Uzucapiune. Sentința nr. 2164/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 2164/2013 pronunțată de Judecătoria FĂGĂRAŞ la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 3029/226/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA F.
JUDEȚUL B.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2164/2013
Ședința publică din 14.05.2013
JUDECĂTOR – M. C. Grațiela
GREFIER – P. A. M.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile formulată de petenții C. V. și C. V. domiciliați în loc. Sâmbăta de Sus, nr.72, jud. B., având ca obiect uzucapiune necontencioasă.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru petenți av. Deji V..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată depusă la dosar prin registratura instanței documentația topografică .
Reprezentantul petenților arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată, iar în temeiul disp. art.150 cod pr. civilă declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul petenților solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată dovedită cu înscrisurile de la dosar și probele administrate în cauză. Nu solicită cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petenții C. V. și C. V. au solicitat, să se constate că au dobândit prin uzucapiune de peste 50 de ani imobilul situat în loc. Sâmbăta de Sus, nr. 72, înscris în CF 3408, nr. top. 125/4, să se dispună intabularea în C.F. a sentinței ce se va pronunța. .
În motivarea acțiunii petenții au arătat că folosesc de zeci de ani imobilul menționat mai sus în mod public, pașnic sub nume de proprietar, lumea din . proprietari ai imobilului. Proprietarul tabular este decedat din anul 1962 dar nici alte persoane nu i-au conturbat în pașnica folosință a imobilului. Proprietarului tabular în . Corovat Martilean deși în acte este Corovat M. și cu siguranță că din acest motiv a fost trecut în CF în mod greșit.
În drept: art. 28 și art. 130 din Decretul-Lege nr. 115/1938.
La termenul din 13.02.2012 petenții și-au precizat acțiunea arătând că petentul C. V. este proprietar tabular asupra cotei de jumătate din imobilul situat în Sâmbăta de Sus, nr.72, jud. B., înscris în CF nr._ Sâmbăta de Sus, nr. top. 125/4 provenit din conversia de pe hârtie a CF 3408 Sâmbăta de Sus și solicită să se constate că au dobândit prin uzucapiune cealaltă cotă de jumătate din același imobil, înscrisă pe def. Corovat Martilean.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt următoarele:
Din extrasul de CF nr._ Sâmbăta de Sus, nr. top. 125/4 provenit din conversia de pe hârtie a CF 3408 Sâmbăta de Sus aflat la fila 53 a dosarului rezultă că proprietari tabulari ai imobilului compus din casă și curte în suprafață totală de 309 m.p., sunt Corovat Martilean și C. V..
Așa cum s-a stabilit prin documentația tehnică topografică întocmită de expert B. P. E., imobilul situat în Sâmbăta de Sus, nr.72, jud. B., se identifică cu imobilul înscris în CF nr._ Sâmbăta de Sus, nr. top. 125/4, în urma măsurătorilor are o suprafață de 1288 mp. și are edificată o construcție de locuit.
Din declarația martorului B. I. fil 46 rezultă că cunoaște imobilul din Sâmbăta de Sus, nr. 72. ce este folosit de petent de aproximativ 40 de ani, respectiv din anul 1974. Imobilul este compus din casă și anexe. Pe proprietarul tabular Corovat Martilean l-a cunoscut, în prezent este decedat, iar în . spunea și M., așa îl chema. Acesta din urma este decedat de 50 de ani, din anul 1962, imobilul este folosit de petenți. Petenții nu au fost conturbați în folosință, lumea din . pe petenți. Nu cunoaște să fi venit cineva să își ceară vreun drept .
Din declarația martorului D. I. fil. 45. rezultă că, cunoaște imobilul din litigiu situat în loc. Sâmbăta de Sus, nr. 72. Acesta este folosit de petenții C. V. și soția acestuia, de aproximativ 40-50 de ani, respectiv din anul 1972. Imobilul este compus din casa și anexe unde petentul își depozitează lemnele. Pe proprietarul tabular Corovat Martilean l-a cunoscut, este decedat din anul 1962. În . atât Martilean cât și M., mai multă lume îi spunea M.. Acesta din urma este decedat de 50 de ani, din anul 1962, imobilul este folosit de petenți ce nu au fost conturbați în folosință. Lumea din . pe petenți. Nu cunoaște să fi venit cineva să ceară vreun drept, petenții nu au fost conturbați în folosință.
