Pretenţii. Sentința nr. 2572/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2572/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 2231/225/2015
Dosar nr._ pretenții
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
SENTINȚA NR. 2572
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 15 SEPTEMBRIE 2015
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE A. G.
GREFIER ȘEDINȚĂ C. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta Asociația de P. Orly și pe pârâții I. I. și I. A., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta prin președinte T. Oltița .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, se ia act că au fost comunicate relațiile de către reclamantă .
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul disp. art. 394 C. proc. civ., declară închise dezbaterile, reține cauza în pronunțare și acordă cuvântul pe fond .
Reprezentantul reclamantei a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost precizată și obligarea pârâților la plata sumei de 4958,37 lei cu titlul de regie r4estantă și penalități de întârziere .
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.03.2015 sub numărul_, reclamanta Asociația de P. Orly a chemat în judecată pe pârâții I. I. și I. A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța aceștia să fie obligați la plata sumei de 4142,70 lei reprezentând contravaloare debit restant aferent perioadei sold dec. 2012 – ian. 2015 și penalități de întârziere .
Astfel, reclamanta a învederat că pârâții sunt proprietarii imobilului situat în Drobeta T. S., ., .. 2, . perioada decembrie 2012 – ianuarie 2015 aceștia au acumulat datorii la întreținere în cuantum de 4142,70 lei cu titlul de regie restantă și penalități de întârziere .
A menționat că s-a încercat recuperarea debitului pe cale amiabilă, însă pârâții nu au achitat suma restantă, asociația riscând să nu mai beneficieze de servicii de apă caldă, căldură, apă curentă.
A adăugat că potrivit disp. Legii nr. 230/2007, asociația de proprietari la care figurează pârâta are calitate procesuala de a sesiza instanța cu prezenta acțiune, prin care pârâta să fie obligată la plata sumelor restante.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 230/2007.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, respectiv înscrisurile depuse la dosar filele 4-25 .
Reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 201 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă a comunicat pârâților un exemplar al acțiunii și al înscrisurilor doveditoare atașate acesteia, cu mențiunea pentru aceștia că au obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Pârâții nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare fiind decăzuți din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Având în vedere că pârâții nu a depus întâmpinare în termenul de 25 zile prevăzut de art. 201 alin. 1 C.proc.civ., instanța față de dispozițiile art. 201 alin. 4 C.proc.civ., a constatat întrunite condițiile prevăzute de lege pentru fixarea primului termen de judecată și s-a dispus citarea părților.
La data de 10.06.2015 reclamanta a depus la dosar o precizare prin care a arătat că înțelege să își majoreze câtimea pretențiilor solicitate de la pârâți deoarece aceștia au stat în pasivitate și cuantumul debitului a crescut la nivelul de 4958,37 lei reprezentând regie restantă suma de 4002,24 lei pe perioada decembrie 2012 – aprilie 2015 și suma de 956,13 lei penalități de întârziere calculate pe perioada dec. 2012 – martie 2015 .Au atașat la cerere acte justificative .
Instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele :
Pârâții I. I. și I. A. sunt proprietarii imobilului apartament nr. 14 situat în municipiul Drobeta T. S. pe ., .. 2, iar potrivit listelor de plată pentru perioada decembrie 2012 – aprilie 2015 aceștia au acumulat datorii către Asociația de P. Orly în cuantum de 4958,37 lei reprezentând contravaloare regie restantă și penalități de întârziere .
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta Asociația de P. Orly au chemat în judecată pe pârâții I. I. și I. A. și au solicitat ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să îi oblige pe aceștia la plata sumei de 4958,37 lei reprezentând contravaloare debit restant aferent perioadei decembrie 2012 – aprilie 2015 .
În conformitate cu dispozițiile art. 46 din Legea nr.230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietar, iar potrivit 49 alin.2 din același act normativ și art.25 din HG nr.1588/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.
Se mai retine ca potrivit art. 50 alin.1 din aceeași lege, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Potrivit art. 25 alin. 1 din H.G. nr. 1588/2007, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă. În vederea respectării termenelor legale de plată a facturilor către furnizorii de utilități, administratorii au obligația de a afișa lista de plată în termen de maximum 5 zile de la data primirii ultimei facturi expediate prin poștă, certificată prin înscrisul de pe ștampila poștei, sau de la data confirmării de primire, în cazul transmiterii facturii prin curier/delegat.
Asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007. Suma acestora nu poate depăși suma cotei restante la care s-a aplicat.
Art. 32 alin. 3 din H.G. nr. 1588/2007 stabilește că nici un proprietar de apartament sau de spațiu cu altă destinație decât aceea de locuință nu va fi exceptat de la obligația de a contribui la plata cheltuielilor comune, ca urmare a renunțării la folosirea unei părți din proprietatea comună, a abandonării apartamentului sau a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință ori în alte situații.
Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar, respectiv fișă de cont privind pe pârât, listele lunare de plată afișate aferente perioadei decembrie 2012 – aprilie 2015, instanța reține că valoarea debitului datorat de pârâți pentru imobilul proprietatea lor, este în cuantum de 4002,24 lei la care s-au calculat și penalități de întârziere în cuantum de 956,13 lei .
În ceea ce privește penalitățile de întârziere solicitate de către reclamantă, conform disp. art. 49 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
De asemenea conform art. 25 teza II –a din HG nr. 1588 din 19 decembrie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007.
Din înscrisurile existente la dosar, instanța reține că pentru perioada solicitată de reclamantă, decembrie 2012 – aprilie 2015, pârâții figurează cu un debit restant în cuantum total de 4958,37 lei iar pentru recuperarea lui se impune admiterea acțiun8ii așa cum a fost pr4ecizată în sensul obligării pârâților la plata acestuia .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta Asociația de P. Orly, cu sediul în Drobeta T.-S., ., ..4, parter, uscătorie, județul M., C._, împotriva pârâților I. I. și I. A. domiciliați în Drobeta T. S., ., .. 2, ., așa cum a fost precizată .
Obligă pârâții la 4958,37 lei către reclamantă reprezentând contravaloare regie restantă aferentă perioadei decembrie 2012 – aprilie 2015 și penalități de întârziere .
Cu drept de apel, care se va depune la Judecătoria Drobeta T. S., în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. G.AM./Tehnored. B.C.
4 ex./ 3 pag.
16.09.2015
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2564/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2560/2015.... → |
|---|








