Plângere contravenţională. Sentința nr. 1942/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1942/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 1942/2015
Dosar nr._ plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA T. S., JUD. M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1942
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 21.05.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: B. L.
GREFIER: P. L.
Pe rol judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul E. S. Voiță, în contradictoriu cu intimatul C. – C..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-au depus la dosar prin serviciul registratură, note scrise formulate de către petent.
Verificându-și din oficiu competența, potrivit dispozițiilor art. 131 C.proc.civ., instanța constată că este competentă general, potrivit art. 126 alin.1 din Constituție, material, conform art. 94 pct. 3 C.proc.civ., și teritorial, potrivit art.32 din OG nr.2/2001 să soluționeze cauza.
Instanța, în baza art. 258 al. 1 Cod proc. civilă rap. la art. 255 Cod proc. civilă, apreciind că este concludentă, încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri.
Instanța constată cercetarea procesului finalizată și reține cauza spre soluționare (art. 244 Cod proc. civilă).
INSTANȚA :
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
La data de 06.03.201, petentul E. S. Voiță, a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 16.02.2015 încheiat de intimatul C. – C., prin care a solicitat anularea acestuia și exonerarea sa de plata amenzii iar în subsidiar înlocuirea cu sancțiunea avertisment.
În motivarea plângerii, a arătat că în data de 2.11.2014 de la Vama Nădlag și până la locul unde era instalat aparatul de control rovinietă, respectiv DN7 Km 585+ 800m, nu a găsit nici un aparat funcțional pentru eliberare de rovinietă.
De asemenea, precizează că, procesul verbal nu a fost încheiat cu respectarea tuturor condițiilor prev. de OG15/2002 și OG2/2001, respectiv procesul verbal nu poată semnătura olograf a agentului constatator.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
A arătat că, la data de 02.11.2014, pe DN7 Km585+800m, pe raza localității Nadlac, jud. A., vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând S. VOITA E.. cu domiciliul în M., comuna GOGOSU, . fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 16.02.2015, a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - C..
Potrivit dispozițiilor art.l, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.
Precizează că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei -S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.
Din coroborarea prevederilor art.7 din Legea nr.455/2001 cu prevederile art.19 din O.G. nr.2/2001, reiese că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator L. C., cu certificatul calificat emis de CertSIGN S.A.
Procesul verbal de constatare a contravenției este generat și tipărit cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGMCR și conform prevederilor art.7 al Legii nr.455/2011 privind semnătura electronică, are asociată semnătura electronică extinsă a agentului constatator, bazată pe un certificat calificat și generată printr-un dispozitiv securizat de creare de semnături electronice. Astfel, art. 7 din Legea 455/2001 prevede: "în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii".
În plus, O.G. 2/2001 nu stabilește ce fel de semnătură se aplică pe procesele verbale de constatare a contravenției, olografă sau electronică, lăsând astfel posibilitatea aplicării și a semnăturii electronice, valorificând principiul de drept " ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus " (unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să o facă).
Obiectul judecării unei plângeri contravenționale nu se referă doar la verificarea legalității procesului verbal contravențional ci, în primul rând, la cercetarea faptului existenței sau inexistenței unei contravenții, procesul verbal fiind doar actul procedural prin care se constată de către persoanele abilitate presupusa săvârșire a unei contravenții.
Eludarea legii în prezenta cauză este evidentă, petentul nu invocă existența unei roviniete valabile, ci doar apreciază în mod eronat că procesul verbal este lovit de nulitate.
Cu privire la lipsa semnăturii agentului constatator din cuprinsul procesului verbal contestat precizam ca O.G. 2/2001 nu stabilește ce fel de semnătură se aplică pe procesele verbale de constatare a contravenției, olografă sau electronică, lăsând astfel posibilitatea aplicării și a semnăturii electronice, valorificând principiul de drept " ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus " (unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să o facă).
Procesul verbal de constatare a contravenției a fost emis prin Sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare si control a rovinietei SIEGMCR, iar utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor, Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor, în baza protocolului dintre această instituție și C. SA.
Procesul verbal de constatare a contravenției este generat și tipărit, de asemenea, tot cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGMCR și, conform prevederilor art.7 al Legii nr.455/2011 privind semnătura electronică, are asociată semnătura electronică extinsă a agentului constatator, bazată pe un certificat calificat și generată printr-un dispozitiv securizat de creare de semnături electronice.