Din adeverința nr.3052/2011 eliberată de ., reiese că imobilul din litigiu situat în loc. Sâmbăta de Sus, nr. 72, nu este naționalizat, sechestrat sau urmărit fiscal și nu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991.
Din adresa nr. 2151/2011 emisă de ., rezultă că a fost înregistrat decesul numitului Corovat M., la actul de deces nr. 11/11.07.1962, iar din declarația de notorietate autentificată de BNP Asociați Themis sub nr.2109/26.08.2011 reiese că numitul Corovat M. este una și aceeași persoană cu Corovat Martilean.
Potrivit disp. art.28 din Decretul Lege nr.115/1938 cel care a posedat un imobil în condițiile legii timp de 20 de ani după moartea proprietarului înscris în CF va putea cere înscrierea dreptului uzucapat.
Înscrierea acestui drept se face după îndeplinirea unei proceduri speciale prevăzută de art.130 din același act normativ, respectiv îndeplinirea unor formalități de publicitate a cererii de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune constând în emiterea de către instanță, potrivit alin.2 al articolului menționat, a unei somații care se va afișa la judecătoriei, la Primăria comunei unde se află imobilul și care se va publica într-unul din ziarele mai răspândite.
Soluționarea cererii se face dacă în termen de o lună de la cea din urmă din aceste publicații nu au fost formulate opoziții din partea celor interesați.
În speță această procedură a fost îndeplinită, somația emisă de instanță prin încheiere fiind afișată la Judecătoria F. la data de 06.12.2011, la Primăria Sâmbăta de Sus la data de 13.01.2012 și publicată în ziar la data de 14.12.2011.
Având în vedere că în speță cerințele art.28 din Decretul Lege nr.115/1938 sunt îndeplinite întrucât petenții au posedat imobilul din litigiu o perioadă mai mare de 20 de ani de la decesul proprietarului tabular Corovat Martilean id. cu Corovat M. conform adeverinței nr. 2151/2011 emisă de ., rezultă că a fost înregistrat decesul acestuia, conform actului de deces nr. 11/11.07.1962, iar potrivit declarațiilor martorilor D. I. și B. I. posesia acestora a fost o posesie utilă, precum și faptul că n-au fost formulate în cauză nici un fel de opoziții, instanța urmează să admită cererea astfel cum a fost formulată și precizată și să constate că petenții au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietatea asupra cotei de ½ din imobilul situat în Sâmbăta de Sus, nr.72, jud. B., înscris în CF nr._ Sâmbăta de Sus, nr. top. 125/4 provenit din conversia de pe hârtie a CF 3408 Sâmbăta de Sus.
Mai urmează a se dispune conform art.17 din Decretul Lege nr.115/1938 intabularea în CF a dreptului de proprietate dobândit de petenți conform prezentei sentințe.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată și precizată de petenții C. V. și C. V. domiciliați în loc. Sâmbăta de Sus, nr.72, jud. B., având ca obiect uzucapiune necontencioasă și în consecință:
Constată că petenții au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietatea asupra cotei de ½ din imobilul situat în Sâmbăta de Sus, nr.72, jud. B., înscris în CF nr._ Sâmbăta de Sus, nr. top. 125/4 provenit din conversia de pe hârtie a CF 3408 Sâmbăta de Sus.
Dispune înscrierea în CF a dreptului de proprietate dobândit de petenți în condițiile mai sus arătate.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.05.2013
JUDECĂTOR, GREFIER
M. C. Grațiela P. A. M.
Red. MCG
Tehnored.PAM
22.05.2013 - 4 ex
← Anulare act. Sentința nr. 4079/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ | Uzucapiune. Sentința nr. 1289/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ → |
---|