Acţiune în constatare. Sentința nr. 2051/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2051/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 214/225/2015
Dosar nr._ acțiune în constatare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2051/2015
Ședința publică de la 02 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. - G. U.
Grefier ședință A. - M. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul R. G. și pe pârâtele . GENERALE SA și . GENERALE SA SUCURSALA DROBETA T. S., având ca obiect acțiune în constatare.
Instanța ia act că dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 18.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 25.05.2015, apoi pentru data de 02.06.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.01.2015 sub nr._, reclamantul R. G. a chemat în judecată pe pârâta pârâtele . GENERALE SA și . GENERALE SA SUCURSALA DROBETA T. S. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constatate drept abuzivă clauza privind comisionul lunar de gestionare a creditului, prevăzută la pct. 7 din Contractul de credit nr. 3807 din 04.09.2007, cu consecința anulării acestei clauze și restituirii integrale a sumelor percepute cu titlu de comision lunar de gestionare a creditului în valoare de 0.10 % din valoarea creditului, în cuantum de 1.441,8 euro, achitat în perioada 07.10._15 percepute cu acest titlu până la data rămânerii definitive a hotărârii, să fie obligată pârâta la plata dobânzii legale pentru sumele percepute abuziv, să se constatate drept clauză abuzivă clauza privind comisionul de rambursare anticipată de 3 %, prevăzută la pct. 7 din Contractul de credit nr. 3807 din 04.09.2007, cu consecința anulării acesteia.
În motivare, a arătat reclamantul, că așa cum rezultă din Contract, pârâta percepe un comision de gestiune a creditului de 0,10 % ce se calculează prin aplicarea procentului la valoarea creditului acordat.
În doctrină și jurisprudență s-a arătat că, acest comision, calculat si perceput lunar, disimulează, de fapt, un procent consistent de dobânda, mărind artificial costul efectiv al creditului si, in plus, creând băncii un avantaj concurențial contrar uzanțelor cinstite fata de celelalte banei.
Acest comision nu reprezintă altceva decât o dobânda mascata care, pe lângă faptul ca lezează interesele economice ale clienților, aduce atingere si mediului concurențial al băncii, dezavantajând băncile concurente prin prezentarea unor dobânzi doar aparent reduse, dar care, de fapt, disimulează un spor de dobânda sub denumirea de comision. Aceasta disimulare a dobânzii echivalează cu un doi.
In mod evident, o dobânda (aparent) redusa a atras mai mulți clienți si, deci, o cifra de afaceri mai mare raportat la ceea ce ar fi putut obține banca respectiva in condițiile in care ar fi arătat in mod transparent costurile reale ale creditului.
A mai indicat, in plus, ca acest comision este calculat si perceput la valoarea inițiala a creditului, si nu la soldul acestuia, ceea ce va face, in cazul creditelor ipotecare, acordate pe mai mult de 25 de ani, ca dobânda {aplicata la soldul creditului) sa ajungă sa fie chiar mai mica decât comisionul {care se va aplica la suma inițiala împrumutata, indiferent de valoarea din credit rambursata deja la un moment dat).
Disimularea unei parti a dobânzii sub denumirea de comision este o dovada irefutabila a relei credințe a băncii care percepe un astfel de comision, intrucat, pe de o parte, reprezintă o modalitate de inducere in eroare a clienților, prin prezentarea de dobânzi avantajoase in raport cu ofertele altor banei care acționau pe aceeași piața relevanta cu banca respectiva {dar care, in realitate, datorita adăugării la D. a comisionului de administrare, nu mai erau chiar atat de avantajoase) si, pe de alta parte, reprezintă o modalitate de procurare a unui avantaj concurențial contrar uzanțelor cinstite ale comercianților.
Dintr-o altă perspectivă, este de subliniat și faptul că, acest tip de comision nu este definit în contract și nu are drept corespondent o contraprestație (serviciu) din partea băncii intimate. Explicația eventuală a băncii cum că respectivul comision ar fi afectat activității de monitorizare a creditului nu este satisfăcătoare.
Comisionul de gestionare credit este prevăzut în contract alături de comisionul de întocmire dosar, rambursare anticipată și dobândă, ceea ce denotă că banca percepe pentru același serviciu de creditare trei categorii de costuri, fără a fi explicată în contract distincția clară între acestea.
Comisionul de gestionare credit (dobândă deghizată) comportă o formulă de calcul asemănătoare dobânzii curente (cuprins în grafic alături de dobândă), fiind însă mai oneros decât aceasta (perceput lunar în funcție de soldul inițial al creditului și nu de soldul diminuat ca urmare a rambursării ratelor).
Comisionul bancar, ca și dobânda, are caracter reglementat (art. 10 alin. 1 raportat la art. 6 din OG nr. 9/2000). La data perfectării convenției (05.02.2008) nu exista o normă legală care să reglementeze acest tip de comision. Mai mult, art. 15 din Legea nr. 190/1999 (creditul contractat de subsemnatul fiind unul ipotecar) limitează costurile creditului la cheltuielile aferente înscrierii ipotecii în cartea funciară.
Pe lângă comisionul de gestiune credit banca percepe și un comision de întocmire dosar credit de 324 euro, ceea ce denotă că pentru același serviciu de creditare banca percepe mai multe costuri, fără a se ști cu precizie care este limita de demarcație între acestea, încărcându-se excesiv obligațiile împrumutatului/consumatorului.
In baza celor învederate, jurisprudenței constante, a arătata că se impune constatarea caracterului abuziv al clauzelor care reglementează plata unui comision lunar de gestionare a creditului calculat la valoarea inițiala a creditului, cu consecința anulării acestuia și restituirii tuturor sumelor încasate cu acest titlu.
În susținerea celor de mai sus, există o jurisprudență bogată a instanțelor naționale, care au statuat în mod definitiv nulitatea absolută a acestui comision, deoarece încalcă Legea 193/2000. Evident, fiind în prezența unei nulități absolute, al cărei regim juridic este de necontestat, apare ca deasupra oricărui dubiu că, în cauză nu poate fi incidență prescripția dreptului material la acțiune, deoarece o astfel de acțiune este imprescriptibilă, prin natura juridică a regimului ei.
Cu privire la sumele percepute cu acest titlu, din grafic rezultă că pârâta a perceput lunar un comision de gestionare credit în cuantum de 16,20 euro. De la data achitării primei rate, respectiv 07.10.2007 și până la data de 07.02.2015, sunt 89 rate lunare, situație în care, 89 x 16,2 = 1.441,8 euro.
Referitor la comisionul de rambursare anticipată, reclamantul a precizat că odată cu adoptarea OUG nr. 50/2010, băncile aveau obligația de a aplica noile prevederi pentru viitor contractelor în derulare, ocazie în care trebuia să se încheie acte adiționale prin care să fie eliminat comisionul de rambursare anticipată.
Prin dispozițiile art. 95 din OUG nr. 50/2010 legiuitorul a statuat că, „prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția dispozițiilor art. 37*1, ale art. 66-69 și, în ceea ce privește contractele de credit pe durată nedeterminată existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ale art. 50-55, ale art. 56 alin. (2), ale art. 57 alin. (1) și (2), precum și ale art. 66-71".
Ori, conform acestor dispoziții, pârâta trebuia să încheie împreună cu subsemnatul un act adițional prin care să înlăture acest comision de rambursare anticipată, fapt ce nu s-a realizat.
Actul normativ, prin prevederile art. 67 alin. 1, prevede eliminarea comisionului de rambursare anticipată la creditele cu dobândă variabilă, atât a celor cu garanții imobiliare, cât și a celor fără acest tip de garanții, precum și limitarea la 1% a comisioanelor la credite cu dobândă fixă, dacă perioada dintre rambursare și data convenită pentru încetarea contractului este mai mare de un an, și la 0,5%, dacă această perioadă este mai mică de un an.
În raport de aceste prevederi legale exprese, reclamantul a apreciat că și acest comision este abuziv în lumina prevederilor art. 4 din Legea 193/2000, situație în care urmează a fi anulat pentru viitor.
Reclamantul a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, instanța să constate că, clauzele privind comisionul de gestiune/administrare, comisionul de rambursare anticipată sunt abuzive, cu toate consecințele legale ce rezultă din această împrejurare, respectiv anularea clauzelor si restituirea sumelor încasate abuziv, până la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în prezenta cauză.
În vederea dovedirii acțiunii reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Reclamantul a solicitat, în temeiul art. 411 al. 2 C., judecarea cauzei în lipsă.
