Pretenţii. Sentința nr. 642/2016. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 642/2016 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 08-02-2016 în dosarul nr. 642/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDDTS:2016:001._
Dosar nr._ pretenții
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S. JUDEȚUL M.
SENTINȚA CIVILĂ NR.642
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 08.02.2016
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE: G. D.
GREFIER ȘEDINȚĂ: S. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 102 și pe pârâtul P. C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 20.01.2016 reclamanta a depus la dosar o precizare prin care a arătat că pârâtul a achitat din debitul restant suma de 2200 lei regie restantă și 100 lei penalități de întârziere, atașând în copie chitanțele nr._ din 17.11.2015, nr._ din 02.12.2015, nr._ din 23.12.2015, nr._ din 23.12.2015.
Instanța, cu privire la soluționarea prezentei cauze, conform art.131 Noul Cod procedură civilă, constată că potrivit art. 94 pct. 1 lit. k Noul Cod procedură civilă este competentă general și material, iar potrivit art. 107 alineat 1 Noul Cod procedură civilă este competentă teritorial.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 238 Noul Cod procedură civilă, estimează că durata necesară pentru cercetarea procesului, ținând seama de obiectul dosarului, complexitatea cauzei și probele ce urmează a fi încuviințate, este de 1 termen.
Instanța, față de proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă prin acțiune și de pârât prin întâmpinare, respectiv înscrisurile depuse la dosar, apreciind ca fiind pertinentă, concludentă și utilă, în temeiul art. 258 și art. 255 Cod procedură civilă o încuviințează.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 394 C.proc.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.11.2015, sub numărul_, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.102 a chemat în judecată pe pârâtul P. C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâtul să fie obligat la plata sumei de 3.899,18 lei reprezentând contravaloare debit restant aferent perioadei noiembrie 2013 – august 2015 și a sumei de 1.222,59 lei reprezentând penalități de întârziere calculate pe perioada august 2012 – august 2015.
În motivarea cererii reclamanta a susținut că pârâtul, în calitate de locatar al imobilului situat în Drobeta Turnu Severin, ..15, . mai achitat cotele de întreținere aferente până în luna august 2015, deși a beneficiat de toate utilitățile existente, cuantumul acestora fiind de 3.899,98 lei, la care au fost calculate penalități de întârziere în cuantum de 1.222,59 lei.
Proprietarul a fost somat în scris, verbal sau prin afișarea la avizier pentru recuperarea debitului restant, însă acesta refuză achitarea debitului.
A mai susținut că penalitățile de întârziere au fost facturate de către furnizorul de utilități RAAN TERMO și sunt repartizate proporțional cu contravaloarea consumului aferent.
În drept a invocat prevederile art.194 și urm c.pr.civ., art.25 și 50 din Legea nr.230/2007, HG nr.1588/2007.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, atașând în copie nota de calcul pentru întreținere, calcul penalități, fișă de cont pentru operațiuni diverse, fișă individuală, note de calcul pentru întreținere pe lunile ianuarie 2014 – august 2015, facturi penalizări, somație emisă de la 19.06.2015 emisă de B. M. și Asociații.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 201 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă a comunicat pârâtului un exemplar al acțiunii și al înscrisurilor doveditoare atașate acesteia, cu mențiunea pentru pârât că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
La data de 08.12.2015 pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, întrucât nu este proprietarul apartamentului pentru care reclamanta solicită să achite cotele de întreținere, nefiind nici măcar chiriaș, proprietar fiind M. A..
A arătat că penalitățile nu au fost corect calculate, astfel că solicită efectuarea unei expertize de specialitate, deoarece proprietarul a achitat contravaloarea cheltuielilor de întreținere, însă administratorul dispunea de acești bani după bunul plac, achitând reparații, astfel că debitul rămânea neachitat.
A solicitat respingerea acțiunii ca fiind netemeinică și nelegală.
A atașat în copie contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2277 din 08.03.1990 de notariatul de Stat Județean M..
La data de 20.01.2016 reclamanta a depus la dosar o precizare prin care a arătat că pârâtul a achitat din debitul restant suma de 2200 lei regie restantă și 100 lei penalități de întârziere, atașând în copie chitanțele nr._ din 17.11.2015, nr._ din 02.12.2015, nr._ din 23.12.2015, nr._ din 23.12.2015, astfel că a rămas un rest de plată de 2.883,39 lei regie restantă și 1.122,59 lei penalități de întârziere.
Sub aspect probator, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele
Pârâtul G. I. este locatarul imobilului apartament nr. 15 situat în municipiul Drobeta Turnu Severin, ..15, . listelor de plată pentru perioada august 2012 – august 2015 acesta a acumulat datorii către Asociația de Proprietari nr. 102 în cuantum de 3.899,18 lei reprezentând regie restantă și 1222,59 lei penalități de întârziere.
După introducerea acțiunii pârâtul a achitat cu chitanțele nr._ din 17.11.2015, nr._ din 02.12.2015, nr._ din 23.12.2015 suma de 2200 lei reprezentând regie restantă și cu chitanța nr._ din 23.12.2015 suma de 100 lei reprezentând penalități de întârziere.
În conformitate cu dispozițiile art. 46 din Legea nr.230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietar, iar potrivit 49 alin.2 din același act normativ și art.25 din HG nr.1588/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.
Se mai retine ca potrivit art. 50 alin.1 din aceeași lege, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Potrivit art. 25 alin. 1 din H.G. nr. 1588/2007, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă. În vederea respectării termenelor legale de plată a facturilor către furnizorii de utilități, administratorii au obligația de a afișa lista de plată în termen de maximum 5 zile de la data primirii ultimei facturi expediate prin poștă, certificată prin înscrisul de pe ștampila poștei, sau de la data confirmării de primire, în cazul transmiterii facturii prin curier/delegat. Asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007. Suma acestora nu poate depăși suma cotei restante la care s-a aplicat.
Art. 32 alin. 3 din H.G. nr. 1588/2007 stabilește că niciun proprietar de apartament sau de spațiu cu altă destinație decât aceea de locuință nu va fi exceptat de la obligația de a contribui la plata cheltuielilor comune, ca urmare a renunțării la folosirea unei părți din proprietatea comună, a abandonării apartamentului sau a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință ori în alte situații.
În concret, pârâtul folosește spațiul locuibil pentru care se solicită plata regiei restante și a penalităților de întârziere, fără a invoca existența unui contract de închiriere și astfel operează prezumția că între el și proprietar există un împrumut de folosință reglementat de art.2146 Cod civil.
Cum potrivit art.2151 alin.1 cod civil comodatarul suportă cheltuielile pe care le-a făcut pentru a folosi bunul, se apreciază că se impune obligarea lui la plata sumei pretinse, reprezentând regie restantă pe perioada cât acesta a folosit imobilul, urmând a respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată prin întâmpinare de pârât.
Din înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că în prezent pârâtul datorează 1699,18 lei regie restantă calculată pe perioada august 2012 – august 2015 și 1122,59 lei penalități de întârziere
Având în vedere cele expuse mai sus, reținând că pârâtul a achitat parțial debitul restant, instanța în conformitate cu dispozițiile art. 32 din HG nr. 1588/2007 va admite în parte acțiunea formulată de reclamantă și va obliga pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 1699,18 lei contravaloare regie restantă pe perioada noiembrie 2013 - august 2015 și 1122,59 lei penalități de întârziere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 102, cu sediul în Drobeta T.-S., ..15, ., Cod fiscal_, împotriva pârâtului P. C., cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, ..15, ., ..
Obligă pe pârât să plătească reclamantei 1699,18 lei contravaloare regie restantă pe perioada noiembrie 2013 - august 2015 și 1122,59 lei penalități de întârziere.
Cu drept de apel, care se va depune la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.02.2016.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. G.D./Tehnored.S.A.
4 ex./19.02.2016
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
| ← Pretenţii. Sentința nr. 369/2016. Judecătoria DROBETA-TURNU... | Pretenţii. Sentința nr. 579/2016. Judecătoria DROBETA-TURNU... → |
|---|








