Plângere contravenţională. Sentința nr. 2346/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 2346/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 1425/225/2015

Dosar nr. 1._ - plângere contravențională -

ROMÂNIA

Judecătoria Drobeta-T. S.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2346

Ședința publică din data de 24.06.2015

Instanța constituită din:

Președinte: P. L.-Teluța

Grefier: L. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul N. C. D. în contradictoriu cu intimatul I. M., având ca obiect plângere contravențională.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele: petentul a depus la data 24.06.2015, prin serviciul registratură, cerere prin care a solicitat instanței să ia act de renunțare la judecarea cauzei.

Avocat Medreagoniu L. solicită instanței să ia act de renunțare la cerere.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.02.2015 sub nr. 1._, petentul N. C. D. în contradictoriu cu intimatul I. M. a solicitat instanței anularea procesului verbal . nr._ din 12.02.2015. De asemenea, a mai solicitat exonerarea de la plata amenzii și ridicarea măsurii.

În fapt, a arătat că cele reținute în sarcina sa nu sunt reale, procesul verbal încheiat fiind netemeinic si nelegal, solicitând constatarea acestor aspecte de către instanța.

În drept cererea a fost întemeiată pe disp. art. 31 din OG 2/2001.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru conform chitanței . nr._/16.02.2015.

Prin rezoluția din 18.02.2015, instanța a pus în vedere reclamantului, sub sancțiunea anulării cererii, ca în termen de 10 zile de la primirea comunicării să își indice denumirea și sediul intimatului, numele și calitatea celui care reprezintă partea în proces, motivele de fapt și de drept, precum și probele de care înțelege să se folosească.

Petentul N. C. D. a depus la data de 06.03.2015 precizare în care a indicat denumirea intimatei, respectiv I. M., cu sediul in Dr. Tr. S., bld. C. I nr. 75, județul M., a menționat că este reprezentat in dosar de avocat M. L., C.. Av. M. L., cu sediul in Dr.Tr.S., ., .. 2, apt. 3, județul M..

Referitor la motivele de fapt ale plângerii a menționat că în opinia sa sancțiunile ce i s-au aplicat sunt netemeinice și nelegale deoarece în cauză sunt incidente dispozițiile NML 02/2005 privind marja de eroare, întrucat aparatul radar era montat pe autoturismul de politie aflat in mișcare și nu s-a făcut dovada că aparatul avea autotestarea făcută.

A mai arătat că, prin aplicarea marjei de eroare prevăzuta de Normele de metrologie legal emise de BRML., fapta nu întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 102 alin. 3 lit. e) din OUG 195/2002, limita legală de viteză nefiind depășită cu 58 km/h. Cu privire la sancțiunile care i s-au aplicat a menționat că sunt netemeinice și nelegale și starea de fapt reținută de agentul constatator nu corespunde realității. Petentul a mai indicat că nu i-a fost prezentata dovada la data încheierii procesului verbal cu privire la valabilitatea aparatului radar.

Potrivit dispozițiilor art. 154 din H.G. 85/2003 "Conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare. Nerespectarea regimului de viteză stabilit se constată de către polițiști, cu mijloace tehnice certificate, în condițiile legii".

De asemenea, cu privire la aparatul radar folosit, a solicitat să se facă dovada autotestării si a omologării și verificării metrologice a acestuia conform Normei de Metrologie Legala NML 021-05 din 23.11.2005 (publicata in Monitorul Oficial nr. 1.102 bis din 07.12.2005), care prevede la art. 4.3: "Cinemometrele vor putea fi utilizate legal numai daca au fost verificate metrologic, au fost marcate si sigilate si sunt insotite de buletinul de verificare metrologica in termen de valabilitate".

Totodată, a menționat că Norma de Metrologie Legala nr. 021-05 stipulează la articolul 4.2. ca "Măsurările si înregistrările care constituie probe pentru aplicarea prevederilor legislației rutiere in vigoare, trebuie sa fie efectuate numai de către operatori calificați", solicitând pe această cale să se facă dovada calificării agentului constatator.

De asemenea, în sprijinul contravenției reținute a solicitat sa se depună probe pe langa buletinul de verificare metrologica si atestatul operator si precizări cu privire la faptul ca la incheierea procesului verbal s-au avut in vedere dispozițiile legale privind marja de eroare in situația in care autovehiulul in care era amplasat aparatul radar era in mișcare.

În ceea ce privește gradul de pericol social al faptei a menționat că acesta nu corespunde sancțiunii aplicate avându-se în vedere și dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 care preved că: "sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului".

