Pretenţii. Sentința nr. 2348/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 2348/2013 pronunțată de Judecătoria FĂGĂRAŞ la data de 29-05-2013 în dosarul nr. 2170/226/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA F.
JUDEȚUL B.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2348/2013
Ședința publică din 29 mai 2013
JUDECĂTOR: A. D.
GREFIER: S. Peșteși
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile formulată de reclamanta Asociația de proprietari nr. 31, prin reprezentant legal M. V., CUI_, cu sediul în F., ., parter, jud.. B. împotriva pârâților S. M. și S. G., ambii dom. în F., .,., jud. B., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că reclamanta a depus la dosar cererea prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.
Instanța verificând competența din punct de vedere material și teritorial conform art.131 Cod procedură civilă, constată că este competentă material și teritorial să judece prezenta cauză, potrivit art. 94 lit.c și art.107 Cod procedură civilă, iar în baza art.258 rap.la art.255 Cod procedură civilă, admite proba cu înscrisurile aflate la doar, solicită de reclamantă.
Față de faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă, instanța reține cauza spre soluționare pe baza actelor de la dosar.
INSTANȚA
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, reclamanta Asociația de proprietari nr.31 F., prin reprezentant legal, a chemat în judecată pe pârâții S. M. și S. G., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 560,36 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreținere aferente perioadei februarie 2011 – ianuarie 2013.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâții dețin ca proprietari locuința situată în F., ., ., jud.B., însă nu au înțeles să își achite partea lor de contribuție către Asociația de proprietari, deși listele de plată au fost afișate la avizierul blocului, înregistrând un debit de 560,36 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreținere aferente perioadei februarie 2011 – ianuarie 2013.
În drept, s-au invocat disp. Legii nr.230/2007.
Potrivit art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 acțiunea este scutită de taxă de timbru.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Conform listelor de plată întocmite de reclamantă în perioada februarie 2011 – ianuarie 2013, pârâților le-au fost repartizate cheltuieli de întreținere în cuantum total de 560,36 lei.
Potrivit art. 46 din Legea nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, în vigoare pe perioada emiterii listelor de întreținere aferente perioadei iulie 2010- februarie 2011, „toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listelor de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de
proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari”, precum și articolului 50 al. 1 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari (ce a abrogat anexa 2 la Legea nr. 114/1996), asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 25 al.1 din HG nr. 1588 din 19 decembrie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 - privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată. Astfel, în calitate de beneficiar al serviciilor prestate, fiecare proprietar trebuie să achite în termenele stabilite contravaloarea acestora.
În considerarea acestor dispoziții legale, precum și a faptului că reclamanta are obligația de a plăti către furnizorii de servicii de alimentare cu apă și de salubritate contravaloarea serviciilor prestate către locatarii din blocul 14, .-a justificat calitatea procesuală activă pentru a solicita obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând contravaloarea serviciilor de care a beneficiat.
Întrucât prin înscrisurile depuse la dosar reclamanta a făcut dovada că pârâții datorează suma de 560,36 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere, aferente perioadei februarie 2011 – ianuarie 2013, având în vedere și faptul că pârâții nu și-au îndeplinit obligația de plată, instanța apreciază că acțiunea reclamantei este întemeiată, motiv pentru care urmează să admită acțiunea și să oblige pârâții să plătească reclamantei suma de 560,36 lei reprezentând contravaloarea cotelor de contribuție la cheltuielile asociației pe perioada februarie 2011-ianuarie 2013.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, acțiunea fiind scutită de plata taxei de timbru.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta Asociația de proprietari nr. 31, prin reprezentant legal M. V., CUI_, cu sediul în F., ., parter, jud.. B. împotriva pârâților S. M. și S. G., ambii dom. în F., .,., jud. B., și în consecință:
Obligă pe fiecare pârât să plătească reclamantei suma de 280,18 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreținere aferente perioadei februarie 2011-ianuarie 2013.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria F..
Fără cheltuieli de judecată.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.05.2013.
JUDECĂTOR GREFIER
D. A. Peșteși S.
Red.D.A.
28.06.2013
Tehnored.P.S. – 5 ex.
28.06.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 1395/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ | Pretenţii. Sentința nr. 4138/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ → |
---|