Astfel, art. 7 din Legea 455/2001 prevede: "în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii". Procesul verbal de constatare a contravenției contestat conține mențiunea expresa ca a fost generat si semnat electronic potrivit prevederilor Legii nr.455/2001 si a HG nr. 1259/2001 de către agentul constatator, cu certificatul calificat emis de CERTSIGN SA.
Pentru aceste motive solicită respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și, în subsidiar, menținerea Procesului Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ ca fiind temeinic și legal.
În drept,au fost invocate dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România. Legea nr.455 / 2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.l nr. 769 / 2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
Au anexat în dovedire, Proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR; Autorizația de control a agentului constatator; Certificat calificat pentru semnătura electronică cu valoare legală.
Sub aspectul materialului probator a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză instanța reține următoarele:
Instanța reține că, prin procesul verbal de contraventie . nr._ din 16.02.2015 incheiat de catre reprezentantii intimatei, petentul a fost sanctionat contraventional cu amenda in cuantum de 250 lei pentru savarsirea contraventiei prevazuta de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania.
S-a retinut in sarcina petentului faptul că la data de 16.02.2015, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului a circulat fără a deține rovinietă valabilă.
Totodată în procesul-verbal de contravenție mai sus indicat s-a precizat că acest act a fost încheiat în lipsa contravenientului sau a martorilor, întrucât constatarea contravenției a fost efectuată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei – SIEGMCR, conform prevederilor art. 9 alin. 2 și 3 din OG nr. 15/2002 cu modificările și completările ulterioare.
Instanța sesizată cu soluționarea plângerii contravenționale în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat.
Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.
Analizând legalitatea procesului-verbal de contravenție în raport de motivele plângerii și în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin.(1) din OG 2/2001, instanța constată că acesta nu întrunește toate condițiile de formă impuse de dispozițiile art. 17 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Conform art.17 din OG nr.2/2001 „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.”
Procesul-verbal contestat cuprinde data și locul unde este încheiat, numele, prenumele și calitatea agentului constatator, precum și descrierea faptei contravenționale fiind indicate data, ora și locul în care a fost săvârșită. În ceea ce privește semnătura agentului constatator, se constată că acesta nu poartă semnătura olografă, ci poartă doar ștampila organului din care face parte agentul constatator și mențiunea că a fost semnat electronic, conform Legii nr.455/2001.
Acest act normativ stabilește regimul juridic al semnăturii electronice și al înscrisurilor în formă electronică, precum și condițiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice. Conform art.4 pct.2 din lege „înscris în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar;”.
În concordanță cu normele de interpretare literală a actelor normative, OG nr.2/2001 nu prevede modalitatea de a semna electronic un proces-verbal de contravenție, iar Legea nr.455/2001 nu prevede aplicarea semnăturii electronice asupra unui asemenea proces-verbal.
Ori, dispozițiile art. 17 din OG nr.2/2001, care condiționează semnarea (aplicarea semnăturii olografe) procesului-verbal de contravenție de către agentul constatator sunt imperative. Mai mult, semnătura electronică se poate aplica doar pe un act în formă electronică, ceea ce înseamnă că actul respectiv nu trebuie emis și transmis pe suport de hârtie.
Prin urmare, instanța constată că la întocmirea actului sancționator contestat nu au fost respectate dispozițiile imperative prevăzute de art.17 din OG nr.2/2001 în ceea ce privește semnătura agentului constatator, ceea ce atrage nulitatea absolută a acestuia, nulitate ce poate fi constatată și din oficiu.
În același sens, instanța reține că potrivit dispozițiilor deciziei nr. 6/16.02.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art.4 pct.1-4 și art.7 din Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art.8 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art.9 alin.(1) lit. a), alin.(2) și alin.(3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Potrivit art. 15 al. 1 din Constituția României „Cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea.”, iar potrivit dispozițiilor alin. 2 ale aceluiași articol „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.
În consecință, instanța va dispune admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție, exonerând petentul de plata amenzii aplicate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul E. S. Voiță, domiciliat în . Gogoșu, județul M., în contradictoriu cu intimatul C. - C. .
Anulează procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 16.02.2015 și exonerează petentul de plata amenzii.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Drobeta T. S..
Pronunțată în ședință publică azi, 21.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. ..
4 ex. - 03.06.2015
Cod operator 6497
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1888/2015.... | Fond funciar. Sentința nr. 2335/2015. Judecătoria... → |
|---|








