Plângere contravenţională. Sentința nr. 1877/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1877/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 17075/225/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
..
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1877/2015
Ședința publică de la 15 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. - A. B.
Grefier ședință L. G. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul P. M. și pe intimata POLIȚIA DR.TR.S., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns petentul și martorul D. R. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se procedează la identificarea martorului, care se legitimează cu CI, ., nr._, fiind apoi audiat, sub prestare de jurământ, declarația sa fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Petentul învederează instanței că nu are alte cereri de formulat.
Întrucât nu mai sunt alte cereri de formulat ori incidente procedurale de soluționat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea fondului cauzei conform art. 392 C. Pr. Civ.
Petentul solicită admiterea acțiunii și anularea procesului-verbal, arătând că a despăgubit-o pe proprietara mașinii. Afirmațiile polițistului că s-a prezentat în fața sa fără acte, nu sunt adevărate. Petenta și-a retras plângerea, dar nu a făcut-o și în scris.
Constatând lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, în temeiul art. 394 alin 1 C. Pr. Civ., instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 29.12.2014, sub nr._, petentul P. M., a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție, ..P.Nr._, emis de Politia Dr.. Tr. .S. Biroul Rutier.
In fapt, a arătat că, în data de 15.11.2014, în jurul orelor 22:30, în timp ce ieșea cu mașina din parcare, din neatenție, a atins autoturismul cu nr._, producând o mica zgârietura la spoilerul din fată, pe partea dreapta.
Fiind o oră târzie, nu s-a dus să o anunțe pe proprietara mașinii avariate, pe care o cunoștea, fiind sora finei sale; a vorbit însă cu un vecin al acesteia, care era in parcare, pe care l-a rugat să o anunțe că i-a avariat mașina și că atunci când se va întoarce de la Timișoara, unde urma să plece, va lua legătura cu ea.
Când s-a întors de la Timișoara, s-a întâlnit cu proprietara mașinii, căreia i-a dat 200 de lei.
În data de 04.12.2014, petentul a fost sunat de un agent de poliție, pentru a se prezenta la Biroul Rutier, iar ulterior i-a fost înmânat procesul-verbal si o înștiințare.
În scop probatoriu, petentul a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială.
La dosar a depus: copie de pe procesul-verbal contestat, copie de pe înștiințare și dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 20 lei.
În conformitate cu dispozițiile art. 200 alin. 1 și 2 C. Pr. Civ., instanța a pus în vedere petentului să completeze în termenul prevăzut de art. 200 alin. 2 C. Pr. Civ., lipsurile cererii de chemare în judecată, conform rezoluției din dat a de 05.01.2015 (fila 8 dosar).
La data de 15.01.2015, prin serviciul registratură, petentul a complinit lipsurile acțiunii, depunând și o precizare a cererii. Prin intermediul acesteia a reiterat motivele din acțiunea principală, menționând, în plus, că le-a spus polițiștilor că s-a împăcat cu proprietara mașinii, iar atunci când nu a putut să prezinte actele mașinii, a fost amenințat de polițiști că i se va suspenda permisul de conducere și va fi sancționat cu amendă.
Urmare a complinirii lipsurilor plângerii formulate, instanța a dispus, prin rezoluția din 20.01..2015 (f.19), în raport de disp. art. 200 al. 1 C. Pr. Civ, comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor anexate, intimatului, cu mențiunea că are obligația de a formula întâmpinare, în termen de 25 de zile, de la comunicare, sub sancțiunea de a nu mai propune probe sau de a invoca excepții.
La data de 04.02.2015, intimatul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal ca valabil încheiat.
În fapt a arătat că, la data de 20.11.2014, numita D. R. s-a prezentat la sediul Poliției municipiului Drobeta T. S. și a sesizat faptul că, în data de 15.11.2014, în jurul orei 20.00, i-a fost avariat autoturismul, cu nr. de înmatriculare_, care se afla staționat pe . T. S., județul M., de către autoturismul cu nr. de înmatriculare_ .
În urma cercetărilor efectuate de către agentul constatator, s-a stabilit faptul că, la data de 15.11.2014, orele 20.00, autoturismul cu nr._, a fost condus de petent și, pe . T. S., datorită neatenției în conducere, a acroșat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, rezultând avarierea acestuia.
A arătat că petentul a fost sancționat prin procesul-verbal . nr._ din 04.12.2014, care este întocmit cu respectarea prevederilor O.G. nr.2/ 2001, privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare și nu sunt motive de anulare a acestuia.
Referitor la motivul invocat de petent, respectiv faptul că s-ar fi înțeles cu proprietarul celuilalt autoturism implicat în accident să-l despăgubească cu suma de 200 lei, dar fără a completa documentul de constatare amiabilă, intimatul a învederat faptul că această modalitate de înțelegere nu este prevăzută de O.U.G. nr.195/ 2002 și, în consecință, nu poate fi luată în considerare, iar o asemenea înțelegere, fără eliberarea documentelor de constatare de către poliție sau societatea de asigurări duce practic la imposibilitatea reparării autoturismelor de către societățile service.
În scop probatoriu, a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială.
În conformitate cu prevederile art. 411 din Legea 134/2010 privind Codul de Procedură Civila, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Odată cu întâmpinarea, intimatul a depus la dosar: raportul agentului constatator; declarația petentului, declarația numitei D. R..
Prin rezoluția din 00.02.2015, aflată la fila 31 dosar, instanța a dispus citarea petentului cu duplicat întâmpinare și cu mențiunea de a depune la dosar, răspuns la întâmpinare, în termen de 10 de zile de la comunicare.
Prin rezoluția din 27.02.2015, aflată la fila 25 dosar, instanța a fixat primul termen de judecată la data de 27.03.2015 și a dispus citarea părților.
