantul B. G., prin care a chemat în judecată pe pârâtul B. A. R., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună reducerea pensiei de întreținere stabilită prin sentința de minori și familie nr. 893/20.11.2012 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S..
În motivarea acțiunii a arătat că prin sentința mai sus menționată, pronunțată de Judecătoria Dr-Tr-S., în dosarul nr._/225/2012, a fost obligat la plata pensiei de întreținere, în cuantum de 250 lei lunar, în favoarea pârâtei, începând cu data de 17.10.2012 și până la terminarea studiilor, însă fără a depăși vârsta de 26 de ani. .
La stabilirea acestei sume s-au avut în vedere veniturile realizate ca salariat la . din data de 22.09.2014, beneficiază de indemnizație de șomaj în cuantum de 518 lei,
În dovedirea susținerilor reclamantul a depus la dosar, în copie ,adeverință emisă de AJOFM M., sentința minori și familie nr. 893/2012.
Acțiunea nu a fost motivată în drept.
Pârâta, a formulat întâmpinare la care a anexat adeverință student, procură judiciară, extras de cont.
La data de16.12.2014, reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare.
A arătat că, așa cum a precizat și în cererea de completare a acțiunii, datorită situației economice din județ firma unde a lucrat l-a disponibilizat iar in prezent beneficiază de indemnizație de șomer în cuantum de 518 lei, acest venit fiind mult mai mic decât cel avut în vedere de către instanța de judecată în dosarul_/225/2012, solicitând modificarea pensiei de întreținere întrucât veniturile sale numai sunt cele de la nivelul anului 2012.
Arată de asemenea, că într-adevăr fiul său este student iar nevoile financiare ale acestuia cu întreținerea /îmbrăcăminte încălțămintea ,cărți ,cursuri sunt mari ,motiv pentru care, nu solicită sistarea pensiei de întreținere și doar micșorarea acesteia ,întrucât și veniturile sale s-au diminuat, fiind de acord să achite pensia de întreținere însă raportat la îndemnizația sa de șomaj.
Potrivit dispozițiilor Codului civil daca se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește instanța de tutela potrivit împrejurărilor poate micșora pensia de întreținere .
Având în vedere aceste aspecte solicit admiterea acțiunii și să se dispună micșorarea pensiei de întreținere raportat la
veniturile avute în prezent.
În drept, au fost invocate disp art 201 al 2 C PR CIV.
Instanța, apreciind că este concludentă, a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar, potrivit dispozițiilor art.258 alin.1 rap.la art.255 c.p.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința de minori și familie nr. 893/20.11.2012, pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S. în dosarul nr._/225/2012, reclamantul a fost obligat să plătească o pensie de întreținere majorată în favoarea reclamantului în cuantum de 250 lei lunar, până la terminarea studiilor, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.
Art. 531 din Codul civil prevede că dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei.
Instanța reține că potrivit art. 529 alin.1 din Codul civil întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti.
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că la stabilirea obligației de întreținere instanța de judecata trebuie să observe atât starea de nevoie a creditorului, cât si mijloacele debitorului și să aprecieze dacă plata unei pensii nu pune în pericol propria întreținere a debitorului.
La stabilirea cuantumului pensiei de întreținere prin sentința de minori și familie nr. 893/20.11.2012 instanța a avut în vedere veniturile realizate de reclamant, precum și nevoile pârâtului.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că în prezent s-au modificat împrejurările care au stat la baza stabilirii pensiei de întreținere prin sentința civilă de mai sus, în sensul că reclamantul nu mai este încadrat în muncă și beneficiază de indemnizație de șomaj în cuantum de 518 lei .
Instanța nu va stabili cuantumul pensiei de întreținere în raport de acest venit deoarece faptul că reclamantul nu este încadrat în muncă nu poate afecta îndeplinirea obligației legale de întreținere.
Pentru toate aceste motive instanța se va raporta la nivelul salariului minim net pe economie, reclamantul având obligația de a asigura pârâtului un minimum de condiții pentru întreținerea sa.
Această soluție se impune cu atât mai mult cu cât, conform unei practici uniforme a instanțelor naționale, dacă debitorul obligației de întreținere nu realizează nici un fel de venituri, obligația este stabilită la nivelul salariului minim net pe economie.
În plus instanța reține că reclamantul, depunând diligențele necesare, are posibilitatea să muncească pentru a completa veniturile pe care le realizează deja pentru a-și îndeplini obligațiile care îi revin față de pârât. Altfel, ar însemna ca sarcina cheltuielilor cu creșterea și educarea pârâtului care, deși major, se află în continuarea studiilor, să rămână aproape exclusiv pe seama unui singur părinte, indiferent că acesta realizează sau nu venituri. Or art. 48 alin. 1 din Constituția României, art. 5 – protocolul 7 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și art. 499 alin. 3 cod civil reglementează principiul că părinții sunt, împreună, obligați să asigure întreținerea copilului.