În temeiul dispoziților art. 102 din Legea nr. 71/2011, a solicitat a se reține și faptul că, contractul de credit este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat, în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 102 din Legea nr. 71/2011; art. 94 pct. 1 lit. (j) Și art. 101 C.proc.civ; art. 109 și art. 113 pct.3 și 8 C.proc.civ.; art. 194 C.proc.civ., Legea 193/2000, art. 66 - 69 și art. 95 din OUG nr. 50/2010, codul consumatorului..
La cererea de chemare în judecată reclamanta a anexat în copie contractul de credit nr._/01.03.2007, grafic de rambursare și decizia nr. 70/25.03.2014 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ .
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 201, alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă a comunicat pârâtei un exemplar al acțiunii, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică dacă legea nu prevede altfel.
La data de 26.02.2015 pârâta . Generale SA cu sediul în București prin . Generale SA – Sucursala Dr. Tr. S. a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
A arătat pârâta că, în fapt, la data de 04.09.2007 intre B. si R. G. a fost incheiat contractul de credit nr. 3807 prin care reclamantul a beneficiat de un credit pentru nevoi personale nenominalizate -refinanțare, în cuantum de 16.200 Euro, pe o perioada de 300 luni având scadenta finala la data de 07.09.2032. Creditul a fost acordat cu o dobânda fixa in primul an de creditare de 6,75 % pe an, dupa care se aplica dobânda indexabila, stabilita pe baza indicelui monetar EURIBOR la 3 luni + 3,25 pb, marja fixă.
Pârâta a mai arătat faptul ca suma de 15.948,20 lei din contractul de credit nr. 3807/04.09.2007 a fost folosita pentru refinanțarea altui credit pe care reclamantul îl contractase la B. DR.TR.S., astfel ca acest contract a fost încheiat la solicitarea reclamantului și acceptat de subscrisa, dupa parcurgerea unor etape de analiza a cererii privind încheierea contractului de credit nr. 3807/04.09.2007, acesta fiind al treilea contract de credit incheiat intre aceleași parti.
Astfel, pe langa contractul de credit nr. 3807/04.09.2007 reclamantul a mai încheiat de-a lungul timpului alte doua contracte de credit cu subscrisa, respectiv:_/20.06.2005;_/06.07.2006;
Potrivit referirilor exprese din cuprinsul documentației acceptate de către reclamant. Contractul de credit include atat Condițiile Particulare cat si Condițiile Generale. In esența, acestea reglementează: părțile si obiectul contractului, durata contractului, dobânda aferenta contractului de credit, taxele si comisioanele percepute pe parcursul derulării contractului, modalitatea de rambursare, asigurări, garanțiile instituite pentru rambursarea creditului si obligațiile pârtilor.
In data de 17.09.2010 a intrat in vigoare Actul adițional nr. 1 la Contractul de credit nr. 3807/04.09.2007 cuprinzând modificările impuse de aplicarea dispozițiilor legale prevăzute de Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 50 din data de 11.06.2010 privind contractele de credit pentru consumatori, nesemnat de către împrumutata, dar considerat acceptat tacit, conform art. 95 alin. 5 din același act normativ.
Ca urmare a intrării in vigoare a acestui act normativ, B. a menținut in contractul incheiat cu reclamantul doar acele clauze permise de OUG 50/2010. Prin actul adițional condițiile de creditare au devenit mai favorabile reclamantului, având in vedere ca se păstrează dobânda indexabila pe toata perioada de creditare, dobânda care variază in funcție de evoluția indicelui EURIBOR 3M, fiind raportata, in continuare in continuare tot la soldul creditului, se păstrează comisionul de gestionare, redenumit comision de administrare conform terminologiei impuse de OUG 50/2010. comision care are același cuantum de 0,1%, fiind raportat la soldul creditului, se elimina comisionul de administrare a creditului restant, se elimina comisionul de rambursare anticipata, se diminuează dobânda penalizatoare la 2 puncte procentuale peste dobânda curenta.
În întâmpinarea formulată, pârâta a invocat excepția de netimbrare a cererii de chemare in judecata, precizând că, prin cererea de chemare in judecata reclamantul solicita constatarea ca abuzive a clauzelor privind comisionul lunar de gestionare a creditului si comisionul de rambursare anticipata si obligarea Băncii la restituirea sumelor reprezentând comisioane incasate abuziv.
Întrucât reclamantul solicita ca instanța sa constate nulitatea absoluta a pretinselor clauze abuzive cuprinse in contractul de credit incheiat intre parti, sa inlature aceste clauze din contractul de credit si sa dispună restituirea sumelor achitate cu acest titlu, a apreciat pârâta ca in cauza sunt incidente prevederile art. 2 alin. 1 lit. a din OUG nr. 80/2013, text care prevede ca sunt cereri evaluabile in bani care se taxează la valoare si cererile privind constatarea nulității, anularea, rezolutiunea sau rezilierea unui act juridic
In consecința, pârâta a considerat ca in acțiunea de fata sunt incidente prevederile art. 2 alin. 1 lit. a din OUG nr. 80/2013. motiv pentru care a solicitat anularea cererii de chemare in judecata pentru neîndeplinirea obligației de plata a taxei judiciare de timbru, calculata la valoarea patrimoniala a actelor juridice a cărui nulitate absoluta se solicita a fi constatata.
A mai precizat că reclamantul datorează taxa de timbru si pentru capetele de cerere privind restituirea sumelor pretins achitate pe perioada 07.10._15, motivând că acțiunile si cererile evaluabile in bani se timbrează la valoarea declarata chiar de către reclamanți prin cererea lor iar lipsa precizării valorii sumelor care se pretind de către reclamanți si a valorii dobânzii legale, vizează tocmai evitarea taxelor aferente cererii de chemare in judecata care se datorează potrivit legii.
De asemenea, pârâta a invocat și excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului cu privire la capătul de cerere privind obligarea Băncii la restituirea sumelor achitate cu titlu de comisioane pretins abuzive.
A precizat pârâta că, potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958. aplicabil in speța raportat la data incheierii convenției dintre părți, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege. Art. 3 din același act normativ dispune ca termenul prescripției aplicabil tuturor drepturilor de creanța, indiferent de izvorul lor este de 3 ani de la data cand se naște dreptul la acțiune. Contractul de credit nr. 3807 a fost incheiat la data de 04.09.2007, iar acțiunea a fost introdusa in data de 12.01.2015. prin urmare pentru perioada cuprinsa intre 04.09.2007 si 12.01.2012 sumele achitate cu titlu de comisionul de gestionare credit sunt prescrise, fiind împlinit termenul general de prescripție prevăzut la art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Este important sa se faca distincție intre exercitarea dreptului la acțiune (acțiune imprescriptibila extinctîv) si acțiunea in restituirea prestațiilor executate in temeiul unei clauze nule absolut (acțiune întemeiata pe un drept de creanța, prescriptibila extinctîv).
Ca efect al constatării nulității absolute a unei clauze contractuale, efectele nulității se produc retroactiv, urcând in timp pana la momentul încheierii contractului. Acesta va fi considerat momentul de la care se putea cere si obține restituirea prestațiilor executate in temeiul unei clauze nule absolut. Potrivit dreptului comun in materia prescripției extinctive (Decretul nr. 167/1958), acela este momentul nașterii dreptului la acțiune, moment de la care curge termenul de prescripție al acțiunii întemeiate pe un drept de creanța (respectiv acțiunea in restituirea prestațiilor executate in temeiul clauzei nule absolut).
Așadar, a apreciat pârâta, reclamantul nu se află în termen pentru solicitarea restituirii sumelor pretins achitate anterior datei de 12.01.2012.
Asupra fondului cauzei, pârâta a arătat că, Contractul de credit nr. 3807 a fost încheiat la data de 04.09.2007, data la care Directiva 2008/48/CEE nu era inca transpusa in legislația din România. Astfel, la data încheierii acestui contract nu exista nicio obligație legala de respectare a vreunei prevederi a Directivei 2008/48/CEE, activitatea de creditare fiind supusa numai reglementarilor naționale, reglementari respectate întocmai de către Banca.
Directiva 2008/48/CEE a fost transpusa in legislația naționala prin Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 50 din data de 11.06.2010 privind contractele de credit pentru consumatori si a avut ca scop asigurarea unui cadru unitar la nivelul Uniunii Europene in ceea ce privește creditele acordate consumatorilor.
Pentru a facilita intelegerea de către consumatori a noțiunilor de creditare legiutorul roman a impus prin OUG nr. 50/2010 stabilirea clara si unitara a modului in care sunt redactate clauzele contractuale, definirea unitara a unor termeni utilizați in contractele de credit, precum si procedura de modificare a contractelor - atât pentru creditele aflate în sold, cât și pentru cele viitoare.
