Pretenţii. Sentința nr. 3706/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3706/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 04-12-2015 în dosarul nr. 3706/2015
Dosar nr._ - pretenții -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
JUDEȚUL M.
SENTINȚA CIVILĂ NR.3706
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 04.12.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE A. T.
GREFIER D. M. I.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 86 DROBETA T. S. și pe pârâții M. D. și M. D., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța în temeiul art. 131 raportat la art. 107 C. proc. civ se declară competentă din punct de vedere general, material și teritorial.
În temeiul art. 254-258 C. proc. civ, încuviințează pentru reclamantă, proba cu înscrisuri, iar în temeiul art. 208 C.proc. civ, decade pe pârâți din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții dat fiind faptul că nu le-a formulat prin întâmpinare în termenul legal.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte incidente de soluționat, reclamanta solicitând judecareaîn lipsă și constatând închisă cercetarea judecătorească, instanța, în temeiul disp. art. 394 C.p.civ, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 10.09.2015 și înregistrată sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 86 DROBETA T. S. în contradictoriu cu pârâții M. D. și M. D., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 3532,15 lei reprezentând c/valoare întreținere pe perioada octombrie 2014- iunie 2015 și suma de 861,42 lei reprezentând penalități, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că parații nu au mai achitat cotele de întreținere aferente apartamentului in care locuiesc, cuantumul total al acestora ridicându-se la suma de 3.532,15 lei cu tot cu penalități, calculate la luna mai 2015.
Aceasta situație de fapt reiese din fisele de întreținere si fisa de penalități pe care le anexam la prezenta.
A menționat faptul ca pentru cheltuielile de întreținere datorate de parați pana la luna septembrie 2014, Judecătoria Drobeta T. S. a pronunțat in dosarul nr._/225/2014, sentința nr. 1753/06.05.2015 prin care parații au fost obligați la plata regiei restante pe respectiva perioada, astfel încât prin prezenta acțiune nu solicitam decât obligarea acestora si la plata cheltuielilor de întreținere pe care le-au acumulat ulterior pronunțării acestei sentințe.
In drept, a invocat dispozițiile Legii 230/2007 cu modificările si actualizările ulterioare.
In dovedirea cererii, a depus la dosar în copie: chitanță onorariu în cuantum de 500 lei, fisele de întreținere pentru perioada in cauza, hotărârea nr.96/18.07.2010 a Asociației de P. nr 86 privind penalitățile de întârziere, certificat de înregistrare fiscala, situație cheltuieli (filele 9—17 dosar).
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 201, alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă a comunicat pârâților un exemplar al acțiunii, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Pârâții nu au formulat întâmpinare și în temeiul art. 208 C. proc. civ i-a decăzut din dreptul de a propune probe și a invoca excepții, dat fiind faptul că nu le-a formulat prin întâmpinare în termenul legal.
Sub aspectul materialului probator administrat în cauză, instanța, apreciind ca fiind legale, verosimile, pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, în temeiul art. 254-258 C. proc. civ a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.
Analizând cererea reclamantei în considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele situații de fapt și de drept:
Reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 86 DROBETA T. S. în contradictoriu cu pârâții M. D. și M. D., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 3532,15 lei reprezentând c/valoare întreținere pe perioada octombrie 2014- iunie 2015 și suma de 861,42 lei reprezentând penalități, cu cheltuieli de judecată.
În conformitate cu dispozițiile art. 46 din Legea nr.230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari; potrivit 49 alin.2 din același act normativ și art.25 din HG nr.1588/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice, iar potrivit art. 50 alin.1 din aceeași lege, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Potrivit art. 25 alin. 1 din H.G. nr. 1588/2007, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă. În vederea respectării termenelor legale de plată a facturilor către furnizorii de utilități, administratorii au obligația de a afișa lista de plată în termen de maximum 5 zile de la data primirii ultimei facturi expediate prin poștă, certificată prin înscrisul de pe ștampila poștei, sau de la data confirmării de primire, în cazul transmiterii facturii prin curier/delegat. Art. 32 alin. 3 din H.G. nr. 1588/2007 stabilește că niciun proprietar de apartament sau de spațiu cu altă destinație decât aceea de locuință nu va fi exceptat de la obligația de a contribui la plata cheltuielilor comune, ca urmare a renunțării la folosirea unei părți din proprietatea comună, a abandonării apartamentului sau a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință ori în alte situații.
De asemenea, conform art. 25 teza II –a din HG nr. 1588 din 19 decembrie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007.
Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv, fișele de întreținere pentru perioada in cauză (filele 5-7 dosar), rezultă că pârâții nu au achitat debitul restant în cuantum de 3532,15 lei reprezentând regie restantă și penalități.
Prin urmare, instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 32 din H.G. nr. 1588/2007, va admite acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 86 DROBETA T. S., în contradictoriu cu pârâții M. D. și M. D. și îi va obliga la 3532,15 lei c/valoare regie restantă și penalități de întârziere aferente perioadei octombrie 2014-iunie 2015.
Văzând și dispozițiile art.453 cod procedură civilă, va obliga pârâții la 500 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 86 DROBETA T. S., cu sediul în Drobeta T. S., ., . M. în contradictoriu cu pârâții M. D. și M. D., cu domiciliile în Drobeta T. S., ., ., ..
Obligă pârâții la 3532,15 lei c/valoare regie restantă și penalități de întârziere aferente perioadei octombrie 2014-iunie 2015 și 500 lei cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată azi, 04.12.2015, în ședință publică, de Judecătoria Drobeta T. S., județul M..
Președinte, Grefier,
Red. A.T./Tehn.I.D.
5 ex./ pag.3/28.12.2015
Operator de date cu caracter personal
Înregistrat sub numărul 6497
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3680/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3696/2015.... → |
|---|