Astfel, avându-se in vedere lipsa de pericol social a faptei, a consecințelor negative în urma faptei (nu s-a produs nici un accident, nu au existat vătămări ale unor persoane sau prejudicii), precum si circumstanțele personale ale contravenientului (buna conduita a subsemnatului si lipsa oricăror abateri de acest gen ale subsemnatului, anterioare faptei respective), a solicitat înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului.

În drept cererea a fost întemeiată pe disp. art. 31 din OG 2/2001.

Prin rezoluția din data de 10.03.2015, instanța a dispus comunicare acțiunii intimatului, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și invoca excepții.

La data de 24.03.2015 intimatul a depus întâmpinare în care a precizat că la data de 24.03.2015, ora 13:15, numitul M. P. B. G. s-a prezentat la sediul Politiei municipiului Drobeta T. S. și a sesizat faptul că a fost implicat într-un accident de circulație soldat cu pagube materiale și, întrucât nu a fost de acord cu înțelegerea amiabilă, a solicitat ca accidentul să fie soluționat de organele de politie. Astfel, în urma cercetărilor efectuate de către agentul constatator, s-a stabilit că vinovat de producerea accidentului este petentul, care, la data de 23.12.2014, în jurul orei 12.45, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_, pe . T. S., iar la interesecția cu . nu a respectat semnificația indicatorului "Obligatoriu înainte sau la dreapta"" intrând în coliziune cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_ condus de numitul M. P. B. G., ce se afla oprit, la intersecție, pentru a acorda prioritate de trecere autoturismelor care circulau pe . să vireze la dreapta, rezultând avarierea celor două autoturisme.

A indicat că prin procesul-verbal . nr._, petentul a fost sancționat pentru nerespectarea semnificației indicatoarelor cu 4 puncte-amendă in valoare de 360 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 100, alin. 1, pct.3 din O.U.G. nr. 195/2002, republicata.

De asemenea, pentru nerespectarea obligației de a se prezenta la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs un accident de circulație din care au rezultat doar pagube materiale, reclamantul a fost sancționat cu AVERTISMENT și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, contravenție prevăzută de art.100 alin.3 pct. g din O.U.G. nr.195/ 2002, republicată.

Referitor la motivele invocate de petent, respectiv faptul că nu ar fi depășit viteza legală cu 58 km/ h, a arătat că acestea nu au nicio relevanță în cauză, întrucât după cum rezultă din procesul-verbal contestat ( . nr._/ 12.02.2015), reclamantul a fost sancționat pentru alte fapte contravenționale și nu pentru că ar fi depășit limita legală de viteză.

În concluzie, a precizat că procesul verbal contestat este întocmit cu respectarea prevederilor OG. nr.2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare și nu sunt motive de anulare a acestuia.

În dovedirea celor susținute a solicitat proba cu înscrisuri.

Referitor la proba testimonială propusă de petent cu martorii N. G., soția acestuia, și N. F. A., probabil fiul acestuia, având în vedere dispozițiile art.315 din Legea 134/2010 privind Codul de Procedură Civilă, a precizat că se opune la audierea acestora i.

La întâmpinare a atașat raportul agentului constatator, declarația numitului M. P. B. P., declarația petentului, declarația numitei N. G., citația din 29.12.2014 și procesele-verbale de îndeplinire a procedurii de citare din 29 și 30.12.2014.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin cererea formulată petentul N. C. D. în contradictoriu cu intimatul I. M. a solicitat instanței anularea procesului verbal . nr._ din 12.02.2015.

Instanța reține că petentul a depus la data 24.06.2015, prin serviciul registratură, cerere prin care a solicitat instanței să ia act de renunțare la judecarea cauzei.

Potrivit dispozițiilor art. 406 alin. 1 C. pr. civ. „reclamantul, poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecata, fie prin cerere scrisă”.

Asupra cererii de renunțare la judecată, instanța apreciază că partea are dreptul de a dispune de toate mijloacele procesuale acordate de lege. Astfel, petentul, în virtutea principiului disponibilității, poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.

Având în vedere dispozițiilor art. 406 alin. 1 C. pr. civ., instanța urmează să ia act de renunțarea la judecata acțiunii formulată de către petent N. C. D..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Ia act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată, având ca obiect plângere contravențională, formulată de N. C. D., cu domiciliul în Dr. Tr. S., ., ., ., CNP_ în contradictoriu cu I.P.J. M., cu sediul în Dr. Tr. S., .. 75, jud. M..

Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare, care va fi depus la Judecătoria Dr. Tr. S..

Pronunțată în ședință publică, azi, 24. 06. 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. P.L.T./Tehnored.D.L.

4 ex./01.07.2015

Cod operator 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2346/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN