Contestaţie la executare. Sentința nr. 1641/2013. Judecătoria FĂLTICENI

Sentința nr. 1641/2013 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 2432/227/2013

Dosar nr._

- contestație la executare -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FĂLTICENI

Sentinta civilă nr. 1641

Ședința publică din 09.10. 2013

Instanța constituită din:

Președinte D. E. G.

Grefier B. I.

Pe rol se află pronunțarea contestației la executare formulată de contestatoarea ., prin administrator Mihalescu G., în contradictoriu cu intimații: C. E., G. V., C. I., G. V., B. Z., A. G., B. D. și M. A..

Concluziile dezbaterilor în fond ale cauzei au fost consemnate în încheierea ședinței de judecată din data de 23.09.2013, care face parte inregrantă din prezenta si când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru data de 30.09.2013, 07.10.2013 apoi pentru astăzi, 09.10.2013.

După deliberare,

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată:

P. cererea adresată Judecătoriei Fălticeni si înregistrată la data de 15.07.2013 sub nr._, contestatoarea ., prin administrator Mihalescu G. în contradictoriu cu intimații: C. E., G. V., C. I., G. V., B. Z., A. G., B. D. și M. A., a formulat contestatie la executare împotriva executării silite pornită prin emiterea somației nr. 60/2012 întocmită la data de 20.06.2013 si comunicată acesteia la data de 27.06.2013 conform dovezii anexată, prin care a fost somată la plata sumei de 6.033,30 lei cu titlu de cheltuieli de executare efectuate în dosar de executare nr. 63/2012.

Solicită a se dispune suspendarea provizorie a executării silite în dosarul de executare nr. 63/2012 întocmit de B. B. P., până la solutionarea definitivă si irevocabilă a contestatiei la executare promovată pe rolul acestei instanțe.

In motivarea contestatiei, a arătat că la data de 01.06.2011 a fost pronunțată sentința civilă nr. 2825 de Judecătoria Suceava, rămasă definitivă si irevocabilă prin care a fost admisă cererea de chemare în judecată a intimaților din prezenta cauză, cu obligarea contestatoarei la predarea către fiecare dintre pârâții din dosar civil nr._ a unor cantități diferite de pește si la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 681,5 lei.

La data de 17.10.2012 li s-a comunicat de către prim-intimată somația întocmită la data de 10.10.2012 în dosarul de executare cu nr. 63/2012 prin care li s-a stabilit un termen de 10 zile de la primirea actului de executare în care să se îndeplinească de bună voie obligațiile din titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2825/01.06.2011.

La data de 22.10.2012 a încheiat cu creditorii din prezenta cauză, procesul verbal cu nr. 1 din care rezultă că a predat fiecăruia cantitățile de pește la care au fost obligați prin titlul executoriu menționat precum si cheltuielile de judecată stabilite prin acesta.

La data de 25.10.2012 creditoarea a transmis către B. B. P., dovada aducerii la îndeplinire a obligațiilor stabilite prin titlul executoriu prezentat de sentința civilă nr. 2825/2012 si a solicitat a constata încetată executarea silită.

Cu rea-credință, la data de 26.10.2012, B. B. P. a transmis către B.C.R. adresa de înființare a popririi pe conturile societății contestatoare pentru suma totală de 6.714,80 lei, din care suma de 6.033,30 lei reprezintă cheltuieli de executare iar suma de 681,50 lei reprezintă cheltuieli de judecată stabilite prin sentința civilă sus-menționată, cu încălcarea disp. art. 454 Cod pr. civilă, respectiv prin necomunicarea către contestatoare a adresei de înființare a popririi.

Susține că a efectuat numeroase adrese către B. B. P., solicitând deblocarea conturilor aparținând societății contestatoare, poprire ce a fost înființată cu rea-credință ulterior îndeplinirii obligațiilor ce-i revenea prin titlul executoriu chiar în termenul de 10 zile acordat de către executorul judecătoresc, însă dorința acestuia de a încasa o sumă fabuloasă în mod necuvenit (nu s-a procedat nici la predarea bunurilor si nici la recuperarea sumei de 861 lei în mod silit).

Mai mult, suma de 6.033,30 lei nu reprezintă o creanță certă, lichidă si exigibilă pentru a face obiectul executării silite în condițiile în care onorariul executorului judecătoresc pentru prestarea de servicii în dosar de executare nr. 63/2012 nu a fost avansat de către creditori pentru a i se imputa acesteia si nici nu se justifică în condițiile în care executarea silită nu a mai avut loc.

In drept a invocat disp. art. 711 si urm. Cod pr. civilă.

In dovedire a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la filele 8-11 dosar.

Legal citati, intimații: C. E., G. V., C. I., G. V., B. Z., A. G., B. D. și M. A. au formulat si depus la dosar întâmpinare (f.249-250) prin care au solicitat respingerea ca nefondată a contestatiei la executare formulată de . Fălticeni precum si a cererii de suspendare provizorie a executării silite din dosarul nr. 63/2012 al B. B. P. ca fiind vădit netemeinică și de rea credință.

Au invocat exceptia autorității de lucru judecat întrucât contestatoarea a invocat aceleași motive atât în dosarul nr._ al Judecătoriei Fălticeni în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 170/22.01.2013, modificată prin decizia civilă nr. 1165/26.04.2013 a Tribunalului Suceava precum si în dosarul nr._ a Judecătoriei Fălticeni.

