Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 1968/2013. Judecătoria FĂLTICENI

Sentința nr. 1968/2013 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 2423/227/2012

Dosar nr._ /2013

- exercitarea autorității părintești -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FĂLTICENI

Sentința civilă nr. 1968

Ședința publică din 20 noiembrie 2013

Instanța constituită din:

Președinte P. M.

Grefier B. I.

Ministerul Public fiind reprezentat de procuror F. Ovidsiu N. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni

Pe rol se află judecarea cauzei civile având ca obiect exercitarea autorității părintești, privind reclamanta M. M.-A., în contradictoriu cu pârâtul C. B.-I..

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, constatând că de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat la data de 11 octombrie 2012, a trecut mai mult de un an, pune în discuție, din oficiu, excepția de perimare a cererii de chemare în judecată.

Reprezentantul Ministerului Public arată că estre de acord cu această excepție.

Instanța reține cauza pentru a se pronunța asupra excepției de perimare a cererii de chemare în judecată.

După deliberare,

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată că:

Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._ din 14 august 2012, reclamanta M. M.-A. a chemat în judecată pârâtul C. B.-I., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ca exercitarea autorității părintești asupra minorei C. I.-M. să revină dânsei.

Prin încheierea de ședință din data de 11 octombrie 2012 s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, pentru lipsa părților.

Potrivit dispozițiilor art. 248 Cod procedură civilă 1865, aplicabile în speță în conformitate cu prevederile art. 24 din Noul Cod de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an în materie civilă și de șase luni în materie comercială.

Conform art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se constată la cerere sau din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a îndeplinit niciun act de procedură, în vederea judecării cauzei de mai mult de un an, instanța urmează a constata perimată cererea de față.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 248 și 252 Cod procedură civilă,

Constată perimată cauza civilă având ca obiect exercitarea autorității părintești, privind reclamanta M. M.-A., cu domiciliul în mun. Fălticeni, ., jud. Suceava, cu reședința în ., la familia B. E. și cu domiciliul ales la Cabinetul de avocat “P. M.”, cu sediul în mun. Fălticeni, ., jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâtul C. B. I., cu domiciliul în mun. Fălticeni, .. 28, ., jud. Suceava și cu reședința în mun. G., . 40, nr. 28, ., ..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 20 noiembrie 2013.

Președinte, Grefier,

P. M. B. I.

Red. P.M.

Red. B.I.

2 ex/22.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 1968/2013. Judecătoria FĂLTICENI