Plângere contravenţională. Sentința nr. 430/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 430/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 7560/225/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 430
Ședința publică din data de 02.02.2015
Instanța constituită din:
Președinte: L. Teluța P.
Grefier: Ș. A. V.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul B. C. și pe intimatul I. M., având ca obiect plângere contravențională.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului au fost consemnate în încheierea din data de 28.01.2015, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, după care, constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.06.2014, sub nr._, petentul B. C., în contradictoriu cu intimata I. M., a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 26.05.2014, încheiat de I.P.J. M. - Poliția mun. Drobeta Tr. S., prin care a fost sancționat cu suma de 340 lei, conform art. 100 alin 3. lit. b. din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, a cărui anulare a solicitat-o.
În susținerea prezentei acțiunii, petentul a arătat că a fost sancționat contravențional cu amendă și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a mai conduce, pentru că în ziua de 26.05.2014, orele 16.28 a condus autoturismul, marca Opel cu nr. de înmatriculare_, pe . la intersecția cu . acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea bulevardului prin loc semnalizat cu indicator și marcaj pietonal, stare de fapt care rezultă din procesul verbal contestat.
În motivare a arătat că, în realitate nu este vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost sancționat, pentru următoarele considerente: în ziua respectivă a condus autoturismul proprietate personală pe b-ul Splai M. Viteazul, din municipiu din direcția Spitalul județean către magazinul Carrefour și când a ajuns în apropiere de intersecția cu . amenajate și marcate două treceri pentru pieton, a observat că pe banda unu, de lângă bordură erau staționate mai multe autovehicule.
În apropierea primei treceri pentru pieton, pe direcția sa de deplasare, a observat parcat, cu partea din față( botul mașini) către acesta, pe contrasens o autospeciala, tip microbuz, a cărui parte din spate ajungea la extremitatea marcajului trecerii pentru pietoni, blocând vizibilitatea, atât pentru pietonii cât și pentru conducătorii auto.
Când mai avea cca. 7-8 m, până la trecerea pentru pietoni, a observat că prin spatele microbuzului se angajează în traversare un pieton, pe care l-a văzut numai după ce a trecut de colțul din dreapta al microbuzului, practic i-a văzut dor capul, care și el având vizibilitatea obturată l-a văzut și a încercat să se asigure, în vederea traversării.
Precizând că el circula, așa cum a arătat, pe banda de lângă axul străzi, circulația desfășurându-se pe acest sector de drum pe două benzi pe sens, cu viteză redusă, întrucât numai ce plecase de la semafor, iar în momentul în care a văzut pietonul, instinctiv sau poate preventiv, a cabrat (virat) puțin roțile către stânga.
A mai învederat instanței faptul că datorită poziției și înălțimii microbuzului, a observat pietonul în timp scurt, o manevră de frânare nemaiputând fi posibilă decât după ce trecea de marcaj, iar deplasarea sa nu a constituit un pericol pentru siguranța pietonului angajat în traversare.
Acesta a apreciat că dacă pietonul s-a oprit, pentru câteva fracțiuni de secundă, după ce a trecut de spatele microbuzului, a făcut-o pentru a se asigura și nicidecum datorită manevrei sale de deplasare.
În susținere a menționat că după ce a parcurs la volanul autoturismului cea 50-100 m, a fost oprit de un agent de poliție rutieră care, după ce s-a prezentat și i-a solicitat documentele pentru control, i-a adus la cunoștință abaterea pe care a considerat că a săvârșit-o, explicându-le motivul pentru care a observat pietonul cu întârziere, mențiune care a fost consemnată și în procesul verbal.
În concluzie, a solicitat admiterea acțiunii formulată împotriva măsurii luate și prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție cu . nr._ din 26.05.2014. și restituirea permisului de conducere, înțelegând prin aceasta să se judece în contradictoriu cu I.P.J. M., considerând că este nevinovat.
In dovedirea celor de mai sus, a solicitat proba cu înscrisuri,cea testimonială cu un martor și o planșă fotografică privind configurația intersecției.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 31 -32 din OG 2/2001.
La prezenta a anexat copia procesului verbal de contravenție, planșa foto reprezentând configurația străzi și indicatoarele din zonă și taxa judiciară de timbru de 20 lei.
Prin rezoluția din data de 16.09.2014, instanța a pus în vedere petentului să procedeze la completarea cererii de chemare în judecată.
La data de 24.09.2014, petentul a depus la dosarul cauzei o precizare a acțiunii.
Prin rezoluția din data de 26.09.2014, instanța a dispus comunicarea acțiunii și duplicat înscrisuri către intimat în vederea formulării și depunerii întâmpinării.
La data de 14.10.2014 intimata I. M. a depus întâmpinare, solicitând instanței respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal de contravenție, ca fiind temeinic și legal.
În motivare a arătat că, la data de 26.05.2014, ora 16:28, petentul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe . Drobeta T. S., județul M., iar la intersecția cu . acordat prioritate de trecere pietonului angajat regulamentar în traversarea străzii, respectiv pe trecerea de pietoni semnalizată corespunzător prin marcaj pietonul și indicator. Abaterea a fost înregistrată de aparatul rada r montat pe auto Dacia L. cu nr. MAI_.
După oprirea regulamentară, conducătorul auto a fost identificat în persoana numitului B. C., căruia i s-a comunicai abaterea săvârșită, încadrarea legală și sancțiunea aplicată.
Astfel, petentul a fost sancționat contravențional pentru neacordare de prioritate pietonului angajat în traversarea regulamentară a străzii cu amendă în cuantum de 340 lei si i s-a reținut permisul de conducere in vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioada de 30 zile pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100. alin. 3, lit. b și sancționate de art. 100, al. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, republicata.
În susținerea prezentei s-a arătat faptul că aparatul radar deține buletin de verificare metrologică valabil, iar acesta își face automat autotestarea la punerea sistemului în funcțiune, conform manualului de utilizare.
De asemenea, a mai arătat că agentul constatator (agent șef de poliție N. V.) deține atestatul nr._/48 din 21.05.2013, conform căruia este autorizat să desfășoare activități de utilizare și exploatare a aparatului radar „AUTOVÎSION", iar aparatul radar este verificat metrologic potrivit buletinului de verificare metrologică nr._ din 15.04.2014.
In concluzie, s-a precizat că procesul verbal contestat a fost întocmit cu respectarea prevederilor O.G. nr.2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, nefiind motive de anulare a acestuia.
In dovedirea celor menționate, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și proba cu înregistrarea video a faptei contravenționale.
Față de aspectele prezentate, a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca valabil încheiat.
În temeiul dispozițiilor art. 411 din Legea 134/2010 privind C. pr. civ. intimatul a solicitat judecarea în lipsă a cauzei.
La întâmpinare intimata au fost atașate: raportul agentului constatator, buletinul de verificare metrologică al aparatului radar și CD-ul privind abaterea săvârșită de petent.
Petentului i-a fost comunicată întâmpinarea cu mențiunea de a depune răspuns la întâmpinare, iar acesta a procedat la formularea și depunerii răspunsului la întâmpinare la data de 24.10.2014, prin care a arătat că procedează la achiesarea concluziilor expuse în acțiunea propriu zisă.
Sub aspectul materialului probator administrat în cauză, în temeiul dispozițiilor art. 255 raportat la art. 258 C. pr. civ. instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, proba cu CD-ul pe care a fost înregistrată abaterea săvârșită de petent și proba cu martorul N. C..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor s-a reținut că la data de 26.05.2014, petentul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_, pe . Drobeta T. S., județul M., iar la intersecția cu . acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii, respectiv pe trecerea de pietoni semnalizată corespunzător prin marcaj pietonul si indicator, abaterea fiind înregistrată de aparatul radar montat pe auto Dacia L. cu nr. MAI_.
Astfel, petentul a fost sancționat contravențional, întocmindu-se procesul – verbal . nr._/26.05.2014, pentru neacordare de prioritate pietonilor angajați în traversarea regulamentară a străzii cu 4 puncte-amendă in valoare de 340 lei si i s-a reținut permisul de conducere in vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioada de 30 zile pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 100, alin. 3, lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, republicata.
Pe fond, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, și analizând probele administrate, reține următoarele:
In ceea ce privește legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/26.05.2014, instanța va verifica dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001 și dacă procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac. De asemenea, instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal, prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. nr. 2/2001.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța reține că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
Potrivit dispozițiilor art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. 195/2002: „ Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte:
b) neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvaiului”.
Din analiza probelor administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar (procesul verbal de constatare a contravenției, buletinul de verificare metrologica a aparatului radar, atestat operator radar „AUTOVISION") si din vizionarea CD-ul cu înregistrarea abaterii săvârșite de petent, instanța constată că petentul se face vinovat de săvârșirea faptei contravenționale pentru care a fost sancționat.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001: „trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”, instanța reține că la săvârșirea faptei au concurat mai multe cauze.
La art. 6 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 este definită noțiunea de „acordare a priorității” ca fiind „obligația oricărui participant la trafic de a nu își continua deplasarea sau de a nu efectua orice altă manevră, dacă prin acestea îi obligă pe ceilalți participanți la trafic care au prioritate de trecere să își modifice brusc direcția sau viteza de deplasare ori să oprească”
Deși petentul avea obligația de a acorda prioritate pietonilor, acesta a avut vizibilitatea redusă datorită autoturismului parcat pe prima bandă, care acoperea jumătate din trecerea de pietoni aflată pe sensul său de mers, pe de altă parte pietonul, care era angajat în traversare, nu s-a oprit din cauza autoturismului petentul, ci pentru a se asigura la rândul său, autoturismul parcat blocându-i și acestuia vizibilitatea.
Petentul a recunoscut săvârșirea faptei și la momentul săvârșirii faptei (prin semnarea procesului – verbal de contravenție), dar și în fața instanței, arătând care au fost cauzele care au determinat această conduită.
Ținând seama de împrejurările care au condus la săvârșirea faptei instanța apreciază că aplicarea unei sancțiuni cu avertisment respectă criteriile de individualizare a sancțiunii.
Aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile primește justificare atâta vreme cât gradul de pericol social a fost apreciat de legiuitor atunci când a stabilit ca alături de sancțiunea principală să se aplice și sancțiunea complementară.
Față de considerentele expuse mai sus, instanța va admite în parte plângerea formulată de petentul B. C. împotriva procesul-verbal de contravenție . nr._/26. 05. 2014, în sensul că înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale, cu sancțiunea avertisment, menținând celelalte prevederi ale procesului – verbal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea formulată de petentul B. C., domiciliat în mun. Dr. Tr. S. .. 9, ., identificat prin CI . nr._ și CNP_, în contradictoriu cu I.P.J. M., cu sediul în Drobeta T. S., .. 75, cod fiscal_, cont bancar RO 04 TREZ 4615032XXX000174.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale, aplicată prin procesul-verbal de contravenție . nr._, cu sancțiunea avertisment.
Menține celelalte prevederi din procesul – verbal de contravenție.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se depune la sediul Judecătoriei Dr. Tr. S..
Pronunțată în ședință publică, azi, 02. 02. 2015.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la sediul Judecătoriei Dr. Tr. S..
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. PLT./ teh. V.Ș.A..
4 pag./4 ex.
Data:.03.03.2015
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 441/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 474/2015. Judecătoria... → |
|---|








