Rectificare carte funciară. Sentința nr. 3798/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ

Sentința nr. 3798/2013 pronunțată de Judecătoria FĂGĂRAŞ la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 1485/226/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA F.

JUDEȚUL B.

Dosar C. nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.3798/2013

Ședința publică din 20 noiembrie 2013

JUDECĂTOR: B. G.

GREFIER: M. G. S.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile formulată de reclamanta S. M., cu domiciliul ales la cabinet de avocat G. C., cu sediul în mun. F., ., ., jud. B. împotriva pârâților P. I. și P. E., ambii domiciliați în satul Râușor, nr.113, ., P. I., domiciliat în satul Râușor, nr.111, jud. B. și ., având ca obiect rectificare CF, azi pentru perimare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța invocă din oficiu excepția perimării și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.

INSTANȚA

Constată că procesul este de natură civilă și a stat în nelucrare de la data de 05.09.2012, când s-a suspendat din cauza părților, în care interval de timp din vina părților nu s-a făcut nici un act de procedură în vederea judecării.

Din lucrările dosarului se reține că n-a existat vreo cauză de suspendare a cursului perimării conform art.252 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art.248 din Codul de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, recurs și orice altă cerere de reformare sau revocare, se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părților un an în materie civilă.

Conform art.252 Cod procedură civilă, perimarea se constată la cerere sau din oficiu.

Din raportarea textelor citate la cele stabilite în legătură cu rămânerea cauzei de față în nelucrare, reiese că sunt îndeplinite condițiile legale pentru a opera perimarea.

Pentru aceste motive

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării invocată din oficiu, și în consecință:

Constată perimată acțiunea civilă formulată de reclamanta S. M., cu domiciliul ales la cabinet de avocat G. C., cu sediul în mun. F., ., ., jud. B. împotriva pârâților P. I. și P. E., ambii domiciliați în satul Râușor, nr.113, ., P. I., domiciliat în satul Râușor, nr.111, jud. B. și ., pentru rectificare CF.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 20 noiembrie 2013.

JUDECĂTOR,GREFIER,

B. GeorgetaMotoc G. S.

red./dact.M.G.S.

25.11.2013

7 ex.-

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rectificare carte funciară. Sentința nr. 3798/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