În scop probatoriu, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba testimonială în cadrul căreia a fost audiat martorul D. R. A..
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate in cauza și raportat la dispozițiile legale in materie, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenție . nr._ din data de 04.12.2014, petentul, P. M., a fost sancționat cu amendă în cuantum total de 720 lei, reținându-se că nu a respectat obligația de a se prezenta la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs un accident de circulație din care au rezultat doar pagube materiale și pentru neatenție în conducere. Pentru fiecare dintre aceste fapte s-a aplicat amendă în cuantum de 360 lei. De asemenea, a fost sancționat și cu avertisment, pentru nerespectarea disp. art. 101 al. 1 pct. 18 din OUG 195/2002.
Instanța constată faptul că plângerea contravențională a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 al. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.
O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție.
Analizând legalitatea procesului-verbal, instanța constată că, în cauză, poate fi aplicată această prezumție, întrucât exista o proporționalitate între mijloacele folosite, scopul urmărit și în același timp se asigură posibilitatea petentului de a-și dovedi susținerile și de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, prin contestarea procesului-verbal de contravenție în instanță.
Procesul-verbal fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prev. de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii indicate de aceste texte legale, și anume: numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele, prenumele contravenientului, data și locul săvârșirii faptei, semnătura agentului.
În ceea ce privește temeinicia, instanța reține că procesul-verbal face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul lui până la proba contrară, probă ce incumbă petentului, potrivit art. 249 C. pr. civ., întrucât cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească.
Prin plângere, petentul a invocat faptul că a ajuns la o înțelegere cu persoana al cărei autovehicul a fost avariat, oferindu-i acesteia suma de 200 de lei, în scopul efectuării reparațiilor necesare.
Potrivit art. 100 al. 1 pct. 10 din OUG nr. 195/2002, se sancționează neatenția în conducere, iar potrivit art. 100 al. 3 pct. g din OUG nr. 195/2002, nerespectarea obligației de a se prezenta la unitatea de poliție competență pe raza căreia s-a produs un accident de circulație din care au rezultat doar pagube materiale.
În conformitate cu prevederile art. 101 al. 1 pct. 18 din OUG 195/2002, se sancționează nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea aspra sa documentele prev. de art. 35 al. 2.
Din declarația martorei D. R. A., fila 47, a reieșit că aceasta l-a contactat telefonic pe petent, pentru a-i cere explicații în legătură cu avarierea mașinii, dar într-o primă fază nu au ajuns la nicio înțelegere. Pentru acest motiv, ea s-a prezentat la secția de poliție, sesizând incidentul.
Ulterior întocmirii procesului-verbal, petentul a fost cel care a luat legătura cu martora, oferindu-i o sumă de bani pentru efectuarea reparațiilor, iar aceasta din urmă le-a solicitat agenților de poliție retragerea „plângerii” pe care o formulase, ca urmare a înțelegerii intervenite.
Față de aspectele învederate, instanța reține că petentul nu a fost de bună credință, anterior întocmirii procesului-verbal, întrucât nu a avut inițiativa de a lua legătura cu numita D. R. A., decât după ce a aflat că aceasta a sesizat incidentul.
Față de criteriile reglementate de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța apreciază că sancțiunea aplicată în cuantumul în cuantum de 360 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 al. 3 pct. g din OUG nr. 195/2002, este proporțională cu gradul de pericol social al faptei reținute în sarcina petentului, servind finalității de evitare a săvârșirii pe viitor a unor astfel de fapte.
Referitor la amenda contravențională aplicată pentru nerespectarea disp. art. 100 al. 3 pct. g din OUG nr. 195/2002, în cuantum de 360 lei, instanța constată că aceasta a fost aplicată în mod legal și temeinic, și va respinge plângerea contravențională privitoare la fapta de a nu respecta obligația de a se prezenta la unitatea de poliție competentă, pe raza căreia s-a produs un accident de circulație, din care au rezultat doar pagube materiale.
În ceea ce privește ce-a de-a doua faptă, neatenția în conducere, instanța apreciază că sunt incidente disp. art.. 21 al. 3 din OG 2/2001, potrivit cărora „sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acestei, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Văzând și dispozițiile art. 7 al. 2 din OG 2/2001, potrivit cărora „avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă”, instanța urmează să constate temeinicia mențiunilor consemnate în procesul-verbal, și să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 360 lei, aplicată pentru nerespectarea disp. art. 100 al. 1 pct 10 din OUG nr. 195/2002 cu avertismentul, și va atrage atenția petentului ca, pe viitor, să respecte, întocmai, prevederile legale.
Față de aceste considerente, instanța va admite, în parte, plângerea contravențională, în sensul că va înlocui sancțiunea amnezii contravenționale, în cuantum de 360 lei, aplicată pentru fapta prev. de art. 100 al. 1 pct. 10 din OUG nr. 195/2002, și va menține celelalte prevederi din procesul-verbal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Admite în parte plângerea formulată de petentul P. M., domiciliat în satul B., ., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. M., cu sediul în Drobeta T.-S., Bulevardul C., nr. 75, județul M..
Modifică procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 04.12.2014, în sensul că înlocuiește sancțiunea cu amenda contravențională în cuantum de 360 lei, aplicată pentru contravenția prevăzută de art. 100 al. 1 pct. 10 din OUG nr. 195/2002, cu avertismentul.
Atrage atenția petentului ca, pe viitor, să respecte, întocmai, dispozițiile legale.
Menține celelalte prevederi din procesul-verbal.
Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecătoria Drobeta T. S..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D.-A. B. L. G. C.
Red. B./tehnored LGC/02.06.2015
5 ex/.> Cod operator 6497
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 1844/2015. Judecătoria... → |
|---|