Cuantumul venitului minim net pe economie care pentru anul 2015 a fost stabilit prin H.G. 1091/2014 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe tara garantat în plată la suma de 975 lei/lună, începând cu 01.01.2015.
Salariul brut este suma de bază, înainte de scăderea contribuțiilor și a impozitului pe venit. După scăderea tuturor contribuțiilor și a impozitului se obține valoarea salariului net.
Deoarece H.G. 1091/2014 stabilește valoarea salariului minim brut, se impune a se determina valoarea salariului net, astfel cum impune expres art. 529 alin. 2 din Codul civil, în raport de acesta din urmă calculându-se cuantumul pensiei de întreținere. În acest scop se scad din suma de 975 lei următoarele valori: contribuții pentru asigurarea socială, contribuția pentru asigurarea socială și de sănătate, contribuția la fondul de șomaj, rezultând un salariu net lunar de 724 lei.
Întrucât reclamantul nu mai are în întreținerea sa alte persoane, față de care să fie în mod legal obligat, pârâtul este îndreptățit să primească o pensie de întreținere în cuantum de până la 1/6 din salariul minim net lunar pe economie. În consecință, valoarea maximă a pensiei de întreținere lunare la plata căreia poate fi obligat pârâtul este de 1/4 din 724 lei, adică 181 lei lunar.
În consecință, instanța constând că a avut loc o micșorare a veniturilor reclamantului și că starea de nevoie a pârâtului există în continuare, în baza art. 531 Cod civil rap. la art.529 alin.2 Cod civil apreciază întemeiată cererea reclamantului privind reducerea pensiei de întreținere stabilită în sarcina reclamantului și în favoarea pârâtului, urmând să admită acțiunea și să dispună reducerea pensiei de întreținere, stabilită în sarcina reclamantului și în favoarea pârâtului, prin sentința minori și familie nr.893/20.11.2012 a Judecătoriei Drobeta T. S., de la 250 lei lunar la 181 lei lunar, începând cu data introducerii prezentei cereri, 28.10.2014 și până la terminarea studiilor, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.
Referitor la cererea reclamantului privind reducerea pensie de întreținere retroactiv, din 25.09.2014, instanța urmează să-l respingă ca neîntemeiat. Astfel, pensia de întreținere redusă nu poate fi acordată decât din momentul formulării unei astfel de cereri, iar nu și pentru un interval anterior, deoarece pe perioada anterioară debitorul obligației de întreținere, în speță reclamantul, e prezumat că a fost de acord cu pensia de întreținere stabilită prin sentința de minori și familie nr. 893/20.11.2012, pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S. în dosarul nr._/225/2012.
Chiar dacă reclamantul a solicitat anterior, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. sub nr._/225/2014, reducerea pensiei de întreținere stabilită în sarcina sa prin sentința de minori și familie nr. 893/20.11.2012, pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S. în dosarul nr._/225/2012, cererea de chemare în judecată a fost anulată de instanță pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art.194-197 C pr civ., așa cum rezultă din verificările efectuate în sistemul informatic ECRIS.
În ce privește modalitatea de executare a obligației de întreținere, în sensul de a fi virată pensia de întreținere într-un cont bancar al pârâtului, instanța constată că legea prevede numai obligația debitorului de a achita pensia de întreținere, iar modalitatea de plată rămâne la latitudinea debitorului obligației de întreținere. În situația în care reclamantul nu-și îndeplinește obligația de întreținere, pârâtul are posibilitatea să solicite executarea silită împotriva acestuia, în baza prezentei sentințe, ce constituie titlu executoriu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea având ca obiect pensie întreținere formulată de reclamantul B. G., domiciliat în Dr.Tr.S., . nr.22, ., ., împotriva pârâtului B. A. R., domiciliat în Dr.Tr.S., ., ., ..
Dispune reducerea cuantumului pensiei de întreținere stabilită în sarcina reclamantului și în favoarea pârâtului, prin sentința minori și familie nr.893/20.11.2012 a Judecătoriei Drobeta T. S., de la 250 lei lunar la 181 lei lunar, începând cu data introducerii prezentei cereri, 28.10.2014 și până la terminarea studiilor, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Drobeta T. S..
Pronunțata in ședința publica azi, 15.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red..>
4 ex.- 19.01.2015
Cod operator 6497
| ← Curatelă. Sentința nr. 77/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN | Pensie întreţinere. Sentința nr. 243/2015. Judecătoria... → |
|---|