Conform art. 95 (alin. 1 si alin.2) din OUG nr. 50/2010 (forma valabila inainte de apariția Legii nr. 288, pentru aprobarea OUG nr. 50/2010, din data de 30.12.2012) creditorii au avut obligația ca in termen de 90 de zile de la data de intrare in vigoare a acestui act normativ sa asigure conformitatea contractelor aflate in derulare cu dispozițiile OUG nr. 50/2010 prin încheierea de acte adiționale.
In vederea respectării obligației legale, Banca a întocmit Acte adiționale incluzând toate aceste modificări si a notificat clienții sa se prezinte la unitatea B. unde au încheiat contractele de credit, pentru a semna Actele Adiționale prin care contractele de credit au fost adaptate la OUG nr. 50/2010.
Cu privire la modalitățile prin care Banca a informat clienții despre necesitatea semnării acestor acte adiționale dorim sa precizam ca acesta informare s-a realizat prin mai multe canale de comunicare, respectiv: prin extrasele de cont. prin afișele postate la ghișeele Băncii, prin informațiile prezentate pe site-ul instituțional: www.brd.ro / pagina Persoane Fizice, prin B. -NET. prin afișările de la ATM-urile B.. precum si prin B. TV. De asemenea, menționam ca necesitatea incheierii actelor adiționale la OUG nr. 50/2010 a fost de notorietate, acest subiect fiind intens mediatizat in perioada respectiva.
Mai mult decât atât, împrumutatul R. G. a fost informat despre necesitatea încheierii Actului adițional prin mesajul scris SMS care a fost transmis pe numărul de telefon al acestuia în data de 19.08.2010 și care avea următorul cuprins: "U« invităm în unitățile B. pentru alinierea contractului de credit la OUG nr. 50/2010. Nesemnarea unui Act Adițional este considerată acceptare tacită. Mulțumim."1""
Desi Banca a depus toate diligentele pentru semnarea de către împrumutat a Actului adițional, acesta nu a procedat la semnarea Actului adițional, fiind considerat acceptat tacit, confom dispozițiilor prevăzute la art. 95 alin. 5 din OUG nr. 50/2010.
Dupa adoptarea Legii nr. 288/2010 care consacra principiul neretroactivitatii legii in sensul ca dispune ca prevederile OUG nr. 50/2010 nu se aplica si contractelor aflate in curs de derulare, B. a ales totuși sa faca aplicarea art. II alin. 2 din Legea nr. 288/2010 conform căruia "Actele adiționale nesemnate de consumatori, considerate acceptate tacit la data intrării in vigoare a prezentei legi, isi vor produce efectele in conformitate cu termenii in care au fost formulate, cu excepția cazului in care consumatorul sau creditorul notifica cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării in vigoare a prezentei legi" situație care nu poate fi identificata deoarece nici B. si nici împrumutatul nu si-a manifestat voința in sensul neaplicarii actului adițional acceptat tacit.
Astfel. începând cu data de 17.09.2010 contractul de credit in cauza a fost adaptat dispozițiilor prevăzute de OUG nr. 50/2010, inclusiv prin modificarea denumirii comisionului de gestionare credit in comision de administrare credit.
Asa cum se poate observa, incepand cu data intrării in vigoare a actului adițional prin care contractul de credit a fost adaptat la prevederile OUG 50/2010, condițiile de creditare au devenit mai favorabile reclamantului, având in vedere ca, comisionul lunar de gestionare a creditului a fost redenumit comision de administrare a creditului, pastrandu-se același cuantum de 0,10% calculat la soldul creditului, s-a eliminat comisionul de rambursare anticipata iar dobânda penalizatoare a fost diminuata la 2 puncte procentuale peste dobânda curenta.
A menționat pârâta faptul că în analizarea cererii de chemare in judecata, instanța trebuie sa distingă intre doua perioade, respectiv perioada incepand cu data incheierii contractului de credit si pana la data intrării in vigoare a OUG nr. 50/2010 si perioada ulterioara intrării in vigoare a OUG nr. 50/2010 si a acceptării tacite a actului adițional din data de 17.09.2010.
Cu privire la legalitatea comisionului de gestionare credit în perioada cuprinsa intre data încheierii contractului de credit (04.09.2007) si data încheierii actului adițional la data de 17.09.2010 a arătata că prin contractul de credit împrumutatul a agreat sa plătească un comision lunar de gestionare a creditului in cuantum de 0,10 % la valoarea creditului acordat.
Acest comision corespunde unui serviciu prestat de banca, respectiv administrarea lunara a creditului care implica unele activități din partea băncii. Perceperea unui astfel de comision nu era interzisa la momentul incheierii contractului de credit, cuantumul si scopul perceperii fiind indicate in mod explicit in cuprinsul contractului.
Rațiunea perceperii comisionului de gestionare a creditului rezulta insasi din denumirea si ințelesul semantic al acestuia, respectiv acest comision reprezintă contravaloarea unui serviciu prestat de banca in favoarea împrumutaților care consta in monîtorizarea/urmarîrea/inregîstrarea de operațiuni in scopul utilizării/rambursării creditului acordat.
Perceperea unui astfel de comision nu era interzisa la momentul incheierii contractului de credit, cuantumul si scopul perceperii fiind indicate in mod explicit in cuprinsul contractului de credit.
Instanțele judecătorești ordinare din România sunt obligate sa aplice legea, acestea neavand competenta sa se pronunțe asupra legalității legii, o astfel de competenta aparținând exclusiv Curții Constituționale. Așadar, daca legea prevede posibilitatea perceperii unor comisioane, instanța de judecata nu este in măsura sa susțină ca astfel de comisioane sunt nelegale
In același sens s-a pronunțat si Judecătoria Drobeta T. S. ., prin sentința civila nr. 885/09.12.2013. retinandu-se ca un comision lunar de gestionare a creditului raportat la soldul creditului se bucura de claritate si neechivocitate inca din anul 2008 cand a fost inserata in contractul de credit. Prin decizia nr. 210/20.05.2014 a Tribunalului M. a accentuat ca „aplicarea comisionului de gestionare/administrare inainte si dupa . OUG nr. 50/2010 nu este considerata o clauza abuziva".
Având in vedere ca împrumutatul a contractat creditul pentru o perioadă de 300 luni, ratele de credit trebuind achitate lunar, este imperativa urmărirea si monitorizarea rambursării creditului. Nu se justifica in consecința susținerile reclamantului potrivit cărora comisionul de administrare este perceput pentru aceleași motive ca si dobânda. In contractul de credit este explicat clar comisionul de gestionare/administrare credit.
Comisionul de gestionare credit a fost prevăzut in mod expres si transparent in contractul de credit semnat de către reclamant ca reprezentând un cost de 0,10% din valoarea creditului, platibil lunar pe întreaga durata a creditului. De asemenea, acest comision este prevăzut in mod distinct in graficul de rambursare si a fost inclus in calcul D..
Referitor la legalitatea comisionului de gestionare/administrare credit dupa încheierea actului adițional din 17.09.2010 întocmit in baza preverilor OUG nr. 50/2010 a precizat faptul ca prin cererea de chemare in judecata se solicita constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul lunar de gestionare a creditului prevăzut la pct. 7 din Condițiile Particulare ale Contractului de credit, intreaga motivare referindu-se la comisionul de gestionare.
Cu toate acestea, reclamantul solicita "restituirea sumelor plătite cu titlu de comison de gestionare" achitat in perioada 07.10._15. suma ce urmează a fi recalculata pana la rămânerea definitiva a hotărârii. Din punct de vedere al legalității acestui comision, învederam instanței ca niciun act normativ in vigoare nu interzicea perceperea unui astfel de comision si nu impunea restricții cu privire la cuantulul acestuia. De altfel, prin OUG 50/2010 s-a confirmat legalitatea comisionului perceput de instituțiile de credit pentru gestionarea creditelor acordate persoanelor fizice si s-a arătat scopul acestuia. Reamintim ca scopul comisionului de gestionare a creditului si a celui de administrare, astfel cum a fost denumit de OUG 50/ 2010 este același.
F. de cele solicitate a reamintit faptul ca la data de 17.09.2010 a intrat in vigoare Actul Adițional nr. 1 la contractul de credit nr. 3807/04.09.2007, iar prin acest act adițional comisionul de gestionare a fost denumit comision de administrare a creditului.
