Plângere contravenţională. Sentința nr. 235/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 235/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 4293/318/2014

Dosar nr._ - plângere contravențională -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA T. S. JUDEȚUL M.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 235

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 22.01.2015

Instanța constituită din:

Președinte: L. Teluța P.

Grefier: Ș. A. V.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul U. C. I. și pe intimatul I. M., având ca obiect plângere contravențională.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului au fost consemnate în încheierea din data de 21.01.2015, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, după care, constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu J. la data de 27.03.2014, sub nr._, petentul U. C. I., în contradictoriu cu intimatul I. M., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/19.03.2014 întocmit de către I. M., Poliția mun. Dr. Tr. S., exonerarea sa de plata amenzii contravenționale aplicate și înlăturarea măsurii complementare dispuse.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că, la data de 19.03.2014, a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 510 lei, reprezentând 6 puncte amendă și aplicându-i-se măsura complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, reținându-se în sarcina sa faptul că a circulat pe sensul opus de mers, încălcând total marcajul longitudinal dublu continuu ce limitează cele două sensuri de mers.

A susținut petentul că nu se consideră vinovat de săvârșirea contravenției reținută în procesul-verbal contesta, deoarece nu a circulat pe sensul opus de mers în mod nejustificat, ci a vrut să ocolească un obstacol, ce semăna cu un animal mort și pe care l-a ocolit pentru a nu produce avarii mașinii.

A invocat petentul faptul că, și în condițiile în care ar fi vorba de un limitator de viteză, astfel cum s-a reținut în procesul-verbal, OUG 195/2002 interzice ca pe drumurile naționale și europene să se instaleze obstacole ce ar putea pune în pericol circulația rutieră și siguranța națională.

Petentul a mai susținut că agentul constatator nu a făcut mențiune în procesul-verbal despre reținerea permisului de conducere, astfel că acesta nu putea fi reținut în vederea suspendării.

La plângere, petentul a anexat, în copie, procesul-verbal contestat, cartea sa de identitate, dovada comunicării și dovada . nr._.

În dovedirea susținerilor sale petentul a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială, fiind propus ca martor numitul T. M. G..

Plângerea a fost legal timbrată.

Intimatul I. M. a formulat întâmpinare(fila 21 la dosar), invocând excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tg-J., cu motivarea că fapta contravențională a fost săvârșită pe DN 67, pe raza localității Halînga, jud. M., iar competentă cu soluționarea plângerii este Judecătoria Dr. Tr. S..

Pe fondul cauzei, intimatul a solicitat respingerea plângeri ca neîntemeiată.

La întâmpinare, intimatul a anexat buletinul de verificare metrologică a aparatului radar, raportul agentului constatator, atestat operator și CD-ul cu abaterea săvârșită de petent.

Prin sentința civilă nr. 4031/18.06.2014, Judecătoria Târgu J. a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Drobeta T. S., apreciind că fapta contravențională a fost săvârșită în raza teritorială a Judecătoriei Dr. Tr. S., DN 67 C, localitatea Halânga, județul M..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 30.07.2014.

Instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisurile depuse și proba cu martorul R. G. C., iar pentru intimat proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba cu înregistrarea video.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că la data de 19.03.2014, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 510 lei, reprezentând 6 puncte amendă și i s-a aplicat măsura complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 60 de zile, reținându-se că a circulat pe sensul opus de mers, încălcând total marcajul longitudinal dublu continuu ce limitează cele două sensuri de mers.

În procedeul verificării legalității procesului-verbal de contravenție, instanța nu poate să se limiteze doar la aspectele invocate de către petent în cererea sa, ci trebuie să aibă în vedere și acele neregularități care rezultă din cuprinsul actului și care pot fi invocate de către aceasta din oficiu. În concret, acest demers presupune verificarea aspectelor de nelegalitate care sunt stabilite sub sancțiunea nulității absolute, putând fi astfel invocate și constatate de instanță din oficiu.

Instanța, analizând conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/19.03.2014 constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, anume numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și domiciliul contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura agentului constatator.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța reține că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).

Prin urmare, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Atât din înscrisurile depuse la dosar, cât și din vizionarea CD-ului, instanța reține că petentul a ocolit limitatoarele de viteză montate pe carosabil, circulând efectiv pe contrasens.

Martorul audiat în cauză, propus de petent, a confirmat faptul că petentul a marcajul dublu longitudinal, intrând pe sensul opus de mers, pentru a evita cadavrul unui câine, care nu se observă însă pe înregistrarea video.

În conformitate cu dispozițiile art. 101 alin. 3 lit. d din OUG 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni „circulația pe sens opus, cu excepția cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depășire”.

Potrivit art. 120 alin. 1 lit. i din Regulamentul de aplicare al O.U.G. 195/2002 aprobat prin H.G. nr. 1391/2006: „Se interzice depășirea vehiculelor:

i)când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere”.

Având în vedere aceste dispoziții este fără relevanță, pentru existența faptei contravenționale, dacă încălcarea marcajului dublu s-a făcut pentru ocolirea unui obstacol deoarece, în situația în care un astfel de obstacol ar fi existat, petentul putea recurge la alte modalități pentru a-l evita, mai ales că există două benzi pe sensul de mers.

În consecință, sancțiunea amenzii și cea a suspendării dreptului de a conduce, au fost aplicate în mod legal. O cauză frecventă a accidentelor produse pe drumurile publice este și cea constând în efectuarea de depășiri neregulamentare.

Raportat la dispozițiile art. 101 alin. 3 lit. d și art. 98 alin. 4 lit. c din OUG 195/2002, sancțiunea amenzii, cea a aplicării punctelor de penalizare și a sancțiunii complementare au fost aplicate în mod legal.

Față de considerentele expuse mai sus, dat fiind faptul că prezumția de veridicitate a procesului-verbal contestat, instituită de legea română, nu a fost răsturnată de către petent, în temeiul art. 34 coroborat cu art. 31 din OG nr.2/2001, instanța urmează să respingă plângerea formulată de petentul U. C. I., în contradictoriu cu intimata I. M., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul U. C. I. cu domiciliul în comuna Padeș, .. 4, județul Gorj, în contradictoriu cu I.P.J. M. cu sediul în Dr. Tr. S., cu sediul în Dr. Tr. S., .. 75, jud. M..

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se depune la sediul Judecătoriei Dr. Tr. S..

Pronunțată în ședință publică, azi, 22. 01. 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.PLT/Tehnored.VȘA

Ex4/2015

Poz.932/2014

Cod operator 3092

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 235/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN