Plângere contravenţională. Sentința nr. 1615/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 1615/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 24-04-2015 în dosarul nr. 10854/225/2014

Dosar nr._ plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1615

Ședința publică de la 24.04.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. T.

Grefier ședință F. A.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul B. V. D. și pe intimata I.P.J. M., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului au fost consemnate în încheierea din data de 10.04.2015, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, după care, constatând cauza în stare de judecată a trecut la soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

La data de 19.08.2014 s-a înregistrat la această instanță sub nr._, plângerea petentului B. V. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 04.08.2014 emis de I. M., solicitând admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție.

In motivarea plângerii, a susținut că la data de 04.08.2014, in timp ce conducea autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ pe . direcția . Agenția de Protecție a Mediului, mai exact la intersecția cu .-a asigurat timp de câteva secunde, având vizibilitate redusa datorita autoturismelor parcate in spic în fața Tribunalului M., pe . in intersecție pentru a putea observa dacă din direcția . vreun autovehicul.

A arătat că după ce s-a asigurat si a observat ca se aproprie un autoturism marca Dacia L. de culoare albastra ce se afla la o distanta de circa 150-200 m, mai exact in dreptul porții de intrare a autoturismelor in Tribunalul M., a considerat ca pot traversa intersecția in condiții de siguranța optima fără sa pericliteze siguranța celorlalți participanți la trafic, fapt pentru care nu s-a semnalat niciun eveniment rutier, continuându-și drumul către APM M..

S-a arătat că ajungând in curtea Agenției de Protecție a Mediului, după ce a decuplat remorca de la autoutilitara, in timp ce se pregătea sa intre in instituție, la circa cinci minute a fost chemat de un agent de la politia rutieră care a intrat in incinta instituției, solicitându-i sa îi prezinte actele la control.

A arătat că a mers la acesta, l-a întrebat ce s-a întâmplat si de ce își solicita documentele, acesta spunându-i ca nu i-a acordat prioritate de trecere la intersecția străzilor G. Cosbuc cu . atunci ca a fost vorba de un autoturism neinscripționat al Politiei Rutiere. i-a explicat agentului de politie ca nu are asupra sa documentele, însă a afirmat că poate merge in zona hotelului T., mai exact in stația Peco unde avea autoturismul de serviciu parcat sa le poată prezenta, fapt pentru care s-a deplasat acolo. Ajungând la stația Peco, i-a cerut doar documentele personale pe care i le-a prezentat agentului de politie, acesta a luat documentele si a mers la mașina de politie unde i-a întocmit procesul verbal de contravenție . NR._ pentru fapta de "neacordare de prioritate".

In urma discuției purtate cu agentul de politie, acesta a devenit recalcitrant, a aruncat mapa in mașina, a țipat la acesta si l-a amenințat că, daca nu semnează o să-i întocmească dosar penal, aducându-și aminte că după autoutilitara condusa de acesta mai tracta si o semi-remorca.

Ulterior, s-a hotărât sa semneze procesul verbal de contravenție, deoarece vroia sa pună punct discuțiilor si amenințărilor în spațiul public. Acesta l-a obligat sa dea o declarație precum, ca după autoutilitara pe care o conducea tracta și o semi - remorca si explicațiile privind traseul pe unde s-a deplasat cu aceasta si daca este înscrisa in circulație, fapt pentru care s-a urcat in mașina politiei si s-au deplasat la sediul APM M.. Odată ajunși in curtea instituției i-a solicitat documentele autoutilitarei si a semi-remorcii, trimițându-l după ele, înapoi unde parcase autoutilitara respectiv la stația Peco, acesta conformându-se, a plecat înapoi cu numitul Betiu E. sa i-a documentele solicitate de agentul de politie. După ce a intrat in posesia documentelor autoutilitarei si a semi-remorcii, s-a întors înapoi la sediul instituției pentru a le prezenta agentului de politie,unde a constatat ca deși agentul de politie l-a trimis după documentele respective, agentul de politie plecase, fapt confirmat de agentul de paza de la .>

Ulterior a aflat de la agentul de paza ca agentul de circulație a intrat cu autoturismul de politie, fără nici o aprobare din partea conducerii unității in incinta Agenției de Protecție a Mediului, pentru a fotografia /filma din mai multe unghiuri cu echipamentul din dotare (aparatul radar) o remorca, si fără a întreba pe nimeni care este remorca ce a fost tractata de autoutilitara, susținând faptul ca nu deține documente de înmatriculare a semi-remorci pe care o tracta după autoutilitara.

