Pretenţii. Sentința nr. 732/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 732/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 732/2015
Dosar nr._ PRETENȚII
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 732
Ședința publică de la 18.02.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: P. L. TELUȚA
Grefier ședință: V. Ș. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. nr. 22 DROBETA T. S. și pe pârâtul B. V., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat C. C. pentru reclamantă, lipsă fiind pârâtul..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
În temeiul art. 131 Cod procedură civilă, fiind primul termen de judecată, când părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, instanța, verificându-și din oficiu competența, stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină având ca obiect pretenții în temeiul art. 94 pct. 1 lit. j rap. la art. 107 alin. 1 Cod procedură civilă.
Instanța, ținând cont de împrejurările cauzei, ce are ca obiect pretenții, în raport de probele ce urmează a fi administrate și de complexitatea pricinii, apreciază că durata necesară pentru cercetarea procesului este de 1 termen de judecată și, nemaifiind chestiuni prealabile, acordă cuvântul pe probe.
Avocat C. C. pentru reclamantă solicită proba cu înscrisurile de la dosar.
Instanța, în temeiul art. 255 alin. 1 Cod procedură civilă, apreciind că probele solicitate de reclamantă sunt admisibile potrivit legii, fiind de natură să ducă la soluționarea procesului încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar.
La interpelarea instanței, reclamanta, prin reprezentant, învederează că nu mai are cereri de formulat și, nemaifiind alte incidente de soluționat, în temeiul art. 392 C. pr. civ instanța deschide dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul pe fond.
Avocat C. C. pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 03.11.2014, sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. nr. 22 DROBETA T. S. a chemat în judecată pe pârâtul B. V., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 450 lei reprezentând restanțe reparație ascensor.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul este proprietar al apartamentului nr. 3 situat în Drobeta T. S., str. .. 9, ., județul M., nu a achitat până la data introducerii cererii suma restantă de 450 lei reprezentând diferența cota pe fiecare apartament pentru reparația liftului.
S-a arătat că a afișat la avizierul de la blocul 2 scara 1 lista cu situația restanțelor a proprietarilor la reparația liftului, atenționând pe proprietarii restanțieri că vor fi acționați în judecată dacă nu vor înțelege a achita aceste sume restante, cu toate că ascensorul funcționează și este folosit în condiții normale, în drept, invocăm dispozițiile art. 31 anexa 2 din Legea 114/ 1995, art. 34 HG 400/2003, art. 43 și 44 (1) din HG 1588/2007, art. 37 din Legea 230/2007, art. 659 Cod Civil
De asemenea, a solicitat ca pârâtul să fie obligat să plătească cheltuielile de judecată în sumă de 300 lei onorariu avocat, conform chitanței nr. 209/24.09.2014 emisă de avocat C. C..
În dovedire, reclamanta a depus la dosar în copie: contractul pentru execuție lucrări de reparație capitală sau modernizare ascensor, situație de lucrări nr. 186 din septembrie 2010, proces verbal încheiat la data de 26.09.2014 de Asociația de P. nr. 22 Dr. Tr. S., proces verbal nr. 113/16.10.2013 emis de Asociația de P. nr. 22, restanțe reparație lift la 24.10.2014, chitanță onorariu avocat 300 lei.
Potrivit rezoluției din data de 12.11.2014, s-a dispus citarea pârâtului cu duplicat acțiune și înscrisuri, filele 12-19 din dosar, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicare.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a-și formula apărare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Conform contractului pentru execuție lucrări de reparație capitală sau modernizare ascensor (filele 7 – 8) și a situației de lucrări (fila 9 față, verso), la scara 1 a blocului 2 situat pe .. 9, s-au efectuat lucrări de reparație și modernizare a ascensorului, a căror valoare totală este de 21 444.67 lei.
Raportat la valoarea acestor lucrări suma care trebuia achitată pentru fiecare apartament era de 500 lei.
Pârâtul în calitate de proprietar al apartamentului nr. 3 situat în Drobeta T. S., . Viteazul, nr. 9, ., ., nu a achitat până la data introducerii cererii suma restantă de 450 lei reprezentând diferența cota pe fiecare apartament pentru reparația liftului.
Cu toate că ascensorul funcționează și este folosit în condiții normale, pârâtul nu a înțeles să achite în totalitate contravaloarea cotei ce-i revine din reparația efectuată.
Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare, nu a contestat cuantumul debitului solicitat și nu a formulat apărări în cauză.
În conformitate cu dispozițiile art. 46 din Legea nr.230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietar.
Având în vedere că ascensorul, în conformitate cu dispozițiile art. 649 alin. 1 lit. b din C. civ. reprezintă bun comun, aflat în coproprietate forțată (art. 646 C. civ.) și că potrivit art. 654 alin. 1 C. civ. „fiecare coproprietar suportă cheltuielile legate de întreținerea, repararea și exploatarea părților comune”, pârâtul trebuie să suporte cota parte ce-i revine din aceste cheltuieli.
În conformitate cu dispozițiile art. 31 alin.2 din regulamentul cadru de aplicare a Legii nr.114/1996 asociațiile de proprietari au dreptul de a acționa în justiție pe proprietarii care se fac vinovați de neplata cheltuielilor comune timp de mai mult de 90 de zile, motiv pentru care, instanța va admite acțiunea formulată de reclamantă și va obliga pârâtul la 450 lei, reprezentând restanță reparație ascensor.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 453 C. proc. civ, va obliga pârâtul la 300 lei cheltuieli de judecată reprezentând c/valoare onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta Asociația de P. nr. 22 Turn cu sediul în Drobeta T. S., ..11, ., parter, județul M., în contradictoriu cu pârâtul B. V. cu domiciliul în Drobeta T. S., nr. 9, ., ..
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 450 lei reprezentând contravaloare reparație ascensor.
Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 300 lei.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Drobeta T. S..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. PLT./Tehnored. VȘA
4 ex./2 .
Operator de date cu caracter personal 6497
| ← Pretenţii. Sentința nr. 729/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1936/2015.... → |
|---|








