Ordin de protecţie. Sentința nr. 1059/2013. Judecătoria FĂLTICENI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1059/2013 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 1935/227/2013
DOSAR NR._
- emitere ordin de protecție -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FĂLTICENI
JUDEȚUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1059
Ședința din Camera de Consiliu din data de 12 iunie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: G. S.
Grefier: M. I.
Ministerul Public reprezentat de Procuror O. N. F. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoriei Fălticeni.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamanta A. V., în contradictoriu cu pârâtul A. M., având ca obiect emitere ordin de protecție.
La apelul nominal făcut în cameră de consiliu au răspuns, reclamanta A. V., asistată de avocat din oficiu M. A. și avocat Z. G. pentru pârât, lipsă fiind pârâtul A. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Instanța, în temeiul art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, pune în discuție din oficiu, competența sa în soluționarea cauzei.
Apărătorii părților și procurorul arată că nu au de ridicat excepții în ceea ce privește competența instanței.
Instanța, în temeiul art. 271, din Legea nr. 25/2012 privind modificarea și completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, se consideră competentă din punct de vedere general, material și teritorial să judece pricina.
Reclamanta, prin apărător, își precizează acțiunea în sensul că solicită ca pârâtul să păstreze atât față de ea cât și față de minore o distanță de 50 m și să i se interzică pârâtului contactul telefonic.
Mai arată că fiicele sale sunt eleve la Școala Generală „A. I. C.”, nr. 1 din mun. Fălticeni în clasele I și a IV-a și că în prezent, nu mai locuiesc la adresa la care locuia împreună cu pârâtul. Totodată, arată că minorele nu au putut fi prezente în instanță din motive de sănătate.
Apărătorii părților și procurorul arată că nu au de formulat cereri de probe.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat și excepții de invocat instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Avocat M. A. din oficiu pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii, în sensul emiterii ordinului de protecție împotriva pârâtului, obligarea acestuia la păstrarea unei distanțe față de reclamantă și copiii săi de minimum 50 m.
Avocat Z. G. pentru pârât, având în vedere situația de fapt, în sensul că pârâtul nu s-a prezentat în instanță, lasă modul de soluționare a cauzei la aprecierea instanței.
Procurorul achiesează la concluziile apărătoarei reclamantei, în sensul admiterii acțiunii și emiterii ordinului de protecție împotriva pârâtului.
După deliberare,
JUDECĂTORIA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1935, la data de 04.06.2013 pe rolul acestei instanțe, reclamanta A. V., în contradictoriu cu pârâtul A. M., a solicitat emiterea ordinului de protecție împotriva pârâtului, prin care acestuia să-i interzisă apropierea de ea și de minorele Pachița I.- L., născută la data de 14.07.2002 și A. G., născută la data de 23.08.2005, să nu fie apelată la nr. de telefon indicat, să fie obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorelor de 1000 lei/lună.
În motivarea cererii, reclamanta arată că este căsătorită cu pârâtul și că, pe rolul acestei instanțe a înregistrat cerere având ca obiect divorț.
Arată că solicită ordin de protecție deoarece paratul are un comportament agresiv, consumă băuturi alcoolice, este de o violență ieșită din comun, terorizează atât pe ea cât și pe minore zilnic și telefonic, fiind nevoită ca, la data de 11.04.2013 să părăsească domiciliul comun.
Precizează reclamanta că, în urma numeroaselor lovituri primite, a fost nevoită să formuleze plângere la Poliția Municipiului Fălticeni, astfel, pârâtul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire.
Față de cele de mai sus, solicită admiterea acțiuni așa cum a fost formulată.
În dovedire, reclamanta a depus la dosar înscrisuri (f. 9-17 dosar).
Cererea este scutită de plata taxei de timbru potrivit dispozițiilor art. 26 alin. 2 din Legea nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie, republicată în temeiul dispozițiilor art. IV din Legea nr. 365/2012.
Pârâtul, legal citat, nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a-și preciza poziția procesuală față de acțiunea reclamantei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Părțile sunt căsătorite, iar din relația acestora s-a născut minora A. G., la data de 23.08.2005. În prezent, reclamanta a promovat acțiune de divorț, pe rolul Judecătoriei Fălticeni.
Din relații anterioare, fiecare parte are câte un copil minor, victima pe minora Pachița I.- L., născută la data de 14.07.2002, iar pârâtul pe minorul A. I., născut la data de 06.07.1998, iar până în luna aprilie 2013, aceștia au locuit împreună cu copiii lor în mun. Fălticeni, .. 46, jud. Suceava.