A precizat că procesul verbal de contravenție a fost întocmit in stația Peco in momentul in care am fost împreuna cu agentul de politie, pentru a-i prezenta documentele, in prezenta lor nu se mai afla nici o alta persoana, iar in procesul verbal de contravenție nu existau modificări/îngroșări, nu exista nici un martor asistent, nefăcându-se referire ca acesta as fi tractat vreo remorca.

În dovedire, petentul a depus la dosar în copie: procesul verbal de contravenție, dovada . nr._ din 04.08.2014, procesul verbal întocmit la 06.08.2014.

Potrivit rezoluției din data de 18.04.2014, s-a dispus citarea petentului cu mențiunea de a timbra cu taxă de timbru în cuantum de 20 lei, potrivit OUG nr. 80/2013, să indice probatoriile în dovedirea plângerii, respectiv martorii cu nume și adrese de domiciliu, în termen de 10 zile de la comunicare.

La data de 01.10.2014, s-a achitat de către petent taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, potrivit chitanței existente la dosar (fila 27 dosar).

Potrivit rezoluției din data de 08.10.2014, s-a dispus citarea intimatei cu duplicatul plângerii și înscrisurilor, filele 10-17 din dosar, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicare.

La data de 30.10.2014, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal de contravenție.

Prin întâmpinare, intimata a arătat că în data de 04.08.2014, petentul a condus autoutilitara cu numărul de înmatriculare_ pe . Dr.Tr.S., iar la intersecția cu . a respectat semnificația indicatorului "Oprire ", neacordând prioritate de trecere autospecialei de poliție care circula regulamentar. De asemenea petentul nu avea asupra sa certificatul de înmatriculare și polița de asigurare RCA, fiind astfel sancționai potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, prin procesul verbal de contravenție . nr._/04.08.2014. petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 100 alin.3 pct. c din O.U.G. nr. 195/2002-("neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept") și art. 101 alin.l pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002 - nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2) "") .

A susținut că procesul verbal contestat este întocmit cu respectarea prevederilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare și nu sunt motive de anulare a acestuia.

În dovedire, intimata a depus la dosar raportul agentului constatator întocmit la 04.08.2014 și declarația numitului S. M. M..

Potrivit rezoluției din data de 11.11.2014, s-a dispus citarea petentului cu duplicatul întâmpinării, cu mențiunea de a depune răspuns în termen de 10 zile de la comunicare.

La data de 20.11.2014, petentul a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei prin care a solicitat admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal de contravenție.

A susținut că procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu nerespectarea disp. art. 10 raportat la art. 16 și art. 17 din OG nr. 2/2001. a menționat că pentru mai multe contravenții săvârșite de aceiași persoană, sancțiunea se va aplica pentru fiecare contravenție în parte, iar lipsa individualizării fiecăreia dintre sancțiunile aplicate în ipoteza pluralității de contravenții constatate prin același proces verbal de contravenție nu este prevăzută expres de art. 16 și art. 17 din OG nr. 2/2001 ca reprezentând un motiv de anulare a procesului verbal. Cu toate acestea art. 16 și art. 17 nu instituie motive limitative, lăsând loc instanței să stabilească ca procesul verbal de contravenție este viciat, sens în care se impun măsuri

A arătat că fără arătarea fiecărei sancțiuni aplicate pentru fiecare dintre contravențiile reținute în sarcina petentului în parte, este nelegală, deoarece nu se poate verifica dacă individualizarea sancțiunilor aplicate a fost corect efectuată pentru fiecare contravenție în parte, cu respectarea disp. art. 21 alin.3 din OG nr. 2/2001.

În dovedire, intimata a depus în copie: 2 planșe foto.

În temeiul art. 254-258 C. proc. civ, a încuviințat pentru petent proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorii: B. E. și P. A., răspunsurile acestora fiind consemnate în declarațiile existente la dosar.

De asemenea, a încuviințat pentru intimată proba cu înscrisuri și pentru intimată, proba cu înscrisuri și proba cu martorul asistent S. M. M., care nu s-a prezentat în instanță, deși a fost citat cu mandat de aducere.

Prin încheierea din data de 10.04.2015, în baza art. 187 pct. 2 lit.a C. proc. civ, a fost amendat martorul S. M. M. cu suma de 100 lei.

Examinând actele dosarului, instanța constată și reține că:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/04.08.2014 întocmit de I. M., petentul B. V. D. a fost sancționat pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 100 alin.3 pct. c din O.U.G. nr. 195/2002-("neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept") și art. 101 alin. l pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002 - nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2) "") .

S-a reținut că în data de 04.08.2014, petentul a condus autoutilitara cu numărul de înmatriculare_ pe . Dr.Tr.S., iar la intersecția cu . a respectat semnificația indicatorului "Oprire ", neacordând prioritate de trecere autospecialei de poliție care circula regulamentar. De asemenea petentul nu avea asupra sa certificatul de înmatriculare și polița de asigurare RCA, fiind astfel sancționai potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, și analizând probele administrate, reține următoarele:

Sub aspectul legalității procesului-verbal de contravenție, instanța nu poate să se limiteze doar la aspectele invocate de către petent în cererea sa, ci trebuie să aibă în vedere și acele neregularități care rezultă din cuprinsul actului și care pot fi invocate de către aceasta din oficiu. În concret, acest demers presupune verificarea aspectelor de nelegalitate care sunt stabilite sub sancțiunea nulității absolute, putând fi astfel invocate și constatate de instanță din oficiu.

Instanța, analizând conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/04.08.2014 constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, anume numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura agentului constatator.

Instanța nu poate reține critica petentului în sensul că nu s-a aplicat pentru fiecare dintre contravențiile reținute în sarcina petentului câte o sancțiune. Din conținutul procesului verbal se observă că s-a aplicat sancțiunea avertismentului și a amenzii pentru contravențiile prev. de art.100 alin.3 pct.c și art.101 alin.1pct 18 din OUG NR. 80/2013. Așadar, toate textele legale invocat de către petent nu își găsesc aplicarea la speța de față, dându-se o încadrare corectă faptelor reținute în sarcina sa.

În cauza de față, instanța consideră că întreg ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză vine să susțină mențiunile din cuprinsul procesului verbal atacat.

Astfel, faptele au fost constatate personal de agentul constatator, martor asistent fiind S. M. M. a cărei declarație este atașată la fila 33 din dosar, iar procesul verbal de contravenție a fost semnat de petent cu mențiunea Nu am obiecțiuni.

De asemenea, martorii propuși de petent B. E. și P. A. propuși de petent au declarat că nu cunosc amănunte în legătură cu faptele pentru care a fost sancționat petentul.

Pentru aceste considerente, instanța conchide că procesul verbal întocmit în cauză este temeinic.

Referitor la proporționalitatea sancțiunii, instanța apreciază drept justificat cuantumul amenzii aplicate.

În conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.

Instanța constată că nivelul minim al amenzii corespunde pericolului social al faptei și conduitei petentului. Instanța consideră că acest gen de fapte contravenționale este din ce în ce mai des întâlnit și că este necesară sancționarea contravențională cât mai adecvată a acestor fapte pentru a se realiza scopul educativ și preventiv al sancțiunii contravenționale. Amenda în cuantum minim este suficientă și corect aplicată în raport cu gradul de pericol al faptei.

Sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe 30 zile intervine de drept, odată cu săvârșirea faptei de către petent, astfel încât orice discuție referitoare la oportunitatea luării sale este exclusă.

Pentru aceste considerente, instanța, în baza dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor, va respinge, ca neîntemeiată plângerea formulată de petent în contradictoriu cu intimatul I.P.J. M. și va menține procesul-verbal de contravenție întocmit, ca legal și temeinic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petentul B. V. D., domiciliat în Drobeta T. S., ., ., . în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE M..

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată azi, 24.04.2015 în ședință publică.

Președinte Grefier

Red T.A./Tehnored. I.D.

Ex. 4/pag. 4/25.05.2015

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Poz.1007/2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1615/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN