Contestaţie la executare. Sentința nr. 2696/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2696/2013 pronunțată de Judecătoria FĂGĂRAŞ la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 756/226/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA F.
JUDEȚUL B.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2696/2013
Ședința publică din 20 iunie 2013
JUDECĂTOR: P. M. Garofița
GREFIER: R. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulate de contestatoarea O. R., cu domiciliul în Com. M., ., Jud. B., cu domiciliul procesual ales la C. av. M. M., în Mun. F., ., jud. B., în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE F., cu sediul în Mun. F., ., jud. B., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au fost lipsă părțile.
Procedura de citare - legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că s-au depus, prin serviciul registratură, de către intimată decizia de impunere nr._/09.11.2012 și confirmarea de primire, care au fost comunicate contestatorului.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța urmează să rețină cauza spre soluționare pe baza actelor de la dosar.
INSTANȚA,
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, contestatoarea O. R. a chemat în judecată pe intimata Administrația Finanțelor Publice F., solicitând să se dispună anularea formelor de executare ce fac obiectul dosarului de executare nr._/20.12.2012 și anularea titlului executoriu nr._/20.12.2012.
În motivarea contestației la executare, contestatoarea a arătat că potrivit prevederilor art.136 Cp.fiscală, executarea silita poate fi pornită în contra debitorului dacă acesta nu își îndeplinește de bunăvoie obligația fiscala datorata. Pentru a putea proceda la executare silita sunt necesare a fi întrunite 2 condiții cumulative:
- debitorul să cunoască calitatea sa, adică sa se încadreze în ipoteza art.25 alin.l raportat la art.17 alin.2 Cp.fisc.: să îi revină obligația de plata a impozitului/taxei in calitatea sa de contribuabil ;
- să existe o decizie de impunere emisa de organul fiscal, în calitate de creditor, in conformitate cu prevederile art.85 alin.l lit.b Cp.fiscala raportat la art.78.1 din Normele metodologice de aplicare a Cp.fisc. ;
- să existe un refuz din partea debitorului de a-și îndeplini obligația stabilita de organul fiscal prin decizia de impunere la termenul specificat in cuprinsul acestei.
În fapt, pârâta a emis Somația de plata și Titlul executoriu - acte administrative ce țin de faza de executare silită a creanțelor bugetare, așa cum dispun prevederile art.141 C.p.fiscala -, fără să fi fost respectate dispozițiile art.141 al.2 din același act normativ, care stipulează in mod expres faptul ca „ titlul de creanța - in cazul dat Decizia de impunere - devine titlu executoriu la data la care creanța fiscala este scadenta „ .
Se impune a se sublinia faptul că, regula în materie fiscală o constituie stabilirea obligațiilor fiscale printr-o decizie de impunere, iar excepția o constituie stabilirea acestora prin declarație fiscală, atunci când legea prevede in mod expres obligația contribuabilului de a calcula cuantumul obligației fiscale. Or, în cazul de față, nu revenea contribuabilului obligația de a determina cuantumul obligației de plata a CASS, întrucât nu s-a prevăzut in mod expres in Legea 95/2006 acest fapt.
Organului fiscal îi incumbă obligația de a emite Decizia de impunere, prin care să încunoștințeze efectiv contribuabilul despre suma pretins a fi datorată și termenul de plată, adică scadența. Esențiala este emiterea la timp, pentru anul în care contribuția trebuie plătită, a deciziei de impunere, precum și comunicarea efectivă și în timp util a acesteia către contribuabil, pentru a se putea ști de către plătitor care este data limită până la care trebuie să plătească și după care încep să curgă penalitățile de întârziere.
Rațiunea instituirii obligației de comunicare a deciziei de impunere către contribuabil rezidă în aceea că, pe de o parte, în lipsa înștiințării sale cu privire la suma de plată și termenul scadent, acesta este în imposibilitate de a face plata chiar dacă ar dori (in acest sens, ari. 86 al. 6 Cp .fiscala atribuie deciziei de impunere si rolul de înștiințare de plata), iar pe de alta parte, cunoscând suma și scadența, contribuabilul are dreptul de a contesta înainte de împlinirea termenului de plata, pe fond, corectitudinea debitului stabilit cu titlu de CASS.
Așa cum rezultă din înscrisurile depuse în probațiune, reclamantei i-a fost adusă la cunoștință Decizia de impunere nr._/09.11.2012 la data de 21.12.2012. La data de 18.01.2013, aceasta a înaintat organului fiscal plângere administrativa prealabilă, în condițiile art.205 si urm.Cp.fiscala, pentru motive ce țin de nulitatea și de netemeinicia titlului de creanța.