În speță, din susținerile reclamantei și înscrisurile atașate, reiese că pârâtul a manifestat față de reclamantă violență verbală și fizică, astfel cum sunt aceste noțiuni definite de art. 4 lit. a și c din Legea 217/2003, iar față de copiii minori violență verbală, în sensul că pârâtul, o înjura, o amenința, a bătut-o de mai multe ori, chiar și în prezența copiilor minori.
Ultimul scandal a fost provocat de pârât în aprilie 2013, când a bătut-o și amenințat-o pe reclamantă de față cu copiii, iar reclamanta a fost nevoită să părăsească domiciliul comun împreună cu cele două minore.
Potrivit art. 2 alin.1 din Legea 217/2003 modificată, violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare manifestate fizic sau verbal, săvârșită de către un membru al familiei, împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă o suferință fizică, psihică, sexuală, sau un prejudiciu material.
Art. 26 alin.1 din același act normativ prevede că, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol, printr-un act de violență din partea unui membru al familiei, poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție.
Având în vedere situația de fapt prezentată, în temeiul art. 23 lit. d din Legea nr. 217/2003, coroborate cu prevederile art. 2 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, instanța va admite cererea reclamantei așa cum a fost precizată și va emite un ordin de protecție, prin care va dispune, pe o durată de 6 luni, ca pârâtul să păstreze o distanță de 50 m față de reclamantă și cele două minore Pachița I.- L., născută la data de 14.07.2002 și A. G., născută la data de 23.08.2005 și va interzice aceluiași pârât contactul telefonic cu reclamanta.
În temeiul art. 277 din Legea nr. 25/2012 privind modificarea și completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, ordinul de protecție ce se va emite, se va comunica Poliției mun. Fălticeni, jud. Suceava, în a cărei rază teritorială se află locuința victimei și a agresorului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
ORDONĂ:
Admite cererea având ca obiect „ordin de protecție” formulată de reclamanta A. V., cu domiciliul în loc. Adâncata, . B. E., jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâtul A. M., domiciliat în mun. Fălticeni, .. 46, jud. Suceava, așa cum a fost precizată.
Obligă pârâtul A. M. la păstrarea unei distanțe de minim 50 de metri față de reclamanta A. V. și de copiii Pachița I.- L., născută la data de 14.07.2002 și A. G., născută la data de 23.08.2005, pe o durată de 6 luni de la data pronunțării prezentei hotărâri.
Interzice pârâtului orice contact telefonic cu reclamanta.
Durata măsurilor dispuse prin prezentul ordin de protecție este de 6 (șase) luni, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri.
Cheltuielile de judecată în suma de 200 lei, reprezentând onorariu oficiu pentru avocat M. A., desemnată la cererea reclamantei, rămân în sarcina statului.
Prezentului ordin de protecție se comunică Poliției Municipiului Fălticeni.
Executorie.
Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 iunie 2013.
Președinte, Grefier,
Red.G.S.
Tehn. Ic.M/Ex.6/12.06.2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FĂLTICENI
DOSAR NR._
din 13.06.2013
C Ă T R E,
POLIȚIA MUNICIPIULUI FĂLTICENI
JUDEȚUL SUCEAVA
Vă înaintăm alăturat, în conformitate cu prevederile art. 277 din Legea nr. 25/2012 privind modificarea și completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, sentința civilă nr. 1059/12.06.2013, prin care a fost admisă cererea reclamantei A. V., privind emiterea ordinului de protecție împotriva pârâtului A. M., domiciliat în mun. Fălticeni, .. 46, jud. Suceava, în vederea punerii în executare a ordinului de protecție.
Președinte, Grefier,
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FĂLTICENI
DOSAR NR._
din 13.06.2013
C Ă T R E,
POLIȚIA MUNICIPIULUI FĂLTICENI
JUDEȚUL SUCEAVA
Vă înaintăm alăturat, în conformitate cu prevederile art. 277 din Legea nr. 25/2012 privind modificarea și completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, sentința civilă nr. 1059/12.06.2013, prin care a fost admisă cererea reclamantei A. V., privind emiterea ordinului de protecție împotriva pârâtului A. M., domiciliat în mun. Fălticeni, .. 46, jud. Suceava, în vederea punerii în executare a ordinului de protecție.
Președinte, Grefier,
← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 253/2013. Judecătoria FĂLTICENI → |
---|