Pensie întreţinere. Sentința nr. 243/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 243/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 243/2015
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECĂTORIA DROBETA T.-S.
SENTINTA CIVILĂ NR. 243
ȘEDINȚA DIN DATA DE 15.04.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. G. U.
GREFIER: A. F.
Pe rol judecarea cauzei Minori și familie, privind pe reclamanta M. F. L. și pe pârâtul M. N., având ca obiect pensie de întreținere.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 06.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat cauza la termenul de astăzi.
INSTANTA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data 28.11.2014, sub nr._, reclamanta M. F. L., în contradictoriu cu pârâtul M. N., a solicitat instanței ca, prin hotărâre judecătoreasca, să dispună obligarea pârâtului la plata în continuare a pensiei de întreținere, în raport de pensia pe care o încasează pârâtul și de faptul că mai are un copil minor în întreținere.
În fapt, reclamanta a arătat că este fiica legitimă a pârâtului, acesta fiind divorțat de mama sa.
În perioada când reclamanta a fost minoră, a fost încredințată spre creștere și educare mamei sale, pârâtul fiind obligat la plata unei pensii lunare, în cuantum de 390 lei, până la majorat.
Fiind majoră în prezent, este totuși elevă la Liceul Economic din Drobeta T. S.., astfel că solicită obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere.
La dosar a depus: copie de pe certificatul de naștere, adeverință de elev și copie de pe Sentința nr. 8747, pronunțată în dosarul nr._, copie carte de identitate, certificat de încadrare în grad de handicap, nr. 5321/12.11.2014.
În conformitate cu dispozițiile art. 200 alin. 1 și 2 C.p.civ., instanța a pus în vedere reclamantei să completeze, în termenul prevăzut de art. 200 alin. 2 c.p.civ., lipsurile cererii de chemare în judecată, conform rezoluției din data de 02.12.2014 (fila 15 dosar).
La data de 12.12.2014, prin serviciul registratură din cadrul acestei instanțe, reclamanta a complinit lipsurile cererii de chemat în judecată. .
Urmare a complinirii lipsurilor cererii formulate, instanța a dispus, prin rezoluția din 23.12.2014 (f.21), în raport de disp. art. 200 al. 1 C. Pr. Civ, comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor anexate, pârâtului, cu mențiunea că are obligația de a formula întâmpinare, în termen de 25 de zile, de la comunicare, sub sancțiunea de a nu mai propune probe sau de a invoca excepții.
La data de 20.01.2015, pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat admiterea în parte a acțiunii.
În fapt a arătat că reclamanta este fiica sa, rezultată din căsătoria cu numita I. N., căsătorie care a fost desfăcută prin divorț.
Prin Sentința Civilă nr. 5338/2008, a fost obligat la plata unei pensii de întreținere, în cuantum de 390 lei, în favoarea reclamantei, până la majoratul acesteia.
În luna iulie, din anul 2011, pârâtul s-a pensionat, iar timp de 9 luni de zile, până când a primit prima pensie, nu a avut venituri, rămânând în urmă cu plata pensiei către reclamantă. Ulterior, i-a fost întocmit dosar de executare silită, pentru recuperarea sumei de 11.382 lei, reprezentând pensie de întreținere și cheltuieli de executare. Pentru aceasta, i-a fost instituită poprire pe pensie, în cuantum de 542 lei.
În urma partajulului cu fosta soție, pronunțat prin Sentința Civilă nr. 1310/2005, a fost obligat să plătească fostei soții, I. N., cu titlu de sultă, suma de 215. 332 lei.
Deși, din punct de vedere legal, ar fi putut solicita diminuarea pensiei de întreținere, având venituri mult diminuate, față de veniturile anterioare, prin ieșirea la pensie, a considerat că nu este moral față de fiica sa. Aceasta, în condițiile în care, fiica sa și fosta soție nu au acceptat să le plătească pensia de întreținere, fără cheltuieli de judecată și alte obligații.
A solicitat instanței ca, la stabilirea pensiei de întreținere să aibă în vedere faptul că mai are un copil minor și are o situație financiară grea.
În drept, a invocat dispozițiile art. 205-208, Cod procedura civila.
În scop probatoriu, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
La dosar, a depus un set de înscrisuri: cupon pensie, decizie de pensionare, nr._/13.12.2012, Sentința Civilă nr. 1310/2005, încheiere de încuviințare a executării silite, adresa de poprire a pensiei, angajament de plată încheiat cu . act de identitate, certificat naștere minor.
Prin rezoluția din 22.01.2015, aflată la fila 38 dosar, instanța a dispus citarea reclamantei, cu duplicat întâmpinare și cu mențiunea de a depune la dosar, răspuns la întâmpinare, în termen de 10 de zile de la comunicare.