Pe fondul cauzei, intimații au solicitat a se reține reaua credință a contestatoarei care ar fi avut posibilitatea să execute de bună voie dispozițiile sentinței civile nr. 2825/01.06.2011 a Judecătoriei Suceava începând cu data de 15.05.2012, când s-a pronunțat decizia civilă nr. 1024/2012 a Tribunalului Suceava, de menținere a sentinței, până la data de 19.09.2012, când a început executarea silită.

Susține că este evident că contestatoarea nu a avut intenția reală de a executa de bună voie obligațiile din titlul executoriu, întrucât aceasta nu a urmat disp. art. 586 si 587 al. 1 si 2 Cod pr. civilă, în sensul că trebuia să facă o ofertă reală și să consemneze că este dator, ce trebuia făcută prin mijlocirea unui executor judecătoresc si printr-o somație de a se primi datoria, cu arătarea orei, zilei si a locului, când si unde are să fie predat creditorilor suma si obiectul oferit.

Predarea cantităților de pește către o parte din creditori fiind făcută după încuviințarea executării silite (02.10.2012), nu duce la desființarea executării silite si nici la exonerarea de la plata cheltuielilor de executare, a căror minim si maxim se încadrează în limitele prevăzute de Ordinul Ministerului Justiției nr. 2561/2012.

Susțin că în procesul verbal nr. 1/22.10.2012 încheiat la sediul firmei piscicole Moara se consemnează următoarele: „Cheltuielile avansate de creditori (si nerecuperate) în vederea executării silite va constitui obiectul unor negocieri ulterioare între părți”, ceea ce echivalează cu recunoașterea din partea debitoarei că nu sunt stinse toate obligațiile ce ar rezulta din titlul executoriu.

Ori, potrivit art. 371/5 Cod pr. civilă, cum creditorii nu au primit integral sumele datorate de debitoare si au solicitat continuarea executării silite, intimatii consideră că nu este dat niciunul din cele 4 cazuri de încetare a executării silite.

La dosar a fost depusă copia dosarului de executare nr. 63/2012 (f.24-247) si a fost atasat spre consultare dosarul nr._ .

P. încheierea de ședință din data de 27.08.2013 instanța a respins cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoarea ., ca nefondată.

Asupra excepției autorității de lucru judecat invocată de intimați prin întâmpinare, instanța urmează a o respinge, motivat de următoarele:

In dosarul nr._ al Judecătoriei Fălticeni, instanța s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 170/2013 asupra contestatiei la executare privind actele de executare emise B. B. P. în dosar de executare nr. 63/2012 ori în prezenta cauză sunt supuse controlului legalității, actele de executare emise în dosarul de executare nr. 60/2012, respectiv somația emisă la 20.06.2013, astfel că nu se poate reține existența identității de obiect.

Pe fondul cauzei, instanța reține că prin somația nr. 60/2012 din 20.06.2013 s-a pus în vedere contestatoarei să plătească suma de 6.033,30 lei reprezentând cheltuieli de executare stabilite prin procesul din 10.10.2012 ce constituie titlu executoriu, conform art. 3717 alin. 4 Cod pr. civilă.

Cheltuielile de executare au fost stabilite între limitele minimale si maximale ale onorariilor executorilor judecătoresti, conform Ordinului 2550/C/2006.

Cheltuielile de executare au fost stabilite ca urmare a începerii procedurii de executare a titlului executoriu, sentința civilă nr. 2825/2011 a Judecătoriei Suceava.

La momentul rămânerii definitive a titlului executoriu, debitorul avea obligația de a executa de bună voie obligațiile stabilite ori, urmarea neîndeplinirii de bună voie, intimații au procedat la începerea executării silite la data de 19.09.2012.

P. procesul verbal din 22.10.2012 s-a procedat la executarea obligațiilor respectiv predarea unor cantități de pește către intimați în calitate de creditori, însă, astfel cum reiese din punctul 2 al procesului verbal, nu au fost acordate cheltuielile avansate de creditori în vederea executării silite.

In aceste condiții, instanța constată că somația din dosarul nr. 60/2012 emisă la 20.06.2013 a fost legal întocmită, motiv pentru care prezenta contestatie la executare va fi respinsă ca nefondată.

In temeiul art. 7231 Vechiul Cod de procedură civilă, va dispune restituirea către contestatoare a cauțiunii de 600 lei consemnată prin recipisa nr._/2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge excepția autorității de lucru judecat.

Respinge ca nefondată contestația la executare formulată de contestatoarea ., prin administrator Mihalescu G. – cu sediul în municipiul Fălticeni, .. 57,., jud. Suceava în contradictoriu cu intimații: C. E. – cu domiciliul în ..288, jud. Suceava, G. V. – cu domiciliul în .. 1681, jud. Suceava, C. I. – cu domiciliul în .. 957, jud. Suceava, G. V. – cu domiciliul în .. 435, jud. Suceava, B. Z. – cu domiciliul în .. 786, jud. Suceava, A. G. – cu domiciliul în .. 264, jud. Suceava, B. D. – cu domiciliul în .. Suceava și M. A. – cu domiciliul în ., nr. 278, jud. Suceava.

Dispune restituirea către contestatoare a cauțiunii de 600 lei consemnată prin recipisa nr._/2013.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 09.10.2013.

P., Grefier,

Red.DEG

Tehnored.PM

EX.11

Data. 06.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 1641/2013. Judecătoria FĂLTICENI