Pretenţii. Sentința nr. 467/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 467/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 467/2015
Dosar nr._ - pretenții –
ROM Â N I A
JUDECĂTORIA DROBETA T. S.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 467
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 03 Februarie 2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE - I. C. G.
GREFIER ȘEDINȚĂ - L. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. 28 în contradictoriu cu pârâta P. E., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Verificându-și din oficiu competența,în conformitate cu disp. art. 131 c.p.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea cauzei, potrivit art. 94 pct. 1 lit. j Noul Cod procedură civilă și art. 107 alineat 1 Noul Cod procedură civilă.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 238 C.p.civ., ținând cont de împrejurările cauzei, în raport de probele ce urmează a fi administrate și de complexitatea pricinii, apreciază că prezenta cauză se poate soluționa la acest termen de judecată.
Instanța, în conformitate cu prevederile art. 258 c.p.civ. coroborat cu disp. art. 255 c.p.civ. ., apreciind că probele solicitate de reclamantă sunt admisibile potrivit legii, fiind de natură să ducă la soluționarea procesului, încuviințează pentru reclamantă, proba cu înscrisurile de la dosar.
Instanța, constatând cercetarea judecătorească finalizată, în conformitate cu disp. art. 392 c.p.civ., deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și în conformitate cu disp. art. 394 c.p.civ., reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 13.11.2013 și înregistrată sub numărul_ /2015, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. 28 a chemat în judecată pe pârâta P. E., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța aceasta să fie obligată la plata sumei de 1.047,07 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada sold decembrie 2011- septembrie 2014.
În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat că pârâta este membră a Asociației de P. 28 și proprietarul imobilului situat în Dr. Tr. S., .. 1, ., . și datorită întârzierilor la plata cotelor de întreținere către reclamantă, RAAN a perceput penalități de întârziere pentru serviciile oferite, iar reclamanta este în imposibilitatea de a achita aceste penalități.
Reclamanta a arătat că potrivit art. 25 alin. 3 din HG nr. 1588/2007, dacă terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere proporțional cu cuantumul restanțelor.
A mai arătat că în opinia sa și în temeiul disp. Legii nr. 230/2007, pârâtul are obligația să achite la zi contravaloarea serviciilor prestate și contravaloarea regiei care potrivit legii le este cunoscută lunar prin afișare la casa scării.
Potrivit înscrisurilor anexate și modului de calcul, penalitățile au fost calculate și repartizate pe fiecare lună potrivit facturilor emise de RAAN, proporțional cu restanța la regie.
Astfel, pentru motivele arătate solicită admiterea acțiunii și obligarea pârâtului la plata sumei de 1.047,07 lei reprezentând penalități de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată.
În dovedirea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar fișă penalități cu repartizarea penalităților pe fiecare lună potrivit facturilor emise de RAAN și a modului de clacul, facturile emise de RAAN.
În drept a invocat disp. art. 194-197 c.p.civ. raportat la disp. art. 50 alin. 1 și 2 din Legea 230/2007 coroborat cu art. 25 alin. 3 lit. a din HG nr. 1588/2007 privind normele metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007.
Pârâtei i-au fost comunicate cererea de chemare în judecată și înscrisurile anexate, potrivit dovezii aflate la fila 220 și i s-a pus în vedere că are obligația de a formula întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai formula excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel, însă pârâta nu a formulat întâmpinare.
Prin rezoluția din 29.12.2014, aflată la fila 69 dosar s-a fixat primul termen de judecată la data de 03.02.2015 și a dispus citarea părților.
În temeiul art. 258 alin. 1 rap. la art. 255 alin. 1 c.p.civ., instanța a încuviințat și administrat pentru reclamantă proba cu înscrisurile de la dosar.
Analizând cererea reclamantei în considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele situații de fapt și de drept:
Pârâta, membră a Asociației de P. 28, este proprietarul apartamentului nr. 7 din municipiul Drobeta T. S., .. 1, ., județul M..
Coroborând înscrisurile depuse la dosar, respectiv facturile emise de către RAAN și repartizarea facturilor de penalități, instanța reține că în prezent pârâtul figurează cu un debit restant în cuantum de 1.047,07 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada sold decembrie 2011- septembrie 2014.
Instanța reține că obligația proprietarilor de a achita în termenul stabilit cota de contribuție ce le revine în cadrul cheltuielilor Asociației de P. este reglementată prin dispozițiile Legii nr. 230/2007.
Astfel, potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
La rândul său, asociația are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit, acțiunea în justiție a asociației de proprietari fiind scutită de taxă de timbru.
De asemenea, potrivit disp. art. 25 al. 3 lit. a din HG nr. 1588/2007, dacă terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor.
Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 și art. 25 al. 1 din Hotărârea nr. 1588/19.12.2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari potrivit cărora „cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată”, în caz contrar asociația fiind în drept să îi acționeze în judecată, instanța, având în vedere cele expuse și faptul că pârâtul nu a achitat în termenul legal cotele la întreținere, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâta către reclamantă la plata sumei de 1.047,07 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada sold decembrie 2011- septembrie 2014.
Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța reține că reclamanta nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată efectuate în sensul dispozițiilor art. 249 C.p.civ, motiv pentru care instanța va respinge capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de Asociația de proprietari Nr. 28 cu sediul în Drobeta T. S., ., ., parter, județul M., C._, în contradictoriu cu pârâta P. E., domiciliată în Dr. Tr. S., .. 1, ., ., având ca obiect pretenții.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1047,07 lei reprezentând penalități de întârziere, pe perioada sold decembrie 2011-septembrie 2014.
Respinge capătul de cerere privind obligarea la cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Drobeta T. S..
Pronunțată în ședință publică, astăzi 03.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. C. G. L. B.
Red. I.C.G./Tehnored. L.B.
4 ex./04.03.2015
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
| ← Pretenţii. Sentința nr. 461/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 764/2015.... → |
|---|