Așadar, incepand cu data de 17.09.2010 reclamantul nu a mai achitat băncii nicio suma cu titlu de comision de gestionare a creditului, aspect fata de care solicitarea acestuia de restituire a sumelor încasate cu titlu de comision de gestionare dupa data de 17.09.2010 este nejustificata. Mai mult decât atat. reclamantul nu a făcut in vreun fel dovada faptului ca dupa data de 17.09.2010 a achitat subscrisei vreo suma de bani cu titlu de comision de gestionare, in acest sens solicitarea de restituire a sumelor încasate cu titlu de comision de gestionare dupa data de 17.09.2010 este nedovedita.
OUG nr. 50/2010 a stabilit ca pentru operațiunile de monitorizare. înregistrare si efectuare de operațiuni de către creditor in scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului comisionul sa poarte denumirea de comision de administarare, indiderent care este creditorul care acorda consumatorului împrumutul.
Asa cum a arătat, rațiunea perceperii comisionului de administrare a creditului rezulta chiar din denumirea si intelesul semantic al acestuia, respectiv acest comision se percepe in vederea gestionarii/administrării, monitorizării si urmăririi restituirii creditului. In acest sens, se observa ca prin termenul de gestionare se intelege administrarea, urmărirea realizării unei anumite afaceri/operațiuni. Astfel, din denumirea comisionului rezulta si scopul pentru care acest comision se percepe.
Din punct de vedere al legalității comisionului de administrare credit, pârâta a învederat faptul ca perceperea comisionului de administrare credit este legala, fiind reglementata in mod expres prin art. 36 alin 1 si 3 din OUG 50/2010 care prevede ca: "Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiza dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație in cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor si, dupa caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum si un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor." Așadar, legiuitorul si la ora actuala prevede posibilitatea legala a perceperii unui comision in vederea gestionarii/administrării creditului.
Astfel, acest text de lege dispune in mod expres ca pentru creditul acordat creditorul poate percepe comision de administrare si ca acesta se percepe "pentru monitorizarea/inregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor in scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. In cazul in care acest comision se calculează ca procent acesta va fi aplicat la sold".
In același sens, a învederat instanței faptul ca, înalta Curte de Casație si Justiție prin considerentele Deciziei nr. 288 din 27 ianuarie 2012 a reținut faptul ca: ..comisionul de administrare nu incalca nicio norma de ordine publica". Având in vedere ca imprumutatii au contractat creditul pentru o perioadă de 300 luni, ratele de credit trebuind achitate lunar, este imperativa urmărirea si monitorizarea rambursării creditului. Nu se justifica in consecința susținerile reclamantului potrivit cărora comisionul nu reprezintă altceva decât o dobânda mascata. In contractul de credit este explicat in termeni clari comisionul de gestionare/administrare credit.
Comisionul de administrare credit a fost prevăzut in mod expres si transparent in actul adițional la contractul de credit semnat de către reclamant ca reprezentând un cost de 0,10% din soldul creditului. De asemenea, acest comision este prevăzut in mod distinct in graficul de rambursare si a fost inclus in calcul D..
In ceea ce privește trimiterile făcute de reclamant la prevederile Legii nr. 199/1990 cu privire la limitarea costurile creditului la cheltuielile aferente înscrierii ipotecii in cartea funciara a apreciat pârâta ca aceste prevederi nu sunt aplicabile in speța de fata.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 190/1999, in forma în vigoare la momentul încheierii Contractului in cauza, sfera de aplicare a acestei legi vizează in mod expres creditul ipotecar pentru investiții imobiliare. Dispozițiile Legii nr. 190/1999 sunt aplicabile doar contractelor acordate in vederea efectuării unor investiții imobiliare ce sunt garantate cu ipoteca constituita asupra bunului achiziționat.
Or, in speța, prin semnarea contractului de credit din anul 2007, reclamantul nu a urmărit obținerea unor profituri prin efectuarea de investiții in domeniul imobiliar, ci a beneficiat de un credit de nevoi personale. Pe cale de consecința. Contractul din 2007 nu intra sub incidența Legii nr. 190/1999. Asa cum reiese din cuprinsul documentației de credit, reclamantul a beneficiat de un credit de nevoi personale nenominalizate si nu de un credit ipotecar pentru investiții imobiliare.
In ceea ce privește solicitarea de restituire a comisionului de gestionare a creditului, pârâta a apreciat ca aceasta este nefondata, iar sumele solicitate cu titlu de comision de gestionare sunt prescrise, fiind implinit termenul general de prescripție prevăzut la art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
A mai învederat faptul ca reclamantul a achita comision lunar de gestionare pana la data de 07.08.2010 in cuantum de 567 Euro iar in perioada 07.08._15 a achitat comision de administrare in cuantum de 769,54 Euro. Astfel ca, suma de 1.441,8 Euro solicitata de reclamant cu titlu de comision de administrare achitat pe perioada 07.10._15 este nereala.
Contractul de credit a fost încheiat in anul 2007 cand nu era nicio restricție in ceea ce privește cuantumul comisionului de rambursare anticipata. Pe cale de consecința, clauza referitoare la comisionul de rambursare anticipata era pefect legala si in concordanta cu voința pârtilor exprimata prin semnarea contractului de credit.
Ulterior intrării in vigoare a OUG nr. 50/2010, prin Actul adițional din data de 17.09.2010, Banca a eliminat comisionul de rambursare anticipata, asa cum este prevăzut in OUG 50/2010 pentru creditele cu dobânda indexabila. Așadar solicitarea reclamantului cu privire la comisionul de rambursare anticipata este lipsita de obiect si de interes.
Reclamantul si-a întemeiat cererea de chemare in judecata pe dispozițiile Legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianți si consumatori. Precizam faptul ca, Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere in dreptul național a cerințelor Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii.
• Clauzele contractuale contestate nu se circumscriu cerințelor prevăzute de Legea nr. 193/2000 pentru ca instanța sa poată cerceta caracterul abuziv al unor clauze referitoare la caracterul adecvat al prețului contractului.
Clauzele privind comisionul de gestionare/administrare credit, comisionul de rambursare anticipata au fost exprimate clar si inteligibil si au ca obiect stabilirea unui element component al creditului, ceea ce le plasează sub incidența art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000, care prevede ca "evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor și inteligibil. "Acest text de lege transpune in legislația naționala dispoziția comunitara, prevăzuta la art. 4 alin 2 conform căreia: „ aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau a remunerației, pe de o parte, fata de serviciile sau bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil."
Raționamentul legiuitorului de a exclude de la evaluarea caracterului abuziv a acelor clauze contractuale care privesc strict prețul si obiectul contractului, respectiv caracterul adecvat al prețului contractual raportat la obiectul contractului - in măsura in care aceste clauze sunt clare -consta printre altele si acela de a nu permite unei parti contractuale de a obține diminuarea prețului la achitarea căruia s-a obligat, dupa incheierea contractului. In caz contrar tot timpul, consumatorul prevalandu-se de aceasta calitate, chiar daca a fost de acord cu achitarea unui pret contractual si a acceptat in cunoștința de cauza oferta profesionistului, s-ar putea prevala in urma perfectării contractului ca, clauza privind prețul este una abuziva si sa obtina pe aceasta cale diminuarea prețului.
In concluzie, insasi art 4 din Legea nr. 193/2000 exclude aplicabilitatea art. 4 alin 1 privind clauzele având ca obiect dobânda si comisioanele având in vedere ca ele fac parte din prețul contractual stabilit si asumat de către parti la semnarea contractului de credit 3807/04.09.2007. Așadar, instanța nu poate cerceta caracterul abuziv al unor clauze referitoare la caracterul adecvat al prețului contractului.
• Chiar daca clauzele contractuale privind comisioanele si dobânzile nu pot fi considerate clauze abuzive din perspectiva Legii nr. 193/2000, vom face totuși o scurta analiza a clauzelor contestate din perspectiva actului normativ in cauză.
Clauzele abuzive sunt definite in art. 4 alin 1 din Legea nr. 193/2000, ca fiind clauze care nu au fost negociate direct cu consumatorul si care. prin ele insele sau împreună cu alte prevederi din contract creează, in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei-credinte. un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor.
A.. 2 al aceluiași articol prevede ca o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca acesta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influnțeze natura ei (...).
Prin urmare, pentru a se retine caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea cumulativa a următoarelor condiții: clauza sa nu fi fost negociata direct si sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, contrar cerințelor bunei credințe.
a) Lipsa dezechilibrului semnificativ intre părțile contractante in detrimentul împrumutaților.
Definiția clauzei abuzive afirma criteriul dezechilibrului intre drepturile si obligațiile pârtilor, fara a oferi elemente in raport de care sa poată fi apreciata existenta acestui dezechilibru.
Noțiunea de ..dezechilibru semnificativ" este inovatoare, iar doctrina a explicat si def nit contractul semnificativ dezechilibrat ca fiind contractul care si-a pierdut utilitatea sociala si personala.
Comisioanele percepute de banca corespund unor costuri reale si efective suportate de aceasta de la momentul acordării respectivului credit si ulterior pe toata durata rambursării sumelor împrumutate.
Un alt criteriu de apreciere a criteriului dezechilibrului contractual transpare si din conținutul Anexei Legii nr. 193/2000, anexa ce cuprinde o enumerare exemplificativa a unor tipuri de clauze inserate in contractele dintre comercianți și consumatori considerate ca fiind abuzive. Toate aceste exemple de clauze din Anexa la Legea nr. 193/2000 privesc, in esența, situațiile in care comerciantul isi rezerva dreptul de a modifica in mod unilateral si arbitrar clauzele contractului încheiat cu consumatorul, determinând astfel o situație de dezechilibru care nu ar putea fi prevăzuta de consumator și la care acesta nu s-ar putea opune, ceea ce nu este cazul in speța.
In conformitate cu art. 4 alin. 5 din Lgea nr. 193/2000 natura abuziva a unei clauze contractuale se evaluează in funcție si de alte clauze ale contractului sau a altor contracte de care acesta depinde.
In același timp, trebuie precizat faptul ca in conformitate cu jurisprudenta comunitara, aplicabila in materie, pentru a analiza caracterul abuziv al clauzei, instanța nu se poate limita la clauzele invocate de reclamant, ci trebuie sa analizeze intregul contract pentru a decide in ce măsura s-a produs un dezechilibru.
Pârâta a apreciat că, în speța, nu se poate retine caracterul abuziv al clauzelor privind instituirea unei dobânzi indexabile, a comisionului de gestionare credit si a celui de rambursare anticipata a creditului intrucat pe de o parte, perceperea acestora este stabilita prin contractul de credit si a fost permisa de legislația aplicabila contractelor de credit in vigoare la data încheierii contractului de credit, iar pe de alta parte, prin modalitatea de reglementare si cuantum, comisiónele in discuție nu au drept consecința crearea unui dezechilibru intre drepturile si obligațiile pârtilor contractate.
A mai nvederat pârâta ca reclamantul a inteles ca prin încheierea acestui contract de credit sa achite integral un alt contract de credit la B., astfel ca ne intrebam daca totuși reclamantul a considerat ca prin incheiarea contractului de credit cu B. s-ar fi creat un dezechilibru intre acesta si banca de ce a procedat la contractarea celui de-al treilea credit, tot la B. ? Este evident faptul ca, dimpotrivă, banca noastră a oferit reclamantului condiții avantajoase de creditare, corespunzătoare nevoilor acestuia la data contractării.
Legiuitorul alătura criteriului dezechilibrului semnificativ, pe cel al bunei credințe. F. de acest aspect a arătat ca buna credința este prezumata potrivit Codului civil in vigoare. Astfel, art. 14 NCC prevede ca orice persoana fizica sau juridica trebuie sa isi exercite drepturile si sa isi execute obligațiile civile cu buna credința, in acord cu ordinea publica si bunele moravuri.
CJUE a decis, in cauza C-415/11, Mohamed Aziz c. Caixa d"Estalvis de Catalunya din 14 martie 2013, ca pentru a sti daca dezechilibrul este creat in contradicție cu cerința bune-credinte este important ca instanța sa verifice daca vânzătorul sau furnizorul, acționând in mod corect si echitabil fata de consumator, se putea aștepta in mod rezonabil ca acesta din urma sa accepte clauza in discuție in urma unei negocieri individuale.
Astfel, valoarea dobânzii, a comisionului de administare credit si valoarea D. sunt esențiale pentru un contract de credit, nefiind rezonabil sa presupunem ca la momentul încheierii contractului, costurile generate de acesta nu au fost analizate si comparate cu alte produse oferite de ale banei. Prin urmare, nu putem sa conchidem ca acțiunile B. au fost contrare bunei-credinte.
O dovada a bunei-credinte a băncii poate fi si faptul ca societatea pârâtă a acceptat sa incheie cu reclamantul contractul de credit nr. 3807/04.09.2007. contract care a avut ca principal scop refinanțarea unui alt contract de credit încheiat de reclamant cu aceeași societate bancara. Astfel ca banca a dat dovada de buna-credinta prin disponibilitatea incheierii unui nou contract de credit care sa se plieze necesitaților reclamantului, acesta fiind cel de-al treilea contract de credit incheiat de reclamant cu subscrisa.
In ceea ce privește negocierea clauzelor contractuale, pârâta a precizat faptul ca incheierea Contractului de credit a fost precedată de următoarele etape:
-analiza ofertei complete de creditare pe care B. o punea la dispoziția persoanelor interesate la acel moment; produsele de creditare erau suficient de variate si detaliat descrise incat persoana interesata sa poată alege, pe baza unor considerente de oportunitate proprii, varianta cea mai avantajoasa.
-completarea cererilor de creditare, in cuprinsul acestora persoanele interesate optând pentru unul dintre produsele de creditare care, potrivit analizei proprii, corespundea intereselor si disponibilităților financiare;
-analizarea condițiilor generale aplicabile contractelor de credit, in cuprinsul acestora fiind detaliat descrise atat consecințele si condițiile specifice fiecărui tip de credit, inclusiv in ceea ce privește cuantumul comisioanelor;
-particularizarea condițiilor de creditare selectate de către imprumutat in cadrul condițiilor particulare. Aceasta etapa fnala presupunea semnarea contractului de credit cu indicarea exacta a condițiilor de creditare compatibile cu situația financiara si opțiunile exprimate de către persoana fizica interesata.
Pe de alta parte, înalta Curte de Casație si Justiție prin considerentele deciziei nr. 4821/05.12.2012, a reținut ca ,.pretul creditului nu se poate forma niciodată prin negocierea individuala a băncii cu fiecare client al sau. Acest lucru nu este posibil, in condițiile in care banca are milioane de clienți. Este motivul pentru care banca oferă clienților produse/sortimente bancare diferite, astfel incat aceștia sa poată alege produsul pe care il doresc. De altfel, niciun producător de . negociază cu clientul prețul produsului sau expus la raft ".
Ca urmare a faptului ca reclamantul a fost de acord cu toate condițiile de creditare oferite de Banca, acesta a solicitat acordarea creditului in cadrul căruia nu a fost obligat sa se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reala de a lua cunoștința inainte de semnarea contractului de credit, acesta fiind in posesia tuturor elementelor pentru a fi in măsura sa cunoască întinderea obligațiilor sale.
Negocierea contractului, acceptarea condițiilor si semnarea contractului s-a făcut așadar in totala transparenta si in cunoștința de cauza si nu a existat niciun impediment care sa-1 fiîmpiedicat pe reclamant sa refuze semnarea contractului de credit sau sa solicite informații ori negocieri suplimentare.
Prin semnarea contractului de credit, acesta a declarat in mod expres ca a luat cunoștința de conținutul contractului si ca este de acord cu dispozițiile contractuale, ca semnează cu intenția libera de a dobândi toate drepturile si obligațiile care decurg din contract, pe care le considera echitabile. Așadar, reclamantul a avut toate datele necesare unui consumator mediu si diligent, asa cum este el definit de art. 2 din Legea nr. 363/2007, pentru a prevedea obligațiile contractuale.
împrumutatul nu a fost obligat să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală de a lua cunoștință înainte de semnarea contractului de credit, acesta fiind în posesia tuturor elementelor pentru a fi în măsură să cunoască întinderea obligațiilor sale.
Negocierea contractului, acceptarea condițiilor și semnarea contractului s-a făcut așadar în totală transparență și în cunoștință de cauză. Nimic nu 1-a oprit pe reclamant să refuze semnarea contractului de credit sau să solicite informații ori negocieri suplimentare.
In primul rand.a învederat instanței ca orice negociere are drept situație premisa existenta unui dezacord, pe care părțile, dorind sa incheie raportul juridic, apreciază ca ¡1 pot remedia prin oferirea unor soluții alternative. Or, reclamantul nu a formulat in niciun moment o cerere de de modificare a clauzelor contestate, pe care parata sa o ignore, nici in perioada precontractuala avuta la dispoziție de la data punerii la dispoziție a ofertei de creditare si pana la data semnării contractului de credit si nici pe parcursul derulării contractului.
Reclamantul a ales, deci, la încheierea contractului de credit, sa nu se prevaleze de dreptul sau de a formula lămuriri sau o eventuala contraoferta, apreciind oferta înaintata de subscrisa ca fiind mulțumitoare si potrivită pentru nevoile acestuia
In al doilea rand, a arătata ca mecanismul de încheiere a contractelor de credit prin folosirea unor modele preformulate nu poate fi prezumat a fi încheiat fara negociere. Banca a pus la dispoziția clientului o oferta de contract, oferta precedată de o cerere de credit, acceptata de către cealaltă parte fara a formula o contraoferta.
Acest mod de a încheia un contract este legal si specific raporturilor comerciale, in care comerciantul nu poate răspunde in timp util la cerințele pieței, daca nu-si formulează in mod clar oferta.
Formarea contractelor de credit, produse bancare ale pieței financiare, nu este străina de aceste reguli. Mai mult decât atat, legalitatea procesului de negociere prin punerea la dispoziție a unei ofertei standardizate a băncii pe baza cărora părțile discuta este confirmata si prin Avizul privind accesul la credite pentru consumatori si familii emis de Comitetul Economic si Social European, din care reiese faptul ca modelele de oferta standardizate folosite de banei permit publicului un acces ușor la informații, conducând, astfel, la o transparenta sporita, iar nu la o inexistenta a caracterului negociat al clauzelor.
Prevederile incluse in contractele băncii sunt in spiritul legislației privind protecția consumatorului, care reglementează inclusiv costurile aplicabile creditelor. Mai mult, aceste prevederi sunt întotdeauna discutate si agreate de ambele parti inainte de . oricărui contract prin care oferim produse sau servicii clienților noștri.
De asemena toate cele trei contracte pe care reclamantul le-a incheiat cu B. au fost negociate in condițiile in care reclamantul a solicitat finanțarea si refinantarea creditelor existente in sold iar subscrisa a acceptat aceasta solicitare, a prezentat condițiile sale de finanțare si refinantare si părțile au incheiat in deplina cunoștința de cauza aceste contracte de credit, reclamantul având deplina reprezentare a conținutului contractului de credit. Nici contractul de credit, nici actul adițional nu sunt contracte de adeziune, asa cum nici clauzele referitoare la comisioanele considerate ca fiind abuzive nu au caracter aderent.
În concluzie, pârâta a precizat că întreg comportamentul contractual al reclamantului, potrivit probelor care demonstrează inițiativa acestuia in a contracta, repetat cu aceeași banca si de a conveni cu banca refinanțarea altor contracte de credit semnifica realitatea ca reclamantul a cunoscut si a fost de acord cu toate clauzele contractului de credit.
În concluzie, a apreciat pârâta, motivele invocate de reclamant nu pot justifica admiterea cererii sale, nici în ceea ce privește constatarea existenței clauzelor abuzive, eliminarea acestora și nici în ceea ce privește obligarea pârâtei la restituirea unor sume care ar fi fost achitate în baza clauzelor pretins abuzive.
Pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată constând în onorariul de avocat.
În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205 și următoarele din NCPC, Legea nr. 193/2000 și OUG nr. 50/2010.
În probațiune, pârâta a solicitat interogatoriul reclamantului, proba cu înscrisuri precum și orice alte probe a căror necesitate de administrare ar rezulta din dezbateri
Pârâta a solicitat judecarea cauzei și în conformitate cu dispozițiile art. 411 pct. 2 C.proc.civ.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 201, alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă a comunicat reclamantului un exemplar al întâmpinării, cu mențiunea că are obligația de a depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicarea întâmpinării.
La data de 09.03.2015, reclamantul a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de către pârâtă prin care a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea a arătat că în ceea ce privește excepția de netimbrare a cereri, aceasta este neîntemeiată. Așa cum a subliniat, potrivit art. 29 lit. (I) din OUG nr. 80/2013 această cerere este scutită de taxa judiciară de timbru. Este de subliniat că petitul principal al cererii, privește constatarea unor clauze abuzive într-un contract de credit, astfel de acțiuni fiind scutite de taxa de timbru. Restituirea sumelor percepute abuziv, este accesorie constatării drept abuzive a unor clauze, fiind strâns legată de petitul principal, urmând soarta principalului, conform principiului bine cunoscut accesorium sequitur principale.
Privitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, a precizat că atât doctrina cât și jurisprudența au statuat că, acțiunea în constatare este o acțiune imprescriptibilă. In lipsa unei prevederi exprese în textul legal, doctrina și jurisprudența a interpretat art. 6 și art. 7 din Legea nr. 193/2000, în sensul reținerii tezei nulității clauzei abuzive, întrucât stipularea lor constituie încălcarea unei norme imperative de ordine publică exprese:,, interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii " (art.l alin.3 din lege). Pe de altă parte, un contract cu titlu oneros va fi nul dacă nu există o proporționalitate între contraprestații, cum este cazul contractului în speță.
Prin urmare reclamantul a solicita respingerea ca nefondate a excepțiilor formulate de către pârâtă.
Cu privire la fondul cauzei, reclamantul a indicat în cerere incidența Directivei 2008/48/CEE transpusă prin OUG nr. 50/2010, avea în vedere eliminarea comisionului de rambursare, acest petit fiind întemeiat în drept, pe prevederile art. 95 din OUG 50/2010, care face trimitere la dispozițiile art. 66 - 69 din același act normativ.
In baza acestor prevederi, odată cu . acestui act, pârâta avea obligația să elimine acest comision de rambursare anticipată, fapt ce nu s-a realizat, împrejurare ce deschide calea unei acțiuni în constatare cu toate consecințele ce rezultă din această împrejurare.
Cu privire la susținerea pârâtei cu privire la faptul că reclamantul a convenit să semneze un comision de administrare lunar, implicit că avea posibilitatea să nu agreeze un asemenea comision. în condițiile în care astfel de contracte de credit sunt standardizate, fără posibilitatea influențării costurilor și comisioanelor, singurele diferențieri fiind în ceea ce privește persoanele contractante, apreciem că nu se poate vorbii de un acord, respectiv o negociere.
Faptul că acest comision a fost perceput la valoarea creditului, nu reprezintă o dovadă a negocierii sau a vreunui acord, deoarece subsemnații nu am putut sub nici o formă influența sau negocia valoarea comisionului.
Pentru ca o clauză să nu fie abuzivă în sensul prevederilor art. 4 din Legea 193/2000, în interpretarea legiuitorului, ar trebui ca, consumatorul, să aibă posibilitatea să influențeze acea clauză, în sensul negocierii și modificării, mai ales atunci când acea clauză nu are la bază o contraprestație echivalentă serviciului asigurat.
Deși în argumentarea din întâmpinare, se face trimitere la prevederile OUG 50/2010, reclamantul învederează instanței că, aceste dispoziții nu se aplică contractului, deoarece a fost încheiat în anul 2007. Pentru justificarea în drept a comisionului de administrare pârâta apelează Ia prevederile OUG nr.50/2010, în condițiile în care dispozițiile art. 102 din Legea nr. 71/2011, prevăd expres că, contractul de credit este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat, în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.
Din dispozițiile art. 95 din OUG 50/2010, rezultă că, „Prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția dispozițiilor art. 37A1, ale art. 66-69 și, în ceea ce privește contractele de credit pe durată nedeterminată existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ale art. 50-55, ale art. 56 alin. (2), ale art. 57 alin. (1) și (2), precum și ale art. 66-71 ".
Cazurile de excepție reglementate mai sus, nu includ și comisionul de administrare, ceea ce înseamnă că, temeiul de drept al acestui comision și în ce constă contraprestația băncii, trebuie căutat în prevederi legale la data încheierii contractului.
Ori, la data perfectării convenției (04.09.2007) nu exista o normă legală care să reglementeze acest tip de comision de administrare, astfel încât, se deduce că, el a avut tot timpul caracterul unei dobânzi mascate.
Reclamantul a mai arătat că nu a solicitat schimbarea datei scadente, modificarea garanției - care oricum are costuri separate pe care Banca le percepe.
Dacă Banca percepe acest comision inainte de a presta activități, cu motivarea că poate o să solicităm unele servici suplimentare, care oricum au costuri distincte, apreciem că suntem în prezența unei clauze abuzive, deoarece creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Acest dezechilibru este vădit prin faptul că, Banca percepe acest comision de administrare lunar, fără să presteze ceva în schimb, deoarece activitățile care susține că le prestează nu aduc nici un beneficiu consumatorului, dimpotrivă, un dezechilibru semnificativ, prin creșterea semnificativă a prețului contractului, fără un beneficiu efectiv al consumatorului.
