Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 2636/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ

Sentința nr. 2636/2013 pronunțată de Judecătoria FĂGĂRAŞ la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 3343/226/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA F.

JUDEȚUL B.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.2636/2013

Ședința publică din 18 iunie 2013

Judecător: M.-M. T.

Grefier: M.-G. J.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile formulată de reclamanta P. G., cu domiciliul procesuala ales la Cabinet de Avocat P.-N. R. S., cu sediul în mun. B., .. 7, jud. B., în contradictoriu cu pârâtul C. D., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat L. I., cu sediul în mun. F., ., ., având ca obiect partaj bunuri comune.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta asistată de avocat U. Ș., lipsă fiind pârâții.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care după care instanța pune în discuție raportul de expertiză întocmit în cauză de expert F. M., după ce în prealabil reprezentanții convenționali ai părților depun dovada achitării diferenței onorariului de expert în sumă de câte 450 lei.

Reprezentantul convențional al reclamantei arată că nu are obiecțiuni de formulat la noul raport de expertiză.

Reprezentantul convențional al pârâtului arată că are obiecțiuni la raportul de expertiză, pe care le depune în scris și le susține oral, arătând că deși expertul face referire la elemente de construcție importante, nu evaluează corect gardul împrejmuitor, aplicând corecții negative și nu pozitive; expertul nu a respectat recomandările din Catalogul de evaluare costuri de reconstrucție,încadrând finisajele obișnuite și nu superioare, ceea ce a influențat în minut valoarea locuinței cu circa 15%; în privința terenului, expertul a folosit metoda comparației, astfel că celelalte imobile nu dispus de aceleași utilități ca imobilul în litigiu, pe care expertul consilier le estimează la 10 euro/mp; aplicarea unui coeficient negativ de 30% în privința valorii terenului nu se justifică, întrucât imobilul este situat într-o zonă favorabilă, cu acces la DN1 și utilități existente pe teren, în condițiile în care prin raportul de expertiză inițial s-a apreciat că zona este una favorabilă; de asemenea, expertul a stabilit valoarea de piață a imobilului fără deducerea T.V.A., influențând negativ valoarea. Solicită astfel completarea raportului de expertiză și lămurirea lui de către noul expert în sensul celor de mai sus.

Reprezentantul convențional al reclamantei solicită respingerea tuturor obiecțiunilor ca neîntemeiate. A arătat că expertul a făcut o apreciere globală a imobilului, teren și construcție, în care au fost evaluate corect toate elementele de construcție; expertul a respectat recomandările din Catalogul de evaluare costuri, concluzionând că imobilul este unul mediu în care nu s-au folosit materiale de construcție de cea mai bună calitate existentă pe piață, ci unele de calitate medie ce se găsesc în magazinele de profil și, în plus, în timp imobilul a suferit deteriorări, existând igrasie etc; în privința comparării celor două expertize întocmite în cauză, solicită a fi cenzurată, întrucât prima expertiză a fost înlăturată și nu se poate reține de către pârât doar concluziile care-i convin din aceasta; în privința valorii terenului a arătat că în mod corect a fost stabilită de către expert, fiind imposibil ca două imobile să aibă valoare identică, astfel că s-au aplicat corect coeficienții de corecție de către expert, cel de 30% cuprinzând traficul de pe DN 1, zona de periferie, condițiile economice actuale ce duc la scăderea prețului, iar referitor la TVA arată că acesta nu se aplică în cazul persoanelor fizice întrucât nu se dorește vânzarea lui, expertul având sarcina de a-i stabili valoarea de piață.

Instanța, deliberând asupra obiecțiunilor formulate de pârât, le respinge, apreciind că expertul a răspuns cu argumentate și în funcție de cele constatate, pe baza aprecierii sale în teren, asupra finisajelor; valoarea imobilului în timp a scăzut pe piață, deprecierile reținute de expert fiind puse și pe seama acestui aspect; expertul a folosit metoda comparativă, depunând anexă expertizei oferte de prețuri pentru terenuri din aceeași localitate; iar în privința TVA reține că nu se impune a fi avută în vedere la stabilirea valorii de circulație, ci a prețului, ceea ce nu este cazul în speță.

De asemenea, instanța constată că valoarea la care s-a timbrat acțiunea a fost de 70.000 euro sau 318.500 lei (la un curs de referință de 4,55 lei/1 euro), iar prin expertiza s-a stabilit că valoarea este de 72.300 euro, însă, întrucât cursul unui euro a scăzut astfel că valoarea în lei a imobilului este mai mică decât cea la care s-a timbrat, fiind de 314.000 lei, apreciază că reclamanta nu mai datorează taxă judiciară de timbru de completat în cauză.