Având în vedere data la care Decizia de impunere a fost comunicată reclamantei -21.12.2012, și față de prevederile art.141 al.2 C.p.fiscală care stabilesc imperativ faptul că aceasta devine titlu executoriu doar la data " expirării termenului de plată și față de lipsa vădită din cuprinsul actului administrativ a scadenței presupusei creanțe fiscale, consideră că executarea silită nu poate avea loc, nefiind întrunită condiția " refuzului de plată" din partea reclamantei.
În consecință, nu este întrunită ipoteza cerută de lege care să justifice executarea silită în condițiile art.136 C.p.fiscală: reclamanta să fi avut cunoștință de calitatea sa de debitor, și cu atât mai puțin aceasta nu a avut posibilitatea să se manifeste, fie in sensul plății, fie în sensul contestării actului administrativ, organul fiscal procedând la demararea procedurii de executare silită practic concomitent cu emiterea deciziei de impunere.
2. Mai mult decât atât, se impune a se observa faptul că, însăși dispozițiile art.141 al.6 C.p.fiscală stabilesc un termen de gratie, de 30 de zile, in vederea achitării de către debitor a obligației fiscale.
Or, potrivit dispozițiilor art.45 al.2 raportat la art.86 al.6 C.p.fiscală, decizia de impunere produce efecte și este opozabilă debitorului doar de la data comunicării. D. de la acest moment aceasta dobândește caracterul de înștiințare de plata, iar organul fiscal dispune trimiterea către organul de executare competent, in condițiile art.141 C.p.fiscală, doar în situația în care constată existența refuzului de plata, la Împlinirea termenului de 30 de zile prevăzut in alin.6 al aceluiași articol, calculat de la data comunicării deciziei de impunere in condițiile arătate mai sus.
În concluzie, doar în ipoteza în care, deși înștiințat asupra sumei de plata si a scadenței, contribuabilul nu plătește la timp, se poate proceda la executarea silită. În baza deciziei de impunere se emite titlul executoriu, la expirarea termenului de plată, și în temeiul acestuia somația. Nu este permis a se încerca executarea silita a sumelor înainte de a se recunoaște dreptul contribuabilului de a solicita anularea actului care le stabilește, și de a da acestui drept eficienta practica.
3. Referitor la temeinicia debitului reținut în sarcina reclamantei, s-a precizat faptul că, în conformitate cu prevederile art.257 al.2 lit.f din Legea 95/2006 taxa nu este datorată: „contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 5,5%, care se aplică asupra: f) veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit, numai in cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a)-d), alin. (21) și (22) și art. 213 alin. (2) lit. h), " .
Reclamanta se încadrează in ipoteza prevăzută de art.213 al.2 lit.h din Legea 95/2006: " Sunt asigurate persoanele aflate în una dintre următoarele situații, pe durata acesteia, cu plata contribuției din alte surse, în condițiile prezentei legi: h) pensionarii cu venituri din pensii mai mici de 740 lei ".
Așa cum lesne se poate observa, reclamanta are calitatea de " persoană îndreptățită la pensie având vârsta de 68 de ani, fapt ce îi dă dreptul la pensia minima garantata, în condițiile OUG.6/2009, chiar dacă nu există solicitare din partea sa în acest sens.
Enumerarea categoriilor exceptate de la plata contribuției de CASS in cuprinsul Legii 95/2006 se referă și la persoanele ce îndeplinesc vârsta de pensionare, și care au o pensie sub 740 lei. Rezultă că, persoanele cu vârsta de pensionare împlinita, chiar în ipoteza în care nu beneficiază/nu au solicitat pensia minimă garantată - indemnizația socială pentru pensionari - se încadrează in ipoteza normei, realizând un venit din pensie de sub 740 lei, adică 0 iei.
Chiar dacă s-ar admite logica de interpretare a organului fiscal, deși este fără dubiu faptul că reclamanta se află . exceptată de lege de la plata CASS, potrivit celor de mai sus, veniturile realizate din cedarea folosinței locuinței, proprietate . a soțului sau, O. T., sunt de 1/2 din baza de impunere avută în vedere de organul fiscal la stabilirea cotei de CASS, aplicabile fiind regulile comunității de bunuri a soților, care stabilesc ca proprietatea, deci și folosul realizat se cuvine acestora în cota de ½. În această ipoteză, lunar, venitul realizat de reclamantă din închirierea imobilului este de ½ din suma înscrisă în evidențele organului fiscal, sumă ce nu depășește 740 lei, motiv pentru care, în condițiile în care acesta este singurul venit realizat de aceasta, devin incidente prevederile art.213 al.2 lit.h din Legea 95/2006, încadrându-se în ipoteza exceptării de la obligația de plata a CASS.
Având în vedere faptul că, pe de o parte dispozițiile legale citate exceptează pensionarii de la obligația de plata a CASS pentru veniturile suplimentare realizate din închirierea bunurilor imobile, în cauză își găsește aplicabilitatea și regula inadmisibilității dublei impozitări asupra veniturilor realizate de persoanele fizice. Astfel, având in vedere faptul ca CASS-ul este o taxa, datorată o singură dată, ea se aplica asupra venitului realizat în mod individual de persoana fizică in calitate de contribuabil. Or, organul fiscal a înțeles să pretindă de 2 ori această taxă, raportata la întreaga sumă ce constituie venit din cedarea folosinței locuinței, calculată pentru fiecare din cei 2 soți, proprietari ai imobilului, ajungându-se în mod ilegal și abuziv la o dublă impozitare.
În drept s-au invocat disp.art. 172-174 C.p.fiscală, coroborate cu prevederile art.399 si urm.C. proc. civ., Legea nr.95/2006 actualizată.
Pentru termenul din 14 martie 2013, intimata a depus întâmpinare la contestația formulată pe care o apreciază ca fiind neîntemeiată.
Analizând motivele prezentate de contestatoare în susținerea acțiunii sale, intimata formulează apărarea pe următoarele considerente:
Solicită să se constate și să se observe că decizia de impunere pentru obligațiile de plată neachitate pentru care s-a început executarea silită, respectiv decizia de impunere nr._/09.11.2012 a fost comunicată de către Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B. și confirmate, așa cum rezultă din înscrisurile pe care le anexează.
Astfel, organul fiscal, a respectat întrutotul disp. prev.de Codul de procedură fiscală.
Învederează faptul că, în cauză sunt aplicabile prevederile legale speciale în materie fiscală, respectiv prevederile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În conformitate cu prevederile art. 172 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Republicată, cu modificările si completările ulterioare,,Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii."
În ceea ce privește conținutul și forma titlului executoriu și a somației de plată emise în data de 20.12.2012, arată faptul că sub acest aspect actele de executare se află la adăpost de orice critici.
Astfel, din analiza formelor de executare contestate, se observă faptul că acestea respectă elementele prevăzute la art. 141 si 145 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
Actele de executare silită au fost emise cu respectarea disp. Codului de procedură fiscală și ale Ordinului nr. 585 din 6 mai 2005 pentru aprobarea modelelor unor formulare utilizate în domeniul colectării creanțelor fiscale.
Pe cale de consecință solicită să se rețină temeinicia și legalitatea actelor de executare, neexistând nici o derogare de la textul de lege din partea organului fiscal.
De altfel, pe calea contestației la executare instanța este ținută să se pronunțe cu privire doar la legalitatea si temeinicia actului de executare contestat, fără a avea competențe în a analizasusțineri referitoare la faptul că nu ar datora sumele înscrise în titlul executoriu sau să se pronunțe cu privire la legalitatea si temeinicia actelor care au stat la baza emiterii titlului executoriu și somației de plată contestate în acțiune.
În ceea ce privește modul de declanșare a executării silite precizează că executarea silită s-a făcut cu respectarea întrutotul a dispozițiilor legale reglementate de O.G. nr. 92/2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală.
Astfel, având în vedere obligațiile fiscale datorate bugetului consolidat al statului, organele fiscale au început procedura de executare silită împotriva contestatorului în temeiul OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală, republicat, prin emiterea somației și a titlului executoriu contestate în acțiune.
Ori, instanța de judecată nu este investita să se pronunțe în prezenta cauză asupra existenței ori inexistenței creanțelor fiscale pentru care s-a început executarea silită fiind ținută să se pronunțe numai asupra legalității întocmirii formelor de executare contestate.
Așa cum a arătat mai sus, criticile contestatorului nu vizează aspecte care ar duce la concluzia că actele de executare au fost emise cu încălcarea prevederilor legale, ci vizează aspecte legate de modalitatea de calcul a sumei datorate.
Precizează că obligațiile de plată neachitate pentru care s-a început executarea silită au fost anterior stabilite prin titlurile de creanță enumerate în cuprinsul titlului executoriu, pentru fiecare în parte fiind evidențiată natura actului, numărul sub care a fost emis și data emiterii.
Așa cum a fost formulată contestația rezultă că pe de o parte se contesta formele de executare, iar pe de alta parte, contestatorul înțelege sa formuleze critici chiar împotriva titlului executoriu în baza căruia a fost pornită executarea, ceea ce este inadmisibil.
Legea procesuală civilă prevede că debitorul are dreptul să invoce, pe calea contestației, toate apărările de fond referitoare la existența, întinderea și valabilitatea creanței contestate prin respectivul titlu executoriu.
Daca însă legea pune la dispoziția debitorului o cale de atac specială, acesta nu mai poate să utilizeze apărări de fond în cadrul contestației la executare.
Contestația la executare vizează doar împrejurări survenite după începerea executării silite și care sunt legate de modul de aducere la îndeplinire a dispozițiilor cuprinse într-un titlu executoriu. Nu pot fi invocate acte sau împrejurări de natură a diminua sau stinge datoria dacă asemenea acte sau împrejurări existau la data soluționării cauzei.
Așa cum s-a arătat și în doctrina și jurisprudența contestația la executare poate avea ca obiect orice neregularitate procedurală săvârșită cu prilejul activității de urmărire silită. Cu titlu de exemplu ele se pot referi la: nerespectarea formelor prevăzute de lege pentru încunoștințarea debitorului despre declanșarea urmăririi silite, alegerea formei de executare, prescripția dreptului de a cere executarea silită, perimarea executării, modul de realizare a publicității prevăzută de lege pentru realizarea licitației, timpul în care se putea face urmărirea silita, etc.
Pentru toate considerentele dezvoltate mai sus, solicită să se retină faptul că, formele de executare inițiate de intimata au respectat voința legiuitorului astfel cum a fost exprimata prin disp. O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, astfel că, susținerile contestatorului nu au suport real, neexistând o motivație pertinenta de natură să formeze convingerea instanței în sensul admiterii contestației și a anularii formelor de executare promovate de A.F.P. a Municipiului F..
Solicită să aibă în vedere și decizia nr. 454/2003 a Curții Constituționale potrivit căreia, contestația la executare este destinată să înlăture neregularitățile comise cu prilejul executării silite sau să explice titlul executoriu ce urmează a fi valorificat și ca în cadrul soluționării contestației la executare instanța nu poate examina împrejurarea ce vizează fondul și care sunt de natura să repună în discuție hotărârea care emană de la organe ce au activitate jurisdicțională. A aduce în dezbatere probleme ce țin de creanță ce a stat la baza aplicării măsurilor de executare exced cadrului procesual existent.
Față de starea de fapt mai sus prezentată solicită respingerea contestației la executare ca neîntemeiată și pe cale de consecință să se constate legalitatea formelor de executare întocmite.
În drept s-au invocat disp.art.115, art.137 și urm. Cod pr.civ., art.141, 145, 172-174 Cod pr. fiscală.
La termenul de judecată din data de 18.04.2013, contestatoarea a depus la dosar înscrisuri, iar pentru termenul din data de 20.06.2013 intimata a depus la dosar copia deciziei de impunere și dovada comunicării acesteia.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În dosarul de executare nr._/20.12.2012, intimata a emis titlul executoriu nr._/20.12.2012 și somația nr. 8/_ /_, prin care contestatoarea a fost înștiințată că datorează suma de 1694 lei, reprezentând contribuție de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente, cu precizarea că dacă în termen de 15 zile de la primirea respectivei somații nu va achita sumele menționate sau nu va face dovada stingerii acestora, se va proceda la continuarea măsurilor de executare silită.
La baza emiterii titlului executoriu stă Decizia de impunere nr._ din 09.11.2012 emisă de către CNAS- CASJ B..
Instanța reține că prin prezenta acțiune, contestatoarea solicită anularea actelor de executare, întrucât nu a avut cunoștință de faptul că datorează aceste sume, indicând faptul că titlul executoriu trebuia să fie emis în temeiul unor decizii de impunere, care de fapt nu i-au fost comunicate, și pe care le-ar fi putut contesta sau ar fi avut posibilitatea să se manifeste în sensul plății debitului.
În drept, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 172 alin. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ,,persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii”, iar conform alin. 3, ,,contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege”.
