Plângere contravenţională. Sentința nr. 3696/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3696/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 3696/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
Sentința civilă nr. 3696/2015
Ședința publică de la 03 Decembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A.-M. S.
Grefier ședință C. - M. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta . S.A. și pe intimata DIRECȚIA DE POLIȚIE LOCALĂ DR. TR. S., având ca obiect plângere contravențională proces verbal ./OP nr_/27.08.2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat P. V. pentru intimată, în baza împuternicirii avocațiale pe care a depus-o la dosar, lipsă fiind reprezentanții petentei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiercare învederează că pricina are ca obiect plângere contravențională proces verbal ./OP nr_/27.08.2015, stadiul procesual-fond, iar la data de 19.11.2015, petenta a depus la dosar, prin Serviciul Registratură din cadrul acestei instanțe, în copie certificată, contractul de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare în Municipiul Drobeta T. S. nr_/02.08.2006.
La interpelarea instanței, apărătorul intimatei a arătat că a observat înscrisurile depuse la dosar.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în temeiul art. 244 alin.1 Cod Proceduă civilă, a declarat cercetarea procesului încheiată și, în baza art. 392 Cod Proceduă civilă, a acordat cuvântul părților pe fondul cauzei.
Apărătorul intimatei a solicitat respingerea plângerii formulate de petentă, expunând oral motivele invocate în cuprinsul întâmpinării, fără cheltuieli de judecată.
Instanța, în baza art. 394 Cod Proceduă civilă, a declarat dezbaterile închise și a rămas în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.09.2015, petenta . S.A., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA DE POLIȚIE LOCALĂ DR. TR. S., a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenției ./OP nr_/27.08.2015, iar, în subsidiar, înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului.
În motivare, petenta a arătat că în data de 27.08.2015, prin procesul verbal ./OP nr._/27.08.2015, încheiat de Direcția de Politie Locala Dr.Tr.S., a fost sancționată cu amenda contravenționala in valoare de 2.000 lei pentru "neîndeplinirea in mod corespunzător a serviciilor de salubrizare pe străzile Dr.Saidac, . Maresi, C., Cicero".
A mai arătat că în mod greșit a fost sancționată pentru faptele prevăzute de art.3, pct.12, din HCL 220/2011, "nerespectarea Regulamentului de salubrizare", întrucât activitatea de salubrizare stradala prestata de societatea petentă este de la ora 06.00 la ora 14.00, conform Normativului Unic Republican de salubrizare si programului de lucru.
De asemenea, a arătat că a fost sancționată in timpul programului de lucru, respectiv intre orele 07:00-09:30, cu 6-7 ore înainte de terminarea programului si ca salariații societății urmau sa ajungă in zonele controlate in timpul programului de lucru, dar nu mai târziu de ora 14:00.
Mai mult, a arătat că potrivit Normativului Unic Republican de salubrizare - singurul act normativ in vigoare in baza căruia se face recepția lucrărilor de salubrizare, la cap.3. pct.3.1. se prevede ca "recepția lucrărilor de salubrizare se face de regula de beneficiar, după terminarea lucrărilor sau la o data (ora) stabilita de comun acord intre beneficiar si executant", si in nici un caz la începutul programului de lucru (dupa doua ore si jumătate) si nici in timpul programului de lucru.
Totodată, a menționat că intre societatea petentă si beneficiarul lucrărilor de salubrizare, respectiv Primăria municipiului Drobeta T. S., nu există nici o minută sau alt act care sa stabilească o altă ora pentru recepția lucrărilor decât după terminarea acestora si nici o anumită ordine în stabilirea zonelor cu prioritate din sectorul de salubrizat.
În drept, petenta își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art.31 din O.G.2/2001.
Sub aspectul probatoriului, petenta a propus administrarea probei testimoniale cu martorul T. C. și proba cu înscrisuri, depunând copii conforme cu originalul privind procesul verbal ./OP nr._/27.08.2015 încheiat de Direcția de Politie Locala; extras din Normativul Unic Republican din 1973; comanda nr.472/30.07.2015 si graficul lucrărilor de salubrizare pe luna august2015, nr._/30.07.2015, dovadă comunicare, dovadă contract de închiriere.
Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 20, potrivit art. 19 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, conform înscrisului depus la dosar de la fila 28.
Intimata a depus intâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulată de petentă ca neîntemeiată.
În motivare, intimata a afirmat că în urma verificărilor efectuate în ziua de 27.08.2015, între orele 07.00-09.30, pe raza Municipiului Drobeta T. S., privind modul de executare a curățeniei, de către un polițist local din cadrul Direcției de Poliție Locală Drobeta T. S., s-a constatat că nu au fost îndeplinite în mod corespunzător serviciile de salubrizare pe străzile: Dr. Saidac, Bulevardul C. I, Slt. E. M., C., Cicero, de către firma S.C. B. S. ECOLOGICE S.A., Punct de lucru Drobeta T. S., faptă ce contravine dispozițiilor art. 3 pct. 12 din HCL nr. 220/2011 Rep., care prevede că constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională neîndeplinirea în mod corespunzător de către serviciile de salubrizare, a atribuțiilor de asigurare a curățeniei municipiului, conform sarcinilor stabilite prin regulamentul de salubrizare și contractul de prestări-servicii încheiat cu autoritatea publică locală (măturarea integrală a străzilor prevăzute în graficul de salubrizare, întreținerea curățeniei pe străzi, ridicarea la termen a deșeurilor menajere de la persoanele fizice sau juridice cu care au contract).
A mai arătat că au fost respectate în totalitate prevederile art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001, descrierea faptei fiind în conformitate cu prevederile legale si ca in conformitate cu prevederile art. 19(3) din OG nr. 2/2001, agentul constatator a consemnat în procesul-verbal de contravenție motivul pentru care a fost încheiat în lipsa martorului. La fața locului s-au întocmit planșe foto cu aparatul din dotarea instituției din care rezultă starea de fapt.
Intimata a învederat că în conformitate cu graficul de lucrării de salubrizare petenta avea obligația de a efectua măturatul manual/mecanic începând cu orele 06.00, acesta executându-se în special la primele ore ale dimineți, când traficul auto și pietonal este redus, ora 14.00 fiind termen limită, însă aceasta activitate nu se desfășurase pe multe străzi din municipiul Drobeta T. S..
A mai arătat că sancțiunea aplicată la minimul special este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, constituind modalitatea adecvată de realizare a tuturor funcțiilor sancțiunii contravenționale.
În concluzie, a solicitat respingerea plângerii contravenționale promovată ca fiind neîntemeiată și menținerea procesului-verbal de contravenție ./OP nr._ din data de 27.08.2015, ca fiind temeinic și legal.
În drept, a invocat dispozițiile art. 205 Cod de Procedură Civilă, O.G. nr. 2/2001, HCL nr. 220/2011 Rep.
Sub aspectul probatoriului, intimata a solicitat proba cu înscrisuri respectiv raportul agentului constatator, planșe foto.
Petenta a formulat răspuns la întâmpinare solicitând înlăturarea apărărilor intimatei și, în consecință, admiterea plângerii contravenționale, expunând aceleași motive învederate în conținutul plângerii formulate.
În scop probator, instanța a încuviințat și administrat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, iar pentru pententa si proba testimonială în cadrul căreia a fost audiat martorul T. C..
Analizând întreg materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție ./OP nr_/27.08.2015 petenta a fost sancționată cu amendă în valoare de 2000 lei, în conformitate cu dispozițiile art. 3 pct. 12 din HCL nr. 220/2011 Rep., faptă sancționată de art. 4 alin. 7 din HCL nr. 220/2011 Rep.
În fapt, în urma verificărilor efectuate în ziua de 27.08.2015, între orele 07.00-09.30, pe raza municipiului Drobeta T. S., privind modul de executare a curățeniei de către firma specializată, acreditată de Primăria Municipiului Drobeta T. S., de către un polițist local din cadrul Direcției de Poliție Locală Drobeta T. S., s-a constatat că nu au fost îndeplinite în mod corespunzător serviciile de salubrizare pe străzile Dr. Saidac, Bulevardul C. I, ., C., Cicero, de către petentă.
Pe fond, potrivit art.34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, și analizând probele administrate, reține următoarele:
În ceea ce privește legalitatea procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./OP nr_/27.08.2015, instanța va verifica dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001, și dacă procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele de identificare, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea. De asemenea, instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal, prevăzut de art.31 alin.1 din O.G. nr. 2/2001.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța reține că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
Instanța reține că procesul verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate, care însă este relativă și poate fi răsturnată prin probele propuse de către contravenient
Conform dispozițiilor art.6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent. Astfel, în situația în care fapta este constatată personal de agentul constatator, cum este și speța de față, procesul verbal legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.
Din mențiunile procesului-verbal de contravenție ./OP nr_/27.08.2015 se reține că, în urma verificărilor efectuate în ziua de 27.08.2015, între orele 07.00-09.30, pe raza municipiului Drobeta T. S., privind modul de executare a curățeniei de către firma specializată, acreditată de Primăria Municipiului Drobeta T. S., de către un polițist local din cadrul Direcției de Poliție Locală Drobeta T. S., s-a constatat că nu au fost îndeplinite în mod corespunzător serviciile de salubrizare pe străzile Dr. Saidac, Bulevardul C. I, ., C., Cicero, de către petentă.
Potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 12 din HCL nr. 220/2011 Rep., constituie contravenție si se sancționează cu amendă contravențională următoarele fapte săvârșite de persoane fizice sau juridice: neîndeplinirea în mod corespunzător de către serviciile de salubrizare, a atribuțiilor de asigurare a curățeniei municipiului, conform sarcinilor stabilite prin regulamentul de salubrizare și contractul de prestări-servicii încheiat cu autoritatea publică locală (măturarea integrală a străzilor prevăzute în graficul de salubrizare, întreținerea curățeniei pe străzi, ridicarea la termen a deșeurilor menajere de la persoanele fizice sau juridice cu care au contract).
Conform art. 4.2. din. Normativul Unic Republican de salubrizare, „pentru lucrările de întreținere și măturat efectuate în cursul zilei, orele de recepție a lucrărilor de salubrizare se stabilesc de comun acord între beneficiar si executant”.
Astfel, potrivit graficului de lucrări salubrizare pe luna august 2015, măturatul manual și mecanic se va efectua între orele 06.00-14.00 (f. 10-26). Or, verificările privind îndeplinirea în mod corespunzător a serviciilor de salubrizare au fost efectuate între orele 07.00-09.30, în timpul programului de lucru, în condițiile în care între societatea petentă și beneficiarul lucrărilor de salubrizare, respectiv Primăria municipiului Drobeta T. S., nu s-a făcut dovada vreunei prevederi contractuale derogatorie de la Normativul Unic Republican de salubrizare, care să stabilească o altă oră pentru recepția lucrărilor, decât după ora 14.00, și nici o anumită ordine în stabilirea zonelor cu prioritate din sectorul de salubrizat, astfel cum rezultă și din depoziția martorului T. C. (fila 129) coroborată cu Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare în municipiul Drobeta T. S. (filele 133-150), anexa 5A pct 4.1 a contractului (fila 170), caietul de sarcini-secțiunea 2-măturatul și spălatul căilor publice (filele 210-213).
Față de considerentele expuse mai sus, dat fiind faptul că prezumția de veridicitate a procesului-verbal contestat instituită de legea română a fost răsturnată prin proba contrară făcută de petentă și în temeiul art.34 coroborat cu art.31 din OG nr.2/2001, instanța va admite plângerea contravențională formulată, va anula procesul-verbal de constatare a contravenției ./OP nr_/27.08.2015 încheiat de reprezentanții intimatei, și va exonera petenta de plata amenzii de 2000 lei aplicată prin acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petenta . S. sediul în Drobeta T. S., . BIS, județul M., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA DE POLIȚIE LOCALĂ DROBETA T. S., cu sediul în Drobeta T. S., ., județul M..
Anulează procesul-verbal de contravenție ./OP nr._/27.08.2015 întocmit de către Direcția de Poliție Locală Drobeta T. S..
Exonerează petentul de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 2000 lei.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Drobeta T. S..
Pronunțată în ședința publică de la 03 Decembrie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. SAM/tehnored BMC
5 ex/.>
Poz 994/2015
Cod operator 6497
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3706/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 2611/2015. Judecătoria... → |
|---|