La data de 05.02.2015, reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea acțiunii, reiterând aceleași motive din acțiune, respectiv ca pensia de întreținere să fie stabilită în funcție de veniturile pârâtului și de faptul că mai are în întreținere o minoră.
Prin rezoluția din 10.02.2015, aflată la fila 44 din dosar, instanța a fixat primul termen de judecată la data de 06.04.2015 și a dispus citarea părților.
În scop probatoriu, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate in cauza și raportat la dispozițiile legale in materie, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5338 din 18.11.2008 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr. S. în dosarul nr._ s-a dispus obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere majorată în cunatum de 390 de lei în beneficiul minorelor M. F. L. ns. la 12.11.1995 începând cu data de 22.10.2008 până la majoratul acesteia.
Reclamanta M. F. L. ns. la 12.11.1995 a devenit majoră la data de 12.11.2014, dată la care obligația de întreținere stabilită prin sentința mai sus menționată în sarcina pârâtului a încetat.
Conform adeverinței nr. 2570/07.11.2014 eliberată de Colegiul Național „T. C.” Dr.TR. S., la data introducerii prezentei acțiuni reclamanta era elevă în clasa a XII-a K, aflându-se astfel în continuarea studiilor.
Reclamanta M. F. L. ns. la 12.11.1995 deși este majoră, se afla in stare de nevoie deoarece frecventează cursurile liceale, iar cheltuielile legate de educare si intretinere au crescut, sunt complexe si au caracter permanent. De asemenea, reclamanta se afla in incapacitate de a munci, ce deriva din satisfacerea unor cerinte de ordin social, aflându-se in continuarea studiilor .
Astfel, acțiunea prin care copilul major aflat în continuarea studiilor solicită pensie de întreținere de la părinții săi are la bază o obligație specială de educare și instruire pe care părinții o au față de copii lor. Această obligație, prevăzută de art.499 alin.3 Cod civil, prezintă nu numai un aspect nepatrimonial, ci și unul patrimonial, constând în cheltuielile pe care părintele trebuie să le suporte pentru a putea da copilului pregătirea necesară atingerii scopului de a-l face folositor societății. Obligația prevăzută de art. 499 alin.3 cod civil durează pe toată perioada de timp în care copilul își desăvârșește studiile, dar nu mai mult de împlinirea vârstei de 26 de ani.
Instanța mai reține că în prezent pârâtul realizează un venit de 1804 lei, fiind pensionar conform deciziei nr_/13.12.2012 de la fila 27 din dosar și mai are un minor în întreținere șa cum rezultă din certificatul de naștere de la fila 35 din dosar.
. Instanța apreciază că, în cauză se impune stabilirea pensiei la plafonul maxim față de vârsta reclamantei și cheltuielile ce se impun în acest moment, nevoile de hrană, îmbrăcăminte, școlarizare și petrecere a timpului liber, pentru reclamanta majoră aflată în continuarea studiilor, aflându-se în stare de nevoie deoarece frecventează cursurile unei forme de învățământ, iar cheltuielile legate de educare si intretinere au crescut, sunt complexe si au caracter permanent. De asemenea, reclamanta se afla in incapacitate de a munci, ce deriva din satisfacerea unor cerinte de ordin social, aflându-se in continuarea studiilor .
În consecință, în baza art. 531 Cod civil rap. la art. 529 alin. 2 teza I Cod civil și art. 531 C. civ. instanța va admite acțiunea va plata către reclamantă a unei pensii de întreținere în cuantum de 451 lei lunar începând cu data introducerii acțiunii, 28.11.2014 până la terminarea studiilor de către reclamantă, dar nu mai târziu de împlinirea de către acesta a vârstei de 26 de ani. În temeiul art.453 C pr civ, va obliga pârâtul la plata către reclamante a sumei de cuantum de 451 lei lunar începând cu data introducerii acțiunii, 28.11.2014 până la terminarea studiilor de către reclamantă, dar nu mai târziu de împlinirea de către acesta a vârstei de 26 de ani.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea precizată formulată de reclamant M. F. L., CNP_ domiciliat în . în contradictoriu cu pârâtul M. N., CNP_, domiciliat în Caracal,.. 157, județul O..
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a unei pensii de întreținere în cuantum de 451 lei lunar începând cu data introducerii acțiunii, 28.11.2014 până la terminarea studiilor de către reclamantă, dar nu mai târziu de împlinirea de către acesta a vârstei de 26 de ani.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Dr.Tr.S..
Pronunțată în ședință publică azi,15.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
MGU/4EX/2 .
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 13/2015. Judecătoria... | Înapoiere minor. Sentința nr. 601/2015. Judecătoria... → |
|---|