In ceea ce privește apărările formulate prin prisma Legii 193/2000, a subliniat faptul că potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
(2)O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
(3)Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
(4)Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.
(5)Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de:
a)natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului, la momentul încheierii acestuia;
b)toți factorii care au determinat încheierea contractului;
c)alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
(6)Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Conform art. 6 din aceeași lege, clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege, nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.
In ce privește încheierea contractului, reclamantul, în calitate de consumator, a acționat de pe o poziție inegală, în raport cu banca. Așa cum a subliniat, contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze, fiind redactate în spiritul prevederilor art. 4 alin. 2 din lege.
înalta Curte de Casație și Justiție, a stabilit în mai multe cauze că comisionul de risc, comisionul de administrare și modul de calcul al dobânzii, este abuziv, situație în care instanța este ținută să analizeze diferit în fiecare speță dacă clauzele sunt abuzive sau nu.
Mai subliniat faptul că nu a primit nici un SMS de la Bancă în perioada la care se face referire și nici nu a cunoscut de actul adițional, din surse interne băncii, am aflat că, Banca nu a trimis niciodată astfel de sms-uri, neexistând nici o probă de la un furnizor de servicii de telefonie mobilă în acest sens.
Prin art. 4 alin. (3) din Lege, se instituie o prezumție relativă a caracterului abuziv al clauzelor în cazul contractelor prestabilite ce conțin clauze standard, preformulate, prezumție ce poate fi înlăturată numai prin dovada scrisă, făcută de profesionist, a caracterului negociat al contractului ori a unor clauze ale acestuia.
Referitor la aprecierea bunei credințe, care deși nu constituie o condiție în sine a stabilirii caracterului abuziv a unor clauze, urmează a fi analizată poziția de negociere a părților în vederea constatării, dacă profesionistul a acționat corect și echitabil față de consumator, de ale cărui interese legitime trebuie să țină cont.
A apreciat reclamantul că în cauză, față de cele de mai sus, nu se poate reține că interesele legitime ale consumatorilor au fost luate în considerare, în condițiile în care aceștia se află într-o poziție de inferioritate față de profesionist atât în ceea ce privește puterea de negociere, cât și nivelul de informare, în condițiile unui contract de adeziune.
Instanța față de dispozițiile art. 201 alin. 4 C.proc.civ., a constatat întrunite condițiile prevăzute de lege pentru fixarea primului termen de judecată și s-a dispus citarea părților.
La primul termen de judecată, instanța a respins cele două excepții invocate de către pârâtă, prin întâmpinare, respectiv excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată și excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar, în temeiul art.255 coroborat cu art.258, art.265 și art.351 Cod procedură civilă, apreciind că sunt legale, utile, verosimile, pertinente și concludente, a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, iar pentru pârâte proba cu interogatoriul reclamantului.
La termenul de judecată din 18.05.2015, instanța în baza art. 352 C.p.civ coroborat cu art. 354 C.p.civa procedat la administrarea interogatorului reclamantului propus de către pârâtă și, în temeiul art. 244 alin. 1 C.proc.civ., a constatat terminată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul pe fond.
Reclamantul a solicitat admiterea acțiunii, anularea clauzei privind comisionul lunar de gestionare a creditului prevăzută la pct. 7 din Contractul de credit nr. 3807 din 04.09.2007 ca fiind abuzivă, restituirea sumelor percepute cu titlu de comision lunar de gestionare a creditului în valoare de 0.10 % din valoarea creditului, în cuantum de 1.441,8 euro, achitat în perioada 07.10._15, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale pentru sumele percepute abuziv, anularea clauzei privind comisionul de rambursare anticipată de 3 %, prevăzută la pct. 7 din Contractul de credit nr. 3807 din 04.09.2007, ca fiind abuzivă.
Av. C. S. pentru pârâte a solicitat respingerea acțiunii pentru următoarele considerente: solicitarea reclamantului cu privire la clauza privind comisionul de rambursare anticipată a creditului este lipsită de obiect și de interes, cu privire la solicitarea privind anularea comisionului de gestionare credit arată că acesta este legal, fiind reglementat în mod expres de art. 36, alin. 1 și 3 din OUG 20/2010, cu privire la solicitarea de restituire a comisionului de gestionare a creditului susține că aceasta este nefondată, iar sumele solicitate cu titlu de comision de gestionare sunt prescrise.
Constatând lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, în baza art. 394 C.proc.civ, președintele închide dezbaterile și, în temeiul art.397 C.proc.civ., a reținut cauza spre soluționare
Analizând cererea reclamantului prin raportare la întreg materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 04.09.2007 între părți s-a încheiat contractul de credit nr.3807 prin care pârâta B. G. Societe Generale SA prin Sucursala Drobeta T. S. acordă reclamantului un credit în suma de_ euro pe o perioada de 300 luni, destinat refinantarii unui credit de nevoi personale.
Printre comisioanele datorate băncii, așa cum rezultă din punctul 7 al contractului de credit- condiții particulare- coroborat cu art. 4 lit. b din contractul de credit – condiții generale, reclamantul trebuie să plătească lunar un comision de gestionare a creditului de 0,10 % din valoarea creditului acordat
La data de 17.09.2010, în temeiul OUG nr.50/2010, privind contractele de credit pentru consumatori, se încheie actul adițional nr. 1 la contractul de credit nr.3807/04.09.2007, și prin care unele clauze din contract se modifică printre care și clauza cu privire la comisioane, în sensul că banca va percepe pentru creditul acordat un comision lunar de administrare a creditului în valoare de 0,10 % din soldul creditului. OUG nr.50/2010 a transpus Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008, la art. 95 din forma inițială a acestui act normativ prevăzându-se obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, creditorii ( băncile) au obligația să asigure conformitatea contractelor aflate în curs de derulare cu dispozițiile acestei Ordonanțe .
Totodată s-a prevăzut că, nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prin care se face modificarea contractului, este considerată acceptare tacită .
Prin Legea nr. 288 publicată în Monitorul Oficial al României în 30.12.2010, se aprobă Ordonanța de Urgență nr. 50/2010 aducându-se unele modificări printre care și la art. 95 în sensul că, prevederile ordonanței de urgență nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.
D. fiind că, în forma inițială ordonanța prevedea în mod clar că dispozițiile sale se aplică și contractelor în curs, iar în baza acesteia au fost încheiate acte adiționale, prin art. II din Legea nr.288/2010, s-a stabilit faptul că, în situația în care actele adiționale au fost semnate, acestea își produc efectele conform termenilor contractuali. Actele adiționale nesemnate de către consumatori, și considerate acceptate tacit își produc de asemenea efectele cu excepția cazului în care în termen de 60 de zile de la . acestei legi, una dintre părți ( fie consumatorul, fie creditorul) notifică cealaltă parte în sens contrar.
Cum în speță, actul adițional nu a fost semnat de către consumator dar niciuna dintre părți, nu a notificat cealaltă parte în sens contrar, potrivit dispozițiilor mai sus enunțate, actul adițional încheiat la data de 17.09.2010 continuă să-și producă efectele.
Invocarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 41 din OUG nr.50/2010, în conformitate cu care, neprimirea unui răspuns din partea consumatorului în termen de 15 zile de la notificare nu poate fi considerată acceptare tacită a actului adițional, este eronată deoarece așa cum s-a arătat mai sus, OUG nr.50/2010 nu se aplică contractelor aflate în derulare la data apariției acestui act normativ, așa cum este și cazul în speță, contractul fiind încheiat cu mult înainte, respectiv în anul 2007, soarta actelor adiționale încheiate în temeiul art. 95 din OUG nr.50/2010 având o reglementare specială și anume deși nu sunt semnate actele adiționale sunt considerate acceptate tacit dacă nu au fost denunțate de una dintre părți în termen de 60 de zile de la apariția Legii 288/2010.
Prin OUG nr.50/2010 la art. 36 legiuitorul a prevăzut că, pentru creditul acordat unui consumator creditorul poate percepe doar comision de analiză dosar, comision de administrare credit, sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, dobândă penalizatoare, alte costuri percepute de terți precum și un comision unic pentru serviciile prestate la cererea consumatorilor.
Totodată în aliniatul 3 al aceluiași articol, legiuitorul a inserat și prevederea în conformitate cu care, comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea, înregistrarea, efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului.
În situația în care acest comision se calculează ca procent acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.
Ca urmare, în condițiile în care, actul Adițional nr. 1 încheiat la 17.09.2010, este legal întocmit și în conformitate cu succesiunea în timp a dispozițiilor legale mai sus arătate, iar prin acest act adițional s-a înlocuit comisionul de gestionare creditîn cuantum de 0,1 0% din valoarea creditului plătibil lunar până la achitarea integrală a acestuia, cu un comision de administrare de 0,10 % plătibil lunar însă la valoarea soldului curent, și deci mai mic decât comisionul inițial stabilit în contract, și dat fiind că acest comision face parte dintre cele prevăzute expres de către legiuitor, explicația încasării acestuia rezultând tot din OUG nr.50/2010 ( art. 36 alin 3 ) instanța apreciază că acest comision de administrare încasat începând cu luna septembrie 2010 în baza actului adițional nr. 1 este legal, și nu întrunește elementele unei clauze abuzive deoarece clauza inserată izvorăște din lege, nu se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și nu contravine bunei credințe.
Cât privește comisionul de gestionare credit prevăzut în contractul inițial în cuantum de 0,10 % plătibil lunar din valoarea creditului în perioada septembrie 2007- septembrie 2010, instanța apreciază că această clauză este abuzivă urmând să fie anulată, iar sumele încasate cu acest titlu să fie restituite.
Potrivit art.1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, orice contract încheiat între profesioniști și consumatori va cuprinde clauze clare, fără echivoc pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, orice dubiu asupra interpretării unei clauze contractuale urmând să fie făcută în favoarea consumatorilor, profesioniștilor interzicându-le stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Art. 4 din același act normativ stabilește că, o clauză contractuală ce nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Totodată, o clauză va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă, a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei sens în care sunt date cu titlu de exemplu contractele standard preformulate . Dacă profesionistul pretinde că o clauză preformulată a fost negociată direct este de datoria ei să prezinte probe în acest sens.
În art. 4 alin 6 din Legea nr. 193/2000, se prevede că, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil .
Acest alineat 6 este de fapt o transpunere a art. 4 alin 2 din Directiva Consiliului nr. 93/13/CEE din 05.04.1003 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii .
Ca urmare, la data încheierii contractului de credit, 04.09.2007, exista transpusă în legislația românească Directiva Europeană ce reglementează clauzele abuzive, astfel că pârâta trebuia să respecte aceste dispoziții legale.
Comisioanele percepute în cazul contractelor de credite fac parte din prețul contractului însă, nu sunt excluse de plano de la aprecierea caracterului abuziv în condițiile în care printre altele, aceste clauze nu sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Susținerea pârâtei cu privire la faptul că, acest comision de gestionare credit este exprimat clar, inteligibil fiind explicat de art. 7- condiții particulare - și art. 4 lit. b – condiții generale - din contract, nu este reținută de instanță întrucât, din aceste dispoziții contractuale rezultă că acest comision de gestionare a creditului va fi calculat ca procent din soldul creditului, sau din valoarea creditului și nu este explicitat așa cum se susține, respectiv pentru ce anume se percepe, de ce anume se calculează la valoarea creditului și nu la soldul curent în situația în care s-a optat pentru ca acest comision să fie calculat ca și procent, modalitate acceptată inclusiv de legiuitor printr-o reglementare ulterioară respectiv OUG nr.50/2010, dar acest procent trebuia calculat la sold și nu la valoarea creditului.
În concluzie, deși comisionul de gestionare face parte din prețul contractului, apreciindu-se că nu a fost redactat într-un limbaj clar și inteligibil poate forma obiectul analizei din punct de vedere al unei clauze abuzive.
În speță, nu s-a făcut dovada faptului că această clauză a fost negociată direct cu consumatorul, obligație care-i revenea băncii conform art. 4 alin 3 din Legea nr.193/2000, contractul fiind unul standard preformulat, consumatorul acționând de pe o poziție inegală în raport cu banca,, fără posibilitatea de a modifica sau înlătura vreuna dintre aceste clauze care practic i-au fost impuse creându-se un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Așa cum rezultă din art. 4 lit. b din contract - Condiții Generale, acest comision putea fi calculat fie din soldul creditului, fie din valoarea creditului, însă banca a optat pentru varianta cea mai împovărătoare pentru client, respectiv procent la valoarea creditului acordat, deși pe perioada celor 300 de luni de rambursare evident creditul acordat se diminua. În situația în care nu ar fi intervenit actul adițional.
Dezechilibrul contractual și lipsa bunei credințe a băncii trebuie analizat și în funcție de justețea acestui comision față de costurile suportate de bancă în legătură cu activitatea sa de acordare a creditului. Or, așa cum s-a arătat mai sus o astfel de justificare nu există, impunându-se a se constata caracterul abuziv al clauzei care reglementează comisionul de gestionare calculat la valoarea inițială a creditului .
În ceea ce privește capătul de cerere cu privire la obligarea pârâtei să restituie sumele încasate cu titlu de comision de gestionare credit, se reține că în principiu, unul dintre efectele constatării caracterului abuziv al unei clauze înscrisă într-un contract încheiat între un comerciant și un consumator este aceea că această clauză nu va produce efecte asupra consumatorului ( art. 6 din Legea nr.193/2000), astfel încât sumele plătite în temeiul acestor clauze rămân fără suport contractual.
Acest efect se produce retroactiv respectiv de la momentul încheierii contractului deoarece clauza a fost abuzivă încă de la momentul perfectării acestuia. Rămânând fără suport contractual plata efectuată devine o plată nedatorată care este supusă restituirii .
Cu privire la comisionul de rambursare anticipată de 3 %, prevăzută la pct. 7 din Contractul de credit nr. 3807din 04.09.2007, raportat la susținerile reclamantului în sensul că odată cu adoptarea OUG nr. 50/2010, băncile aveau obligația de a aplica noile prevederi pentru viitor contractelor în derulare, ocazie în care trebuia să se încheiere acte adiționale prin care să fie eliminat comisionul de rambursare anticipată, instanța constată că prin actul adițional nr. 1 din 17.09.2010, clauza privind comisionul de rambursare anticipată a fost eliminată din contractul de credit. Instanța reține că interesele reclamanților nu au fost vătămate prin instituirea acestui comision de rambursare anticipată, nepercepându-se un astfel de comision.
Această clauză nu este de natură a crea un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, situație în care se constată că una din condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2010 nu este îndeplinită. În consecință, instanța constată ca fiind neîntemeiat capătul de cerere privind constatarea existenței clauzei abuzive privind comisionul de rambursare anticipată de 3 %, prevăzută la pct. 7 din Contractul de credit nr. 3807din 04.09.2007.
În raport cu cele mai sus enunțate, instanța urmează să admită în parte acțiunea, să constate existența clauzei abuzive în contractul de credit nr.3807/04.09.2007 cu privire la comisionul lunar de gestionare a creditului prevăzut la art. 7 din contractul de credit nr. 3807/04.09.2007 – Condiții particulare și să anuleze această clauză, să dispună restituirea comisionului lunar de gestionare a creditului încasat pe perioada 09._, inclusiv, să oblige pârâtele la plata dobânzii legale pentru sumele acordate calculată de la data achitării fiecărei rate până la data plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea având ca obiect acțiune în constatare formulată de reclamantul R. G., CNP_, domiciliat în Drobeta T. S., .. 1, ., ., în contradictoriu cu pârâtele . GENERALE SA, cu sediul în București, . nr. 1-7, Sector 1, înregistrată la ORC sub nr. J40/608/19.12.1991, CUI R./10.12.1992 și . GENERALE SA SUCURSALA DROBETA T. S., cu sediul în Dr. Tr. S. str. .. 55, jud. M..
Constată existența clauzei abuzive în contractul de credit nr.3807/04.09.2007 cu privire la comisionul lunar de gestionare a creditului prevăzut la art. 7 din contractul de credit nr. 3807/04.09.2007 – Condiții particulare și anulează această clauză.
Dispune restituirea comisionului lunar de gestionare a creditului încasat pe perioada 09._, inclusiv.
Obligă pârâtele la plata dobânzii legale pentru sumele acordate calculată de la data achitării fiecărei rate până la data plății efective.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Drobeta T. S..
Pronunțată în ședința publică azi 02.06.2015, la sediul Judecătoriei Dr. Tr. S..
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. - G. U. A. - M. B.
Pt.judecător în c.o. semnează președintele instanței
Red. M.-G.U./Tehn.B.A.M..
5 ex. /.. .2015
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
| ← Fond funciar. Sentința nr. 2065/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2410/2015.... → |
|---|