Analizând susținerile contestatoarei, raportat la dispozițiile legale menționate, instanța constată că s-au invocat apărări de fond împotriva modului de stabilire a obligației de plată, obligație impusă prin Decizia de impunere nr._ din 09.11.2012, emisă de către CNAS- CASJ B., precum și apărări legate de modul de comunicare a deciziei de impunere.
Decizia de impunere reprezintă însă un act administrativ fiscal, respectiv un titlu de creanță fiscală care nu poate fi contestat decât în condițiile art.205 și următoarele din OG nr.92/2003, conform cărora ,,împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii”, depunându-se ,,în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal”, la organul competent.
În drept, instanța reține că dispozițiile art. 44 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în forma în vigoare la data emiterii deciziei de impunere, prevăd obligativitatea comunicării către contribuabil a actului administrativ fiscal, comunicare care se poate face prin mai multe modalități prevăzute în respectivul articol, toate având ca scop să se asigure confirmarea primirii actului de către contribuabil, respectiv prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal contribuabilului sau reprezentantului acestuia, prin poștă sau prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia, iar în cazul în care comunicarea nu se poate face în aceste modalități, și prin publicitate.
În ceea ce privește comunicarea prin poștă, prevederile legale invocate anterior stabilesc că aceasta se face ,,cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire”, cu precizarea că dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător.
Potrivit dispozițiilor art. 45 alin. 1 Cod procedură fiscală, „actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii”, iar conform alin. 2,,,actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului și nu produce niciun efect juridic”.
În același sens, HG nr.1050/2004 privind Normele de aplicare a Codului de procedură fiscală, prevede la pct.44.1 că „organul fiscal nu poate pretinde executarea obligației stabilite în sarcina contribuabilului prin actul administrativ, dacă acest act nu a fost comunicat contribuabilului, potrivit legii”.
Din înscrisurile depuse la dosar, (filele 62 – 64 și 68 - 70), rezultă că Decizia de impunere nr._ din 09.11.2012, emisă de către CNAS- CASJ B. a fost comunicată contestatoarei prin poștă, recomandat, conform dovezilor efectuate de către intimată, contestatoarea semnând confirmarea de primire la data de 27.12.2012. Astfel, instanța reține că nu sunt întemeiate apărările contestatoarei relativ la faptul că nu a avut cunoștință de decizia de impunere. La data de 27.12.2012 contestatoarea a luat cunoștință de calitatea sa de debitor, și avea posibilitatea să atace respectiva decizie sau să achite suma datorată.
În acest sens, instanța reține că legea oferea celui interesat o cale specială pentru contestarea titlului de creanță, care nu este emis de o instanță judecătorească sau de un organ jurisdicțional, și întrucât contestatoarea nu a făcut dovada faptului că ar fi atacat separat decizia de impunere, contestația formulată împotriva titlului de creanță este inadmisibilă.
De asemenea, faptul că somația și titlul executoriu au fost emise înainte ca obligația din decizia de impunere să devină scadentă, nu mai prezintă relevanță, întrucât la data înregistrării acțiunii, respectiv 22.01.2013, obligația de plată devenise scadentă, (conform punctului 5 din decizia de impunere, obligația devine scadentă în data de 20 a lunii următoare dacă comunicarea deciziei s-a făcut în intervalul 16 – 31 al lunii). Astfel, la data formulării contestației la executare, decizia de impunere devenise titlu executoriu pentru suma de 1694 lei, sumă menționată și în actele de executare din dosarul de executare nr._/20.12.2012, și care nu a fost achitată de către debitoare.
Deoarece contestatorul nu invocă și alte motive, respectiv neregularități intrinseci actelor de executare efectuate conform art. 172 alin. 1 din OG nr. 92/2003, față de considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, acțiunea formulată va fi respinsă ca neîntemeiată.
În consecință, în temeiul art. 274 C.pr.civ., va respinge și cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea având ca obiect contestație la executare, formulată de către contestatoarea O. R., cu domiciliul în Com. M., ., Jud. B., cu domiciliul procesual ales la C. av. M. M., în Mun. F., ., jud. B., în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE F., cu sediul în Mun. F., ., jud. B., împotriva actelor de executare din dosarul de executare nr._/20.12.2012.
Respinge cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 iunie 2013.
JUDECĂTOR, GREFIER,
P. M.-GAROFIȚA R. M.
Red.P.M.G.
12.07.2013
Tehnored.R.M.
12.07.2013
4 ex.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1634/2013. Judecătoria... | Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 1307/2013.... → |
|---|