Reprezentanții convenționali ai părților declară că nu au alte cereri de formulat sau probe de solicitat.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul de a se constata că imobilul din litigiu constituie bun comun al părților având valoarea de circulație stabilită prin raportul de expertiză și a se dispune partajarea lui, prin atribuirea acestuia către reclamantă, cu obligarea ei la sultă corespunzătoare. Solicită, de asemenea, obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată constând în ½ din taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, cu compensarea onorariilor de avocat, arătând că probele administrate în cauză dovedesc pe deplin acțiunea.

Pentru pârât, reprezentantul convențional al acestuia solicită respingerea acțiunii, fără cheltuieli de judecată, arătând că expertizele întocmite în cauză nu sunt concludente, pârâtul fiind dezavantajat de concluziile celor două lucrări, respectiv cu valoarea de circulație stabilită.

În replică, reprezentantul convențional al reclamantei arată că inițial pârâtul a fost de acord cu partajul, iar faptul că nu agreează valoarea imobilului nu-l îndreptățește să-și modifice poziția procesuală inițială.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 09.10.2012, sub numărul de mai sus, reclamanta P. G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C. D., partajarea imobilului înscris în C.F. nr._ M. nr. top. 4650/2/1, situat în ., jud. B., asupra căruia este coproprietară alături de pârât, prin atribuirea acestuia către ea, cu obligarea sa la sultă față de pârât, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul, iar în urma divorțului pârâtul a rămas în imobilul bun comun, și, deși s-a încercat vânzarea imobilului la licitație public, nu s-a prezentat nici un ofertant.

În cauză, pârâtul a depus întâmpinare (fil.18 a dos.), prin care a arătat că este de acord cu partajarea imobilul și atribuirea acestuia reclamantei, care să fie obligată să-i plătească sultă corespunzătoarei cotei sale de proprietate.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:

Așa cum rezultă din extrasul de C.F. nr._ M. nr. top. 4650/2/1 (fil.7-8 ale dos.), imobilul descris aici, situat în loc. M., nr.1B, jud. B., aparține în coproprietate sub forma devălmășiei reclamantei și pârâtului.

În cauză, părțile nu au contestat calitatea de bun comun a imobilului supus partajului și nici contribuția egală la dobândirea acestuia, cum, de altfel, nici asupra atribuirii imobilului nu au fost neînțelegeri, doar reclamanta cerând ca acesta să-i fie atribuit, singurul aspect disputat fiind valoarea imobilului.

Astfel, asupra acestei probleme, instanța reține că, prin raportul de expertiză tehnică nr.662.231/22.05.2013, întocmit în cauză de expertul F. M. (f.131-149 ale dos.), s-a stabilit că valoarea imobilul din litigiu este de 314.000 lei, din care fiecărui soț îi revine câte 50%.

Astfel, urmează ca instanța să admită acțiunea civilă formulată de reclamanta P. G., în contradictoriu cu pârâtul C. D., și-n consecință, să constate că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, prin contribuții egale, dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. nr._ M. nr. top. 4650/2/1, situat în ., jud. B., în valoare de 314.000 lei, și să dispună partajarea acestuia, prin atribuirea către reclamantă, ca va fi obligată să plătească pârâtului suma de 157.000 lei, cu titlu de sultă. Mai urmează ca instanța, în baza art.274 Cod pr.civilă, să oblige pe pârât să plătească reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 5.637,5 lei, reprezentând ½ din taxă judiciară de timbru, de 9.420 lei, achitată de aceasta, ½ din timbrul judiciar depus, în valoare de 5 lei și ½ din onorariul de expert, de 1.850 lei, achitat pentru expertiza întocmită de expertul T. O., în total cheltuielile suportate de reclamantă fiind de 11.275 lei, și să compenseze între părți cheltuielile de judecată făcute cu plata onorariilor de avocat și costul expertizei întocmite de către expert F. M., acesta din urmă fiind suportat în mod egal de către părți.

Pentru aceste motive

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta P. G., cu domiciliul procesuala ales la Cabinet de Avocat P.-N. R. S., cu sediul în mun. B., .. 7, jud. B., în contradictoriu cu pârâtul C. D., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat L. I., cu sediul în mun. F., ., ., jud. B., și-n consecință:

Constată că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, prin contribuții egale, dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. nr._ M. nr. top. 4650/2/1, situat în ., jud. B., în valoare de 314.000 lei.

Dispune partajarea imobilului de mai sus, prin atribuirea acestuia reclamantei, și obligă pe reclamantă să plătească pârâtului suma de 157.000 lei, cu titlu de sultă. Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 5.637,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, și compensează între părți cheltuielile de judecată făcute cu plata onorariilor de avocat și costul expertizei întocmite de către expert F. M..

Cu recurs în termen de 15 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.06.2013.

JUDECĂTOR GREFIER

M.-M. T. M.-G. J.

Red.M.M.T

26.06.2013

Tehnored.MGJ -4 ex

26.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 2636/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