Pretenţii. Sentința nr. 729/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 729/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 729/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

Sentința civilă Nr. 729/2015

Ședința publică de la 18 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. - M. C.

Grefier ședință C. - M. B.

Pe rol judecarea cauzei civilă privind pe reclamantul S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA T. S. și pe pârâta G. A., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal în ordinea de pe listă la prima strigare s-a constatat lipsa părților, situație in care, potrivit prevederilor art. 104 alin 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387 /2005, publicat în Monitorul oficial Partea I nr. 958/2005, instanța a dispus lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței, când, după o nouă strigare, în ordinea listei, s-a constatat din nou lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că părțile sunt legal citate, cauza fiind la primul termen de judecată.

În temeiul art.131 C.Pr.Civ, instanța procedează la verificarea, din oficiu, a competentei de soluționare a cauzei și constată că, în temeiul art. 94.litera „j”, este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cauze.

În temeiul art. 258 rap. la 255 alin 1 C.Pr.Civ, instanța încuviințează, pentru reclamant proba cu înscrisuri și constată că acestea au fost administrate fiind depuse la dosarul cauzei.

Instanța, în temeiul art. 244 Cod proc. civilă, constată cercetarea procesului finalizată.

Constatând lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, în temeiul art. 394 alin 1 C., instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 14.11.2014 și înregistrată sub nr._ reclamantul S. Județean de Urgență Drobeta T. S. în contradictoriu cu pârâta G. A. a solicitat ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul la plata sumei de 784 lei plus dobânzi și penalități până la data plății efective cu titlu de despăgubiri civile.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 07.07.2011, numita G. A. a fost internată în cadrul unității spitalicești, în urma unui accident rutier, beneficiind de îngrijiri medicale in perioada 07.07-11.07.2011, iar în urma acestei internări, figurează în evidențele contabile ca debitor cu suma de 784 lei, în baza art. 313 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

A susținut că în repetate rânduri a făcut diligentele necesare pentru a afla informații cu privire la numele persoanei vinovate de producerea accidentului rutier, însă fără nici un rezultat.

Totodată a menționat faptul că deși paratul a fost înștiințat de plata spitalizării, nu a depus la secretariatul unității nici o dovadă din care să reiese numele făptuitorului, alte date referitoare la stadiul dosarului, daca a depus plângere penală sau dacă se afla vreun dosar pe rol in acest sens și ținând seama că termenul de prescripție este de 5 ani, fiind vorba de creanțe - bugetare, completând cu refuzul părții vătămate de a transmite date referitoare la numele persoanei vinovate, a formulat prezenta cerere de chemare în judecată pentru recuperarea sumei datorate.

A mai arătat că, potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.”

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și art. 119-127 Cod proced.fiscala.

Cererea este scutita de plata taxei judiciare de timbru.

Cererea de chemare în judecată a fost însoțită de înscrisuri doveditoare.

Prin rezoluția din 17.11.2014 instanța a dispus comunicarea către pârât a unui exemplar al acțiunii și înscrisurilor anexate, cu mențiunea de a formula întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicare.

Având în vedere că pârâta G. A. nu a formulat întâmpinare în termenul de 25 zile prevăzut de art. 201 alin. 1 C.proc.civ., instanța, față de dispozițiile art. 201 alin. 4 C.proc.civ., prin rezoluția din 07.01.2014, a fixat termen al data de 18.02.2015, cu citarea părților.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar de către reclamanta rezulta că pârâta G. A. a beneficiat de servicii medicale de urgență în perioada în perioada 07.07-11.07.2011, iar în urma acestei internări, figurează în evidențele contabile ca debitor cu suma de 1372 lei, pârâtul fiind victima unui accident rutier.

Cheltuielile de spitalizare ocazionate de internarea pârâtei G. A. în perioada sus amintita s-au ridicat la suma de 784 lei, potrivit decontului de cheltuieli întocmit de unitatea medicala.

Prin prezenta acțiune reclamanta S. Județean de Urgență Drobeta T. S. solicită obligarea pârâtei G. A., victima a unei agresiuni, la plata sumei de 784 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare, invocând în drept dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006.

Prevederile art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății statuează următoarele: persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii si au obligația sa repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.

Din analiza textului de lege mai sus enunțat rezulta ca legiuitorul a stabilit in mod imperativ categoria de persoane căreia ii revine obligația de a repara prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, constând in cheltuielile de spitalizare ocazionate de asistenta medicala acordata, in sensul ca aceasta obligație revine persoanelor care prin faptelor lor au adus daune sănătății altei persoane. Ca atare, furnizorul de servicii medicale nu se poate îndrepta cu solicitarea sa de recuperare a cheltuielilor de spitalizare ocazionate de asistenta medicala acordata chiar împotriva persoanei vătămate, întrucât dispozițiile legale aplicabile in aceasta materie nu prevăd aceasta posibilitate.

În ceea ce privește referirile făcute de reclamantă la art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța constată că textul de lege invocat de aceasta este inoperant împotriva pârâtului, deoarece pârâtul nu este o persoana care să fi adus prin fapta sa daune sănătății persoanei spitalizate, ci este chiar persoana căreia i-au fost produse aceste vătămări.

Potrivit art. 220 din Legea nr. 95/2006, persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgentelor medico chirurgicale.

Instanța are în vedere și dispozițiile art. 92 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 potrivit cărora acordarea asistenței medicale publice de urgență, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului și un drept al cetățeanului.

Totodată, potrivit disp. art. 91 din Legea nr. 95/2006 statuează că asistența medicală publică de urgență în faza spitalicească este asigurată de spitalele orășenești, municipale, județene și regionale aflate în structura Ministerului Sănătății Publice și/sau a autorităților publice locale.

De asemenea, conform prevederilor art. 93 din Legea nr. 95/2006, finanțarea acordării asistentei medicale publice de urgenta se face de la bugetul de stat si din venituri proprii, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, prin bugetele ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, din donații și sponsorizări, precum și din alte surse prevăzute prin lege.

Instanța apreciază ca nefiind întemeiate apărările reclamantei în sensul ca pârâtul, în calitate de persoana vătămată, trebuie sa suporte aceste cheltuieli întrucât acesta nu a depus la unitatea medicala dovezi privind numele făptuitorului sau dacă acesta a formulat plângere penala împotriva persoanei vinovate. Sub acest aspect instanța amintește că nu există nici o dispoziție legală care sa oblige persoana vătămată, în speță pârâta G. A., să formuleze plângere penala împotriva făptuitorului.

De asemenea, nu se poate retine nici faptul ca persoana vătămată, prin omisiune nu și-a îndeplinit o obligația prevăzută de lege, astfel încât omisiunea sa îi fie imputabila și să constituie temei al răspunderii civile.

Legiuitorul prin instituirea prevederilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 a urmărit consacrarea cadrului legal de atragere a răspunderii civile a persoanei care a săvârșit . si nicidecum de îngrădire a drepturilor persoanei vătămate.

Având în vedere cele expuse mai sus, raportat la dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 cu modificările ulterioare, instanța apreciază ca acțiunea formulată de reclamant nu este întemeiată, motiv pentru care va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. Județean de Urgență Drobeta T. S. în contradictoriu cu pârâta G. A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA T. S. cu sediul în Drobeta T. S., ., nr. 4, județul M., având Cod fiscal_, în contradictoriu cu pârâta G. A.,CNP_, domiciliată în Dr. Tr .S., . nr.42, județul M.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Drobeta T. S..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.02.2015.

P. GREFIER

Red. CMM./ Tehn.BMC

4 ex./ 17.03.2015

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 729/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN